54 matches
-
mondială și predă filosofia la Universitatea din Londra. Cea mai nouă carte a sa, The Art of Travel, apărută anul trecut, a fost tradusă acum și la Ed. Mercure de France și are cronici amestecate în presa culturală franceză. Eseurile estete ale lui Alain de Botton amestecă impresii personale cu povestiri ce pun în scenă scriitori și artiști celebri (Wordsworth, Baudelaire, Ruskin ș.a.), ansamblul remarcîndu-se nu prin originalitatea ideilor, cît printr-o anumită inteligență a povestirii. Premiul Strega 2003 Echivalentul italian
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13578_a_14903]
-
un pic asupra acestei observații, care, din câte știu, nu s-a mai făcut. Recitind de curând Frumoșii nebuni ai marilor orașe, am fost surprins să constat că, în mod frecvent, imaginile de acolo (pline de o anume muzicalitate și estete în cel mai înalt grad) refuzau să se coaguleze obiectual. M-a surprins mai ales un pasaj, zice-se descriptiv (și, mai mult decât atât, portretistic), îndărătul căruia n-am reușit (și nu reușesc nici azi) să deduc o reprezentare
Caietele Princepelui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3622_a_4947]
-
nu surîde și nu întreba/ pe-o eșarfă albastră-ți jur și pe-un șal roșu" (Scrisori șmai mult decîtț deschise). Deși personalitatea tutelară rămîne Mallarmé, în transcendența sa eretică, în angelismul său fără îndestulător har, convertit în mistuitor-rece ebuliție estetă. Acel obsedant Mallarmé, producător - bardul nostru îi reia cuvintele teoretice - al unui "prodigiu de racursiuri și elanuri, într-o scrisură corporală, un lucru-a cărui redactare ar cere,-n proză dialogată sau descriptivă, lungi perioade: Poemul pur, adică liber de
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
al enumerărilor, echivalând cu un fel de jurământ tandru. Sună probabil puțin patetic, pentru unii, puțin ironic, pentru alții, dar este oricum convingător stilistic. Să constatăm apoi cursul urcător al enumerărilor, atât la unul, cât și la altul. De la daliile estete, baconskyiene, ușor convenționale, ai zice, livrești, "Dalia culthorum", la tufănici, niște crizanteme mai modeste, cu flori mărunte, mai regionale, numite dumitrițe, la superbele simboluri solare ale crizantemelor, universal considerate nu doar semne ale "longevității și imortalității", dar ale "plenitudinii". Mai
Baconsky și Mazilescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6690_a_8015]
-
pe acest peisaj hieratic, cețos, nordic, tipic baconskyian. Poate că nu e nepotrivit să-l amintim, acum, pe Montale, care în celebrul poem Lămâii din nu mai puțin celebrul volum Oase de sepie, din 1925, se arată iritat de enumerarea estetă a plantelor asociate "poeților laureați". Ligurul preferă, polemic, în locul "plantelor cu nume puțin folosite: buxus, ligustru, acant".../ străzile ce dau în ierboasele șanțuri, cum traduce Marian Papahagi, Montale, Dacia, 1988. Mazilescu are o afinitate poate neștiută cu parcimoniosul la scris
Baconsky și Mazilescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6690_a_8015]
-
iar scris/cititul, în pofida unor rare clipe de tensiune („Citesc enorm. Scriu pu- țin. Citesc din ce in ce mai mult. Scriu din ce in ce mai puțin. Simptome de zădărnicie”) au și un rost pedagogic; poetul și duhovnicul și, pe calea lor, omul-cititor, poziționînduse într-o relație „esteta” cu Dumnezeu, vor fi asemeni Fericitului Ieronim de la gură peșterii din Bethleem: „Un dar de mare preț. Fericitul Ieronim a stat cîteva zeci de ani la gură peșterii din Bethleem și în fiecare dimineață îl întreba pe Pruncul Sfînt, în
Îngerul lecturii și scrisului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4225_a_5550]
-
e fatalmente resorbită de procesul figurat, care-și are ontologia proprie. Ființă e doar fictiv tangibilă. Clamorile ei pătimașe, amintindu-l pe alocuri, pe Federico García Lorca, își au caligrafia lor aeriană, singura care contează, în acest plan al mărturisirii estete, care, cu aceeași premisa afectiva, ar putea fi de o platitudine dezarmanta, în absența artei: "Bătrîn poetul se trage/ Fetus în melc/ Și rostogolește lumea/ Pînă la prăpastie./ La cel mai mărunt uruit al afundului/ Urlă în el fierea măiastra
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
face plauzibilă ipoteza unei evitări deliberate a realității epocale sumbre de care autorul e cu prisosință conștient. Între aceste două puncte extreme se desfășoară lirismul lui Ovidiu Genaru, vădind o inocență mai curînd simulată decît nativă, întrucît dominată de voluptățile estete. Fantezia dislocă subiectele, umplîn-du-le cu delicatețuri ingenioase, cu suavități bine puse la punct prin procedee ale insolitării. Senzualitatea motivului trece fără a dispărea într-o senzualitate formală nesățioasă de sine: "Goală ca Suzana în baie floarea de măr pășește prin
Bonomie ironică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6841_a_8166]
-
Ori intervine o rostire conceptuală, ușor didactică în chip intenționat, ca spre a lămuri lucrurile mai complicate unei conștiințe fruste (În spre 50 de ani). Renunțînd la mărturisirile de primă instanță, Aurel Rău își trece experiențele interioare printr-o grilă estetă, oferindu-ne figuri ale medierii, ale transfigurării elementarului asumat doar ca punct de pornire. Sensul liric e echivalat cu aerul enigmatic al textului (Dans cu măști). O icoană pe sticlă e reconstituită într-un cod manierist. Provocarea o dă aici
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
burgheze, care imaginează vinovate jocuri erotice, împărtășesc plăceri blasfematorii sau nutresc iubiri incestuoase - le transformă în simple figuri uitate din niște fotografii îngălbenite și acoperite de colbul trecerii. Apusul Imperiului Habsburgic este marcat în românele autorului polonez de aceeasi boală esteta ce se manifestă și la aristocrația obosită a vechiului Imperiu Britanic. Morală este gata să se dizolve în estetic, practica e abandonată în favoarea contemplației, iar atunci cînd personajul acționează totuși, o face tot dintr-un mobil de factură estetică. De
Memoria pre-apocalipsei by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17643_a_18968]
-
substanțializată, adică permeabilă la datele psihice. Dacă pe de o parte poetul își găsește compensația în fervoarea estetizării, pe de altă parte aceasta din urmă e pusă în chestiune de postura meditativă, chestionată, măcar în subsidiar, de conștiința critică. Țesătura estetă nu se asumă integral, cochetînd cu existențialul, păstrînd un prag zero, declarativ, sub chipul unui inventar, de baudelariană inspirație, al elementelor vieții perdante: "Tusea, pojarul, febra, coșmarul/ cu un om negru care îmi leagă picioarele,/ doctorul cu o seringă în
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
sidef" (Dies irae). Prin urmare un amestec de semnale care-și are tîlcul său. Poetul Radu Voinescu e un homo duplex, oscilînd, aparent conciliant, însă neîmpăcat în fond, cum i se cuvine unui artist, între existențialismul damnării și idealitatea fastuos estetă, ceea ce, privind lucrurile mai de sus, confirmă barocul care își înglobează cu voie bună propria negație. Radu Voinescu - Hierofantul, Ed. Vinea, 1999, 62 pag.
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
faptului că prin ce e demonic În ea se poate exprima ce e divin. Umanitatea blestemă războaiele pentru că a umplut pământul cu arme; luptă Împotriva ierarhiilor pentru că le-a construit etc. Filip vine În felul acesta straniu destul de aproape de atitudinea estetă a celui care a făcut filmul Elvira Madigan, atitudine pe care o condamnați echivalând-o prețului modic al biletului de intrare. Presupun că, În viziunea Dumneavoastră, Filip este, sau ar putea fi, o temporară variantă Întunecată a regizorului Elvirei Madigan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
regîndirii piesei , era gestul care arăta exact totala sfidare a rafinamentului. Ce poate țăranca absolută să facă?”...Chiar! Ca să arătăm că o eroină din Cehov e țărancă absolută, o punem În postura care atît de tare a convins-o pe estetă. Pe considerentul acesta, toate personajele piesei ar putea primi sarcini aberante : Solionîi, cinicul absolut, va mînca progeniturile Natașei ; Cebutîkin, bețivul absolut, va bea tot ce găsește În samovar - chiar și după ce a trecut pe-acolo Natașa; Verșinin, nefericitul absolut, Își
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
asta nu înseamnă că nu le văd defectele. Dar, tocmai pentru că nu suntem în fața unor tratate academice, aceste defecte pot fi kitschos-haioase... Dar să începem cu lucrurile bune. Cum Mihaela Rădulescu nici nu-și propune să fie o mare scriitoare estetă, aceste lucruri bune sunt de găsit nu la nivelul scriiturii Ăce ar fi mai kitsch decât să facem o analiză estetică a textelor ei?), ci la nivelul valorilor promovate, care sunt în general, așa cum și trebuie să fie, unele soft
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
însă niciodată destructurarea sintactică și semantică din primele poeme ale lui Tzara. Afinitățile imediat recognoscibile sînt mai curînd clovneriile triste ale lui Jules Laforgue, estetismul crud al lui Baudelaire, onirismul fantast al lui Aloysius Bertrand din „Gaspard de la Nuit“, ironia estetă a lui Tristan Corbière și naivitatea studiată a lui Max Jacob. Un fantezism ironic și decorativ, mimînd primitivismul și refuzînd cu grație anecdoticul în favoarea stilizărilor expresioniste. A devenit un loc comun al criticii apropierea dintre „Balada spînzuratului“ a lui Maniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Săpunul care mi se lipește de degete În buzunar nu mai este al lui Leopold Bloom, este săpunul meu. Colega mea cu păr blond de cea mai ariană calitate caută bibelouri chinezești și stampe japoneze „ce să fac, sînt o estetă, zice, vreau să fie neapărat foarte vechi și autentice“. În altă situație: „...Dacă Îmi scade contul la bancă sub 300 000 sînt un om pierdut!“. Eu caut ceapă. Între noi nu este decît o singură diferență: ea spune că versurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
paradisiacă la orgie, de la amorul stare de grație al Biancăi Porporotă și amorul-transă al Manuelei din la Rădăcinile subterane, e o adevărată resurecție de viziune. Până la 1920 romanul românesc nu avusese timp să parvină, nici să se îmbuibe cu prejudecăți estete.”¹ Hortensia Papadat-Bengescu renunță din vreme la tipul de samariteancă al Laurei din Balaurul. În cele din urmă romanciera abandonează ceremonia egolatră și se dedică lumii, cu toate că grația și suspinul își trag rădăcinile din „cuibul fatal” al subconștientului. Cum sar putea
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
coincide cu o căutare a adevăratei feminități și a sexualității feminine, dar și a unui alter ego estetic. Moartea protagonistei, dincolo de banala conexiune Eros-Thanatos, este momentul în care „privitoarea”, femeia fără vârstă, face pasul decisiv pe celălalt tărâm, al ficțiunii estete (și al bărbatului). Un moment epifanic în care realitatea reală și (i)realitatea interioară, imaginată, visată, se unesc, când Lady V. și pictorul Whistler se ating într-o arhetipală îmbrățișare-fantomă, de senzuale trupuri spirituale. Romanul Traversând Washington Square (1999) vorbește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
Emil Brumaru. Detectivul Arthur exaltă miracolele adăpostite în ființele inocente, obiectele aparent insignifiante și în microcosmosul din imediata apropiere a spațiului domestic în care își duce veacul, afișând o superbă, suverană ignoranță față de prezentul agrest. Regimul lui firesc este fantazarea estetă sau anamneza rafinată, pe care le practică cu scopul de a reitera acel spațiu-timp paradiziac al copilăriei și al adolescenței. Tot ce îl înconjoară, de la elementele de recuzită la vestimentație, practic toți indicii identitari care îl definesc poartă însemnele unei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
filon nou, necunoscut lui Ion Luca, alimentează în tot cazul creația lui Matei și acesta este "estetismul", din care el extrage profunzimea imagistică, pictura lucrurilor, aluzia artistică, expresia sentimentelor stranii", chiar disoluția vechii aristocrații fiind nu numai boemă ci și estetă) însă criticul citat anterior revine hotărît să constate continuități și similitudini: "Soarele arzător, mediteranean, strălucește în spiritul lui Ion Luca, al aceluia mai ales din comedii; Matei este agonia solară, cu purpura ei bolnavă și totuși augustă. Nu sunt de
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
livrescă, uzează de intertext, găsește prototipul frumosului natural în artă („Te-aștept să vii și tu, ca dintr-o stampă / sau ca din vechi lecturi”). Livrescul nu e însă prilej de paradă a unei erudiții reci, ci trăire de voluptăți estete. Formula definitivă e revelată de pendularea între „panta clasică din miazăzi” și o jouissance de vivre cu cețuri de burg medieval transilvan și ingrediente de oțiu oriental: „Mi-e groază de sofismul sintetic și cu vogă / și care moleșeala din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
Litere și Filosofie a Universității de Vest din Timișoara și, o perioadă, decan al acestei facultăți. Debutează în revista „Orizont” (1963), iar editorial, cu Opera lui Ion Vinea (1972), manifestând de la început predilecție pentru literatura interbelică. Afinitățile autorului față de proza estetă se remarcă și în cărțile următoare, prin lărgirea familiei spirituale a „fantezistului” Vinea: Emil Botta, Adrian Maniu, Mateiu I. Caragiale sau chiar Tudor Arghezi, receptat din perspectiva ludicului. Evoluția de la o etapă la alta este vizibilă la nivelul tipului de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288164_a_289493]
-
cu pricina din Familia a fost retras, de altfel, de pe piață, iar Analfabeților circulă în còpii manuscrise și dactilografiate în toată țara (...). Cât privește bizantinismul și duplicitatea lui Vasile Nicolescu, ele sunt notorii. în particular însă, acest personaj cultivă poezia estetă, aulică, total dezangajată și traduce ostentativ în special poeți anglo-saxoni. Mai mult, când șeful statului cu prilejul recentei ședințe inchizitoriale a somat pe față pe poeți să se inspire numai din poezia populară românească, Vasile Nicolescu publică, în numărul următor
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
incurabil, acolo, departe, după compania noastră, nealterată, ca-n anii junelor nebunii. Antren de lume subțire, prosperă și destinsă. El, hapsînul parșivelor sujete de altădată, la fel de freș, de frel, de bril, trece pe la mese și ne întreține galant, alternînd sublimități estete cu picanterii mondene. Pînă în momentul în care... Să fi fost ora două de-acum, trei? (cine mai putea auzi ceasul Mitropoliei!), trecînd, tot așa, pe la mese, se-oprește la a noastră, deocheata, perpetuu-iconoclasta, își sprijină mîinile oratoric, pe marginea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]