37 matches
-
se bucură de autonomie absolută este materia (realitatea obiectivă) care nu cunoaște determinare externă ei. Absolutizarea autonomiei duce la autonomism, reprezentare unilaterală și idealistă a relației dintre conștiință și existență în sensul izolării conștiinței pe temeiul său existențial, social. Absolutizarea eteronomiei duce la eteronomism, nesocotirea caracterului specific a conștiinței sociale și a formelor ei, esenței și legităților proprii, interne ale acestora“ (Dicționar de filozofie, 1978, p. 55). Din perspectivă pedagogică, autonomia este definită ca „obiectiv general al educației și instrucției, termen
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
Idealsein) și ființa posibilă (Möglichsein) (Streit I, 66). Diferitele moduri de existență ale dependenței ontologice a obietelor țin de momentele de existență a fiecărei ființe în parte. Relația dintre individualitatea obiectului de artă și lumea exterioară duce la ideea de eteronomie a ființei (Seinsheteronomie). Un obiect poate fi eteronom doar dacă atributele sale sunt imanente. După Ingarden opera de artă există sub forma unei entități eteronome. Modul de existență al operei de artă este diferit de existențele obișnuite pe care le
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de la sat către oraș între 1948 și 1966.26 Industrializarea lansată de partidul comunist a produs o transformare definitivă și radicală a structurii sociale, întrucât a fost percepută și aplicată drept calea regală a procesului de nation-building.27 Tocmai această eteronomie a revoluției industriale în raport cu revoluția națională a făcut ca "problema agrară", endemică în Europa Centrală și Orientală, să nu fie definitiv rezolvată 28. Problema atavică a satului a reapărut după 1989 sub forma "reîntoarcerii la țară" 29. Chestiunea țărănească a
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
orice agent al autorității publice. În consecință, individualismul dependent născut în timpul totalitarismului a conceput spațiul public drept un domeniu de competență exclusivă a statului, un stat care se complăcea în a fi confundat cu ordinea lucrurilor. Subiectul post-totalitar își păstrează eteronomia nereușind să-și imagineze cum o "mână invizibilă", tocmai pentru că este invizibilă, ar putea să producă raporturile de putere într-o societate dată. Și, atâta vreme cât nu percepe exterioritatea ordinii juridice în raport cu ordinea lucrurilor, apartenența dreptului la registrul fictiv, care nu
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
particularitatea lor proprie, dar egali sub raport formal. În perspectiva unei analize psihodinamice, continuă autorii citați anterior, cucerirea autonomiei este corelată cu construirea identității în timpul adolescenței. O altă definiție vine din sfera filozofiei. În acest caz autonomia este pusă în legătură cu eteronomia, ambii termeni desemnând „situația unei persoane, a unei colectivități umane, a unei discipline științifice care se supune numai normelor emanate de la ele însele, care dispun libere de propria lor voință, precum și situația unei persoane, colectivități, discipline științifice care se supune
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]
-
unei colectivități umane, a unei discipline științifice care se supune numai normelor emanate de la ele însele, care dispun libere de propria lor voință, precum și situația unei persoane, colectivități, discipline științifice care se supune unor legi, condiții, influențe din afara din afara lor (eteronomia). Atât autonomia cât și eteronomia trebuie privite în interdependență, fiind relative și în același timp corelative, orice fenomen care este condiționat și dinăuntru și din afara lui este simultan autonom și eteronom. Singura entitate care se bucură de autonomie absolută este
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]
-
discipline științifice care se supune numai normelor emanate de la ele însele, care dispun libere de propria lor voință, precum și situația unei persoane, colectivități, discipline științifice care se supune unor legi, condiții, influențe din afara din afara lor (eteronomia). Atât autonomia cât și eteronomia trebuie privite în interdependență, fiind relative și în același timp corelative, orice fenomen care este condiționat și dinăuntru și din afara lui este simultan autonom și eteronom. Singura entitate care se bucură de autonomie absolută este materia (realitatea obiectivă) care nu
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]
-
se bucură de autonomie absolută este materia (realitatea obiectivă) care nu cunoaște determinare externă ei. Absolutizarea autonomiei duce la autonomism, reprezentare unilaterală și idealistă a relației dintre conștiință și existență în sensul izolării conștiinței pe temeiul său existențial, social. Absolutizarea eteronomiei duce la eteronomism, nesocotirea caracterului specific a conștiinței sociale și a formelor ei, esenței și legităților proprii, interne ale acestora“ (Dicționar de filozofie, 1978, p. 55). Din perspectivă pedagogică, autonomia este definită ca „obiectiv general al educației și instrucției, termen
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]
-
1, p. 105). Cum ar putea educația să asigure dominarea "eului spiritual"? Pentru a răspunde la această întrebare Foerster analizează două tipuri de educație care se confruntau în primii ani ai acestui secol: a) educația autoritară caracterizată prin constrîngere, rigorism, eteronomie și b) educația liberă, care nega orice autoritate și acorda deplina libertate de manifestare a instinctelor. Dacă primul tip de educație era propriu după opinia lui Foerster "prusacismului", cel de-al doilea tip era caracteristic "americanismului". În opera sa, Școala
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
raportarea continuă la mitologie. Trecerea de la divinizarea naturii la viziunea comică asupra omului devine sistematică. Stărilor sufletești profunde le urmează scene teatrale, de un retorism accentuat. La fel, reminiscențe mitologice și comparații dezvoltate de tip clasic stau alături de pitorescul folcloric. Eteronomia aceasta dă naștere unui stil foarte personal, în care neologismul, apariție surprinzătoare la un apologet al tradiției, pigmentează fraza, dându-i vibrație. Aspirațiile călătorului pot fi aflate din propria-i mărturisire, făcută pe tonul unui Creangă mai patetic: „Nu știu cum vor
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
se reduce ca simplă suprafață semnificantă. Consecința lor este transformarea inițierii în joc și a teoriilor semnelor și intepretării în rețete pragmatice pentru eficiența comunicării. Ideea din care gândirea filosofică postmodernă și-a făcut emblemă este pluralismul, adică eterogenia și eteronomia. Desigur, calea impunerii acestor concepte nu este una directă, de generalizare pur și simplu a experienței socio-culturale, ci una ocolită, a consonanțelor, rezonanțelor și sprijinului reciproc. Ea este implicită în formula saussureană care definește semnul ca pură diferență. Dezvoltată pe
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
diferențe, nu pe analogii, ca hermeneutica, și conduce spre o structură, nu spre un arhetip. Consecințele acestei metode au apărut cel mai clar în arheologia foucaultiană a științelor umane, în forma discontinuităților dintre episteme, care au drept consecință eterogenitatea și eteronomia cunoștințelor științifice. Dar poate că efectul ei teoretic n-ar fi fost atât de puternic fără intersectarea cu ideea diferenței ontologice heideggeriene. Jean-Francois Lyotard este între primii gânditori, dacă nu chiar primul, care a folosit termenul de postmodernitate în manieră
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]