29 matches
-
este una dintre expresiile unei crize ontologice de la care-și trage numele modernitatea și pe care postmodernitatea pare să o rezolve pe diverse meridiane - În SUA de pildă, dar nu aici. Trebuie deci să fii istoric, spun, trebuie să fii epistemolog, ceea ce nu explică foarte multe, dar nu e suficient. Pentru a vorbi despre discursul literaturii trebuie să mai fii ideolog. Adică cineva care nu doar studiază ideile, ci le interpretează conform unei logici apriorice. Se spune că e foarte rău
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
1969, p. 109.) Tema 186 GÂNDITORUL SINGURATIC a fost reluată în cartea lui Janik și Toulmin. Griffin face și observația că modul cum își reprezintă Wittgenstein descrierea faptelor seamănă mai mult cu modul cum și-o reprezintă cercetătorul naturii decât epistemologul (vezi op. cit., p. 141). 65 Wilfrid Sellars, „Toward a Theory of the Categories“, în (eds.) L. Forster, J. Swanson, Experience and Theory, Duckworth, London, 1970, pp. 55-56. Tractatus-ul, ca și Critica rațiunii pure, ar conține o teorie a experienței. Între
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
bazat pe așa cum am văzut mai sus ideea failibilității rațiunii umane. Ei preferă, de aceea, să se refere la lucrurile particulare, acelea care fac obiectul cunoașterii practice (knowing how), iar nu al cunoașterii tehnice (knowing that), în termenii consacrați de către epistemologul Gilbert Ryle și preluați apoi de un teoretician conservator contemporan, Michael Oakeshott; f) supremația experienței reprezintă, credem, suma supozițiilor cognitive ale ideologiei politice a conservatorismului britanic, care subliniază, încă din perioada modernă, că rațiunea naște idoli, în încercarea sa de
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
eficientă, prin asimilare și înțelegere integratoare, urmate de operaționalizare în contexte date. Pe baza cercetărilor lui Nonaka și Takeuchi vizând elaborarea unei tipologii a formelor de cunoaștere organizațională, în literatura domeniului s-a propus preluarea unei distincții sesizate inițial de epistemologul Polanyi: cea între cunoașterea explicită (articulată), care este formalizabilă, accesibilă și comunicabilă, pe de-o parte, și cunoașterea implicită (tacită), care este subtilă, profund personalizată, neformalizată și difuz prezentă în contextul organizațional. Unele atribute suplimentare, propuse de Hedlund, sunt redate
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]