48 matches
-
pe trei comentarii: pe cel al lui Chiril din Alexandria, care ne-a parvenit (p. ???), și pe cele ale lui Eusebiu de Cezareea și Teodor din Heracleea (arian) care, la rândul lor, au ajuns până la noi numai prin intermediul catenariilor; - o Epitomă de exegeze alese privind Cântarea Cântărilor, analoagă ca formă cu cele dinainte; titlul (exegeze „alese”) i-a făcut pe cercetători să presupună că, la fel ca în cazul Catenei despre Optateuh, Procopios ar fi alcătuit mai întâi o catenă mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mai întâi o catenă mai amplă, iar apoi ar fi scris o versiune mai scurtă a acesteia. Totuși, acest comentariu e lung și conține multe citate din Grigorie de Nyssa, Chiril din Alexandria, Origen, Nilus din Ancyra și alții; - o Epitomă de exegeze alese privind Pildele lui Solomon, descoperită tot de Mai; conține mai ales extrase din Basilius, Evagrie Ponticul, Didim cel Orb, Eusebiu de Cezareea și Origen. Pare să fie o contrafacere. Rezultă cu claritate din cele spuse până acum
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Jullian Budden - A Romantic Adventure Story 8. Jullian Budden - Verdi’s Aida 1980 9. Jullian Budden - Just a teeny-weeny blood thirsty 10. Jullian Budden - An unjustly neglected opera 11. Jullian Budden - An essay în Patriotic History 12 Jullian Budden - An Epitome of Verdi early style 13. Andrew Hith - Alzira (Synopsis) 14. Giuseppe Pugliesi - Gerusalemme 15. Peter Russils - La Traviata Program notes 16. Edinburg Festival Theatre - Verdi Luisa Miller 17. Edinburg Festival Theatre - Verdi Giovanna d’Arco 18. Alfred E. Vecchio - Verdi
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
după cum vom vedea, a amplei lucrări anterioare, datează din perioada de sfârșit a vieții sale (320‑325). Materialul cel mai bogat pentru tema noastră se află în Instituții. El se diluează de la o operă la alta, devenind aproape inexistent în Epitomă. Nu vom exploata decât filonul anticristologic. Ipoteza pe care o susținem este aceea că Lactanțiu, în urma destinderii relațiilor dintre Imperiu și Biserică și a intrării sale în cercul puterii, trece printr‑o a doua convertire, de la un creștinism caracterizat de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autorul nu se mulțumește să rezume și să clarifice anumite probleme spinoase, ci operează fragmentări deliberate. Într‑adevăr, nu poate fi întâmplător faptul că tema dispariției iminente a Imperiului Roman, amplu dezbătută în Institutiones, este pur și simplu omisă în Epitomă. Ceea ce apare ca o obsesie în varianta amplă, scrisă imediat după persecuția lui Dioclețian, lipsește (semnificativ totuși!) în versiunea restrânsă. Lactanțiu nu abandonează numai tema „căderii Romei”, ci, mai mult și decurgând din aceasta, tema datei eshatonului. Totul rămâne într
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sunt invocate sursele păgâne: Hystaspe, Oracolele sibiline și Hermes Trismegistul. În versiunea dezvoltată a Inst. pasajele diferitelor scrieri se regăsesc la tot pasul însă cu precădere în contextele antiromane. Distrugerea Romei constituie tema predilectă pentru evocarea literaturii de propagandă. În Epitomă lucrurile se schimbă de așa manieră încât cele trei autorități par a nu mai fi la locul lor. Lactanțiu nu poate îndepărta definitiv o serie de mărturii foarte prezente totuși în opera originală. De asemenea, dată fiind îmblânzirea mâniei sale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acestea, el insistă în Inst. asupra sfârșitului Imperiului Roman, plasând data acestui eveniment la mai puțin de două secole diferență de epoca sa. Anticristul, venit din Orient, va da lovitura de grație Cetății eterne, deplasând puterea în spațiul oriental. În Epitomă, rezumat redactat ulterior recunoașterii religiei creștine ca religio licita, Lactanțiu regândește în profunzime radicalismul său eshatologic și anticristologic: aproape întreaga problematică a sfârșitului Romei este deliberat omisă, iar ultimul tiran nici măcar nu mai poartă numele de Anticrist. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Plutarh, Ptolemeu; cărțile care au contribuit decisiv la mutațiile spre evul modern, redactate în epoca Renașterii și în aceea postrenascentistă Erasmi Rott. Epistolarum liber; Erasmi Rott, Encomium Moriae; Erasmi Rott, Apologia; Erasmi Rott, Colloquia; Erasmi Rott, Apophtegmata; Erasmi Rott, Adagiorum Epitome; Erasmi Rott, Rethorica; Ricardi Simoni, Historia critica; Pufendorf Samuelis, De habitu rell. Christiano ad vitam civilem; Pufendorf Samuelis, Dissertationes Acad.; Pufendorf Samuelis, De statu Imperii Germ.; Pufendorf Samuelis, De rebus Branderburgicl; Sambucci J., Ei Ahorum Adjectiones ad Bonfmiu; Leunclavius J.
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
civil sau în cel canonic. Prima lege generală împotriva blasfemiei a fost în Novella lui Iustinian, care a decretat că blasfematorii ar trebui pedepsiți mai întâi făcându-i nedemni de milă lui Dumnezeu și apoi prin tortură. Conform așa-numitului "epitome" al juristului Iulian, compilat la jumatatea secolului al XVI-lea, oricine blasfemia împotriva lui Dumnezeu va fi supus execuției 92. În perioada medievală târzie și la începutul celei moderne, juriștii considerau în general că pedeapsa pentru blasfemie este moartea. Bertachinus
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
din Aquino, Summa theologiae, 2.2, într. 13, art. 2 și 3 (ed. Marietti, 6 vol. [Torino, 1938], III, 79). 92 Iustinian, Novella, LXXVII, 1.1, în Corpus iuris civilis, III: Novellae, ed. R. Schoell (Berlin, 1954), 382, si Iuliani epitome latină Novellarum Iustiniani, Const. LXXI, ed. G. Haenel (Osnabrück, 1873, retip. 1965), 95, care a mers până la a decretă aceeași pedeapsă pentru cel ce nu denunță un blasfemator. Vei și Dict. de droit can. (n. 28 mai sus), ÎI, col
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
insulari", prea rupți de realitățile lumii contemporane. Mai mult, Statele Unite sunt învinuite că traduc prea puțin și că scriitorii de-acolo "nu participă în marele dialog al literaturilor". Las deoparte afirmația stupefiantă că americanii ar fi, în lumea de azi, epitoma "izolaționismului" și a "insularității". Nu vorbesc de televiziune și de internet: e suficient să te uiți pe geam și ai să descoperi prezența celei mai "invazive" națiuni din istoria umanității. Însă chiar dacă aserțiunea ar fi exactă, o simplă parcurgere a
De ce li se refuză scriitorilor americani Nobelul? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7987_a_9312]
-
a comicului. Expresii latinești uzuale - pleno ventre (109), ad inferos (214), in ictu oculi (238), in propatulo (247) - apar frecvent în opera lui Hogaș, ca indiciu al formației clasice a autorului. O sintagmă referitoare la creația cuplului primordial, preluată din epitoma istoriei sacre scrisă de Lhomond, caracterizează toropeala care îi cuprinde pe meseni după un ospăț îmbelșugat: ne scularăm de la masă: era și timpul, căci [...] somnul ne dobora la pământ... „Et misit soporem in Adamum” (48). Scriitorul întrebuințează în chip insolit
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]
-
de licori cupele pline,/ Nectarul pe care, tu, cititorule, îl vei obține./ Rămâi cu bine!”i [trad. aut.]. Pentru a înțelege cauzele și circumstanțele apariției lui Zamolxis în poemul parizian trebuie să ne întoarcem la anul 1469, cănd Ficino scrie Epitomă la dialogul Despre lege al lui Platon (publicată abia în 1484), în care Zamolxis apare enumerat alături de Zoroastru, Hermes Trismegistus și Moise printre „iluștrii fondatori al legilor” (illustres conditores legum), cei care au „inventat” arhetipul teologiei, adică legile general-valabile ale
Un get la Școala din Atena by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3719_a_5044]
-
tiv auriu, având inconfundabilele trăsături efeminate ale portretelor de tineri din perioada română a lui Rafael. i Pimander, liber de de [sic] sapientia et potestate dei, Parisiis, în officina Henrici Stephani, 1505 (pe pagina de titlu). îi cf. M. Ficino, Epitomă în Minoem, vel de Lege (1486), în Opera omnia, Basileae, ex officina Henricpetrina, 1576, vol. 2, p. 1135. iii v. Ioannis Pici Miranduale vită, în Opera omnia, Basileae, ex Officina Henricpetrina, 1557, ț. 1, [p. V]. iv H. C. Agrippa
Un get la Școala din Atena by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3719_a_5044]
-
traducere cu o topică năucitoare pentru „Something similar seems to be the case for the notice in Jerome’s ecclesiastical chronicle, which has a striking affinity to Festus’s Breviarium in the account of Julian. The anonymous author of the epitome on the Caesars, writing in the late fourth century...” (p. 9); corect ar fi fost: „Ceva asemănător pare să fie cazul pentru notița din cronica ecleziastică a lui Ieronim, care are o izbitoare afinitate cu remarca despre Iulian din Breviarium-ul
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
de măciucari primitivi, de grobieni însetați de sânge, de profesioniști ai păruielii. Întrebarea deschide porțile universului, răspunsul poate să le închidă. Pe acest fundament stau toate marile triumfuri ale lumii și câteva din splendorile culturii. Monologul lui Hamlet reprezintă însăși epitoma acestui fel de raportare la viață și moarte: "Ființă - neființă: ce s-alegi?/ Mai vrednic oare e să rabzi în cuget/ A' vitregiei praștii și săgeți/ Sau fierul să-l ridici asupra mării/ De griji - și să le curmi? Să
Care e cea mai stranie întrebare care vi s-a pus vreodată? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7309_a_8634]
-
care se adaugă ediției engleze, Virgil Cândea citează și o a treia, în italiană, "începută de Antioh Cantemir, dar continuată de prietenul său abatele Ottavio Guasco", fără a o termină însă: Dell'Accrescimento e Decadenze dell'Impero Othmano o sia Epitome dell'Istoria Turcă. Parte prima... Originalmente scritta în Latino da Demetrio Cantemir, Prencipe di Moldavia, già tradotta în Inglese da Nicolò Tindal, ed oră în Italiano da Antioco Principe Cantemir, Figlio dell'Autore (p. XXXVIII)5. Tot astfel ni se
O descoperire senzatională by G. Mihăilă () [Corola-journal/Journalistic/17520_a_18845]
-
ține cu răsuflarea tăiată" (ceea ce, mai ales pentru cei cu probleme respiratorii, între care și Cronicarul, nu e recomandabil) și de "vă ține treji până dimineața" (vai de cei care merg a doua zi la serviciu!), Radu Paraschivescu ajunge la "epitoma clișeisticii editoriale" și anume "carte de excepție". Vă sună cunoscut, nu? Cronicarul, care învață repede, vă urează să citiți în vacanța care urmează cărți-de excepție-pe-care-să-nu-le-lăsați-din-mână-și care să-vă-țină-cu-răsuflarea-tăiată!
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8976_a_10301]
-
ca să se îndrepte spre Roma, ei nu vor traversa fluviile Euphrates sau Danuvius, ci Rhenus-ul. Împăratul îi povesti că, în anii petrecuți la Capri, avusese timp să citească și să se gândească la compendiul de știință militară al marelui Vegetius, Epitome de re militari, unde, printre altele, se dădeau sfaturi dure cu privire la înăbușirea revoltelor și combaterea neglijenței soldaților de felul celor pe care Gaetulicus îi lăsase de izbeliște. Cu excepția celor din legiunea mea, răspunse fără să surâdă Galba, celebru pentru mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe care Ceaușescu, vezi bine, o întinase. Pe acest fond, cei 20 de ani ai lui Brucan erau un adevărat program politic. Manevrând cu iscusință între dorința de înnoire a societății și imperativele unei reconfortante continuități, Ion Iliescu devine repede epitoma acestei revoluții pe jumătate avortate 50. El pronunță adesea cuvintele magice democrație și libertate, cărora le conferă însă sensul dorit de el însuși și de ai săi. Implozia spontană a PCR îi ajută să ascundă tot ce înseamnă continuitate sub
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
telefoane și scrisori de amenințare; apar subit organizații de tradiție național-comunistă, ca "Vatra Românească", la constituirea căreia contribuie rețele întregi de foști ofițeri și informatori ai Securității. Apariția revistei România Mare și a constelației de publicații-satelit, Politica și Europa, reprezintă epitoma simbolică a acestui pact dintre forțele cele mai reacționare din societate și regimul Iliescu. Servită de verva polemică incontestabilă a celor doi scriitori care devin patronii României Mari Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor -, revista legitimează în câmpul imaginarului politic
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
ca Bush". Intervenția minerilor la Institutul de Arhitectură, motivată de faptul că acolo se afișase o fotografie a lui Ion Iliescu împreună cu Ceaușescu 64, lansează lozincile care vor căpăta imediat o tristă celebritate: "Noi muncim, nu gândim!" și "Moarte intelectualilor!" epitomă a violentului antiintelectualism căruia FSN îi îngăduie să se dezlănțuie și pe care va continua să-l stimuleze fără scrupul. Iliescu: fenomen sau sindrom? Fenomenul, poate chiar sindromul Iliescu, apare ca o componentă esențială, dar și paradoxală, a acestor primi
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
II, VIII, 71-76; Cf. și Ex Ponto, III, III, 83-92. 411 Ex Ponto, IV, VI, 15. 412 Cfr. GROAG, op. cit., col. 1784-5. 413 Alte referințe antice referitoare la moartea lui Paulus: DIO, LVI, 30; PLINIUS SECUNDUS, Nat. Hist., VII, 150; Epitome de Caes., I, 29 (unde Paulus nu este nominalizat); PLUTARH, De garrul., 11. 414 PLINIUS SEC., Nat. Hist., VII, 149-150: "tot ancipites morbi corporis... totiens petita insidiis vita, ... adulterium filiae et consilia parricidae palam facta,... aliud in nepte adulterium, iuncta
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]