134 matches
-
La Catéchèse aux premiers siècles, Paris, 1968. Daniélou, J., Les Origines du christianisme latin, Paris, 1978. Daniélou, J., Message évangélique et culture hellénistique aux IIe et IIIe siècles, Tournai, 1961. Daniélou, J., Théologie du judéo-christianisme, Tournai, 1958. D’Anna, A., „Escatologia e Scrittura in Ippolito : speculazioni cronologiche, antiromanismo, antigiudaismo”, în Annali di storia dell’esegesi, 16/1, 1999, pp. 179-196. Davies, J.G., „The Genesis of Belief in an Imminent Parousia”, în Journal of Theological Studies, 14, 1963, pp. 104-107. De Labriolle
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Traité d’histoire des religions, Paris, 1983. Eliade, M., Aspects du mythe, Paris, 1988. Fabrini, F., Translatio Imperii. L’Impero universale da Ciro ad Augusto, Rome, 1983. Fernández, A., La eschatología en el siglo II, Burgos, 1979. Filoramo, G., „L’escatologia di Agostino tra tempo ed eternità”, în Atti delle III giornate patristiche torinesi, R. Ugolino (éd)., Turin, 2002, pp. 289-309. Firpo, G., Le rivolte giudaiche, Rome-Bari, 1999. Florovsky, G., „Eschatology in the Patristic Age”, în Studia Patristica, K. Aland, F.L.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sur le patriotisme romain dans l’Occident latin à l’époque des grandes invasions, Neuchâtel, 1967. Paulin, A., Saint Cyrille de Jérusalem catéchète, Paris, 1959. Pavel, A., Le Livre du prophète Daniel, Sibiu, 2000. Pedicini, C., „Il significato politico della escatologia di Ippolito di Roma”, în Annali della Facoltà di lettere e filosofia dell’Università di Napoli, 4, 1954, pp. 97-122. Penna, A., Principi e carattere dell’esegesi di S. Gerolamo, Rome, 1950. Peretto, E., La Giustizia, Rome, 1977. Perrin, M.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
l’Apocalypse”, în Theologische Zeitschrift, 28, 1972, pp. 391-412. Prigent, P., L’Apocalypse de Saint Jean, Genève, 2000. Prigent, P.; Stehly, R. , „Les fragments du De Apocalypsi d’Hippolyte”, în Theologische Zeitschrift, 29, 1973, pp. 313-333. Prinzivalli, E., „Note sull’escatologia di Ippolito”, în Orpheus, 1980, pp. 305-333. Propp, V., La Morphologie du conte, Paris, 1970. R. Pettazzoni, Essays on the History of Religions, Leyde, 1954. R. Yates, „The Antichrist”, în Evangelical Quarterly, 46, 1974, pp. 42-50. Rahner, H., L’Église
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Opposition History under the Roman Empire”, în Clasical Philology, 25, 1940, pp. 1-21. Teyssedre, B., Le Diable et l’enfer au temps de Jésus, Paris, 1985. Thomson, L.L., The Book of Revelation. Apocalypse and Empire, New York, Oxford, 1990. Trapè, A., „Escatologia e antiplatonismo di Sant’agostino”, în Augustinianum, 18, 1978, pp. 237-244. Trites, A.A., The New Testament Concept of Witness, Cambridge, 1977. Trocmé, É., L’Évangile selon Saint Marc, Genève, 2000. Van der Woude, A.S. (éd.), The Book of Daniel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Simonetti, op. cit., p. 6. . Regensburg, 1853, apud Simonetti, Bénédictions..., pp. 8‑9. . M. Simonetti, op. cit., p. 11. E. Prinzivalli face o demonstrație incontestabilă privind existența a două personaje cu numele Hipolit, unul milenarist, celălalt non‑milenarist, în articolul „Note sull’escatologia di Ippolito”, în Orpheus, 1980, pp. 305‑333. . P. Nautin, Hippolyte et Josipe. Contribution à l’histoire de la littérature chrétienne du troisième siècle, Paris, 1947; Idem, Lettres et écrivains chrétiens des IIe et IIIe siècles, Paris, 1961, pp. 177‑209
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sur Daniel, intr. de G. Bardy, text selectat și tradus de M. Lefèvre, op. cit. . IV, 13, 1; IV, 24, 7. . Vezi Maraval, Les Persécutions, pp. 55‑61. . Este, îndeosebi, cazul lui C. Pedicini, în studiul său „Il significato politico della escatologia di Ippolito di Roma”, în Annali della Facoltà di lettere e filozofia dell’Università di Napoli, 4, 1954, pp. 97‑122. . „Lumea” este supusă păcatului și trebuie răscumpărată prin jertfa lui Isus (In. 1,29; 3,17; 4,42); ea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cea de „puteri cosmice”? Comentariul lui Daniel înclină către această din urmă semnificație. În legătură cu acest termen, cf. O. Cullmann, Dieu et César, Paris, Neuchâtel, 1956, pp. 97‑120; F. Paschoud, Roma aeterna, Neuchâtel, 1967, p. 170. . Vezi A. D’Anna, „Escatologia e Scrittura in Ippolito: speculazioni cronologiche, antiromanismo, antigiudaismo”, în Annali di storia dell’esegesi, 16/1, 1999, pp. 179‑196. Acest articol prezintă foarte clar principalele trăsături ale anticristologiei lui Hipolit. . ∼ΣΦΒγΔ (Δ ϑ∈ 20Δ∴≅<, ≡ Δ6≅Η, ΛΒ∀Δ< ƒΦϑ4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
A. Kalb, intr. și note de G. Bardy. Saint Augustin, La Cité de Dieu, trad. fr. G. Combès, revăzută și corectată de G. Madec, Paris, 1995. Am folosit această traducere. . Referitor la problema eshatologiei lui Augustin, cf. G. Filoramo, „L’escatologia di Agostino tra tempo ed eternità”, în Atti delle III giornate patristiche torinesi, Torino 23‑24 septembrie 2000, în curs de apariție. Cf. A. Benoit, Remarque sur l’eschatologie de S. Augustin, în M. Geiger (ed.), Gottesreich und Menschenreich, Bâle
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în Atti delle III giornate patristiche torinesi, Torino 23‑24 septembrie 2000, în curs de apariție. Cf. A. Benoit, Remarque sur l’eschatologie de S. Augustin, în M. Geiger (ed.), Gottesreich und Menschenreich, Bâle, 1969, pp. 1‑9; A. Trapè, „Escatologia e antiplatonismo di Sant’Agostino”, în Augustinianum, 18, 1978, pp. 237‑244. . Despre milenarism, cf. M.G. Mara, „Agostino e il millenarismo”, în Annali di storia dell’esegesi 15/1, 1998, pp. 217‑230. Dosarul milenarist al lui Augustin cuprinde patru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răspunderii omului față de felul În care și-a trăit viața este esențială pentru destinul de după moarte al sufletului. În perspectiva acestei concepții morale, moartea persoanei capătă o altă semnificație, diferită de cea biologică și având un rol esențial. Morala și escatologia postulează faptul că momentul morții reprezintă ieșirea omului din temporalitatea existenței sale trupești și intrarea sufletului acestuia În eternitate. Este o morală atât a consolării prin recompensă, cât și o morală a răspunderii prin pedeapsă. Ce trebuie să vedem și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În cazul acesta, destinul nostru nu se face și nici nu se Închee aici, odată cu moartea, ci el se judecă și se Împlinește undeva dincolo de moarte. Este Judecata de apoi o realitate sau un mit? Este o temă teologică de escatologie sau este o temă de psihologie morală? Răspunsul nu este ușor de dat. Ca aparență narativ-simbolică, ea este un mit, ca semnificație psihologică profundă, este o temă esențială a psihologiei morale. Bilanțul destinului Destinul unui individ concentrează În el concluzia
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cavalere!”. Întreruptă de Starea de juxtapunere (1997), un experiment cu privire la efectele contiguității semnificanților, problematica morală e reluată în Cum stau eu aici pe terasă și contabilizez obscenitatea istoriei (2001), poate cea mai bună carte a poetei. Dioramă grotescă a unor escatologii alternative, poemele sunt o sumă de parabole care avertizează asupra iminentelor apostazii ale delirului istoric. Anticipată de o antologie comentată din versurile poetului (1987), monografia Nichita Stănescu între poesis și poiein (1991) constituie o analiză din perspectivă semiotică. Teza studiului
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
răspunderii omului față de felul În care și-a trăit viața este esențială pentru destinul de după moarte al sufletului. În perspectiva acestei concepții morale, moartea persoanei capătă o altă semnificație, diferită de cea biologică și având un rol esențial. Morala și escatologia postulează faptul că momentul morții reprezintă ieșirea omului din temporalitatea existenței sale trupești și intrarea sufletului acestuia În eternitate. Este o morală atât a consolării prin recompensă, cât și o morală a răspunderii prin pedeapsă. Ce trebuie să vedem și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În cazul acesta, destinul nostru nu se face și nici nu se Închee aici, odată cu moartea, ci el se judecă și se Împlinește undeva dincolo de moarte. Este Judecata de apoi o realitate sau un mit? Este o temă teologică de escatologie sau este o temă de psihologie morală? Răspunsul nu este ușor de dat. Ca aparență narativ-simbolică, ea este un mit, ca semnificație psihologică profundă, este o temă esențială a psihologiei morale. Bilanțul destinului Destinul unui individ concentrează În el concluzia
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
exclus din sectă. E genul de persoană căreia îi plac lucrurile logice. Deși este critic în ceea ce privește fundamentul sectei, apreciază părțile pe care le înțelege. În timpul antrenamentelor a avut parte de câteva experiențe mistice, dar este prea puțin interesat de „supranatural“, escatologie sau francmasonerie. Când era încă membru, nu vedea cu ochi buni faptul că secta Aum se îndrepta în aceeași direcție. Cu toate că avea dubii și dezamăgiri, până când viața nu i-a fost pusă în pericol, nu i-a fost ușor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
păr și oase, de păsări și de șobolani, și printre movilițele compacte de gunoaie, întotdeauna bine garnisite cu eșantioane generoase de rahați, aparținând tuturor speciilor băștinașe cunoscute, era raiul teratologic și rezervorul perpetuu, al haitelor de câini fără stăpân. Între escatologie și scatologie, nu-i decât un pas! cum ar fi sintetizat lucrurile Poetul. În acest habitat arid și sterp, pelasgic, lăsate de izbeliște ca să hălăduie și să se împuieze anonime, nestingherite, până la a patra și a cincea generație canină crescută
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
diferitelor tehnici de îngrijire a corpului, și cu atît mai puțin împotriva ecologiei. Ceea ce mă intrigă însă este modul în care toate acestea se leagă între ele într-o viziune despre lume, într-un adevărat cult, cu dogmele, exegezele și escatologia sa, cu preoții, adepții și mai ales habotnicii săi. Ar trebui să fim orbi ca să nu recunoaștem în toate acestea o formă sub care se consumă în prezent ceea ce numim „revenirea religiosului”, și anume ceea ce Marc Augé numește întoarcerea la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de a merge să vorbească lumii despre evenimentul la care au fost martori. Așa cum o pricepeau ei, „învierea” trebuia să fie ceva care se întâmplă tuturor, la sfârșit. Existau, cu siguranță, și alte mișcări iudaice care susțineau un fel de „escatologie inaugurată”, care credeau că Dumnezeu a început deja să-și împlinească promisiunile, dar niciuna dintre ele nu pretindea că o singură determinată persoană a înviat deja, așa cum reclamau primii creștini. Și au persistat în această convingere; pentru aceasta, au redefinit
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
da mărturie în public despre Isus, ceea ce constituie un afront la adresa altor construcții publice ale realității, ca și a altor puteri politice sau spirituale. A șaptea și ultima mutație a credinței creștine despre înviere constă în ceea ce Dominic Crossan numea „escatologie colaborată”. Odată cu învierea lui Isus, creștinii de la început nu au crezut doar că Dumnezeu și-a început mult așteptata nouă creație, dar și că El, prin duhul lui Isus, i-a făcut și pe ei colaboratori ca să ajute la realizarea
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
înțeles. Dacă este adevărat că din punct de vedere al conținutului „noua alianță” nu este diferită de cea anterioară, din perspectiva modalităților de aplicare a prevederilor situația se schimbă substanțial: ea tinde din ce în ce mai mult să se transfere în viitor, în escatologie, oferind grupurilor de elite, care aveau convingerea certă că trăiesc într-o astfel de perioadă, posibilitatea de se identifica în ea: grupul de la Qumran, la Marea Moartă sau biserica creștină de la început. 8.7. Pentateuhul În „codul sacerdotal” al Pentateuhului
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
ori în cadrul alianței cu Abraham); ultima, experiența de la Muntele Sinai (Ex 25 ș.u.; termenul nu apare, dar ideea este aceeași). a) Modele de astfel de periodizare mai găsim în Biblia ebraică, ca de exemplu în Dan 7, în care escatologia este prezentată prin succesiunea celor patru împărății. Această periodizare este foarte diferită de modul în care atât izvoarele cele mai vechi („jahwistul” și „elohistul” [Soggin 1987, cap. 8]), cât și Deuteronomul și Dtr (Soggin 1987 capp. 9 și 14) vorbesc
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
morala/juridică, morala/politică, dar acestea nu sunt decât niște tautologii, morala nu este deci decât un avatar al preocupării moderne pentru viitor, a cărei origine, dacă îl urmăm pe Karl Löwith, "este de căutat în profetismul evreiesc și în escatologia creștină"22. Ea se sprijină pe un adevăr universal, acela în progresul continuu al umanității către un paradis. Fie acesta ceresc sau pământesc, asta nu schimbă cu nimic datele problemei. Mitul progresului. Paradox al profetismului iudeo-creștin care face din viitor
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
care formează laici care să animeze aceleași realități în stil secular. Concluzie Dincolo de contrapozițiile artificiale dintre preotul sa-cramentului și preotul acțiunii, între preotul,om al istoriei și preotul, om al sacrului, între preotul, om al Încarnării și preotul, om al escatologiei, ministrul consacrat, semn al fidelității Domnului între oamenii din toate generațiile, trebuie să stea întotdeauna cu ei și numai ca om al altarului și al amvonului și, prin urmare, ca păstor care caută omul în lumina Lumânării pascale și care
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
cel mai bine este să-ți scrii opera, să aranjezi tropii cu măsură și pricepere în speranța că ea, opera, te va salva. Fundamentele spirituale ale culturii românești din secolul XX s-au bazat mai ales pe asemenea chestiune, o escatologie inversă, opera îți salvează posteritatea, reversul este oricum fără sens, sau, mai degrabă, fără importanță decisivă în această mare albie a mântuirii prin operă. Un exemplu este chiar Sebastian un scriitor mediocru, se spune cu jumătate de gură, chiar dacă, mă
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]