28 matches
-
a sfârșit cu ocuparea Franței („la drôle de guerre”), pentru a delegitima războiul contra lui Hitler, PCF merge până la a acuza guvernul Daladier că instaurează fascismul în Franța, și își va reitera acuzația și contra lui de Gaulle, în 1958, eufemizând-o ulterior sub forma „putere personală”. Stângiștii* au utilizat deseori aceeași retorică. în anii 1970, maoiști* francezi din Stânga Proletară sau din PCMLF-HR își legitimează atacurile lor contra regimului democratic calificându-l ca fascist, iar Fracțiunea Armata Roșie din Germania sau
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
se bazează pe practicile incestuoase ale naratorului față de fiica lui în copilărie, adolescență și la maturitate. Dar, fiindcă personajele au nume fanteziste ("Montencon", "Doamna Poilsoyeux", "Brideconin", "Vitnègre"*...), iar scenele reprezentate frizează adesea delirul, se produce o îndepărtare de real care eufemizează această violență. În orice caz, nu trebuie exagerată diferența dintre cele două ramuri ale pornografiei, canonică și non-canonică, mai ales când vine vorba de literatură. Ele se hrănesc din aceleași energii, pe care însă le exploatează diferit. De altfel, dacă
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
dublă formă de violență, cea a captivității, a claustrării, formă cu aspect aparent punitiv, dar și violența mai subtilă a expunerii lor în fața unei mulțimi curioase. Ceea ce reu- nește cele două forme de violență este execuția publică, aici ea apare eufemizată sub forma corpului săgetat de priviri. Similitudinea cu un animal în cușcă pe care nara- torul o invocă este însoțită și de o retorică idiosincratică care trăiește din hybrisul privirii în exces, al supraexpunerii. Momentul apogetic este legat de apariția
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]