2,253 matches
-
Catrinel Popa Întîlnirea, pe coperta unei cărți de critică, a numelui unuia dintre cei mai nonconformiști poeți ai literaturii române contemporane, alături de cel al unuia dintre cei mai aplicați exegeți aduce, de la sine, promisiunea unei lecturi de zile mari. Și, într-adevăr, cartea lui Ion Pop, Gellu Naum - poezia contra literaturii, nu va dezamăgi nici pe cititorul amator de rigoare, nici pe acela dedat la savurarea mișcării aleatorii a imaginației
O monografie by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14894_a_16219]
-
Abia atunci după ce am aplicat drastic niște severități estetice/etice, putem trece la metode mai simple, mai flexibile". Și cu acest prilej, dl. Nemoianu își descoperă înțelegerea pentru dimensiunea transcendentă a creației literare, neglijată ori refuzată cu obstinație de unii exegeți, sub pavăza unui raționalism ce se supralicitează, de facto mutilant în recepția complexității textului literar: "Cele mai bune istorii literare și culturale românești vor fi scrise abia de acum înainte, prezic eu, bazate pe descifrarea hermeneutică a încifrărilor religiosului în
Un româno-american (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14873_a_16198]
-
amintite. Pentru că în numai 200 de pagini autoarea poate convinge pe oricine de necesitatea schimbării viziunii asupra lui Mihai Eminescu. Cei mai puțin informați vor fi convinși că mitul marelui scriitor român nu face decît să aducă mari prejudicii operei. Exegeții, "superspecialiștii", sînt îndemnați cu convingere să ia poziție în fața șarlataniei, a demagogilor care utilizează fără milă numele "Eminescu". Dintr-o astfel de iritare, de enervare au ieșit și aceste studii. Ilina Gregori nu a stat cuminte în bibliotecă doar ca să
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
părea totuși nu numai de neînțeles ci de-a dreptul alarmantă." Această frică de public nu mai este normală la puținii "lucizi" eminescologi. La atitudine fermă, la rezistență în fața nocivei mitizări sînt îndemnați cei mai pasivi factori ai criticii literare - exegeții... Un alt semn bun cu care începe acest volum este recunoașterea meritelor numărului "anti-Eminescu" din revista Dilema. Pentru foarte mulți eminescologi un asemenea tratament cu șocuri a fost de neînțeles. Pentru Ilina Gregori n-a fost decît o provocare în
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
principala lucrare dedicată acestui segment rămîne "Viața lui Mihai Eminescu" de George Călinescu. Cu alte cuvinte, cercetarea biografiei "poetului național" nu a avansat în nici un fel timp de mai bine de jumătate de veac. Doar perioada de după 1983 a interesat exegeții, care au speculat în fel și chip "nebunia" poetului, ajungîndu-se la ipoteze precum Eminescu, victima unui complot politic (a se vedea N. Georgescu). Tot ce a fost înainte de 1983 nu a mai interesat aproape pe nimeni: lumea a luat de-
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
ca niște mordente care decorează - pentru pura desfătare - linia pură a versului. Și nu în ultimul rând, același apetit pentru comentariul viu, savant și jucăuș, broderii la broderia în sine, ducând fantezia și înțelegerea cititorului în sfere unde niciodată un exeget hugolian n-a îndrăznit să le poarte. Iată, de pildă, adnotarea la Écoute-moi, Madeleine (Ia aminte, Magdalină): �Primăvăratecă, adică reavănă și verde, poezia e o reverdie (și în sens tehnic, și la propriu), altoită pe o pastourelle. Cu tot motto
La concurență cu Debussy by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14960_a_16285]
-
în Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Albania, Iugoslavia, ba chiar în Rusia și în celelalte republici sovietice. Oare pretutindeni au fost comploturi internaționale? Oare oculta francmason-kominternist-capitalist-iudeo-maghiară să fi avut atîtea obiective? Iată o problemă în legătură cu care așteptăm o lumină a cugetării exegetului postideologic. Dar să revenim la firul "demonstrației" d-sale: "Iată cum era judecat Eminescu: "Sîntem unul dintre puținele popoare care avem nenorocul ca figura majoră a poeziei noastre să fie prizonieră, cu tot geniul ei, unei concepții de viață reacționare
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15394_a_16719]
-
speculativ și livresc, care se distra teribil exersîndu-se pe trapezul asociației erudite ori pur și simplu insolite: "M-am amuzat odată la o conferință vorbind despre poezia lucrurilor din casă spre mirarea unor nobile doamne". E foarte probabil, după cum opinează exegetul său, ca factura conferinței cu pricina să fie foarte apropiată de exercițiile fantast-asociative din Universul poeziei: Masa e patrupedă, aparține deci faunei domiciliului. Sînt cîteva divinități tutelare ale casei care au căpătat de mult în subconștientul nostru calitatea animală. Scaunul
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
analiza propriu-zisă (în care excelează, de altfel) a operei, fiind convins că ea trebuie să primeze. Rolul criticului este, în accepția lui Daniel Cristea Enache, acela de a se ascunde în spatele cărții comentate pentru a o pune în valoare, iar exegetul chiar asta face, fără însă a se putea ascunde cu adevărat. Nu au cum să nu se observe aplombul, ideile, judecățile și prejudecățile, ironia, umorul. Prețuiește - și nu ezită s-o spună - valorile consacrate. În afară de cronicile la Psalmii lui Doinaș
Mizantropul bine temperat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14467_a_15792]
-
octombrie 2000), și Asociația Dostoievski din România - continuă să desfășoare o activitate prodigioasă. În plan mondial, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, s-a schimbat viziunea dominantă asupra operei lui Dostoievski, schimbare la care au contribuit și exegeții din România. Pe parcursul deceniilor, am informat pe larg pe cititorii "R.L." (cronicile mele despre simpozioanele internaționale ținute în Austria, Franța, Italia, Norvegia fiind reluate și în volumul Dostoievski: quo vadis homo?, Univers, 2000). În cadrul acestui proces, s-a trecut de la
Dostoievski și civilizația japoneză by Albert Kovacs () [Corola-journal/Journalistic/14636_a_15961]
-
din Japonia, editor-antologator, și Karen Stepanian, secretar al Asociației Dostoievski din Rusia - redactor. Participanții au venit din zeci de țări din Europa, America, Asia, Australia, cei mai numeroși fiind japonezii, urmați de ruși. Surprinzătoare a părut absența aproape totală a exegeților din SUA, unde fiecare universitate are cîte un profesor specialist în opera lui Dostoievski. De remarcat, prezența președintelui actual al International Dostoievski Society, profesor al Universității din Heidelberg Horst-Iurgen Gerigk, cu o comunicare deosebită (Dostoievski și Heidegger: un scriitor și
Dostoievski și civilizația japoneză by Albert Kovacs () [Corola-journal/Journalistic/14636_a_15961]
-
în program pe locul ultim, pentru concluzii. La ora actuală, unii cercetători din Rusia (și nu numai) abordează opera romancierului rus din punct de vedere exclusiv creștin-ortodox, reducînd problematica la domeniul eticii. Astfel tratează, adesea, opera dostoievskiană chiar și reputați exegeți ca Valentina Vetlovskaja sau Vladimir Tunimanov. Valorile ontologice, gnoseologice, estetice rămîn astfel pe dinafară. "Atunci, de ce - am întrebat eu - japonezii, cu toate că nu sînt creștini, îl înțeleg și asimilează atît de bine pe Dostoievski?" Într-adevăr, impactul romancierului rus în Japonia
Dostoievski și civilizația japoneză by Albert Kovacs () [Corola-journal/Journalistic/14636_a_15961]
-
cu Patrocle. Ci, mult mai curînd, pentru că era om, deci muritor și vulnerabil. Să nu îl compătimim totuși prea mult. În fond, e un personaj de epopee. Iar dacă tot recitim cu atenție Iliada, nu-mi aduc aminte ca vreun exeget, vreodată, să fi condamnat felul imund în care Ahile a tratat leșul lui Hector. Codul onoarei, ce e drept, se schimbă în timp. Și, oricum, pe cît se pare, este o invenție tardivă a cavalerilor medievali ideea că pe un
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
apropierea se impune". Era normal, precizează Nicolae Balotă, ca o astfel de producție să-și afle aproape instantaneu "o aură scripturară, să-și aibă sectarii săi": Într-un alt secol, n-ar fi fost rînd care să nu-și găsească exegeții în sensul unui simbolism cultic. Cît de perfect s-ar fi supus unei interpretări alegorice toate acele imagini animaliere care abundă în Cînturi!". André Gide aparține aceleiași spețe de profeți fără angajament, profeți șomeri: În versurile pe care - drept închinare
Pornind de la literatura franceză(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14251_a_15576]
-
spre literaturizare. Întâmplarea pură, fără a mai fi nici măcar căutată, e suficientă pentru a defini atmosfera din URSS. Și tocmai aici, în construirea atmosferei, e conexiunea dintre literar și real în reportajul lui Simenon. După cum remarcă unul din principalii lui exegeți, Alain Bertrand, atmosfera e "arma secretă" a lui Maigret, iar imersiunea în lumea senzațiilor directe generează soluțiile firești, "organice", ale enigmei. De altfel, în numeroasele interviuri acordate de-a lungul anilor, Simenon explică ritmul alert în care își scrie romanele
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
care le-a cunoscut năvalnicul și istericul secol XX. Corneliu Baba este aici, în film și în veacul său, - iar acest lucru trebuie reținut în mod special - un artist, un martor și o instanță, un apologet al umanismului și un exeget melancolic al omului, un vizionar și o conștiință lucidă, o victimă circumstanțială și un învingător în absolut. El reușește să contrapună ritmurilor istoriei, cu o forță greu de evaluat la o privire superficială, propriile sale răspunsuri, speranțe și utopii. Este
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
o funcție complexă. "Lenea"lor ar constitui un factor benefic... O mențiune aparte merită adnotarea lui Constantin Călin la un răspuns oferit unei anchete a revistei Ateneu de către Daniel Dumitriu (pe urmele, specifice eseistului în discuție, ale lui G. Călinescu). Exegetul ieșean prețuiește "cel mai mult"la un om "sărăcia", iar la un scriitor "modestia": "Săracul poate fi neputincios, nenorocos, leneș, nepriceput, dar defecte monstruoase nu are. La omul care este scriitorul apreciez în primul rînd modestia. Sigur, nu e o
O specie "demodată"? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15069_a_16394]
-
unui autor la un singur gen, gata a sfida evidențele tot mai plurimorfe ale literelor actuale, cu toate că jurnalul are o vechime (literară!) respectabilă. I se dibuie originile în literaturile franceză și engleză ale veacului al XV-lea, iar după unii exegeți mai iscoditori chiar în antichitatea ce-a produs operele unor Seneca, Marc Aureliu, Epictet. Să luăm lucrurile așa cum sînt. Jurnalul reprezintă o excelentă rampă de lansare pentru mărturiile autorului său nu doar asupra sa însuși, ci și asupra lumii înconjurătoare
Pornind de la un jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15132_a_16457]
-
și desacralizantă la modul imperativ, ne-a indus o reacție de respingere (uneori, vai, de oroare) față de Nae Ionescu, condamnat fără drept de apel, ca un "reacționar" irecuperabil, ca un tip odios sută la sută: "Reacționar în linie politică, opinează exegetul său, dar coerent sub raport spiritual. El a criticat anumite structuri politice în măsura în care erau reflexul unor alunecări spirituale. Cine îi abordează cultura politică în lipsa unor noțiuni de teologie ortodoxă elementare nu poate înțelege mare lucru". Se cuvine precizat, prin urmare
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15219_a_16544]
-
destinului, a Eriniilor, a Persefonei și a altor zeități matriarhale), când Sabeth moare, îi confirmă temerea: fusese propria lui fiică. Tragedie oedipiană în context american. Aluzii la Oedip (scoaterea ochilor), la Erinii (șerpi) și alte simboluri elene, conturate bogat de exegeții lui Frisch, fac din lectura cărții nu numai un roman de amor-aventuri-psihologie, ci și delectare pentru erudiți. Contrastul dintre obiectivitate/spirit științific și miezul poetic-mitologic constituie "miza" cărții. Schimbarea lui Faber din tehnocrat rațional în actor pasionat, "pe mâna destinului
Destinul poate fi ales by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15230_a_16555]
-
pierde în negura vremurilor, cea a lui Tolkien e mult mai exactă și mai accesibilă. Adevărata poveste a vieții lui J.R.R. începe în Anglia, unde mama sa, Mabel Tolkien, îl aduce din Africa de Sud la vîrsta de trei ani. După unii exegeți, pasiunea sa pentru hobbiți și alte ființe de basm inventate ar data din vremea copilăriei și a școlii la Birmingham; după alții, ea s-ar cristaliza în jurul lui 1917, cînd Tolkien și-ar începe marele ciclu de legende și mituri
O POVESTE CU UN TOLKIEN by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15252_a_16577]
-
a fi fericit preț de mai bine de-o părere, în ideea, exprimată acum în termeni freudieni, a revărsării pulsiunii sexuale în pulsiune de moarte. Adept al ideologilor de sfîrșit de secol XVIII, apoi al lui Schopenhauer (fără pretenții de exeget), Michel Houellebecq crede, precum Destutt de Tracy, că “être c’est vouloir” și că asistăm astăzi la anestezierea tot mai accentuată a voinței ca principiu vital. Nu concepe să scrie o carte cu un personaj oarecare, care să nu reprezinte
Scandalosul Michel Houellebecq by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13496_a_14821]
-
european și pentru a sugera cheia de pătrundere în universurile enorme, diverse, dar solidare între ele: La transcendance de la norme; L’enchantement de l’intériorité; La naturalisation de l’idéal; L’art du détachement. Cînd se vorbește despre roman, majoritatea exegeților au în minte specia ajunsă la maturitate în Anglia secolului al XVIII-lea și purtînd semnătura prozatorilor “clasici” Richardson, Fielding, Smollett, Sterne etc. Alții văd primul roman demn de acest nume în Don Quijote ori în La Princesse de Clèves, adică
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
este ușor înclinat într-o parte. Sculptura ce vine să se alăture canonului brâncușian prezintă câteva trăsături deosebite ce fac din ea (până la proba contrarie) un punct de reper pe care anevoie îl vor putea ocoli pe viitor criticii și exegeții operei lui Constantin Brâncuși. Reprezintă și ultima lui întâlnire cu imaginea devenită celebră din Orgoliu, piesă aflată la Muzeul de Artă din Craiova. În al doilea rând, apare pentru întâia dată o anumită poziție a capului care avea să devină
Un bronz de Brâncuși complet necunoscut by Barbu Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/13563_a_14888]
-
sunt, de departe, cele mai captivante ale cărții, chiar dacă, în fond, și ele au o anumită gratuitate, se situează în aceeași cheie minoră, specifică scrisului lui Ștefan Cazimir. Într-o notație din Memoriile lui Eugen Lovinescu pe care 99% dintre exegeți ar lua-o ca atare, fără a-i mai cerceta substraturile, se vorbește despre apariția în casa criticului a unui „copil simpatic, candid, cu un guler alb, evazat, cu privirea visătoare, cu vorba domoală și legănată”, care se declară „teozof
Hazul vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13566_a_14891]