142 matches
-
propriei feude imaginative. Este motivul pentru care, la noi, o carte ca Anxietatea influenței, a lui Harold Bloom, a trecut aproape nebăgată în seamă. (Spre deosebire de ceva mai autoritarul, în aparență, Canon occidental, al aceluiași Bloom.) Or, influența nu înseamnă numaidecât epigonism. Căile ei sunt mult mai încurcate. Factorii care-o determină și manifestările acestora scapă adeseori descrierii de suprafață. A doua, mai aplicată, are în vedere portretul în epură al criticului Călinescu. Pentru foarte mulți, autorul Istoriei literaturii române de la origini
Principii și practici by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4449_a_5774]
-
-i indica succint pe urmașii piperniciți, purtători de stigmat epigonic, ai celui pe care nemții îl numesc der Alleszerbilder (atoatedistrugătorul). Se înțelege, e vorba de Kant. În schimb, dacă citim eseul domnului Vâlcu, ceea ce sare în ochi nu este atît epigonismul lui Humboldt, cît mai curînd ingratitudinea memoriei noastre culturale, o memorie care îi preferă pe unii și îi uită pe alții, după motive care deseori nu au de-a face cu valoarea gîndirii lor. Dovada cea mai bună este stringenta
Despre imaginație by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9094_a_10419]
-
originali inventatori de lumi și limbaje poetice, au fost imitați, începând cu sfârșitul secolului al XV-lea, de emulii lor, sub neliniștea și presiunea unui trecut prea încărcat de glorie, încât se părea că la umbra acestuia nu înflorește decât epigonismul. Imitând forma în detrimentul conținutului, neuitând obscurul cod ideatic-cultural-filozofic, în absența căruia poezia persană clasică nici nu poate fi concepută, epigonii n-au putut să-i egaleze pe marii creatori de imaginar poetic, dar nici să se îndepărteze de modelele consacrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cuminți", ceea ce-l face să pună în locul tușelor groase de culoare ce-ar putea conține riscul unor turbulențe polemice, aproape exclusiv nuanțe, subtilități. Pagina d-sale poate crea impresia unui exces de discreție. Nu e vorba totuși de superficialitate ori epigonism, cu atît mai puțin de o conduită oportunistă, ci de o lucrare dignă ce relevă propriile-i măsuri lăuntrice. Doar în cazuri rare aserțiunile exegetului sunt amendabile, de pildă atunci cînd îi atribuie lui Eugen Simion "respectul părerii contrare"... Faptul
O voce imperturbabilă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6823_a_8148]
-
Simona Vasilache De-o mamă - onoarea - cu fair-play--ul, admirația nu se-ntîlnește des. În literatură, cade ușor în epigonism, în imitație calpă. Așa încît, într-o vreme cînd numele altora circulau doar în epigramă, e de ținut minte, măcar pentru intenția lui, volumul lui Mihai Codreanu, Statui, apărut în 1914, la Viața Românească. Volum de sonete, păstrînd ceva din
Dovezi de admirație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7115_a_8440]
-
dar și de la Eugčne Ionesco; în anii '50 Monica Lovinescu se implicase alături de acesta din urmă în montarea unor spectacole de teatru absurd, din a cărui atmosferă răzbat ecouri în dialogurile din Cuvântul din cuvinte - nefiind vorba despre imitație și epigonism, ci despre descoperiri comune, de un drum pe care mai târziu el a perseverat, iar ea l-a abandonat. Ne întâmpină peste tot în text replici de un realism esențial, netrucat: "Nouă, în țara noastră, ne plac două lucruri: să
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
clasicism esențial, subsumabil temperamentului său de stirpe apolinică. Lirica lui Ștefan Augustin Doinaș prinde contur dintr-o nevoie imperioasă de armonie și raționalitate, căutându-și efigiile în valorile poeziei dintotdeauna, care sunt retranscrise cu o "umilitate" ce dă sens acelui "epigonism major" despre care face vorbire poetul într-un pasaj eseistic: "marile adevăruri s-au rostit de mult și rolul artistului de azi e doar acela de a furniza o nouă formulare a lor". Poetul, artistul în genere, reia marile adevăruri
Eseistica lui Ștefan Aug. Doinaș by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/7176_a_8501]
-
e că tocmai prin examenul necomplexat al scrisului comandat politic, în numele așa-numitei estetici, esteticului i se acordă ce i se cuvine. Compromisurile posedă un spectru larg, intrînd într-însul și sumisiunea la formulele la un moment dat de succes, epigonismul, pastișa. Emisă într-o manieră de generalitate, opinia Doinei Cornea poate fi cu ușurință exemplificată cu ajutorul unor nume scriitoricești de notorietate: "Artiștii, scriitorii noștri sunt, în bună parte, numai meseriași, producători iscusiți de obiecte de artizanat artistic (poezie, proză), în
Mărturiile Doinei Cornea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7177_a_8502]
-
nu doar părinți biologici, ci și părinți culturali, care ne veghează o vreme, ne ajută să ne formăm. În viața literară e de neimaginat o generație spontanee. Însă principalul e să nu mergem pe drumul lor, sub chipul imitației, al epigonismului. Ceea ce se cuvine să învățăm de la un maestru e tocmai diferențierea tranșantă, aportul original care poate fi și un soi de tăiere a nodului gordian. Așa cum urmăm o școală pe o durată limitată, s-ar cuveni să nu mai rămînem
„A scrie înseamnă o provocare, o mănușă aruncată vieții“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5636_a_6961]
-
a avut parte și care mie unuia mi se pare binevenit, măcar ca o contrapondere la un proces de disoluție a unei mentalități demne de mare atenție. Perspectiva în care își așează observațiile îl ferește pe autor de riscul unui epigonism, să zicem gîndirist. E de fapt o evaluare critică actualizată a ceea ce alcătuiește materia tradiției autohtone. Avem oare a face cu un suflet (Seele) sau cu un spirit (Geist) al locului, pentru a ne referi la terminologia germană de care
Despre tradiție by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3597_a_4922]
-
aspirația mistică, setea de concept, marota sensului și a osmozei, atașamentul pentru prozodie, marile modele (recoltate dintre marii autori), acestea și altele confirmă alegația. Numai că, spre deosebire de destui, astăzi tot mai greu de citit, Sorin Mărculescu nu procedează așa din epigonism sau din suficiență. Dimpotrivă, el reușește să tulbure istoricitatea unei formule (altminteri datată) și să-i confere din nou strălucire (altminteri, pierdută).
Originalitatea vintage by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3414_a_4739]
-
mai bine, Sadoveanu nu debutase. Nu putem intra în pielea cititorilor de la 1900, dar e sigur că lor li se vor fi părut originale povestiri precum Lupul, Vârvoara sau Miluc. Nouă astăzi ni se par sadoveniene. E un caz de epigonism paradoxal. Neșansa îl urmărește pe Agârbiceanu până târziu. Romanul Arhanghelii, cu care se încheie în 1914 prima parte a operei, roman solid realist, e reținut de istoria genului la noi ca o verigă între Mara și Ion, ambele mult superioare
Ion Agârbiceanu, 50 de ani de la moarte by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2958_a_4283]
-
mirare că autorii tineri, în dorința de a se face remarcați, ,copiază", ,clonează" teme și stiluri pînă nu demult tabuizate, conform principiului ,totul este posibil, totul este permis" (cum sună refrenul unui cîntec din rebelul an 1968), practicînd astfel un epigonism aproape instantaneu. Epigonică pare, cel puțin la prima vedere, și scrierea unui autor german serios și bine cotat: Hans Josef Ortheil. Penultimul său roman intitulat Marea iubire s-a vîndut în peste 150 de mii de exemplare. Ultima lui carte
Paseism, epigoni și clone by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11172_a_12497]
-
Istanbul; -2011, Premiul anului 78 pentru Excelență profesională în pictură din partea Consiliului Județean Suceava. ”Marcat în bună măsură de autoritatea profesorului Liviu Suhar, Cătălin Chifan glosează și el pe teme apropiate Maestrului, fără a cădea însă în zona periculoasă a epigonismului. Practic, extensia postuniversitară a respectului exprimă o elecțiune personală, un mod serios de a-și pregăti despărțirea. O face deja prin înscrierea compozițiilor lui într-o operațională scenografie. În spațiul de joc, apar personaje din epoci revolute, actori și cabotini
CĂTĂLIN ALEXANDRU CHIFAN de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 915 din 03 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363902_a_365231]
-
putem desprinde? Și fără a fi o mare cutezanță, răspunsul îl dă chiar poetul Gheorghe A. Stroia. Da, se poate. La orice tipar sufletesc, oricât de înaltă e ștacheta frumuseții, se pot adăuga forme proaspete fără să calce pe urma epigonismului. Gheorghe A. Stroia a înțeles bine că nu trebuie să imite, ci doar să dezvolte tema în spirit personal, bazându-se pe experiența proprie. Prin versurile sale, reamintindu-ne îmbătătorul parfum de tei, și abordând aceeași temă covârșitoare a iubirii
PARFUM DE TEI (TRILINGV: RO-FR-EN) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370766_a_372095]
-
miturile și le aduce un plus de înțeles, caută misterul care se află în materie si materia în mister. Si mai caută și drumul până la tăcere. Astăzi în poezie există multe repetiții, un abuz de,, școli”, de modernitate și mult epigonism. Poeții se simt bine într-un paradis al nebunilor. Și fiecare vorbește pe limba lui. Ermetismul în poezie sărăcește mesajul. Gunter Grass: ,,O bună poezie e ca valuta, câteodată scade, câteodată crește. Cred în valoarea reală a poeziei chiar dacă ea
O ANTOLOGIE DE POEZIE IZVORÂTĂ DIN LIVADA ÎNFLORITĂ A IUBIRII de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1456 din 26 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/357627_a_358956]
-
Bote, în studiul Simbolismul românesc, identifică particularitățile simbolismului autohton, faptul că este un produs al mediului mic-burghez, că a apărut nu ca o reacție împotriva romantismului și parnasianismului, ca în Franța, ci ca o direcție înnoitoare într-o perioadă de epigonism eminescian, de dominare a poeziei rurale. Lidia Bote subliniază principalele teme cultivate de simbolismul românesc: tema socială, natura, iubirea, orașul, dar și principalele motive simboliste, precum: singurătatea, spleen-ul, evadarea, misterul, ploaia, nevroza. Simbolismul va atinge apogeul la noi prin
Prof. LIVIA PIGULEA: Varianta 2 (rezolvată). Bacalaureat. Limba și literatura română () [Corola-blog/BlogPost/339556_a_340885]
-
cultural și social (I-II, 1928-1929). Pentru Teatrul Național a tradus piesele Pâinea altuia de I. Turgheniev și Catherine de H. Lavedan. Format în atmosfera ieșeană de pe la 1890, D. nu are o înzestrare lirică suficientă pentru a nu cădea victimă epigonismului eminescian. Nici încercările în spiritul artei „cu tendință”, nici adoptarea formei coșbuciene nu duc la rezultate mai bune. La fel se întâmplă cu tălmăcirile; mai ales cele din J.-M. de Heredia sunt departe de eleganța și subtilitatea originalului. Multe
DAFIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286654_a_287983]
-
excesiv în totul. Stăpân ca nici un alt scriitor român pe posibilitățile nelimitate ale limbii, și-a creat, prin forța cuvântului („figuri tari tăiate cu fierul”, N. Iorga) și puterea de șoc a împerecherilor antinomice, un stil, care a pus capăt epigonismului eminescian. Nu s-a afiliat nici unui curent, deși într-o carieră literară de peste șapte decenii a fost contemporan cu numeroase orientări estetice. A avut o evoluție singulară. A contrariat și lucrul nu i-a displăcut. Aspirând la idealitate și la
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
alese, 1868, Legende și balade, 1876 ș.a.), sunt mărturii ale unui temperament poetic cu multe disponibilități. A scris poezie elegiacă, erotică, patriotică, satire, fabule, balade, legende, fiind tributar în bună parte lui Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri, D. Bolintineanu, C. Bolliac. Epigonismul lui apare evident în poemul epic, larg, grandilocvent și artificios. Resuscitând mai vechile teme romantice pașoptiste, prelungindu-le ecoul până târziu (în 1890 îi apare o încercare de epopee, Daciada), el aspiră totodată, ca și alți poeți de tranziție, la
BARONZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285654_a_286983]
-
dominată, tematic, de câteva idei-reper: cinstirea trecutului istoric, realizarea unității naționale, valorificarea filonului folcloric. Din ideologia sămănătoristă reține doar viziunea idilică asupra vieții satului. Debutează editorial cu volumul de versuri Visuri de noroc (1903). Lirica mărturisește, de multe ori, un epigonism lesne de recunoscut; de la Eminescu și Coșbuc sau de la Heine și Lenau, B. învață să prețuiască valorile poeziei populare, să cultive balada și cântecul, să alăture meditației umorul. Prioritatea acordată frumosului este declarată deschis. Nu lipsesc din poemele sale ecouri
BARSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
dar care e pseudoobscură, pseudohermetică, pseudonaivă, pseudopolitică, pseudocosmică etc. Fenomenul nu ar avea importanță dacă nu ar fi unul de proliferație la scară socială și nu ar duce la revendicări ilegitime, dar presante. Eu nu sunt deloc împotriva imitației și epigonismului, pe care prietenul meu Horia Lovinescu spunea rândul trecut, tot aici, că le refuză „cu înverșunare”. Imitația și epigonismul sunt consecințe necesare ale marilor opere; dacă le vrem pe acestea trebuie să le admitem și efectele. Dar care sunt marile
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de proliferație la scară socială și nu ar duce la revendicări ilegitime, dar presante. Eu nu sunt deloc împotriva imitației și epigonismului, pe care prietenul meu Horia Lovinescu spunea rândul trecut, tot aici, că le refuză „cu înverșunare”. Imitația și epigonismul sunt consecințe necesare ale marilor opere; dacă le vrem pe acestea trebuie să le admitem și efectele. Dar care sunt marile opere care să justifice imitația? Ai cui sunt acești epigoni? 6. Cred că în ce privește o revoluționare a sensibilității și
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și extraordinara urcare a cotei lui Bacovia.) Impactul acesta a avut un efect însemnat nu ca influență, ci ca etalon. Influența lui Barbu, Blaga sau Bacovia nu a putut produce, cum de altfel era și firesc, decât un fenomen de epigonism. Influența lor nu se vădește, în tot cazul nu în mod direct și nici precumpănitor, la nici unul dintre poeții actuali de prima mărime (care, așa cum arătam data trecută, nu sunt deloc puțini). Cele mai frumoase poeme ale lui Ioan Alexandru
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
în circuitul european de valori). Directorul revistei se străduiește să facă din L. o școală, lecțiile de prozodie clasică și de artă literară urmărind să impună poeziei românești reguli, să fixeze limba și versul. Respingerea lirismului elegiac-intimist, care prolifera prin epigonismul posteminescian, se face de pe poziția poeziei sociale, o poezie „bărbată”, cugetată, izvorâtă din suferință, umanitară. Adevărate texte-manifest sunt poezia lui Macedonski Destul și prefața volumului său de poezii din 1882, apărute aici. În critică Macedonski va contesta poziția lui Titu
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]