203 matches
-
deveni semnificativă pentru etnicitate atunci când se confundă cu o formă de conștiință de sine a oamenilor” (Vinsonneau, 2002, p. 120). Identificările În contextul interculturalității nu rezultă așadar din juxtapunerea unor identități etnice date (ceea ce ne-ar duce la o perspectivă esențialistă), ci din negocierea, În cadrul unor interacțiuni multiple, a unor afinități și opoziții, a unor proximități și distanțe, pentru a constitui o realitate nouă, purtătoare de identitate. Ele se Înscriu În strategiile identitare individuale și colective, ultimele fiind atent studiate de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care grupurile dominante ă inclusiv sociologii ă o au cu privire la unele dintre celelalte grupuri. Fredrik Barth, În Ethnic Groups and Boundaries 2, subliniază la rândul său că trăsăturile asociate cu etnicitatea În America epocii contemporane nu pot fi considerate trăsături esențialiste (Barth, coordonator, 1969). Grupurile rezultate ca urmare a imigrației Își retrasează În permanență „granițele” pentru a-și defini apartenența „negociată” la cultura dominantă. Întrebările contemporane Primele formulări sociologice legate de integrare și excludere au fost elaborate, așa cum am văzut, În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Raymonde Carroll preconizează o analiză În trei etape. Ne vom strădui, pentru Început, „să stăm la pândă”, Învățând să ne identificăm propriile judecăți de valoare atunci când credem că nu facem altceva decât să descriem (trebuie să ne ferim de frazele „esențialiste”, În care verbul „a fi” este urmat de un adjectiv, de genul: „Copiii americani sunt răsfățați, prost-crescuți”, sau de frazele negative care sugerează o lipsă). Trebuie apoi să Înțelegem sistemul de comunicare al celuilalt, găsind, pentru un element care poate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Însăși logica sa figura dominantă a statului-națiune, chiar dacă acestuia i se poate impune (mai ales În cazul țărilor Învinse) să Împartă Într-o anumită măsură puterea cu reprezentanții etniilor minoritare. Această insistență asupra caracterului „național” al minorităților traduce o viziune esențialistă asupra națiunii, care a cunoscut mai multe contestări de atunci Încoace (Anderson, 1991). Ceea ce nu a Împiedicat-o să reapară la sfârșitul secolului XX, În special În cadrul acțiunilor OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare În Europa), care și-a creat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sau mai puțin rigid ori, dimpotrivă, flexibil și contingent al identităților pe care le construiesc etnicitatea, cultura, limba și religia. Această dezbatere nu este totuși esențială pentru Înțelegerea alteia, și anume cea privind drepturile minorităților: pe de o parte, viziunea esențialistă Întruchipată de Volk-ul lui Herder este mult depășită și se recunoaște, În general, caracterul eminamente „construit” al identității (Anderson, 1991); pe de alta, dimensiunile etnice, lingvistice și culturale fac dovada unei rezistențe și a unei perenități remarcabile, astfel că nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
antirasismul Înlocuiește tot ceea ce rămâne. În sfârșit, această viziune holistă sau puternic sociologizantă („Societatea este rasistă”) ocultează orice diviziune socială ireductibilă la opoziția „albi-negri”, contribuind astfel la radicalizarea raporturilor sociale și favorizând apariția unui contrarasism anti-albi, legitimat de o convingere esențialistă („Albii sunt rasiști”) și devenit patetic prin instalarea negrilor În postură de victime. Efect opus celui scontat. Valul antitotalitar din anii ’70 și ’80, „delegitimând” referința la marxism-leninism, a provocat marginalizarea mișcării antirasiste revoluționar-comuniste, ai cărei partizani și militanți s-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
respingă ipotezele naturaliste care căutau să explice diversitatea comportamentelor umane prin rolul eredității sau al rasei. Invers, prin debiologizare și denaturalizare, sociologul acordă atenție, Înainte de toate, condițiilor socio-istorice În care trăiesc colectivitățile umane. El se opune oricărei forme de gândire esențialistă și, grijuliu să explice socialul prin social, refuză să facă din disciplina sa „un capitol al psihologiei” sau „un apendice al biologiei” (Durkheim, 1975, p. 346). Procedând astfel, sociologul sau etnologul este, În mod spontan, relativist. Relativismul cultural este, Într-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Renan. Acesta credea că limbile determină modurile de a fi și de a gândi. Factorul explicativ primordial pentru a Înțelege diversitatea lumii sociale era pentru Renan limba, și nu sângele. În fond, era vorba Însă despre același mod de gândire esențialist ca și al teoreticienilor rasismului biologic. Superioritatea limbilor indo-europene (sau ariene) față de limbile semitice inducea superioritatea rasei ariene față de rasa semitică. Știm ce utilizare s-a dat În anii ’30 acestei superiorități. În secolul al XIX-lea, ca și În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a unei categorii de populație (sclavagism, colonialism). Rasismul produce astfel „indezirabili”, „necivilizabili”, „irecuperabili”, „neasimilabili”, pe scurt, oameni de prisos, oameni-sclavi, sub-oameni, chiar non-oameni cu față umană. În toate aspectele sale observabile, gândirea rasistă apare ca o ilustrare paradigmatică a gândirii esențialiste: ea implică În același timp „esențializarea somato-biologică a celui diferit” și „comportamentul segregaționist pus sub semnul permanenței” (Guillaumin, 1972, pp. 77-78). Clasificările rasiale elaborate de naturaliști (Linné, Buffon, Blumenbach etc.) În secolul al XVIII-lea au fost astfel socializate și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
nivelul cunoașterii comune și adesea în analize teoretice sau politice care pun accentul pe decalaje diverse (economice, sociale, politice, culturale) între România de astăzi și țările occidentale europene și nord-atlantice, le consider ca fiind nu doar substanțialiste - sau, dacă vreți, esențialiste - ci mai degrabă prea puțin aprofundate de o analiză instituționalistă care să țină cont de mișcarea socială efectivă și mai ales de ceea ce se întâmplă la nivel individual. Ele nu dau și nu pot da seamă în mod analitic de
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
îndelete: «Masculinitatea»și «feminitatea» sunt constructe specifice timpului istoric și locului. Ele sunt categorii care sunt permanent construite, contestate, reelaborate și reafirmate în cadrul instituțiilor și practicilor sociale și al unei varietăți de ideologii. Pentru a ne distanța de orice înțelegere esențialistă, trebuie deci să admitem că ideile despre masculinitate și feminitate sunt diferite și se schimbă în timp și în funcție de contexte și de loc geografic, vârstă sau etnie. Ceea ce încă nu s-a schimbat în mod radical, indiferent de concepțiile despre
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
contrastantă pe care a făcut-o T. Parsons la jumătatea secolului XX între socializarea normativă a bărbaților pentru roluri „instrumentale” și a femeilor pentru roluri „expresive”. Distincția era menită să justifice diviziunea sexuală a muncii din familia nucleară. O viziune esențialistă, centrată pe bărbatul și, respectiv, pe femeia generică, asociată cu una funcționalistă, de tip parsonsian, centrată pe rolurile asumate și practicate de către bărbați sau de către femei, riscă să ne conducă spre o despărțire sau chiar o confruntare socială a genurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
acestei discuții: ce-nseamă, în definitiv, a spune că literatura este sau nu este autonomă? Într-un excepțional studiu care a fost tradus și în românește, Ficțiune și dicțiune, Gerard Genette propune o distincție între teorii literare (poetici le numește el) esențialiste și teorii constitutive. Prima categorie pornește de la premisa că există o calitate intrinsecă a textelor - așa-numita "literaturitate", adevărată Fata Morgana a structuralismului - în virtutea căreia un text este poezie, iar altul reclamă publicitară. A doua categorie oferă criterii mai laxe
Autonomia literaturii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/15991_a_17316]
-
iar altul reclamă publicitară. A doua categorie oferă criterii mai laxe, asociate condițiilor de producere și receptare a textului, mai curînd decît textului în sine. Oarecum în termenii acestei distincții, Lansdown susține că autonomia literaturii nu trebuie înțeleasă în mod esențialist, prin urmare nu se referă la existența unor elemente "pur literare" ascunse undeva în inima textului și generatoare de literaturitate așa cum un cub de zahăr îndulcește ceaiul din ceașca în care a fost pus. , crede autorul, nu este o calitate
Autonomia literaturii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/15991_a_17316]
-
ambiguu? Probabil chiar este, dar vina nu e atît a lui Richard Lansdown, cît a tipului de investigație și argumentație pe care le propune autorul. Încercînd (implicit, nu declarat) să propună o tripartiție în locul distincției lui Genette, deci evitînd soluția esențialistă dar și pe cea a poeticii constitutive, Lansdown deschide de fapt noi direcții în problematica autonomiei literaturii. Există un sens, o semnificație imanentă a literaturii? Citind un text literar, înțelegem că e literar datorită felului în care -intuitiv sau altcumva
Autonomia literaturii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/15991_a_17316]
-
prin componentă să anti-comunistă, ci și prin </spân></spân><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO"><b>respingerea (teoretică) a politicului</b></spân></spân><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO">, în toate manifestările sale. </spân></spân></p> Discursul dihotomic, esențialist, normativ, autoritar și moralist al intelectualilor post-1989 fundamentează <spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO"><b>”consensul” că nu se poate vorbi despre trecutul recent decât dintr-o perspectivă în același timp apolitica și anticomunista, girata de profesioniști ai </b
Realism socialist și gen - Despre dreptul de a privi și interpreta arta trecutului recent dintr-o perspectivă feministă locală () [Corola-website/Science/296130_a_297459]
-
care el există. Orice lucru are existență în mod esențial dar numai unele, precum Dumnezeu, au existență necesară proprietatea pe care un obiect o are dacă există în orice lume posibilă 296. Quine arată dificultățile în care se află filosofii esențialiști, precum Plantinga, pornind de la următoarele propoziții, unanim acceptate de aceștia: (1) matematicienii sunt în mod necesar raționali dar nu în mod necesar bipezi; (2) cicliștii sunt în mod necesar bipezi, dar nu în mod necesar raționali. Mai departe, pornind de la
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
biped. Dacă (6) decurge din (7) și (8) trebuie precizat că (7) trebuie înțeleasă ca predicând despre orice ciclist proprietatea pe care (6) i-o atribuie lui Zwier, prin urmare (7) trebuie înțeleasă ca (7"), iar interpretată în acest fel esențialistul nu o va accepta, acceptând doar adevărul lui (7'). Rezultă de aici că (2) este adevărată citită de dicto dar nu este de nici un folos citită de re (va fi respinsă de esențialist)298. Concluzia lui Quine că necesitatea ține
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
ca (7"), iar interpretată în acest fel esențialistul nu o va accepta, acceptând doar adevărul lui (7'). Rezultă de aici că (2) este adevărată citită de dicto dar nu este de nici un folos citită de re (va fi respinsă de esențialist)298. Concluzia lui Quine că necesitatea ține de modul în care vorbim despre lucruri și nu despre lucrurile de care vorbim, nu este acceptată de Plantinga. Acesta încearcă să ofere soluții printr-o regulă care să limpezească relațiile divergente dintre
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
necesar ca numărul apostolilor să fie 12 ei au fost în fapt 12, dar nu e absurd să susținem că ei ar fi putut să nu fie exact 12. Numărul apostolilor nu e în chip necesar neprim"300. Obiecția unui esențialist în legătură cu argumentul lui Kneale vizează modul confuz în care au fost manevrate anumite propoziții din argument și implică ambiguitatea modalităților de dicto și de re. Ultima propoziție poate avea două posibile interpretări: 1) Propoziția Numărul apostolilor nu e prim nu
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
afirmând că un obiect nu are în chip necesar proprietatea de a fi prim: acel obiect este numărul apostolilor, 12 și în chip necesar numărul 12 nu este prim și deci propoziția 2 este falsă 301. Pentru a ataca poziția esențialistă, Kneale se vede obligat să interpreteze propoziția Numărul apostolilor nu e în chip necesar neprim astfel: Numărul apostolilor nu are în chip necesar proprietatea de a fi prim sau cu alte cuvinte că numărul apostolilor ar putea fi 11302. Alvin
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
și modalitățile de dicto, să îi arate scepticului (cel care nu înțelege și se arată nedumerit în fața astfel de explicații) ce înseamnă faptul că, de exemplu, nouă este mod esențial compus. Explicația lui Plantinga oferă condiții de adevăr pentru propozițiile esențialiste, iar aceste condiții invocă doar noțiuni non-modale și de dicto. O astfel de explicație îl va ajuta pe sceptic să găsească, în cazul unei aserțiuni existențialiste, o judecată pe care să o înțeleagă și care să nu fie diferită de
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
invocă doar noțiuni non-modale și de dicto. O astfel de explicație îl va ajuta pe sceptic să găsească, în cazul unei aserțiuni existențialiste, o judecată pe care să o înțeleagă și care să nu fie diferită de teza prezentată de esențialist 310. Modalitatea de dicto se referă la limbaj și la felul în care folosim limbajul. Dacă ne referim la propoziția "Dumnezeu există", atunci din punct de vedere al modalității de dicto, spunem de fapt că această propoziție este adevărată în
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
la cele legate de imaginar, imaginație, imagine) care au fost motorul multor texte romantice de mare suflu. Obiectul artistic numit natură În scrierile romantice este o chestiune de interpretare prin imaginare. Organicismul romantic e acum Împrăștiat În bucățele de substanță „esențialistă”, și cred că, din lecția romantică, ceea ce s-ar potrivi pentru această seară ar fi fragmentul, fragmentariul, fragmentaritatea. Trupul lui Osiris, al lui Orfeu a fost sfâșiat. Este de observat că imaginarul păstrează o nostalgie a reunirii tuturor părților sale
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sens clasic? Anca Hațiegan: Nu cred că Marius Jucan a făcut o trimitere Întâmplătoare la romantici comentându-ți „cazul”. Pe de altă parte, tu propui aici o concepție oarecum inedită despre frumos, un produs de sinteză, rezultat din fuziunea viziunilor esențialiste cu cele distrugătoare de valori „tari”: un alt fel de frumos, care nu e frumosul acela fugitiv, efemer, al modernității. La tine efemeritatea e asociată cu esența, și viceversa; cele două merg mână În mână, sunt interdependente. Cornel Vâlcu: Există
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]