KorAP: Find »[drukola/base=eschimosă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

58 matches

Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684

cu aceleași denumiri au în principiu aceeași poziție socioafectivă față de ego. Cum spune M. Harris (1975b, p. 350): „...studierea terminologiei relațiilor de rudenie ne oferă importante lecții despre relația dintre ideologie, structură socială și condițiile tehnoeconomice și tehnoenvironmentale”. Terminologia euro-americană (eschimosă). Sistemul terminologic cu care euro-americanii sunt cel mai bine familiarizați se numește în literatura antropologică terminologia eschimosă sau inuită (vezi figura 6). Două aspecte importante se remarcă din analiza acestei diagrame: nici unul dintre termenii aplicați familiei nucleare (1, 2, 5

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
350): „...studierea terminologiei relațiilor de rudenie ne oferă importante lecții despre relația dintre ideologie, structură socială și condițiile tehnoeconomice și tehnoenvironmentale”. Terminologia euro-americană (eschimosă). Sistemul terminologic cu care euro-americanii sunt cel mai bine familiarizați se numește în literatura antropologică terminologia eschimosă sau inuită (vezi figura 6). Două aspecte importante se remarcă din analiza acestei diagrame: nici unul dintre termenii aplicați familiei nucleare (1, 2, 5, 6) nu se aplică în afara ei; nu există distincție între linia maternală și cea paternală, deci nici

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
bilaterale. Aceste predicții teoretice sunt puternic confirmate de datele colectate de Murdock (1967). Din 71 de societăți care au o terminologie de tip eschimos, numai patru conțin familii extinse lărgite și doar 13 au o descendență uniliniară. Figura 6. Terminologia eschimosă Zelosul apărător al materialismului cultural (palierul simbolic al culturii este determinat de condițiile ecologice, tehnoeconomice și de structură sociopolitică), M. Harris (1975b), dă următoarea explicație acestei modalități terminologice: terminologia mai sus descrisă este larg răspândită - așa cum arată termenul „eschimos”- printre

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
frați”, verișoarele în paralel ca „surori”. Acest model reflectă descendența uniliniară corporată și căsătoriile efectuate între verișori (verișoare) în cruce. În Atlas, din 166 de societăți cu terminologie irocheză, 119 (70%) reprezintă anumite forme de descendență uniliniară. Terminologia Crow. Terminologia eschimosă și cea irocheză atribuie gradul de rudenie prin încrucișarea a două criterii importante, linia de descendență și generația. În cea hawaiană, diferențele de generație sunt hotărâtoare. În multe culturi, dimensiunea descendențională este prioritară, lăsând în umbră diferențele generaționale. Asemenea sisteme

[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc. În paralel, ergativul poate fi folosit cu valoare instrumentală (dyirbal, avar), locativă (kuikúro), cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58) − există o asimetrie: absolutivul este întotdeauna nemarcat în raport cu ergativul, pe când nominativul este de obicei 19 nemarcat în raport cu acuzativul. 3.1.3. Partiția morfologică ergativ−acuzativ. Factorii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unui verb tranzitiv, comparativ cu alte limbi ergative, în care numai anumite tipuri de agent pot apărea în cazul ergativ, restul conservând forma de nominativ, apoi prezintă forma pe care o ia partiția personală în limbi cu acord pronominal marcat (eschimosa, lummi, georgiana): mărcile pronominale care se referă la agentul verbelor tranzitive (mărci de tip ergativ) și cele care se referă la subiectul verbelor intranzitive (mărci de tip acuzativ) sunt distincte. Concluzia autoarei (Nash 1997: 133) este că partiția personală este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de o anumită obișnuință de a povesti a societății, decât de o regulă de funcționare a limbii. O aplicare a antipasivului în toate aceste situații ar fi complicat mult structura textului narativ. Alte limbi care folosesc pivot mixt sunt: ciukota, eschimosa din Groenlanda, tongana. Manning (1996: 33) a formulat observația că în limbile cu pivot mixt unele proprietăți − numeroase − sunt sensibile la noțiunea de subiect de adâncime, iar altele, la relațiile gramaticale. Autorul a arătat (Manning 1996: 35) că ergativitatea sintactică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbi cu sistem cazual tridimensional (tabassaran și lak, limbi caucaziene) și, în cea de-a doua parte a studiului (Hjelmslev 1972 [1937]), limbi cu sistem cazual bidimensional, pentru care semnificația "subiectivitatea perspectivei" nu este relevantă (avar, hurqili, küri, cecenă, udi, eschimosă). (a) Locul ergativului în sistemul cazual tridimensional Tabassaran este limba cu cel mai mare număr de cazuri − 52: nominativul (fără desinență); patru cazuri cu desinențe, a căror temă este identică cu cea de nominativ; trei cazuri cu desinențe, a căror

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
deci promovarea pacientului și marginalizarea agentului, atunci nu există pasiv în limbile ergative. Palmer analizează definiția pasivului (foarte laxă) dată de Shibatani (1985)64: pasivul reprezintă defocalizarea agentului. În această accepție, există pasiv în unele limbi ergative, de exemplu în eschimosă; dacă apar asemenea trăsături, limba are și caracteristici de tip acuzativ. Palmer (2007 [1994]: 172) derivă din ipoteza lui Shibatani următoarele caracteristici suplimentare ale pasivului: implică nemenținerea agentului, din motive legate de context; aduce un nonagent în poziția subiectului, creează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbi acuzative, iar antipasivul, în limbi ergative, Dixon (1994: 149−152) înregistrează limbi preponderent ergative în care există, conform definiției adoptate de acest autor − nu la fel de laxă precum cea formulată de Shibatani −, atât pasiv, cât și antipasiv: kuku-yalanji, diyari, mam, eschimosă, dyirbal, quiché. Spreng (2000) observă că pasivul a fost un subiect neglijat pentru limbile ergative, în care există, de obicei, un proces de detranzitivizare considerat ca fiind corespondentul pasivului din limbile acuzative, antipasivul (vezi infra, 6.) 65. Autoarea pornește de la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbile ergative, în care există, de obicei, un proces de detranzitivizare considerat ca fiind corespondentul pasivului din limbile acuzative, antipasivul (vezi infra, 6.) 65. Autoarea pornește de la posibilitatea coexistenței pasivului și a antipasivului în aceeași limbă − inuktitut (o formă a eschimosei), limbă în care e posibilă pasivizarea unei propoziții antipasive active cu obiect neexprimat −; morfemul antipasiv este omis în pasivizare (Spreng 2001). Investigațiile făcute de autoare (Spreng 2000) asupra limbii basce (în cazul căreia există numeroase discuții privitoare la existența pasivului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbi. De exemplu, Polinskaja și Nedjalkov (1987: 244) descriu, pentru limba ciukotă, existența a trei tipuri de construcție antipasivă: (a) cu obiect zero; (b) cu obiect oblic; (c) cu încorporare. Bittner și Hale (1997 [1993]) analizează construcțiile antipasive din limbile eschimosă și warlpiri, ajungând la concluzia că există diferențe importante. În eschimosă, antipasivul detranzitivizează propoziția (situația obișnuită din limbile ergative): Qimmiq angum-mik kii-si-v-u-q (apud Bittner și Hale 1997 [1993]) câine om-INS mușca-ANTIPAS-IND-[tr]-3sg ' Câinele îl mușcă pe om', iar în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ciukotă, existența a trei tipuri de construcție antipasivă: (a) cu obiect zero; (b) cu obiect oblic; (c) cu încorporare. Bittner și Hale (1997 [1993]) analizează construcțiile antipasive din limbile eschimosă și warlpiri, ajungând la concluzia că există diferențe importante. În eschimosă, antipasivul detranzitivizează propoziția (situația obișnuită din limbile ergative): Qimmiq angum-mik kii-si-v-u-q (apud Bittner și Hale 1997 [1993]) câine om-INS mușca-ANTIPAS-IND-[tr]-3sg ' Câinele îl mușcă pe om', iar în warlpiri structura reprezentativă pentru antipasiv este o construcție conativă − verbul rămâne

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în warlpiri structura reprezentativă pentru antipasiv este o construcție conativă − verbul rămâne la conjugarea tranzitivă, iar subiectul păstrează marcarea ergativă: Maliki-rli ka-rla-jinta ngarrka-ku yarlki-rni (apud Bittner și Hale 1997 [1993]) câine-Erg. pers.3sg-D-ANTIPAS om-Dat. mușca-NPST ' Câinele mușcă la om'. În eschimosă, antipasivul este încorporat în baza verbului, iar în warlpiri, elementul care reprezintă antipasivul este afixat la auxiliar și omonim cu marca de dativ, persoana 3 singular. Asemănarea dintre cele două limbi constă în faptul că subiectul de adâncime este plasat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbului, iar în warlpiri, elementul care reprezintă antipasivul este afixat la auxiliar și omonim cu marca de dativ, persoana 3 singular. Asemănarea dintre cele două limbi constă în faptul că subiectul de adâncime este plasat în cazul oblic: instrumental în eschimosă, dativ în warlpiri. Cele două limbi sunt identice în relația structurii dominate de VP. În D-Structură, morfologia antipasivă proiectează un NP care ocupă poziția de complement al verbului. Argumentul oblic este, la origine, obiectul numelui antipasiv, iar numele antipasiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
al verbului. Argumentul oblic este, la origine, obiectul numelui antipasiv, iar numele antipasiv este un afix care satisface cerințele morfologice pentru a se încorpora în verb. Principiile de realizare a cazurilor fac ca obiectul antipasivului să apară în instrumental în eschimosă și în dativ în warlpiri. Cele două limbi diferă în privința tranzitivității de suprafață: în eschimosă, propozițiile antipasive sunt intranzitive, subiectul antipasivului fiind în nominativ (opacă), iar în warlpiri sunt tranzitive, subiectul antipasiv fiind în ergativ (transparentă). Între cele două limbi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
afix care satisface cerințele morfologice pentru a se încorpora în verb. Principiile de realizare a cazurilor fac ca obiectul antipasivului să apară în instrumental în eschimosă și în dativ în warlpiri. Cele două limbi diferă în privința tranzitivității de suprafață: în eschimosă, propozițiile antipasive sunt intranzitive, subiectul antipasivului fiind în nominativ (opacă), iar în warlpiri sunt tranzitive, subiectul antipasiv fiind în ergativ (transparentă). Între cele două limbi există și diferențe de poziționare a morfologiei antipasive: în structura verbului în eschimosă, dar în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
suprafață: în eschimosă, propozițiile antipasive sunt intranzitive, subiectul antipasivului fiind în nominativ (opacă), iar în warlpiri sunt tranzitive, subiectul antipasiv fiind în ergativ (transparentă). Între cele două limbi există și diferențe de poziționare a morfologiei antipasive: în structura verbului în eschimosă, dar în complexul dominat de C (numit și auxiliar) în warlpiri. Marcarea morfologică și mecanismele sintactice pe care le implică antipasivul depind de limbile avute în vedere, precum și de concepția autorilor care s-au ocupat de această problemă. Polinsky (2005

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mayan, schimbarea de acord poate fi singura indicație a antipasivului. Polinsky (2005) observă că, în limbile care au mai multe mărci antipasive, acestea pot fi coocurente sau amalgamate (ciukotă, halkomelem). Spreng (2001) se ocupă de limba inuktitut (o formă a eschimosei), în care antipasivul presupune o schimbare în structura argumentală a verbului: argumentul-agent primește cazul absolutiv, iar obiectul, un alt caz decât absolutivul; verbul primește mărci morfologice specifice antipasivului. Palmer (2007 [1994]: 178) inventariază mecanismele antipasivului: marcarea verbului; promovarea agentului în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
întreaga structură antrenată în antipasivizare, iar, pe de altă parte, caracteristicile argumentelor nominale. Palmer (2007 [1994]: 183) sintetizează funcțiile semantico-discursive ale antipasivului: poate avea funcția aspectuală de a marca o acțiune iterativă, în chamorro; poate indica un pacient partitiv, în eschimosă; indică topicalitatea agentului sau e folosit dacă pacientul este generic, în warrungu; are funcție de încorporare, cu pacient generic în mam. Ca și în cazul pasivului, Palmer (2007 [1994]: 186) adoptă o definiție laxă a mecanismului, preluată de la Shibatani (1985): funcția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de persoanele 1 și 2, aflate cel mai sus pe scara individualizării; dimpotrivă, în halkomelem, antipasivul este imposibil cu obiecte exprimate prin pronume de persoanele 1 și 2. Acest tablou al diversității lingvistice poate fi completat cu alte date: în eschimosă, opoziția dintre antipasiv și construcția de bază se stabilește în funcție de definitudinea obiectului (Lazard 1998: 66); în nez perce obiectul antipasivelor nu poate fi referențial (Deal 2007); în tagalog, în structurile antipasive obiectul direct are o interpretare nedefinită, nonspecifică (Alridge 2007b

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pasive). Autoarea adaugă că evoluția istorică de la ergativ la acuzativ la nivelul sintaxei, care își are originea în construcția antipasivă, a fost demonstrată independent, pentru o limbă din afara familiei austroneziene, toba batak, de Schachter (1984)80. Două subdialecte ale limbii eschimose, nunavimmiutitut (analizat de Mahieu 2003) și tunumiisut (descris de Tersis 2003) ilustrează faptul că o evoluție comună a limbii-mamă (de la construcția participială pasivă și posesivă la cea ergativă) poate fi urmată de o scindare dialectală, favorizată, în acest caz, de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
provine din nominalizare; (b) ergativul provine din pasiv, prin reinterpretarea unui instrumental oblic sau a unui agent ca ergativ. Manning (1996: 21) arată că multe limbi în care ergativitatea are ca sursă nominalizarea sunt ergative sintactic. Ideea că propozițiile din eschimosă sunt asemănătoare nominalizărilor a fost propusă de Thalbitzer (1911)83 și reluată în multe studii ulterioare (Manning 1996: 20). Johns (1987)84 a realizat o analiză a limbii inuktitut, o varietate a eschimosei, ajungând la concluzia că ergativitatea este un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt ergative sintactic. Ideea că propozițiile din eschimosă sunt asemănătoare nominalizărilor a fost propusă de Thalbitzer (1911)83 și reluată în multe studii ulterioare (Manning 1996: 20). Johns (1987)84 a realizat o analiză a limbii inuktitut, o varietate a eschimosei, ajungând la concluzia că ergativitatea este un epifenomen care rezultă din interacțiunea dintre trăsăturile lexicale specifice unei limbi și principiile universale. Această autoare este cea care a impus tradiția "nominalistă" în studiul diacronic al ergativității. Franchetto (2007) analizează situația limbii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de a atribui Cazul acuzativ obiectului, între studiile mai importante fiind menționate Bok-Bennema (1991) și Bittner și Hale (1996). Bok-Bennema (1991, apud Manning 1996: 66, 158, 162, 163), urmându-l pe Kiparsky (1987)3, susține, cu referire mai ales la eschimosă, că argumentele A în ergativ sunt actualmente oblice. Autorul respinge ideea că cele două tipuri de ergativitate, morfologică și sintactică, nu au legătură și sugerează, urmându-l pe Payne (1980)4, că ergativitatea rezultă din incapacitatea verbului de a atribui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]