132 matches
-
se găsește și revoltă, motivul este că Încă nu a dispărut un anumit abuz al Europei, care dorește să-și subsumeze Întreaga Istorie. Deși ar putea prelua cu ușurință această perspectivă, Senghor preferă să meargă mult mai departe, până la un esențialism („Emoția este neagră, așa cum rațiunea este elenă”) căruia Îi va rămâne fidel, În ciuda rezervelor colegilor săi de generație. Pentru Senghor, există o separare fundamentală Între popoarele din Nord și cele din Sud, separare bazată pe conceptul de cultură. În una
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
preferau termenul de feminism material decât feminism marxist, marxismul a trebuit să fie modificat pentru a putea explica diviziunea sexuală a muncii; era inadecvat sarcinii din cauza părtinirii sale de clasă și concentrării pe producție. Feminismul a fost problematic și datorită esențialismului și idealismului conceptului de femeie. Feminismul material s-a deplasat ca un substituent pozitiv al marxismului și feminismului. Acest feminism se trage din lucrările feministei franceze Christine Delphy. Ea a argumentat că materialismul este singura teorie a istoriei care vede
Feminism socialist () [Corola-website/Science/333647_a_334976]
-
privilegiului informațional, a sursei unice de cunoaștere; se încearcă stimularea interrelațiilor active și profitabile pentru toți participanții la procesul de educație. Se produce o decentrare și de pe „nucleele” clasice ale procesului de învățământ: magistrul și disciplina; - nonuniversalismul (nonesențialismul). Universalismele și esențialismele sunt aspectele ordonatoare ale „marilor metapovestiri” care au legitimat științele moderne raționaliste. Pedagogia nu poate să nu țină seama de diferențele locale, de interpretările alternative și de abordările critice. Valorile nu mai sunt acum măsuri instituite de vreo autoritate sau
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
a fi biped și (5) contrazice pe (4) deoarece nu are în mod necesar proprietatea de a fi rațional. Quine consideră că discuția privind atributele necesare și atributele contingente este înșelătoare 297. Plantinga consideră argumentul lui Quine de respingere a esențialismului ca fiind nereușit. Este clar că punctul (5) decurge din (2) și (3). Propoziția (5) are de fapt două părți: (6) Zwier este în mod necesar biped iar aceasta decurge din primii conjuncți a lui (2) și (3) și anume
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
cam de prin anii ’90 Încoace), În această nișă, În această creodă a naufragiului poststructuralismului, În care tendința spre text - totul este semn - e Înlocuită de tendința spre ontologie - totul este sens. Aceasta nu Înseamnă, desigur, o Întoarcere la un esențialism de tip platonician, la ideea că ar exista niște realia, niște universalii ontologice de nezdruncinat care ne depășesc, ne transcend, dar din care noi derivăm. Mihaela Încearcă mai degrabă să găsească o modalitate de amplificare a conceptului de ficțiune (Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
democrație. Un model ipotetic al tranziției continue Deconstrucția variantelor tari ale modelelor culturale, În special cele ale unor viziuni ale istoriei, prin deconspirarea ficțiunii istoriei 1, a dus la cea mai amplă răsturnare de paradigmă În evaluarea teoriilor culturale, dizolvând esențialismul unor modele culturale autarhice și a unor indivizi reprezentativi ori generici pentru aceste modele, În genul popular În epocă al lui Hermann Keyserling 2. Studiile despre imaginar vorbesc despre „invenție” mai ales În cultura scripturală a hărții, ori cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
vanitoasă este pictura! Ne cere admirație pentru imaginea lucrurilor ale căror originale nimeni nu le admiră!"*. De la Platon la Pascal, consecvența este bună. Exemplul grec nu era așadar o curiozitate istorică. El ilustrează o constantă de lungă durată: alianța dintre esențialismul speculativ și pesimismul artistic. Fie că e vorba de Dumnezeu, de Natură sau de Idee, concepțiile despre lume care plasează în amonte o Referință esențială și normativă, chiar dacă e numai un punct fix, nu dau prea multă importanță imaginilor fabricate
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
care este de la sine un optimism artistic. Paradoxul fiind următorul: această naștere care istoric s-a numit "Renaștere", atât de mult avea omenirea nevoie, pentru a inventa viitorul, să se pună sub autoritatea trecutului a luat drept model antimodelul ei, esențialismul antic al "Ideii". Aceasta ar fi partea pozitivă a halucinației grecești. De altfel, tocmai fiindcă tradusese din Platon, în proiectul său de Academie florentină Marsilius Ficinus nu acordă niciun loc plasticienilor arhitecți, sculptori sau pictori. Academia lui era compusă din
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cauza <<înapoierii>>, ca și cum ele, prin natura lor, nu ar fi capabile de schimbare. (...) Și în numele dezvoltării și progresului, cutumele tradiționale au fost dezrădăcinate, deplasate, suprimate și anihilate. Postmodernismul, pur și simplu, consideră tradiția ca fiind periculoasă; este adesea asociată cu esențialismul, privind înapoi la noțiunea puritană de societate bună, care a existat sau nu a existat în istorie". Dar acesta nu e și punctul de vedere al comunităților tradiționale, pentru care tradiția nu e închistare, ci dinamism, capabil de invenții și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
momentul cercetărilor etnografice de descoperire și de descriere a unor populații ce nu mai fuseseră studiate anterior; - reflexivitatea ca poziționare epistemologică și ca practică în cercetările etnografice feministe, care presupune luare în considerare a experienței subiective a cercetătorului, un anume esențialism retoric și apelul la logica binară (masculin/feminin, cultură/natură). Adăugăm că în studiile etnografice se face distincție între reflexibilitatea esențială, inerentă oricărui discurs ca parte a funcțiilor limbii, și reflexivitatea derivată, adică atitudinea față reflexibilitate, exprimând semnificația ce o
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
întru Hristos, în sensul redescoperirii Revelației în structura interioară, în accepția filocalică a sfintelor nevoințe ale desăvârșirii. Această revoluție spirituală s-ar putea circumscrie unei depășiri a dicotomiei antropologice dintre platonism care vedea trupul ca un mormânt al sufletului și esențialism care viza o reducție a corporalului la stadiul biologic, într-o manieră mai mult sau mai puțin explicită. Este vorba de o formă sui generis a trupului sfințit care poate intra într-o relație dialogică cu Divinitatea. De fapt, întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
conotate puternic de o semantică religioasă și morală. Asocierea dintre știință și progresul uman nu mai este atât de evidentă și imediată ca înainte. Se înțelege că tehno-știința ascunde câteva capcane din moment ce devine din ce în ce mai manipulatoare și urmează să aducă atingere esențialismului și substanțialismului proprii viziunii tradiționale umanist-creștine asupra omului. Pe de altă parte, aceasta nu este în măsură, fiind asimbolică, să furnizeze elemente pentru o antropologie alternativă, la înălțimea mutațiilor pe care le provoacă și a problemelor pe care le pune
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
practica gazetărească, ajunsă la maturitate expresivă, a preluat în forma reportajului toate „impuritățile” structurale ale operei literare - elementul senzațional, textura documentară, psihologismul -, încât literaturii nu îi mai rămâne decât să se concentreze asupra a ceea ce îi este primordial constitutiv: poezia. „Esențialismul” estetic al scriitorului se conturează încă din textele reunite în Descântecul și Flori de lampă, unde granițele dintre genuri sunt suspendate, iar obiectivismul mimetic al descrierii este înlocuit cu subiectivismul impresionist al „viziunii” și „vedeniei”. În Descântecul, arendășoaica Sultana, părăsită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
formă de imperialism? Certitudinea e că vorbim despre un proces care a luat naștere în spațiul occidental, tendința explicării acestuia fiind aceea de a utiliza termeni care nu sunt caracteristici postmodernității, ci mai curând gândirii moderne, așa cum sunt aceia de "esențialism" și "universalism". După cum indică Roland Robertson, procesul globalizării începe printr-o "fază germinală", localizată în Europa secolelor al XV-lea al XVI-lea, continuă cu "faza incipientă", ce ține până în preajma anului 1870, trece apoi printr-o fază în care
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
din lucrarea recent apărută în țara noastră, în 2010, Sociologia culturii. Antologie autori străini, care, în primul capitol, a prezentat zeci de definiții ale culturii, grupate pe curente de gândire: universalismul, particularismul, funcționalismul, structuralismul, "Școala cultură și personalitate", culturalismul, interacționismul, esențialismul, structural-funcționalismul ș.a.16. Sociologia, în general, sociologia culturii, antropologia socială și culturală, în particular, se preocupă de cunoașterea științifică a culturii, iar modul în care tratează și semnifică acest concept, dincolo de diversitatea punctelor de vedere, este diferit față de simțul comun
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
că metoda cea mai potrivită pentru învățare este exercițiul. Profesorul trebuie să-și dozeze efortul astfel încât activitatea sa să nu determine pasivitatea elevilor. În deceniile trei și patru, în SUA, apar orientările antiprogresiste: perenialismul (Robert Maynard Hutchins, Mortmer Jerome Adler), esențialismul (Isaac Kandel, William Bagley) și reconstrucționismul (George Sylvester Counts, Theodore Brameld). Pledoarie pentru educația în conformitate cu natura, perenialismul susține că școala trebuie să ofere acel conținut care permite dezvoltarea minții. Negând necesitatea orientării practic - utilitariste, noul curent consideră că nu există
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3060]
-
natale ne-am născut români, nu ne putem revendica, cred, drepturi în plus, avantaje, ci, depășind o atitudine conservatoare, ar trebui să simțim că avem mai multe obligații. Înainte de toate față de noi înșine. Și chiar dacă nu sîntem de acord cu esențialismul, se pare că nu putem scăpa așa de ușor, poate niciodată, de observațiile pe care le-au lăsat, în fișele lor, Ralea, Drăghicescu, Cioran, Vulcănescu, pentru a aminti doar cîțiva dintre cei ce au făcut diagnoza românității (pe care o
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
construcția” socială a sexului; „efeminarea societății”; „efeminarea bărbaților” în modernitate și postmodernitate; cunoașterea intersubiectivă; relațiile simbiotice dintre mamă și copil; problematica psihopedagogică a „împreunării”; pornografia; erotismul; posibilitatea întemeierii unei pedagogii a reciprocității; sexul și căutarea identității; statutul sentimentalismului și al esențialismului în cunoaștere; misoginia curriculară; androcentrismul curricular; etnografia feministă; curriculumul ca text homosexual; profeminismul masculin în școli ș.a. Postmodernismul feminist a anticipat cu aproape un deceniu celelalte explorări curriculare postmoderne. Avem de-a face cu un domeniu științific nou, nestrăbătut încă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
state americane s-a încercat introducerea muzicii în școli. Era o inițiativă timidă, cu scopuri mai mult religioase. Era vorba doar despre învățarea câtorva imnuri patriotice și religioase de către copii. S-a stârnit o furtună de proteste. Era la modă esențialismul, reducerea curriculumului la învățarea „celor trei R” (writing-reading-reckoning - „scris-citit-socotit”). Educatorii, părinții elevilor și, desigur, scholars și scholarship-ul vremii au cerut imperios să se renunțe la disciplina cântatului de imnuri pe motiv că se consumă timpul necesar studierii „celor trei R
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
plus, cei doi cercetători creionau și o „teorie a riscului” asumat de „actorii sociali” prin „intenții” și „comportamente sociale” opuse normelor sociale în vigoare. Roman și Christian-Smith (1988) au arătat însă că teoria rezistenței implica, ea însăși, un risc: riscul esențialismului de clasă (risk of class essentialism)82, în sensul că teoria lui Aggleton (1987) și Whitty (1985) reducea „intențiile” și „rolurile sociale”, după obiceiul esențialiștilor de la începutul secolului XX, la o tipologie esențială, botezată modernist „gramatica provocării”83. După Roman
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de adevăr. În această capcană au căzut mulți nevinovați, unii din ignoranță despre acea lume, alții din interes pentru vâlvă, rating și vânzări, alții ca să își lichideze colegii, concurenții și oponenții sau alții, intelectuali proeminenți, dintr-o predilecție pentru maniheism, esențialism, ispită metafizică pentru absolutism: orice persoană care a semnat indiferent ce la securitate poartă cu sine o esență securistă până în mormânt sau, prin extindere și foarte curând, orice persoană care a fost membră de partid poartă cu sine o gândire
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
două: o majoritate care devine alergică la concurență și anihilează termenul de comparație și o minoritate competitivă care se predă tiraniei cutumiare. Ambele ispite subzistă în fiecare dintre noi. Le întreținem mediatic, politic, le alimentăm cultural. Suntem atât de prizonieri esențialismului mioritic încât devenim orbi la construcția postmodernă a identității. Singurul termen de comparație pe care îl suportăm, căci nu avem încotro, este Apusul. Spre el îndreptăm așteptări contemplativ-mesianice sau discursuri invidios-resentimentare. Ceea ce refuzăm încă să înțelegem este că eficiența Apusului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
identității. Singurul termen de comparație pe care îl suportăm, căci nu avem încotro, este Apusul. Spre el îndreptăm așteptări contemplativ-mesianice sau discursuri invidios-resentimentare. Ceea ce refuzăm încă să înțelegem este că eficiența Apusului are o legătură cauzală cu refuzul fatalismelor și esențialismelor. Acolo se construiesc etici și politici pragmatice prin care cetățenii se ajută între ei să le meargă mai bine. Lor nu le trece prin cap să stârpească termenul de comparație, ci să învețe rapid din reușita lui și să încerce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
cunoaștere și puterexe "„putere", între regimurile de putere și cele de adevăr. În aceste regimuri, femeile sunt de obicei excluse sau marginalizate. Marginalii, printre care și femeile, trebuie să reziste discursurilor hegemonice. Din perspectivă politică, criticile postmoderne în privința modernismului și esențialismului acestuia reprezintă o armă cu două tăișuri: pe de o parte, postmodernismulxe "„postmodernism" structurează și legitimează descentrarea și demonopolizarea discursului. Pe de altă parte, încurajează identități fluide, inclusiv politic, astfel încât feminismul se vede sistematic dislocat, înainte ca el să facă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
o asemenea cauză. Societatea trebuie schimbată cu sau fără consimțământul, susținerea și cooperarea efectivă a bărbaților. Este imposibilă o societate neutră la gen, cum vor multe feministexe "„feminist" reformiste, fiindcă patriarhatulxe "„patriarhat" este mult prea constitutiv psihismului masculinxe "„masculin". Emergența „esențialismului” a produs o divizare a feminismului radical: pe de-o parte, s-a dezvoltat feminismul radical libertarianxe "„feminismul radicallibertarian", pe de altă parte, s-a dezvoltat feminismul radical culturalxe "„feminismul radicalcultural". Prima grupare (cea libertariană) a urmat drumul inițial al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]