188 matches
-
scânteietoare a dialogului, bogăția ornamentală și rafinamentul cizelării stilistice a frazei au impus creația lui Oscar Wilde în dramaturgia de la finele secolului al XIX-lea. Ultimele lucrări, după proces și după șederea în închisoare, vădesc sensibil depărtarea de principiile sale estetizante. În confesiunea "De profundis" (1897) el nu mai face risipă de paradoxuri strălucitoare, ci povestește cu multă durere în suflet despre zbuciumul său. Ideea că viața este un vârtej de suferințe pe care oamenii și le pricinuiesc unii altora stă
Oscar Wilde () [Corola-website/Science/297971_a_299300]
-
poezia antumă (selecție făcută în spiritul vremii de Maiorescu însuși) și un romantism înalt, de tip germanic sau englez (comparabil cu poemele lui John Keats, Byron, Shelley, la care se adaugă Novalis, Holderlin etc., romantici cu largi meditații metafizice, înalte, estetizante).
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
care „dintr-un confesor indiscret devine un alter-ego al doctorului Palaloga, zona luminoasă a conștiinței sale, autoironia lui purificatoare”). „Construit, o parte, pe un gradat suspense psihologic, filmul se concentrează asupra poveștii de dragoste, recurgând - deopotrivă - la elemente lirice și estetizante”, scria el. Criticul Tudor Caranfil a dat filmului două stele din cinci și a făcut următorul comentariu: "„«Imposibila iubire» dintre un medic infatuat, trăind la adăpostul prestigiului social, în confortul vilei sale exorbitante, și o simplă asistentă medicală. În fața unei
Răutăciosul adolescent () [Corola-website/Science/328353_a_329682]
-
fi mereu prezent în conștiința criticului și atunci când va comenta lirica secolului XX, care se îndruma pe alte căi decât ale romantismului eminescian. Deși orientat spre modernism, Streinu îi acordă lui Al. Macedonski un spațiu destul de limitat în cadrul capitolului Orientarea estetizanta din Istoria literaturii române. Pe larg e discutată noutatea ideilor lui poetice, unele în premieră mondială, ca transpoziția senzațiilor, apropierea poeziei de muzica, verslibrismul. Admirația criticului față de opera lui Macedonski, care, prin atitudinile exacerbate ale autorului se dezvoltă într-o
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
mărunte sau chiar asupra vieții de tip patriarhal a omului de rând. Nu l-au preocupat virtuțiile eroice, ci s-a aplecat asupra celor estetice, folclorice și etnice. Astfel, artistul a avut preocupări retrospectiviste și a simțit nevoia pentru reprezentări estetizante, decorativiste, care în vechile compoziții romantice, neoclasice sau academiste nu-și aveau locul. Se poate constata că vechile compoziții care se încadrau în geometria regulată (trapez, piramidă) au fost abandonate, îl locul lor fiind prezente asimetriile, unghiuri de vedere insolite
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
evenimente mărunte sau chiar asupra vieții de tip patriarhal a omului de rând. Nu l-au preocupat virtuțiile eroice, ci s-a aplecat asupra celor estetice, folclorice și etnice. Astfel, artistul avea preocupări retrospectiviste și a simțit nevoia pentru reprezentări estetizante, decorativiste, care în vechile compoziții romantice, neoclasice sau academiste nu și-au avut locul. Se poate constata că vechile compoziții care se încadrau în geometria regulată (trapez, piramidă) au fost abandonate, în locul lor fiind prezente asimetriile, unghiuri de vedere insolite
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
Marin Sorescu își manifestă, implicit, neîncrederea în spiritul solemn, sacerdotal, cultivat cu asiduitate de poeții șaizeciști. În genere, tot ceea ce admite determinări ca „înalt” și „nobil” pare să îi provoace idiosincrazii, iar inerția perpetuării comode a prejudecățiilor (inclusiv a acelora estetizante) îi stârnește apetitul parodic și verva iconoclastă. Încă din volumul de debut, toate aceste aspecte transpar în mod cât se poate de clar. S-a remarcat, nu fără îndreptățire, că, dincolo de „exercițiul de digitație”381 pe care îl presupune Singur
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
radiografierea fenomenului socio-cultural, surprins în derulare, așa cum, sincronic, faptelor au fost cuprinse în notațiile "cronicarului". De la simpla însemnare jurnalistică despre o situație diurnă (flash-ul), la interpretarea unui fenomen social, proză poematică, reflecție, eseu, fragmente analitice etc. se simte viziunea estetizantă a formației de critic și istoric literar a autorului. În Predoslovie (I, 2008), însuși autorul menționează caracteristici ale însemnărilor ca fiind discontinui, fragmentariste, antisistemice, lămurind totodată că nu atât scopul propulsator e demn de atenție, cât rezultatul însemnărilor: "Acest op
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de același tip, cu efect de cădere de cortină, înșiră alert date permițând situarea scriitorului în cauză, fixează un punct de interes (aspectul mitizant al poeziei lui Marin Sorescu, escamotarea eului în lirica de senectute a lui Lucian Blaga, tendința estetizantă la Eugen Barbu etc.), ce focalizează discuția mai curând perceptivă decât riguros analitică și o pigmentează cu formulări percutante și cu portrete vii, malițioase, uneori nedrepte. Aceasta pare să fie rețeta eficace a unei critici nu întotdeauna nuanțate, dar cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289910_a_291239]
-
tinerii morți/ fac semne celor de pe țărm” (Poem de dragoste). Simbolurile tutelare ale imaginarului sunt trandafirul și ciuma, care se distribuie alternativ în economia volumului. Deși ele amintesc, la o primă lectură, de cunoscuta sciziune baudelairiană, M. nu acceptă edulcorarea estetizantă ca răspuns viabil dat cataclismelor istorice. Mai mult, scriitura se autodenunță, dezvăluindu-și adesea fondul vitriolant: „Dar ce ascunzi tu, îngerașule,/ sub cuvintele ciuruite pe care ni le tot arăți?/ Putreziciunea - am spus -/ și oribila spaimă de moarte/ pentru care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
de Bergerac apropiindu-l caracterul compozit al creației poetice cuprinse în Diafane și Turnul de fildeș (1929); sonetele sale cultivă motive specifice clasicismului, îmbinări ostentativ galante de sorginte preromantică, reverii în spații proprii romantismului, sonorități dense, contururi delicate și rezolvări estetizante frecventate de parnasieni, imagistică intensă, definitorie pentru simboliști. Prin dominanta rațională, care elimină efuziunile, exuberanțele și improvizația, C. rămâne el însuși un emul al lui Heredia sau al lui Rostand. Această dominantă, flancată de contemplarea sarcastică a vieții, asigură poeziei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
câte unui peisaj care, țintuindu-l locului cu magica lui fosforescență, „exaltă” gingașe „senzații poetice”. Numai că insistența în acest registru conduce, după câteva tușe mai „împăstate”, la un efect de saturație. Opiniile literare ale poetului simbolist au o linie estetizantă. K. pariază pe conceptul de „frumos”, făurit în turnul de fildeș al creatorului izbăvit de preocupările mărunte ale vieții. Dacă sămănătorismul, poporanismul, „naționalismul” îl indispun, nici extravaganțele formale, „scamatoriile” ori „scrântelile” moderniste (futurismul ș. a.) nu-l dau gata și K.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
o vreme, primăvara, cu „înfiorate balsamuri dulci”, activează altă zonă a sensibilității, prilejuind intuiții subtile, traduse în imagini nu lipsite de finețe. Evoluând spre o atitudine lirică mai impersonală, dar și sub o evidentă influență parnasiană, poeta înclină spre compoziția estetizantă, imaginând o „romanță violetă” sau alt fel de cântec, de o intensitate delirantă, care reclamă „îmbrățișări imense de mistere”. Apoi fantezia plonjează în Antichitate și brodează câteva mici tablouri animate, de o oarecare pregnanță plastică, în jurul unor personaje istorico-mitologice (Salome
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289587_a_290916]
-
spune adevărul cel mai omenesc în forma cea mai lapidară. Materia lui verbală e rezistentă ca piatra sau ca arama. Acesta masivă carte are o valoare exemplară de comandament moral. Ea nu contrazice, ci pur și simplu anulează toate prejudecățile estetizante despre incongruența poeziei cu etica civică. Și mai ales a elegiei cu viața cetății. Acum se va înțelege cât de nedrepte au fost imputările ce s-au adus poetului care a scris Elegie pentru floarea secerată, că s-a retras
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
nu și-a retras mâna mi-a apucat coaiele simte sperma care țâșnește" (p. 143). În timp ce pasajele erotice fac să prolifereze vălurile, la propriu și la figurat (metonimii, metafore...) și multiplică medierile (evocarea unor civilizații exotice, recursul la o imagerie estetizantă), pornograficul tinde aici spre eficacitatea maximă: accelerarea progresivă a ritmului, transparența reprezentării. Contrastul dintre un registru de scriere literară (erotic) și un registru "vorbit" la timpul prezent, indicativ (pornografic) este revelator: suntem aproape de monologul interior la prezent. Aici însă nu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
lui S. și atunci când va comenta lirica secolului al XX-lea, care se îndruma pe alte căi decât ale romantismului eminescian. Deși e un promotor al modernismului, criticul acordă poeziei lui Al. Macedonski un spațiu destul de limitat în cadrul capitolului Orientarea estetizantă din Istoria literaturii române moderne (I, 1944), elaborată împreună cu Șerban Cioculescu și Tudor Vianu. Pe larg e discutată noutatea ideilor poetice macedonskiene, precum transpoziția senzațiilor, apropierea poeziei de muzică, verslibrismul. Totuși admirația față de opera lui Macedonski, care, prin atitudinile autorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
Alecu Russo a încercat o explicație de moment, invocînd glasul păsărilor, privighetoarea în speță, modestă ca înfățișare, dar al cărei „pare rupt din rai”. Oricum, laudele la adresa colecției lui Vasile Alecsandri au cuprins cel puțin secolul al nouăsprezecelea: în privința oportunităților estetizante. Intrase în obiceiul multora s-o citeze în împrejurări culturale de seamă. S. Fl. Marian, de pildă, făcea referințe la ea în Precuvîntare la Ornitologia populară română: „A mai vorbi despre însemnătatea literaturei populare cred că nu este de trebuință
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
nu se poate explica, totul trebuie interpretat. Sociologii și istoricii, la rândul lor, privesc efuziunile adesea verbioase ale inefabilului ca pe simptome al lucrului pe care ei îl denunță. Opera de artă, zic ei, este un artefact social, iar negarea estetizantă a acestei condiționări sociale este ea însăși un fapt social. În spatele acestui dispreț încrucișat, al acestor acuzații reciproce de terorism, stă poate o antinomie a Rațiunii estetice, o problemă fără soluție, analogă cu dilema etnologului prins între dorința de a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de importanță faptul că tocmai în Sofistul se apropie Platon cel mai mult de o teorie generală a imaginilor, botezată mimetică, termen ce include și devastează în același timp "câmpul artistic" așa cum îl înțelegem noi. Chiar și în lumea elenistică, estetizantă la maxim, imaginea este înghițită de discurs, iar estetica decadenței ține tot de cuvânt. Prin tradiție, zeii greci locuiesc gura și disprețuiesc mâna. "Stăpânii adevărului" (Marcel Detienne) sunt cei care mânuiesc cuvintele. Pe bună dreptate arta retoricii, elocvență și gramatică
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
aproape infamantă. Însemna să întorci spatele Revelației și Adevărului. Peisajul este o Creație care și-a pierdut majuscula, retrasă în sine, reînvestită de o privire nevizionară, sobră și modestă, eliberată pe cât posibil de moștenirile platoniciene ale Ideii, creștine ale grației, estetizante ale Ideii. Acest gen nou, specific Europei septentrionale, individualistă și nenobilă să nu uităm asta -, era foarte prost văzut de elitele care dădeau tonul în Europa: vulgar, ilegitim și în secret profanator. În paysage era paysan [țăran], care este josnic
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
XX-lea și o verifică în spațiul de creație al multor autori analizați. Principala calitate a ciclului Scriitori români de azi (dincolo de retușurile impuse de perspectiva istorică) va consta tocmai în fundamentarea istorico-literară a judecății estetice, în refuzul oricărei metafizici estetizante, în efortul de comprehensiune a totalității unei creații, nu în laboratorul steril și abstract al metodelor de ultimă oră, ci în contextualitatea ei. Sunt respinse cu egală vigoare atât absolutizarea valorilor contemporane rupte de orice tradiție, sofistică în care „avangardismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
respinse cu egală vigoare atât absolutizarea valorilor contemporane rupte de orice tradiție, sofistică în care „avangardismul” și „proletcultismul” imediat postbelic și-au găsit terenul de convergență și de emisie a unor false ierarhii, cât și cealaltă absolutizare, inversă, a negației estetizante, venită dintr-o așa-zisă situare sub specie aeternitatis. Totodată, punerea în acord a analizei estetice cu dialectica istorică exclude spiritul minor al polemismului, persiflării sau ironizării facile, instrumente adecvate probabil publicisticii angajate într-o bătălie de zi cu zi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
literaturi din perioada post-proletcultistă, căci nevoia de evazionism s-a compensat la modul estetic, cum a observat și Monica Lovinescu. Tocmai fiindcă nu a avut o disidență de amploare, zice doamna Lovinescu, literatura română a dezvoltat, în schimb, cea mai estetizantă literatură din Estul Europei. Nu e puțin lucru. După formula lui Richard Rorty, postmoderniștii români s-au refugiat ascetic în limbajul poetic, precum Don Quijote în lumea cărților. Performanțele au putut fi, uneori, extraordinare, ca în capodopera de invenție verbală parodică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
artist în care înscenarea nunții intensifică tristețea. E o ceremonie bizară a vieții fără de viață. Scriitorul știe să folosească mijloace adecvate, care îi susțin viziunea asupra acestei lumi hieratice: perifraza imaginativă, traseul sinuos, reveria și povestea, arabescurile, vorba dantelată. Miza estetizantă se regăsește în romanul Maica Domnului de la mare. La Balcic, într-un mediu cosmopolit, policrom, cu lume subțire, aristocratică și extravagantă, se pregătește un spectacol de teatru, programat ca „un joc sfânt medieval”, ca un miracol creștin. Astfel, fiecare încearcă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
ilustrul doctor în arta iubirii) nu schimbă deloc miezul moral al reflecțiilor. Transformarea e nesemnificativă. Merită să reținem numai că interpretarea naratorului (Veneția, cetate a morții) își arogă pretenția de a spulbera, de pe poziția unei gândiri realiste, "sănătoase", înșelătoarea percepție estetizantă. Contrastul dintre viață și moarte e surprins apoi, cu mijloacele anecdotei, în Hoțul de Zenon!, un text adaptat după memorialul călătoriei în Grecia 140 pentru a scoate în evidență ideea că iubirea e mai puternică decât sentimentul compasiunii față de aproapele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]