327 matches
-
poate fi exclusă integral. Recunoști în ceea ce face artistul sugestiile primite din zona realității, că e vorba de clădiri, spații verzi sau automobile. Sunt ca niște punctări ale ambiantei și peisajului, traduse în semn; uneori simple umbre, cărora un contur evanescent, nedus până la capăt, le dă viață. Semnul acesta, eminamente plastic, dar totodată - adesea - si gestual, ilustrând, vreau să spun, o dinamică prin excelență spațială, nu e câtuși de puțin arbitrar, deși e condiționat de imboldurile unei simțiri interioare care își
Un debut care promite: Bogdan Lascăr by Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/17801_a_19126]
-
ci o complică pînă la o face de nepătruns. Istorisită de mai multe guri, viața individului devine himeră, povestea se topește în acele detalii care nu coincid, sau se contrazic reciproc. Astfel că, în cele din urmă identitatea însăși devine evanescentă. Eroina lui Conrad dispare tocmai pentru că e trasformată de ceilalți în personaj, adică în propria lor ficțiune. Sumbrul farmec al literaturii moderne este că știe să extermine în plină sforțare de a da viață. Un roman construit după aceeași formulă
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
cu cele mai firești și pure mișcări începu să se dezbrace, aruncându-și întâi bluza subțire de mătase care, fiind și foarte ușoară, dar și datorită unui fenomen miraculos, antigravitațional, în loc să cadă, începu să plutească în jur ca un patrafir evanescent, fluturat de boala duhului într-un zbor lin al începuturilor fără prihană. Aceeași soartă o avu și fusta care la rândul ei nu vroia să cadă și plutea în spațiul altarului, vaporoasă, angelică, desfăcându-se în câteva șuvițe, ca niște
Universuri paralele by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17351_a_18676]
-
prieteni ai săi s-a suprapus în chip semnificativ cu plecarea lui. Dar e tot o vanitate tragică și conștientă de sine, trecătoare deci, mai curînd un reflex al frustrării de a pleca, al obligației de a-ți recunoaște propria evanescenta. Moartea le îngrozește pe personajele lui Mariaș: cei rămași în viață se bucură pe față, chiar dacă îngrijorați că le va veni rîndul. Singură consolare nu poate veni decît din acceptarea (invitarea) unei precarități identitare imanente, pe care moartea nu face
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
Vorbind despre granița, de pildă, eseistul se revoltă citind definiția din Meyers Konversationslexicon: "sfârșitul unui lucru care ăncetează dincolo de ea." Dar, desi amuzat și indignat totodată de absurdul unei asemenea definiții, Camartin recunoaște, mărturisindu-si propria experiență, că există o evanescenta a graniței care desfide tocmai funcția ei. Cum știm, de pildă, că am trecut dintr-o țară an altă? Vameșul este cel ce ne atrage atenția, dar an absența lui nu ne-am putea da, probabil, niciodată seama. Granița este
Marginalitatea fericită by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17490_a_18815]
-
fără îndoială, corectă, dar sună exasperant de sărăcitoare, în comparație cu sublimele pagini dedicate de Lévinas conceptului de chip. Celălalt există pentru mine, susține filozoful, ca figură, chip, sfîșiind orizontul subiectivității mele prin simpla sa apariție. Chipul Celuilalt e vizibil și totuși evanescent, accesibil, dar intangibil. Prezența sa are menirea de a pune însăși existența mea sub semnul întrebării, de a mă obligă să înțeleg mai întîi alteritatea care mocnește înăuntrul meu, înainte de a încerca măcar să mă apropii de cel din fața mea. În
O filozofie a tandretii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17561_a_18886]
-
Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor moldoveni, cu sensibilul Teo Chiriac, adjunctul său, cu lucidul Vitalie Ciobanu, cu neobositul traducător și poet Leo Butnaru, cu apreciatul Dumitru Crudu (zărit doar câteva clipe înainte de plecarea spre Cricova), cu bucovineanul interiorizat IlieTudor Zegrea, cu evanescentul poet Nicolae Popa, Irina Nechit, alții, comunicarea-comuniunea a fost fraternă și spontană... Nu doar literatura contemporană, ci și cea modernistă a veacului trecut a stat în atenția organizatorilor de la ICR. Blaga a fost omagiat printr-o amplă expoziție, 37 de
Chișinău, primăvara unui alt început by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/2495_a_3820]
-
te apasă/ Singurătățile” (Retro). Nu întîmplător Ion Horea cultivă prozodia tradițională. Avem a face pe de o parte cu un gest de protocol față de trecut, pe de alta cu o măsură de disciplinare a imaginii ce riscă a deveni aproximativă, evanescentă. Poetica susține astfel un curs al acesteia în exactitatea identificării de sine. Formalul strict al cadenței prozodice se confruntă cu informalul priveliștilor: „Să fie nori acele contururi colosale,/ Ori bolovani de gheață în care-ar fi să vezi/ Făpturi de
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
timpului, căci pentru a se consuma trebuie să fie precedate de o durată oarecare, de un cîndva diluat treptat pînă la ceea ce Poe numea în celebrul său poem nevermore. Dar despărțirea implică totodată un momentan al consumării rupturii, un imediat evanescent, dar nu mai puțin sfîșietor dureros al epuizării trecutului într-un viitor căruia i se neagă simpla posibilitate de a deveni prezent. Ca să te desparți trebuie să fi fost odată împreună, dar și să știi fără putință de tăgadă sau
O rugăciune laică by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17028_a_18353]
-
și altceva decît un eșapatoriu al complexelor sau al prea-plinului de revoltă decurgînd dintr-o psihie grevată, dar totodată și altceva decît prilej de sentințe aplicate, într-un limbaj care prizează adesea prozasticul, trebuie pășit pe teritoriul larg desfășurat al evanescentului, remediu redutabil al acestui talent împotriva fixării. Pentru aceasta scurtimea poemelor nu e obligatoriu un factor inhibant, dovadă acest haiku de o grație indiscutabilă în pofida deznodămîntului neidilic sugerat: "unde sînteți/ unde v-ați ascuns/ zise fluturele trecînd prin rug, zmulgîndu-i
Ultimul Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15855_a_17180]
-
poate avea la îndemînă decît hrana pe care a adus-o de-acasă: "acum să mîncăm din pachet/ pentru că lucrurile au în sfîrșit/ dimensiuni rezonabile" (O ureche aproape perfectă). Despărțindu-se de mirajul echivoc al materialității sale fabuloase, lirismul devine evanescent, fragil însoțitor al pururi inadaptabilei ființe: "Fă-ți casă, folosește intens/ Spațiul acesta absurd/ Iar în golul sufletului tău/ Pe Matilda așaz-o./ Soldatul din tine e mort/ Artistul, singur,/ Poezia se destramă la micul dejun/ În aburul de cicoare/ Un
Despărțirea de mitologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15885_a_17210]
-
lumină, evocând episoade ale copilăriei și muzicii. E o poezie care se citește mirându-te de greutatea clipei, a esențelor, de pacea pe care forma merelor sau biserica de lemn din crucea amiezii o pot induce. Simbolurile sunt tradiționale, imaginile evanescente și rafinate, mișcarea sufletească e ascendentă, religiozitatea are parfum de icoane vechi, totul e o traducere senzorială, proustiană, de undeva de la marginea memoriei, a imaginilor din copilărie. Există vibrație metafizică în fiecare metaforă, și respirație de haiku: Nefiresc de albe
Primăvara halucinantă a lui Miller by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15883_a_17208]
-
Alexa Existența ca limbaj, exasperantă, dramele metafizice trăite numai prin posibilitățile cuvintelor, înguste, strâmbe, bizare, expresia ca un turbion de senzații, și toată viața ca o disperată și patetică încercare de a fi prin cuvinte, de a institui realitatea lor evanescentă, iată temele volumului de poeme aparținând lui Bogdan Ghiu, apărut la Ed. Pontica sub titlul Pantaloni și cămașă. "Îmbracă-te cu ce ai mai bun. Pantaloni și cămașă. Caută să nu șifonezi veșmântul de pe tine. Stai în picioare. Cămașa se
"Singura revelație - limbajul" by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16249_a_17574]
-
pătruns în aceeași măsură de înalta funcție a desenului în definirea formei plastice, pe Cézanne, cel care sintetizează lumea în cîteva planuri și descoperă în orice formă vie o geometrie elementară, pe fovii temperamentali și pe impresioniștii cu suflet feminin, evanescenți și imponderabili. În timp ce afară va intra în contact natural cu reacțiile la impresionism, cu asidua aspirație către natura primitivă, frustă, necoruptă de sclifoselile de buduar și de suspinele efeminate și false. În mod sigur, nu îi vor scăpa, în această
Camil Ressu, la o nouă privire (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16493_a_17818]
-
nisip ilustrează ceea ce unul din congenerii d-sale a numit "poetica minimală", bizuită pe atenția acordată lumii părelnic banale, monotone, a cotidianului, îndeobște neglijate, însă apte a sugera enigma existenței nu mai puțin decît înfățișările ei socotite majore. Fragilul, efemerul, evanescentul semnalează sensibilităților în măsură a le recepta comprehensiv o tensiune, o angoasă, un dramatism care pot scăpa plasei retorice cu ochiuri prea largi. Sîntem introduși într-un mediu bun conducător al unor stări poetice genuine, nefasonate, conceptual, neprelucrate de-o
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
a materiei abrazive) și una pe care i-o impune regula jocului polemic pe care l-am detaliat mai sus. Pur și simplu, nu știe dacă să îmbrace hainele aspre în care se simte comod sau pe acelea mătăsoase și evanescente cu care, drapat, ar scandaliza „burghezia” poeziei metafizice.
Încă 11 elegii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2764_a_4089]
-
aș asculta ce spun despre lumina lăuntrică,/ despre sunetul ființei, despre durere și dor”. Acesta este și „finalul poveștii”, când cei trei prieteni închid cercul retractilității, tăcând și dispărând, dar nu înainte ca naratoarea să introducă un al patrulea personaj - evanescent, firește -, un câine („o corcitură de terrier”), ce-i apare în prag de nicăieri și care, în fotografiile pe care i le face, se situează undeva între lumi, între aici și dincolo, în încăpere sau dincolo de pragul ei, spărgând astfel
O simfonie animalieră by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2374_a_3699]
-
Acasa > Literatura > Proza > 7. SEX CU O FANTOMĂ Autor: Costel Zăgan Publicat în: Ediția nr. 1981 din 03 iunie 2016 Toate Articolele Autorului Depărtare rotundă și evanescentă, noaptea pare un balon de săpun. Și totuși ea este culmea fiecărei zile, trăim pentru a ne culca, iar visul este cel mai tandru și cel mai la îndemână mijloc de locomoție. Folosind visul putem ajunge până la marginile Universului: să
7. SEX CU O FANTOMĂ de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1981 din 03 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383628_a_384957]
-
identificabil în literatura română abia începând cu Eminescu. El a iluminat vastele orizonturi ale poeziei române, deschizându-le și către sfera cunoașterii. Astfel a devenit posibilă apariția acelui joc secund al energiilor spirituale pe care astăzi îl cuprindem în sintagma (evanescentă) despre conștiința poetică. Iată de ce Eminescu rămâne un inepuizabil subiect al celor care gândesc fenomenul nostru literar. Deci nu e de mirare că autorul Luceafărului a fost și unul din subiectele predilecte în eseistica exilului românesc. Eseul lui Constantin Amăriuței
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
reflecția filozofică să nu ocupe un loc tot mai ferm și în sfera literaturii, acolo unde de la o vreme - nu fără o subterană legătură cu acest aspect - își fac apariția în contururi (nu prea limpezi) acele qualia sensibile care insinuează evanescentele deveniri ale unei poetici a modernității. Percepția noastră, cu toate aproximațiile (inerente naturii imponderabile ale unui asemenea teritoriu), întrezărește totuși ceva din luminozitatea intimă a esențelor fenomenale ale Poeticului. În miezul străvechi al vibrației lor, ele poartă încă semnul auroral
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93420_a_94712]
-
tânărului compozitor de a exprima profunde semnificații. Creația plină de fantezie și sensibilitate a lui Andrei Petrache, ne-a sugerat imaginea zăpezii liniștite așternându-se pe pământ, a zăpezii ca simbol al recoltei viitoare și al sănătății oamenilor, a zăpezii evanescente, ca simbol al purității și inocenței copilăriei. Corul Symbol a oferit versiuni cuceritoare și următoarelor lucrări din program: Albinuța de Eugen Mamot, Sărbătoare andaluză de Andres Papin, Tançuj, tançuj de Miroslav Raichl. În încheierea programului au fost interpretate, în primă
Corul Symbol la Ateneu by Carmen Manea () [Corola-journal/Journalistic/84049_a_85374]
-
de dietă care, consecvent aplicată, provoacă subțierea corpului literar), se poate vedea o reticență, uneori chiar o spaimă, în fața discursului amplu și "brut", care își expectorează fără pudoare autenticismul. Biograficul e aici prezent, însă într-un mod filtrat și aproape evanescent. Dârele și cicatricile vieții (câtă viață e trăită până la 27 de ani) nu se mai văd, sau, dacă se văd, nu se mai simt în textele extrem de elaborate. Ca și la Claudiu Komartin, un poet de care Daniel D. Marin
Poezie timidă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7992_a_9317]
-
amplu și eteroclit pe care l-a construit de-a lungul a cîtorva decenii. O sinteză a filosofiei și a creației sale, în care lumea lăuntrică se revarsă aluvionar în lumea de afară, în care este angajat totul, de la sensibilitatea evanescentă, de factură extrem-orientală, la revoltă și la denunț, la sarcasm și la ironie, la fragilitatea semnului și la fermitatea opacă a tonului, de la inocența copilului și a sălbaticului și pînă la exuberanța imaginarului medieval, de la șarja caracterologică și pînă la
Un artist revoltat: Alexandru Trifu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7048_a_8373]
-
vremuirea opusă eternității. Dar schimbarea nu dizolvă totul, pentru că timpul păstrează o rezervă, o aspirație de a se depăși spre durata eternă. Acel prisos de durată cu potențial de veșnicie este trăirea poetică, prin mijlocirea căreia încă în această viață evanescentă omul poate atinge năzuința nobilă, cea a realizării perfecțiunii, adică a contopirii cu "sfânta Natură". Și realizând această unitate, omul consimte la viață. O ambiguitate se află la originea lucrului poetului, afirmă Hölderlin în poemul Figură și Spirit, despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
crezi? David nu credea nimic. Erau de un poet american versurile. Da, le căutase. Sfântul Google are toate răspunsurile. Memoria tactilă, de neșters. Degetele și căușul palmei, mângâind ultimele urme ale hărții ei citrice. Pumnul care se strângea în jurul gustului evanescent al unui fruct dintr-un sărut. Totul e un clișeu, nu crezi, și noi, și tot ce facem, și cărțile, muzica, sălile de teatru, așteptarea la metrou, blugii mei rupți, ah! înnebunesc când te joci așa cu mâncarea, parfumul încercat
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]