147 matches
-
forțe exterioare lui, de a cunoaște cine este, de unde provine și în ce direcție se îndreaptă omenirea (întrebare reformulată și de Paul Gauguin, într-o celebră lucrare de-a sa: De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?). Constatarea efemerității și evanescenței fenomenelor ce ne înconjoară a separat teoriile existențiale în două direcții fundamentate pe nevoia găsirii unui răspuns la întrebarea dacă lumea a fost sau nu creată. Această problemă a născut și naște în continuare discuții tot mai aprinse, mai ales
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
locuiește în sacru, ci din contră sacrul locuiește în noi și prin noi"221. Cum să considerăm o ființă a cărei constituție, cel puțin în cultura creștină, poartă chipul și asemănarea lui Dumnezeu, are suflet nemuritor, dar trup trecător, supus evanescenței și morții? Unde să-l încadrăm, atâta vreme cât putem vorbi deopotrivă de virtuți și păcate, de sfinți și damnați, de homo religiosus și homo a-religiosus? În acest context, reamintim o mai veche dilemă ce planează asupra conceptelor de sacru și divinitate
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
sufluri, la vapori” și la „emanații” (anathymiaseis)3. Ne amintim avertismentul adresat aceluiași Lamprias În paragraful 413 d: „Ia seama, Lamprias, la ceea ce facem - zise el- și ai grijă ce cuvinte rostim, ca nu cumva să ajungem să micșorăm până la evanescență rolul Zeului!”4. Ammonios califică ipoteza lui Lamprias drept naivă și absurdă, fiind incompatibilă cu practicile ritualice delfice care pregătesc consultația oracolului. Este vorba despre sacrificii și rugăciuni, despre aspersiunea victimelor, despre interdicțiile ritualice impuse Pythiei, mai ales puritatea și
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
asemenea colocviu de Înalt nivel intelectual unde este admis să ia și el cuvântul. - Filip este un syngrapheus, ceea ce Înseamnă cercetător În domeniul istoriei (418 și urm.). El povestește mituri despre dispariția „Marelui Pan” (419), legendă care se referă la evanescența treptată a divinităților păgâne În favoarea monoteismului, mediatizată În secolul I d.Hr. Eusebiu din Cezareea (secolele III-IV d.Hr.) considera acest mit ca fiind punctul final al păgânismului: Praeparatio Evangelica, 5, 17. Explicațiile și interpretările care se dau fenomenului stingerii interesului
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
să ne mai spună vreun cuvânt. 8. Pentru câtva timp a domnit tăcerea. Apoi, Ammonios mi se adresă: - Ia seama, Lamprias, la ceea ce facem - zise el - și ai grijă ce cuvinte rostim, ca nu cumva să ajungem să micșorăm până la evanescență rolul Zeului! Dacă atribui tăcerea și dispariția oracolelor unui alt motiv decât voința Zeului, este posibil să dai de bănuit că, În mintea ta, (E) ele nu-și datorează originea și existența bunăvoinței Zeului, ci vreunei alte cauze. Adevărul este
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
ca o răzbunare...”). Chiar titlul volumului, Florile inimii, brut, desăvârșit banal, conține o antifrază cu adresă. Sonuri mai puțin obișnuite, deși nu întotdeauna inspirate, străbat lirismul madrigalesc din ciclurile Miniaturi și Oglinzi, un „jurnal” al stării de iubire, caracterizată prin evanescență și în același timp de o plasticitate violentă. Senzații, crâmpeie, străfulgerări de vis interferează impresionist într-o puzderie de notații lirice ingenioase. Cum autorul se definește în mod esențial ca virtuoz, va exersa posibilitățile metaforei, contururile căutate, prețioase ale desenului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
alocuri unde de suavitate sau scânteieri ludice. În Adalbert Ignotus, ciclu baladesc despre un ciudat personaj, „păstor” peste mărunte sălbăticiuni, discursul poetic, de o calofilie discretă, etalează o prețiozitate livrescă și se desfășoară într-un zumzet metaforic, cu ocultarea sau evanescența tramei narative. Al doilea volum postum, Văzduhul de cuvinte, e cel mai viguros și promițător dintre toate. În versuri uneori solemne, chiar patetice, alteori proaspete, impresionând prin autenticitatea rostirii, C. reia, într-o prozodie „clasică”, tradițională (ferită însă de monotonie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286143_a_287472]
-
urmează Facultatea de Economie la Skopje, unde locuiește și azi. S.-M. scrie în grai aromân, ca și în slavo-macedoneană. În aromână i-au apărut mai multe culegeri, între care Lilice (1988), titlu ce trimite la ideea că poezie înseamnă evanescență, fluiditate, delicatețe florală. Poemele de aici, ca și din alte plachete, le-a publicat mai întâi în revista „Zborlu a nostru” din Freiburg, însă mai cu seamă în „Deșteptarea” și „Dimândarea” din București. Spre deosebire de Dina Cuvata, autor cu talent mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289928_a_291257]
-
manieristă a practicilor suprarealiste. Diversitatea haotică, hazardul combinațiilor constituie încă de acum o dimensiune a „irealității”. Viața apare ca un „umblet” printre șiruri de lucruri, sub cerul nedefinit, insensibil, o rătăcire prin lumea sinelui. Poetul propune un corectiv acestei veșnice evanescențe a existenței, imaginând „materializări” ale timpului, ale febrei, visului, amintirilor în obiecte care să eternizeze clipa. Poate cea mai plastică imagine a unei stări onirice ca soluționare a impactului dintre conștiință și viețuire este aceea din Plimbare marină, care parcă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
stilistice. Titlul sugerează ideea că în climatul epocii poezia a creat o „complicitate fertilă” între public și creatori, iar cartea încearcă să reconstituie „peisajul poetic” pe patru coordonate: Direcții și înrudiri stilistice, Limbaj, conștiință artistică, arte poetice, Materialitatea lumii. Dragoste, evanescență și În pragul metafizic. C. criticul literar îl analizează și pe C. poetul, integrându-l „între poeții care ezită între discursul liric și expresia lapidară”, și recurge la opiniile confraților pentru a se putea privi „din afară”. SCRIERI: Vântul cutreieră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]
-
său, acela de a corecta, de a ameliora coordonatele experienței psiho-fizice În modernitate, adoptând un continuism istoric care va adopta și teme teozofice. „Oamenii moderni nu mai sunt În stare de un asemenea efort mental. Sunt risipiți, sau În continuă evanescență” (71), câteodată foarte fructuoasă, cum e cea descrisă În Șantier, dar la care Eliade declara În prefață că ar fi renunțat de mult. În calendarul lui Zerlendi apar apoi datele de 10, 12 și 13 ianuarie 1908, și tot acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
bunului și prostului Mitru”. Perspectiva unui conflict cu rușii e comentată ironic: „Ne vor bea ochii și părul nostru / (Pe care l-a mângâiat Madame la comtesse de Ségur).” Când filosofarea banală din Unde se duc morții?... ia sfârșit, sentimentul evanescenței devine tulburător prin simplitate și liniște. Transferul în neființă, de fapt numai schimbare, prefacere a materiei, declanșează un fior liric singular: „De voi fi mort, simt unde mă voi duce,/ Voi zbura din pământ, de sub cruce,/ Un zâmbet voi fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287621_a_288950]
-
istorice mai ample, raportului pe care practicile patrimoniale și de consacrare monumentală îl întrețin cu sensibilitatea estetică și cu formarea identității moderne. Mă refer mai ales la "Eul modern în arta monumentelor de for public" și "Cultul eroilor și poetica evanescenței în secolul al XIX-lea", ambele cuprinse în Contribuții la istoria ideii de patrimoniu, pp. 33-69. Demonstrațiile profunde ale cercetătorului ieșean angajează temele "pierderii" și ale efemerității specifice regimului monumentalizării în procesele complexe care contribuit la cristalizarea unei reprezentări a
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Aici, în schimb, perspectiva este schimbată: transformările și accelerările prin care tehnica îl supune pe om apar sub semnul următorilor Titani, sunt înaintemergători ai unei noi epoci a fierului neprielnică spiritului. În acest caz, "Dumnezeu se retrage" (L. Bloy), și evanescența credinței, dispariția Vechiului nu lasă în urmă nimicul, ci "un gol, cu puterea sa de absorbție", o neliniște și o nevoie. Cu toate acestea, Jünger privește cu optimism trecerea spre noua epocă, încrezător în faptul că spiritul nu va sucomba
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
mărunte grămezi de cenușă”. Universul rarefiat, pudic, și stilul cultivând crochiul, sugestia, șoapta, melancolia aproape didactic expusă se continuă în Schiță de autoportret (1986) în caligrafii mai elaborate, trimițând spre haiku. Tabieturile nopții de vară (1989) duce epurările până aproape de evanescență, dar, pe de altă parte, cu un spor interesant de retorică macedonskiană (Noapte de iunie); desfășurată pe spații largi, caligrafia are efecte neașteptate. Elanul spre epic din poeme precum Adolescență, Noapte de iunie dublează în chip fericit pastișele după textele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286322_a_287651]
-
trei ani de zile; începând chiar din clipa de față; după ce am inventat poezia 7. Cele două comparații identificate în poezie - curajul și puterea (omenească) sau topit ca aburul, respectiv sufletul meu doarme ca întro vizuină pierdută - sugerează starea de evanescență (aburul), de singurătate, de alienare și deznădejde pe care o traversează poetul, odată eliberat de caznele creației. Originală este și metonimia degete - putrefacție - moarte, desemnând nu numai ființa biologică, ci și mâna care scrie. Astfel, versul degetele subțiri care vor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
constelații, Și norii străvezii pe frunți, pe voce. Columne de cenușă să evoce Prieteni dispăruți. Și-atâția alții. Arbori de fum. Prund. Călătoare roce Miresme fugitive. Zvon. Migrații... Iar În cel de al doilea, sub un titlu sugerînd și el evanescența, deși În regim mai sumbru - Temnița de fum - o similară deschidere dinamică se conturează, semn ale nesiguranței și precarității ființei, dincolo de postura contemplativă invocată: Pace În inima voastră. În pura Oră oprită cu-o nălucă-n casă Rotiri prin veșnicia
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
martiriului sau virginității 1. Aceasta va fi contribuția unică și decisivă a scriitorilor creștini. Tabloul Antichității târzii zugrăvit de Michel Foucault ne prezintă sexualitatea în structurala sa ambiguitate. Iraționalitatea care caracterizează unirea corporală în legătura heterosau homosexuală contribuie indirect la evanescența grijii față de sine. Cel puțin în mediile aristocrate (dominate de figura bărbatului adult și liber), abuzul de plăceri erotice (voluptas) amenință într-un sens strict material plăcerile poate mai rafinate ale cunoașterii (latinii numesc această plăcere „bucurie”: laetitia sau gaudium
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
astfel, chip ce poate fi recunoscut, descris, recuperat prin exercițiul me moriei. Tipologia care ia naștere prin fotografie, caracterul individual, dar în același timp general al subiectului creează o „ontologie istorică“ a orașului, o imagine înghețată (o imagine dialectică) a evanescenței acestei lumi. Întrebarea lui Gilloch „How is the writer to capture the momentary and fleeting?“ găsește în fotografia urbană, ca și, mai ales, în film un răspuns: prin reprezentare în imagini a ceea ce este deja trecut, a potențialității pierdute pe
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
al neclintirii”, întunericul - „insomnia/ Luminii când dispare ora”, uitarea - „liniștea memoriei care-și contemplă dăinuirea”, iar „ființa e năpădită de neființă.” Este intuită ordinea metafizică a lumii, însă întrebările rămân în plan secund, precumpănitoare fiind sugestia unor stări care surprind evanescența realului într-o ființare imaterială și mai ales linia fragilă dintre cele două lumi, astfel încât dilema hamletiană devine „a fi și a nu fi”. Prin contemplație, deopotrivă afect și concentrare, existența nu mai e limitată în timp, golul pierderilor sufletești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
pure, realizat însă prin exploatarea aceleiași recuzite simboliste. Ca într-o taină desprinsă de timp, pătrunsă doar de vise, decorul cu „îngeri” ai serii și „melodii albe”, în care „liniștea e de mătase brumată”, și evocarea iubitei moarte simbolizează suavitatea, evanescența trăirii. Într-o viziune originală, ușor hiperbolizată metaforic, este figurată făptura celei care nu mai este: „Vine încet și lin/ trupul tău: ninsoare”, „Ți-a rămas un fulg de nea necules / pe potecile gurii”, „Sufletul tău, fluier de mătase”. Aglomerarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
poeme „simple”, poeme „pentru suflet chinuit”, cântece „fără melodie”. În spațiul poeziei de notație, visul închipuie plutirea, zborul, tentația ascensiunii; iubirea dă ocoluri mari unei absențe. Lăsând în urmă vârsta (și maniera) simbolistă - sunt însă suficiente stihuri ce eșuează în evanescență și banalitate -, poemul confesiv, șoptit, ceda cu timpul pasul elegiei. Pentru cartea de versuri din 1943, Poeme pentru singurătate, pe care F. și-o ilustrează cu desene proprii, i se atribuie un premiu al Societății Scriitorilor Români. SCRIERI: Întâmplarea, Oradea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
celui olfactiv. Mobilitatea percepțiilor imprimă discursului un caracter difluent, accentuat de înclinația către inefabil și mister. Climatul este cel de morbidezza, întrucât trecerea inexorabilă, moartea nu determină la el revoltă luciferică ori invocație extatică, ci un frison epidermic, stări de evanescență și alienare, pentru a căror exprimare universul floral se oferă în chip firesc, un impuls venind însă și de la simboliștii francezi. Grădina lui A. este grădina primordială, paradisiacă, în care jubilației simțurilor (culminând în „beție”, „vrajă”, „toropeală dulce”) i se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
altele, că asumarea absolutului monovalent, proprie tradiției occidentale, nu mai este în vigoare. Ne aducem aminte de judicioasele și profeticele analize ale lui Alexander Mitscherlich asupra "societății fără tată" (Auf dem Weg zur vaterlosen Gesellschaft)9, care pun accentul pe evanescența puterii patriarhale tradiționale. Drumul este acum parcurs. O societate a "fraților" tinde să prevaleze. Androginia remarcabilă așa cum apare ea în producția de modă masculină arată bine că masculul dominant este înlăturat din centrul lumii. Bărbatul devine din nou o enigmă
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
dar poate fi, locul îndepărtat - nelocuit - al transparenței. Nu este acesta însuși locul diafanului, al constituirii unei imagini inimaginabile care arată fără să se arate? Este chiar condiția definitorie a transparenței. Ea nu e posibilitate întemeietoare decât într-o totală evanescență a determinațiilor mundane, în dezagregarea oricărui corp - inclusiv a celui poetic - ce ecranează perspectiva: "Va trebui să moară natura ca să nască,// vor trebui să moară iepurii-n vizunie/ și să acrească mustul, ca soarele să vie/ și ca pământul iară
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]