102 matches
-
deplasează, întreține focurile, manipulează ustensilele etc. Brahmanul, reprezentând puterea sacră desemnată prin numele său (brahman neutru), este supraveghetorul tăcut al cultului. Așezat în centrul ariei, adevărat "medic al sacrificiului", el nu intervine decât dacă o eroare e comisă, îndeplinind atunci expierea necesară. Brahmanul primește jumătate din plata cuvenită preoților, ceea ce confirmă importanța sa. 2 O parte a ofrandelor, azvârlită pe foc, era transmisă prin intermediul lui Agni zeilor. Restul era consumat de către oficianți, care participau astfel la hrana divină. 3 E vorba
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
o durere mocnită, în timp ce citește mai departe scrisoarea, reținând fragmentele ce i se par mai autentice: O, tată insultat, bucură-te! Bucurați-vă și voi, cetățeni ai Colchidei, abandonați de mine! Umbră a fratelui meu ucis de mine, primește sacrificiul expierii: după ce am pierdut regatul, patria și casa, sunt eu însămi abandonată de soțul meu care era totul pentru mine. Am putut să-mblânzesc balaurii și taurii înfuriați și asupra unuia singur, soțul meu, n-am avut nici o putere. Eu, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
invadează o ușurare totală și o dorință intensă de a trăi cu anticipație întâlnirea cu clipa morții. Nu reușesc să-mi dau seama în ce fel am ajuns să dobândesc această atitudine senină, în timp ce înainte mă înfricoșam teribil la ideea expierii care-mi apărea nedreaptă, ca un dat ce trebuia să mă ocolească. Cred că ușurarea aceasta a apărut abia după ce-am rămas câteva zile pe Kogaionon. Acum trăiesc doar în așteptarea clipei propice. Nu mai am nevoie de nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
În momentele de reală vitalitate și forță a conștientizării prezentului! - de acest miracol al materiei Înalt organizate și gânditoare - o „materie ce ia cunoștință de sine”, cum o spune Hegel -, Încât bucuria a prevalat În fața săbiilor lucioase și ascuțite ale expierii ultime. În momentele mele de geniu - și, sunt convins, orice individ are parte de asemenea clipe, ceasuri, indiferent dacă este, mai mult sau mai puțin, lucid de propria grandoare și dacă știe s-o „Întrebuințeze”, pentru a mă exprima oarecum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a „Înregimentat” la dreapta politică, neobservând că o mare parte a elitei culturale se afla „la stânga”, dintr-un reflex anti-american (fapt, așa cum știm, petrecut și În Franța anilor ’50 și ’60!Ă, dar și mai probabil, ca o formă de „expiere” mai mult sau mai puțin lucidă sau mărturisită a enormului „eșec ideologic” de extremă dreapta, nazistă, de dinainte de război! De altfel, până azi, cred eu, În ciuda unei structuri profund democratice a țării lor, mulți scriitori și ziariști germani mai vârstnici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a lungul Nevei, sub ploaia măruntă ce nu mai contenește, precum Raskolnikov înainte de a se hotărî pentru crimă. Dincolo de râu, abia întrezărindu-se prin pâcla leșioasă, fortăreața Petru și Pavel închipuie răsplata pentru fapta viitoare, asemenea remușcării sau ideii de expiere, aflată momentan la periferia conștiinței. Faimosul intrând arcuit, pe unde se scurg cuceritorii Palatului de Iarnă din filmele cu bolșevici, îmi dă o ușoară senzație de amețeală, de contact brutal cu o istorie care mi-a anexat fâșii mari din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
trecem printr-un labirint de triere - niște „cercuri” ale Infernului lui Dante, dar fără cazan, smoală și... încornorații fochiști. Suntem invitați să intrăm în niște camere de duș, să lăsăm la curățat hainele de pe noi, ca într-un fel de expiere a trupului. Anita Konka, finlandeza care își poartă cu ea bagajele - prejudecata celui pățit! -, e foarte supărată, îi respinge cu brutalitate pe actori și se grăbește spre autobuzele care ne vor duce la hotel. Attendent-ul turc, Sezer Duru, se lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la împărăție să-i vie mazilie, să poată merge la țarigrad, pentru leacul ochilor” (Miron Costin) - și pleca la Istanbul să se trateze. Și s-a înapoiat vindecat. în rest, speranțele de tămăduire erau în dreptate către Dumnezeu... Morțile ciudate Expierile neobișnuite (putem include aci sfârșitul lui Vlad înecatul, fiul lui Vlăduț, despre care cronica afirmă că, „mergând la Popești - prin septembrie 1532 [n.m.] -, den jos de București, în primblare, acolo s-au înecat în Dâmbovița”98 ori moartea lui Mihail
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a murit de dropică nu mult după 12 iunie 1697154; Radu Staico sau Stăicuț Sintescu, mare vornic în țara Românească - avea o nevastă care se numea Stanca - a murit, în 1671, doborât de o „boală grea”155), sunt în minoritate în fața expierilor violente. Turcii și tătarii îi ucideau pe români nu numai în interminabilele lupte (marele clucer Solomon Costachi, a cărui nevastă - fiică a marelui vistiernic Gheorghi Ursachi - se numea Catrina ori Catinca, a fost omorât de tătari în 1711156; sfetnicul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în descrierea sa - și unor elemente ce vin negreșit dinspre „codul” credințelor populare 21 („descurs” foarte vechi) care, sub forma unor practici și rituri, însoțesc plecarea mortului și alcătuiesc un fel de tratament al cadavrului: așteptarea de trei zile după expiere („quam primum exporaverit”), scalda rituală, „îmbrăcatul”, veghea „în odaia cea mare a casei”, slujba religioasă, condusul la biserică, înhumarea 22. Regretul după cel plecat în lumea umbrelor (durerea - „dolor”, jalea, lacrimile), cu exprimări în care văduva avea apariții frecvente și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fără doamnă” (deși fusese însurat, se pare de patru ori). Scenariul „spectacolului” funebru era, însă, valabil și pentru înhumările celor cărora li se întâmpla să moară în scaun” și aveau și soții în preajma lor. Dimitrie Cantemir spune că așteptarea de după expiere durează „până ce se adună la Iași, toți dregătorii, boierii, episcopii, arhimandriții și stareții tuturor mănăstirilor, călugării chiar, măcar aceia care sunt vestiți prin sfinția vieții lor, și preoții cei mai de frunte” (poate mai mult de trei zile), precizând că
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
mitropolitul Antim Ivireanul, în recomandările cu privire la alcătuirea testamentelor (Mijlocirile cu carele pot să rămăe diețile temeinice și nestrămutate 518), le aducea păstoriților săi și - mai ales - „redactorilor” de diate (preoți, de regulă) zisa scripturisică („Nu știi nici...”) privind incognoscibilitatea clipei expierii: „De vréme ce întâmplarea cea viitore iaste nevăzută și însăși îngerilor necunoscută pentru că numai la Dumnezeu toate sânt cunoscute...”. Vârsta înaintată, anii din ce în ce mai împovărători („mai vârtos ajungând anume la vreme de bătrânețe și de mare neputință” - Elina Cantacuzino, într-unul
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
unor astfel de dispoziții: „au să-l îndémne să facă céia ce iaste dreptul au să nu-i scrie diiata...”. Grija pentru suflet (aducătoare de liniște celui ce se apropie de moarte, căci îi alungă temerile atenuând cumva frica de expiere; „temându-mă eu de înfricoșatul ciasul morții, ca să nu vie fără de veste, aflându-mă la mare slăbiciune” - Maria, văduva lui Diicul Bengescu, la 14 august 1736529) îi asigură o brumă de confort și pulverizează o angoasă de neocolit [Philippe Ariès
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și vrăji. Dialogurile tensionate dezvăluie două moduri de raportare la istorie, două tipuri de gândire, două sisteme de referință etică, unul al victimei, celălalt al torționarului nemilos, lipsit de conștiința propriei culpe, dar și un model paradigmatic al iertării, al expierii cathartice: „-În fiecare noapte, îmi imaginam cum te voi omorî. Da, până la jumătatea lui august, nu m-am `ndoit nicio clipă că te voi împușca, numai timpul când o voi face nu-l știam. Probabil, după ce aș fi aflat unde
Trecutul ca poveste by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2752_a_4077]
-
rețea dramatică de impulsuri subconștiente, de trăiri liminare, de percepții mai mult sau mai puțin controlate. La limita dintre ficțional și istorie, romanul Cei morți înainte de moarte explorează ororile comunismului, înregistrând raportul instabil dintre victimă și călău, dintre culpă și expiere și, mai ales, confruntarea protagonistului cu propriile sale fantasme și limite. Moartea, timpul demonizat, istoria tragică, rezistența în fața răului, valorile prieteniei și ale iubirii, demnitatea percepută ca redută a ființei umane în fața convulsiilor terorii comuniste - sunt temele privilegiate, recurente ale
Trecutul ca poveste by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2752_a_4077]
-
bine se știe, învățăceii trebuiau să-și însușească temeinic și limba greacă. Nu era cumva un derapaj cultural, cu un sîmbure de perversitate? O îndrumare pe o cale ce, inhibînd resursele creatoare ale personalității, se arăta a fi o fundătură? Expierea laică nu era cumva un truc egoist al unui maestru diabolic? "Aceasta era etapa finală a unei programate uitări de sine, a definitivei despărțiri de tine pe drumul împlinirii Ťperformanței culturaleť, topirii eului în spațiul impersonal al Ťspiritului obiectivť. Acesta
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
absența fiind două fețe ale aceleiași medalii. Rotația de umbre și suprapunerile de planuri au menirea de-a induce cititorului o stare de halucinație perpetuă. Pentru Aurel Pantea, scrisul reprezintă, după cum afirmă însuși poetul într-un interviu, un „act de expiere, dar și un act de exorcizare”. Și tot el adaugă: „Naturile conflictuale, cum sînt eu, își găsesc mîntuirea în fiecare poem. Am mai spus asta și acum 15 ani, dar încă nu m-am ținut de cuvînt: aș vrea ca
Negru pe negru și negru pe alb by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/4299_a_5624]
-
era denunțat, prin vocea șefului statului, pe baza Raportului final elaborat de Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste în România, comisie condusă de profesorul Vladimir Tismăneanu. Iremediabil naivi, unii dintre noi ne-am imaginat că un astfel de act de expiere publică va avea un efect benefic asupra societății. În realitate, lucrurile s-au petrecut exact pe dos: Raportul Final și discursul președintelui Băsescu au reprezentat, parcă, semnalul coalizării tuturor forțelor conservatoare, retrograde, revanșarde. Spectacolul apocaliptic oferit, chiar în incinta Parlamentului
Condamnarea comunismului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5014_a_6339]
-
calea celor ce i-au prigonit, în calea răutăților?" S-ar putea explica din mai multe puncte de vedere o atare atitudine. Am putea invoca o genă fatalistă a „spațiului mioritic", ca și o resemnare creștinească, un reflex de duhovnicească expiere. Dar nu putem a nu desluși aici și un efect al terorii care încerca ași spăla urmele de sînge spălînd creierele. Spaima face casă bună cu tăcerea, pericolului i se poate face față mai lesne printr-o eschivă. Chiar dacă n-
Literatura-vérité by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6310_a_7635]
-
însă una cu o enormă autoritate, garanta coerentă simbolică și demnitatea supraindividuală, în timp ce rigoarea administrației, funcționarea firească a instituțiilor și a mecanismelor economice și sociale dădeau persoanei un sentiment de siguranță și de confort. Babă percepe destrămarea ordinii administrative și expierea simbolică a Imperiului, dar trăiește în continuare adevărul unei raportări demne la omul concret și la cel social. El poate observa încă, de la distanță și cu o întîrziere considerabilă, ca un martor cu o enormă capacitate vizuală, dinamica unei evoluții
Corneliu Baba si Europa Centrală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17701_a_19026]
-
Iubirii, în favoarea Armoniilor Celeste ale RIMEI POETICE: „Vei îndrăzni, Madonă, cu asprime/Să mă condamni? O, nu, nu mă desfide!/ Pierdut pe veci mă exilez în rime!” - cf. Sonetul CCXCIV. ...În definitiv, Iubirea cu cadențe terestre a provocat Căderea - atunci, expierea să se facă (chiar dacă se cam încalcă scripturistica veterotestamentară...) nu prin Femeia Terestră, ci prin Ipostaza sa MARIANICĂ - POEZIA (ei, da, Poezia, în Ipostaza ei Marianică, de Poezie a Duhului, „melanholizând” după Armoniile Paradisiace - „repară” relațiile Poetului cu Biblia, de
Editura Destine Literare by ADRIAN BOTEZ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_256]
-
Ilenei Mălăncioiu. Dincolo de poetica implicită prezentă, ce impresionează aici e fiorul tragic, desenat în versuri limpezi, de o edificatoare pregnanță a delimitării unor trăiri liminare. Poezia poate fi considerată una a inițierii în tainele existenței. Cunoașterea înseamnă aici jertfă și expiere. Este metafora pătrunderii într-un teritoriu interzis, în care adastă tainele mari, grele de sens și de miracol, ale existenței. Pasărea tăiată este o parabolă a inițierii în taina gravă a morții. Copilul aflat la vârsta candorii ia cunoștință de
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
amputată, dezintegrată, dizarmonică. Gestul copilului este, nu întâmplător, acela de a reface legătura dintre elemente, de a suplini golurile din ființă, de a reda funcționalitatea viului unei ființe trecute în moarte. Vina provocată de cunoașterea contradicțiilor și convulsiilor existenței pretinde expierea; dezintegrarea viului cheamă după sine o reintegrare la nivel simbolic, reclamând totodată o iluzorie renaștere: " Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul/ Și le schimb când mi se pare greu,/ Până nu sunt moarte, să mai stea legate/ Cel
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
Geo Vasile După debutul editorial din 1993, Bucur Demetrian (n. 1951, profesor de română la Craiova) iese acum cu a cincea sa carte de versuri, Așezarea pe cruce. Titlul confirmă gesticulațiile de expiere și martiraj într-un foarte limpede limbaj al descrierii infernului ca singură obsesie. Autoscrutându-se nevrotic în oglinzile sparte ale realului, o butaforie ireversibil toxică și promiscuă, poetul pare să se delecteze (salveze) amănunțind-o programatic în chip de artă poetică
Descrierea infernului by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/11721_a_13046]
-
orfana înfiata într-un funest crepuscul de viitorul ei violator vai nu am nici eu lacrimi cîte s-ar cuveni să adap setea acestor nori ce nu pot umezi buzele însetate ale sfinxului din Bucegi căruia timpul i-a lăsat expierea acestei singure întrebări: încotro?... patrie ce renaști epuizîndu-te... Inventar de potop Cum (deocamdată) ei nu reușesc să înșface din marele tot cu dosul mîinilor atît cît înhață cu lațul palmelor în căngile posesive ale falangelor și căra cu brațele tot
Poezii by Dinu Flămând () [Corola-journal/Imaginative/16449_a_17774]