115 matches
-
pământul-Mamă sau materia potențatoare, zeul-Tată sau Spiritul creator. Pentru cazul marilor orașe, spre exemplu, o zeitate tutelară primește periodic sacrificii și onoruri, așa cum Roma și principii ei auguști făceau pentru Jupiter Capitolinul și pentru zeii întemeietori afliliați lui. Miturile finalității (eschatologice) pun în joc noțiunile de destin sau de ființă supranaturală și sunt orientate fie asupra viitorului, fie asupra unei comunități, înțelese însă în orizontul devenirii ei. Ele sunt fie ciclice (mitul eternei întoarceri, al paradisului pierdut, al vârstei de aur
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
capete, dintre care unul vorbește omenește, pietrele nestemate topite de focul din cer, toate aceste imagini nu au o funcție decorativă, ci una simbolică. Pronunțarea dialectală, transilvăneană și arhaică, notată de copiști, mărește farmecul straniu al tâlcurilor cu vădite trimiteri eschatologice. Ediții: Cele mai vechi cărți populare în literatura română. VIII. Cărți populare de prevestire. Cele douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer. Învățătură despre vremea de apoi a Prorocului Isaia, îngr. și introd. Alexandru Mareș, București, 2003. Repere bibliografice: Gaster, Lit.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286159_a_287488]
-
concepțiile dinainte în articolele politice" (E. Simion), criticul încercând o interpretare obiectivă, departe de orice exagerări. La baza multor articole stă voința schopenhaueriană. În opera lui Eminescu, temele fundamentale sunt: facerea și desfacerea, geneza și extincția, fundul cosmogonic și fundul eschatologic. De aici derivă toate atitudinile (miturile) poetului: lunatismul, somnia, uranismul, neptunismul, borealismul, idealul artemidic (idealul femeii virile), vocația uranică (G. Călinescu). G. Călinescu a făcut o "diagramă poetică" și a identificat o serie de simboluri: luna, cristalul, statuile, mortul frumos
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
bolului, potrivit căruia, din punctul de vedere al contextului iudaic, simbolul funcționează în manieră deconstructivă: textul este simbolic nu pentru că trimite la ceva în afara lui, ci pentru că devine o modalitate concretă a Revelației. La fel cum revelația este plurală, orientată eschatologic, textul se rescrie în continua sa recitire: „The ultimate truth is that the text is a mere play of differences and displacements“. Ca simbol, textul capătă viață și trebuie, așadar, asumat în infinitatea scriiturii sale. Alegoria, după cum spuneam mai sus
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
un adevăr metafizic, ci o voce personală. În acest fel, Israel se constituie ca opoziție față de lume și, arată Taubes, ca posesorul unui sens singular: „Iar faptul că Dum ne zeul lumii rămâne și Dumnezeul lui Israel dă un avânt eschatologic apocalipticii iudaice“. Fapta poporului ales este, în virtutea singularității revelației care i se dă, și ea singulară, având un final absolut, irepetabil. Ea are loc în orizontul unei temporalități inedite, liniare. Acțiunea este asumată deplin, cu responsa bilitatea care decurge din
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Kraft in der Geschichte fest.“ Faptul că mesianismul nu este la Benjamin o chemare explicită, iar ocazia manifestării sale este, de fiecare dată, secun dară în raport cu destinul triumfal al învingătorilor este important: el clarifică, de fapt, modul în care răscumpărarea eschatologică aparține, în mod privilegiat, ruinei și marginalului, având ca miză actualizarea potențialităților rămase în derivă în urma eșecului istoric. „Profetul care privește în urmă“ nu pro cedează hermeneutic, ci filologic. Trecutul nu anunță în ma nieră tipologică viitorul care îl va
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
sesizarea acestuia în momentul disoluției pe care o provoacă singura alteritate radicală în raport cu lumea, cea divină. Din perspectiva acestei alterități, formele legale (mundană și mitică, deopotrivă) ale violenței fac vizibil stigmatul căderii ontologice a lumii, ca și necesitatea răscumpărării ei eschatologice. Filozofia istoriei este, după cum am încercat să arăt, o teologie politică, însă nu ca discurs sinteti zator între cele două, ci ca ireductibilă tensiune. Se justifică astfel și din perspectiva considerațiilor finale ale textului in tenția de a citi, în
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
indică una dintre mizele importante ale lecturii proiectului Passagen Werk și a unor scrieri despre lumea urbană, precum Copilărie berlineză...: posibilitatea unei interpretări teologice a modernității și a unor figuri importante descrise de Benjamin, precum cea a flaneurului. Particularitatea orientării eschatologice a fizionomiei orașului (și a fizionomistului acestuia) va sta, mai jos, în centrul discuției. Palmier identifică, tot în istoria interpretărilor lui Benjamin, o soluție „preliminară“: cea a lui Michael Löwy, pentru care problema unei „secularizări“ progresive a limbajului lui Bernjamin
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
flaneurul dispune de o modalitate a cunoașterii care „salvează“ lucrul din statutul său de marfă și, concomitent, actualizează po ten țialitățile conținute în memoria colectivă a marilor bulevarde pe care le parcurge. Prin urmare, actul său epistemologic suportă o determinare eschatologică, în sensul schițat mai sus. În plus, prin modul în care aceeași cunoaștere dislocă dominația unor anumite forme sociale, reevaluează marginalitatea și descoperă rebuturile lăsate în urmă de progresul amețitor al epocii îi conferă o funcție politică importantă. Mai degrabă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
nu mește „ordinea profanului“ și „mesianic“. Ideologia progresului, tehnologia sau survenirea maselor ca subiect urban se instituie ca forme ale unui raport de forțe mundan căruia i se opune, după cum voi încerca să arăt, mișcarea regresivă a memoriei. In terpretarea eschatologică a conflictului se suprapune celei mar xiste, la fel cum momentul teologic al experienței este corectivul necesar, cu funcție hermeneutică, al celui politic. Din punct de vedere strict politic însă, experiența urbană se poate defini ca experiență critică a marginalului
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ultimul îl asumă. Se poate spune că, dintre cele trei dimensiuni discutate ale experienței urbane, cea teologică funcționează oarecum ca diferență specifică a perspectivei autorului german. Teologia istoriei face ca orientarea gestului deconstructiv al experienței urbane să aibă un sens eschatologic, despre care am amintit deja. Pentru un locuitor al metropolei moderne, acest sens eschatologic particular se traduce în faptul că memoria capătă funcția de a restaura trecutul văzut ca posibilitate uitată a ruinei prezentului și de a regăsi înțelesul temporalității
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
urbane, cea teologică funcționează oarecum ca diferență specifică a perspectivei autorului german. Teologia istoriei face ca orientarea gestului deconstructiv al experienței urbane să aibă un sens eschatologic, despre care am amintit deja. Pentru un locuitor al metropolei moderne, acest sens eschatologic particular se traduce în faptul că memoria capătă funcția de a restaura trecutul văzut ca posibilitate uitată a ruinei prezentului și de a regăsi înțelesul temporalității ca durată plecând de la momentul actual al crizei. În sens larg, pentru Benjamin experiența
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ale progresului, în tr-unul traversat de adâncimi mesianice și întruchipări, urme materiale ale memoriei. După cum am încercat să arăt, acest act originar al experienței urbane, cel al memoriei, se desfășoară ca modalitate de cunoaștere (gestul epistemologic), ca așezare în dimensiunea eschatologică a istoriei (gestul teologic) și ca deconstrucție a reprezentărilor ideologice ale prezentului „învingătorilor“ (gestul politic). Imaginile dialectice ale Berlinului începutului de secol XX permit această triplă lectură, iar experiența urbană își găsește astfel, în Copilărie berlineză..., o ilustrare privilegiată. Figura
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
liberul examen, alegerea, inventivitatea : iată virtuțile în care se recunoaște sau la care vibrează omul comun al zilelor noastre. Simone Weil concepea în L'Enracinement un proiect de societate bazat pe obligația necondiționată a libertății umane înrădăcinate în transcendent. Personalismul eschatologic al lui Nikolai Berdiaev pleda pentru o ierarhie care să stabilească primatul persoanei asupra societății, al societății asupra statului. Ar părea că, cel puțin în mod formal, modernitatea tîrzie le împlinește așteptările. Nu considera Berdiaev că libertatea omului creator e
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
aspectele ei, se întemeiază pe schimbul de daruri și de cereri între polii unei distanțe de acum solid instaurate. Dar oamenii dorinței (însingurații, contemplativii, misticii) marchează, în interiorul peisajului social, elanul ascensiunii unitive prezent numai ca ideal, ca orientare, ca speranță eschatologică pentru întreaga comunitate. Pentru cea din urmă, distanța se mărește și se destinde întrucîtva: accesul la Polul superior rămîne pe mai tîrziu, trebuie așteptat pînă la sfîrșitul istoriei, chiar dacă Polul acesta își pune amprenta pe istorie și social, chiar dacă lucrează
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
înghițirii, despre o intimitate, realizată și mereu intensificată, între omul dorinței și Dumnezeu. Tot așa, găsim pretutindeni exemple de mistici prea îndrăzneți, condamnați de teologia oficială pentru că au mizat excesiv pe modelul vertical unitiv, tulburînd astfel modelul mai molcom, temporal eschatologic, care permite lumii, comunității și politicii să dureze. în sfîrșit, în perioadele de tradiționalism, distanța e aproape abolită prin anexarea polului superior la ordinea universului cosmic și social. Cu cît divinul apare mai obiectivat în ceremoniile previzibile, minuțios regizate ale
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
des resimțită în fața unei teologii mistice, de ștergere a transcendenței temporale orizontale, amenințată de presupusa posibilitate ca, pe verticală, frontiera secretului divinității să fie împinsă prea departe, iar posibilitățile umane de cunoaștere să fie înălțate mai sus decît stabilește restricția eschatologică a cunoașterii terestre. în Răsăritul creștin, în secolul al X-lea, Simeon Noul Teolog fusese și el acuzat de ceva analog: i se imputa că, definind creștinul ca pe un om locuit deja integral de Duhul Sfînt, lasă prea puțin
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Simeon Noul Teolog fusese și el acuzat de ceva analog: i se imputa că, definind creștinul ca pe un om locuit deja integral de Duhul Sfînt, lasă prea puțin spor de cunoaștere și de preschimbare pentru trecerea sufletului în condiția eschatologică. De altfel, în orice epocă și în orice spațiu de tradiție, adepții distanței unitive sînt singulari, marginali față de mentalitatea comună, chiar dacă ea le recunoaște, plină de respect, calitatea de marginali ai Centrului. Dar, în orice epocă și în orice spațiu
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
spre un capăt de dincolo de lume. Nu numai omul, ci și umanitatea se afla în călătorie pe un drum bine trasat, spre o țintă cunoscută. Istoria trebuia parcursă pentru ca tot neamul omenesc să ajungă în fața Judecății finale și a stării eschatologice. în modernitatea timpurie, istoria a început să-și piardă sensul religios, dar nu și dinamica liniară. Idealul progresului nelimitat și al fericirii imanente a laicizat dinamica istoriei, politica i-a legiferat autonomia față de transcendent, iar științele aplicate și tehnologia au
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
referea Berdiaev cînd deosebea istoria, înțeleasă ca obiectivare a spiritului și lege constrîngătoare pentru om, de timpul existențial în care persoana ia contact cu veșnicia prin experiența contemplativă sau prin actul creator. Pentru Berdiaev, actul creator al persoanei este act eschatologic, elan ascensional cu acces la împărăția libertății. El pregătește astfel parusia, o face prezentă în istorie, conferindu-i acesteia adevăratul sens, anume orientarea către sfîrșitul ei transcendent. Atitudinea persoanei față de parusie trebuie să fie, după Berdiaev, nu așteptarea, ci colaborarea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
ei etică. Pentru el, religia rămîne totuși raportată la social, la omul-în societate, care nu poate trăi omenește fără criterii absolute de deosebire a binelui de rău, fără preeminența generozității față de ură. Mai abrupt decît Koakowski, Berdiaev tematiza o morală eschatologică a actului creator prin care omul participă deja la libertatea transcendentă. Potrivit lui, creștinismul se putea îndrepta abia de acum înainte spre veritabila lui împlinire, după ce și-ar fi lăsat în urmă milenarele reușite în veac, amestecul cu lumea aceasta, sacralizarea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
crizelor lumii orientează gîndirea spre Ultim, așa încît istoria e transmutată în energie ascensională și își află astfel sensul cel mai tare : Atît timp cît lumea există, contradicțiile sînt inevitabile. Gîndirea ajunge de aceea în mod obligatoriu la o perspectivă eschatologică ce proiectează o lumină retrospectivă asupra lumii, clarificînd paradoxurile și contradicțiile ei. A clarifica tensiunile sfîșietoare ale imediatului nu înseamnă aici, cum nu înseamnă nici pentru doctrina din Bhagavad-Gșt‡ sau pentru budismul mahayana, a formula o teorie de împăcare a
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
să nu ignorăm calitatea contingentă a polarelor noastre cotidiene, ciudata lor versatilitate în practica socială, negociabilitatea relației dintre ele. E cît se poate de sănătos să nu le transformăm în mituri, încremenindu-le fantasmatic sau cinic în opoziții eterne, absolute, eschatologice, așa cum procedează ideologia fundamentalistă sau cea totalitară. E firesc să le gîndim potrivit unei cauzalități realiste, cu un bun-simț care ține seama de complexitatea banală a imediatului. Dar, odată situate la locul ce li se cuvine, le putem lua perindarea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
fantasticul afirmă, dimpotrivă, speranța și În primul rând speranța de mântuire, de salvare: „căci fiecare dintre noi aspiră să fie izbăvit și nu doar Într-o altă lume, ci aici și acum ...” (). Mircea Eliade afirmă că „toate mișcările milenariste și eschatologice atestă optimism. Ele acționează Împotriva istoriei cu o forță pe care numai extrema disperare o poate suscita” (/29). Dar, dacă pentru mai mulți autori fantasticul poate fi comentat din perspectiva interacțiunii dintre normal și supranatural, a mutațiilor peste marginile firii
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
analizate pe care Platon o face în dialogul Republica, ahileicul corespunde mulțimii supuse, odiseicul este asumat de conducători, iar corespondența dintre lucrători și ahileic este legitimată de natura ahileică a divinității, enunțată textual în dialog, și este delimitată de orizontul eschatologic cu care se încheie textul lui Platon. * Pentru orice cititor este limpede, în primul rând, pluralitatea domeniilor, uneori deconcertantă, pe care se desfășoară textul Republicii. Totuși, o asemenea pluralitate nu ar trebui să corespundă neapărat deciziei pentru unul dintre ele
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]