98,675 matches
-
în realitate, se strâmbă, se îndoaie, ori chiar se frânge, ca bățul în apă?... Legea fizică se aplică neapărat și celei morale?... Știți de câtă șiretenie sunt în stare bătrânii, de câte minciuni, în explicațiile lor, ei, considerați posesorii unor experiențe... etc. Așa că am preferat să trec peste... La cealaltă întrebare, mi-a fost mai ușor să răspund. Ea suna astfel: De ce, ajunși la putere (politicienii) nu-i mai recunoști... Fețele lor se lățesc, se rotunjesc, ceafa se revarsă pe după guler
Secerea dă grâu... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11324_a_12649]
-
care instituțiile internaționale de securitate (NATO, UE, OSCE43) au un rol important în diplomația preventivă, managementul crizelor, stabilitatea post-conflict, promovarea democrației și respectul pentru drepturile omului și față de lege. Concluzii Democrațiile occidentale au dezvoltat strategii de securitate pragmatice, bazate pe experiența exercițiului democratic, pe ființarea unor instituții experimentate și pe cunoașterea profundă a intereselor naționale de protejat. Statele central-europene beneficiază de avantajul geografic, dar pot dezvolta sisteme de securitate naționale viabile, bazate pe documente programatice ale securității cu un grad ridicat
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
bat la porțile continentului nostru, tentațiile populismului și rasismului riscă să renască. Împreună cu statele Europei, avem datoria de a le respinge. Sunt convins că putem să depășim împreună această situație complicată, să fim mai puternici și mai uniți în urma acestei experiențe. Din perspectiva paradigmei de securitate națională extinsă, cât de limpede este linia de demarcație dintre responsabilitățile nord-atlantice și cele locale în asigurarea securității României? Când vă întrebăm acest lucru, avem în vedere faptul că în "Strategia Națională de Apărare" s-
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
conflict, ci dialog și colaborare instituțională corectă. Sunt apoi o serie de alte proiecte care au fost duse la bun sfârșit și a caror adoptare nu era neapărat predictibilă, ținând cont de opiniile diferite din mediul politic dar și de experiență anilor trecuți, marcați de conflicte și de absență dialogului chiar și în probleme fundamentale pentru România. Avem o nouă Strategie Națională de Apărare, care a fost adoptată în termen de 6 luni, avem o nouă legislație electorală și o lege
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
statele din care provin investițiile străine; incapacitatea industriei care beneficiază de participație străină de a se dezvolta pe orizontală; productivitate scăzută; transfer tehnologic redus; o dezvoltare modestă a capitalului autohton. Mai mult, nu ar trebui să se uite prea ușor experiență/lecția anilor 2008-2010, atunci când, din cauza unei structuri slab calitative a investițiilor străine prezente în România, relocarea lor către țările de origine a produs o cădere economică abrută, de pește 7% din PIB. Concluzii În loc de concluzii considerăm că ar fi mult
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
înființate în 1875 și, respectiv, 1880, PNL și PC se definesc nu prin doctrine, ci prin calitatea lor de "partide istorice" și printr-o terminologie politică importată în special din spațiul anglo-saxon: "constituționaliști", "dinastici"/"monarhici", "liberali sinceri" etc.); 3) simbolizarea experiențelor și destinelor individuale (biografiile oamenilor de stat se scriu în strânsă legătură cu biografia ideii de stat); 4) uzajul și interpretarea codurilor puterii (monarhia constituțională, dinastia, guvernământul reprezentativ, viața parlamentară, ideea federalista etc.); 5) în fine, edificarea, prin mijloace discursive
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ca atare. Asta deoarece intelectul este condiționat de cunoașterea sensibilă, intuitivă, empirica, pe când rațiunea își are sediul în suprasensibil, în cunoașterea bazată pe idei pure, în ciuda faptului că rațiunea, la rândul său, este totuși dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
cunoașterea bazată pe idei pure, în ciuda faptului că rațiunea, la rândul său, este totuși dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
rațiunea, la rândul său, este totuși dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care ne raportăm și catalogam experiențele noastre în ceea ce privește lumea înconjurătoare. Astfel, orice experiență are loc în spațiu, o intuiție externă, bazată pe
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care ne raportăm și catalogam experiențele noastre în ceea ce privește lumea înconjurătoare. Astfel, orice experiență are loc în spațiu, o intuiție externă, bazată pe simultaneități, respectiv în timp, intuiție internă fundamentata pe succesiuni. Spațiul și timpul ca atare nu pot fi extrase din experiența; ele nu sunt însă
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care ne raportăm și catalogam experiențele noastre în ceea ce privește lumea înconjurătoare. Astfel, orice experiență are loc în spațiu, o intuiție externă, bazată pe simultaneități, respectiv în timp, intuiție internă fundamentata pe succesiuni. Spațiul și timpul ca atare nu pot fi extrase din experiența; ele nu sunt însă nici idei abstracte sau realități obiective ființând
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ne raportăm și catalogam experiențele noastre în ceea ce privește lumea înconjurătoare. Astfel, orice experiență are loc în spațiu, o intuiție externă, bazată pe simultaneități, respectiv în timp, intuiție internă fundamentata pe succesiuni. Spațiul și timpul ca atare nu pot fi extrase din experiența; ele nu sunt însă nici idei abstracte sau realități obiective ființând în exteriorul nostru, ci mijloace care condiționează absolut orice interacțiune pe care o avem cu mediul înconjutător. Cunoașterea empirica, bazată pe intuiții, este ordonată de către intelect, în absența căruia
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
avem cu mediul înconjutător. Cunoașterea empirica, bazată pe intuiții, este ordonată de către intelect, în absența căruia niciun tip de cunoaștere nu este posibil 5. Intelectul observa regularitățile care au loc în natură, aceasta însemnând, în accepțiune kantiana, "suma tuturor obiectelor experienței"6 - si derivă de aici anumite reguli de tip cauză-efect pentru "a le reuni astfel într-o conștiința"7, de care rămâne însă diferit. Alcătuită "numai din reprezentări, adică din determinări inerente ale simțirii noastre în cutare sau cutare raport
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
cu intelectul. Pentru a sistematiza materia cu care intră în contact, intelectul operează cu așa-zisele "concepte pure" sau categorii: cauza și efect, activ-pasiv, unitate, multiplicitate, totalitate, posibil-imposibil, existent-non-existent, necesar-contingent, realitate, limită, negație etc9. Astfel, "categoriile sunt condiții ale posibilității experienței, si sunt deci valabile apriori și pentru toate obiectele experienței"10. Putem afirmă deci că, deși la un nivel rudimentar, brut, instinctual, egoist - intelectul gândește 11. Intelectul kantian se prezintă deci că o expresie a omogenității și coerentei experienței individuale
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
contact, intelectul operează cu așa-zisele "concepte pure" sau categorii: cauza și efect, activ-pasiv, unitate, multiplicitate, totalitate, posibil-imposibil, existent-non-existent, necesar-contingent, realitate, limită, negație etc9. Astfel, "categoriile sunt condiții ale posibilității experienței, si sunt deci valabile apriori și pentru toate obiectele experienței"10. Putem afirmă deci că, deși la un nivel rudimentar, brut, instinctual, egoist - intelectul gândește 11. Intelectul kantian se prezintă deci că o expresie a omogenității și coerentei experienței individuale, a subiectului. Limitele sale sunt astfel precis trasate, aplicându-se
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
posibilității experienței, si sunt deci valabile apriori și pentru toate obiectele experienței"10. Putem afirmă deci că, deși la un nivel rudimentar, brut, instinctual, egoist - intelectul gândește 11. Intelectul kantian se prezintă deci că o expresie a omogenității și coerentei experienței individuale, a subiectului. Limitele sale sunt astfel precis trasate, aplicându-se strict lumii fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile noastre intuiții. Astfel, nu putem cunoaște lucrurile și realitatea care le conține decât prin intermediul senzațiilor
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
cunoaștem numai în funcție de cum suntem alcătuiți, fizic și mental deopotrivă 12. Acest tip de cunoaștere, axat nu pe obiecte, ci pe modul nostru de a ni le face inteligibile, este numit de Kant "cunoaștere transcendentala"13. Transcendență, total disociata de experiență, este o cunoaștere de genul matematicii sau a geometriei, de exemplu, sau cunoașterea oferită de către rațiunea pură, la care urmează să ajungem. Pe cale de consecință, intelectul nu are sens decât în raport cu experiență, ca mijloc prin care o interiorizam și o
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Kant "cunoaștere transcendentala"13. Transcendență, total disociata de experiență, este o cunoaștere de genul matematicii sau a geometriei, de exemplu, sau cunoașterea oferită de către rațiunea pură, la care urmează să ajungem. Pe cale de consecință, intelectul nu are sens decât în raport cu experiență, ca mijloc prin care o interiorizam și o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea sensibilă pentru a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata de experiență, sistematizând la un nivel
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
are sens decât în raport cu experiență, ca mijloc prin care o interiorizam și o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea sensibilă pentru a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata de experiență, sistematizând la un nivel superior cunoștințele provenind din intelect 14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum nu se poate mai diferite de categoriile imanente ale intelectului: Dumnezeu, libertate și nemurire 15. Ea orientează conștiința
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
inflexibile care structurează, înlănțuie și plasează fenomenele în perspectiva 16. Pe de altă parte, în acest proces rațiunea nu poate utiliza alt material decât cel pe care intelectul i l-a pus la dispoziție; îndepărtându-se nepermis de mult de experiență, rațiunea nu mai înnaintează pe un teren sigur și devine astfel failibila;, așa cum "fără rațiune n-am avea o folosire sistematică a intelectului", nici rațiunea și funcția supremă a acesteia de a concepe "noi drumuri, pe care intelectul nu le
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
supremă a acesteia de a concepe "noi drumuri, pe care intelectul nu le cunoaște", nu se poate plasa "vreodată câtuși de puțin în contradicție cu legile folosirii empirice"17. Chiar dacă operează cu idei aflate în afara câmpului posibil și exprimabil al experienței și implicit al intelectului 18 și este astfel transcendență 19, numai în măsura în care se încăpățânează să rămână rațiune pură, înaintând dincolo de materia brută oferită de experiență - devine rațiunea un instrument de cunoaștere lipsit de credibilitate. Drept pentru care Kant privilegiază intelectul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
legile folosirii empirice"17. Chiar dacă operează cu idei aflate în afara câmpului posibil și exprimabil al experienței și implicit al intelectului 18 și este astfel transcendență 19, numai în măsura în care se încăpățânează să rămână rațiune pură, înaintând dincolo de materia brută oferită de experiență - devine rațiunea un instrument de cunoaștere lipsit de credibilitate. Drept pentru care Kant privilegiază intelectul în raport cu rațiunea, considerându-l o formă de cunoaștere mai sigură, chiar dacă inferioară rațiunii 20. Kant introduce, între intelect și rațiune, facultatea de judecată, pe care
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
urât, în timp ce ultima are se apropie foarte mult de rațiunea practică, distingând între bine și rău. Cu alte cuvinte, facultatea de judecare teleologica trece dincolo de simplă diferențiere între frumos și urât și funcționează că discernământ, unificând și punând în perspectiva experiență intelectului și ajugând astfel să furnizeze material indispensabil pentru funcționarea rațiunii practice 21. În cuvintele autorului, "dacă intelectul este facultatea regulilor, facultatea de judecare este facultatea de a găsi particularul ce reprezintă un caz la care se aplică această regulă
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
recunoaște și apreciază distincția kantiana între intelect și rațiune 24, admițând de altfel prompt, fără ezitare, numeroasele merite filozofice ale predecesorului său. Așa cum am constatat, intelectul kantian este "eul însuși", care gândește și ordonează materialul provenit din cunoașterea sensibilă, din experiența, aceasta fiind indispensabilă pentru existența sa25. Deși preia accepțiunea kantiana a intelectului că funcție de reglementare a experienței, Hegel îi conferă noi valente, atât pozitive cât și negative. În primul rând, Hegel afirmă că atunci când se apleacă asupra realității exterioare, intelectul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]