654 matches
-
a volumului, întîlnirea, se va dezvolta romanul omonim apărut la Editura Polirom în 2003), Marian Papahagi nu va ezita să descifreze și aici "o siguranță de mare prozator" (Cumpănă și semn, București, Cartea Românească, 1990, p. 261). Capabilă să redea "exterioritatea orală" (Limitele..., p. 396) a unui personaj, dar și să-i investigheze adînc interioritatea, prozatoarea a reușit să realizeze în spațiul operei sale o dublă sinteză. Prima constă în îmbinarea dintre proza cotidianului și proza interiorității, în vreme ce a doua rezidă
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
ceremonialuri lumești - strategii de obținere a invitațiilor, toalete, bufet de gală etc. - serata de muzică sacră ar fi avut un inevitabil iz de sindrofie. Clanul Halippilor ar fi fost condamnat fără drept de apel la o imagine de searbădă, imorală exterioritate. Reverberația sacră a oratoriului din biserică a scos, în schimb, în evidență sensibilitatea, omogenitatea, vitalitatea robustă, într-un cuvânt, umanitatea lui. Ideia aceasta emană implicit din celebrul final al romanului, expediind într-o singură frază relatarea despre spectacolul pregătit pe
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
de fantasme tulburătoare și de figuri ale neputinței ori morții. Sensibilă la ultragiul realității, vocea poetică se modulează, de multe ori, în arpegiile melancoliei dense, ori ale unui patos sublimat. Lirica Ilenei Mălăncioiu nu este una a adeziunii la valorile exteriorității, ci, mai degrabă, una a retranșării în spațiul propriului sine, într-un teritoriu imaginar cu o arhitectură singulară și rafinată. Pasărea tăiată este, poate poemul reprezentativ pentru viziunea, stilul și mijloacele de construcție lirică ale Ilenei Mălăncioiu. Dincolo de poetica implicită
Efectul de palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12585_a_13910]
-
foiletoane/ în care-n moi fotolii leșină dulci cocoane/ Vărsând pe sâni ceșcuța de lapte cu cacao"). Finalul poeziei marchează parcă o precipitare a acestei imagini de decor domestic static, gesturile devin mai directe, iar ultimul vers readuce imaginea unei exteriorități pluvioase, ce predispune la reverie și la lentoare a mișcărilor: "Ți-aș da deoparte părul cu gura de pe gât./ Cu gura ți-aș desface nasturii mici de bluză/ Și ți-aș șopti-n urechea ta fleață și confuză:/ Afară plouă
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
se vădește valabil pentru investigarea oricărei istorii. Indiferent de arcul temporal, de secvența delimitată formal, prin repere evenimențiale, a scrie istorie înseamnă, azi, a percepe - scuzați repetarea cuvântului - global fenomenul uman. Înseamnă, azi, a scrie o istorie care să totalizeze exterioritatea fenomenală, înglobând în același timp "pliurile", "volutele", "volumele", deci și profunzimea evenimentelor. A scrie, azi, istorie - indiferent de obiectul ei circumscris spațio-temporal - nu cred că se mai poate face, serios și nu amatoristico-anecdotic, altfel decât a făcut-o Eugen Cizek
A scrie istorie (I) by Liviu Franga () [Corola-journal/Imaginative/12913_a_14238]
-
nerezolvîndu-se, devin inaparente. Numitorul comun al poeziei lui Liviu Ioan Stoiciu îl reprezintă raportul dureros al ființei auctoriale cu o lume amenințătoare ce poate fi dezamorsată doar în măsura în care trece în viziunea poetică. O viziune ce-i păstrează însă caracterul de exterioritate neasimilabilă, corespondentă narațiunii, anecdotei, sumei de asprimi ale concretului care-i acordă nota intrinsecă. în felul acesta, grotescul nu e numai o marcă a percepției, ci și una a distanțării morale: "Lovituri de tobă, răgete, tropăituri, furnicile/ aleargă la stînga
Realul fictiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10640_a_11965]
-
de-al doilea. Specificul conceptualizării de tip retoric îl putem contura în trei secvențe de text din lucrarea Ancăi Oroveanu dedicată artelor plastice: (1) o idee generală a atitudinii retorice - „Modelul retoric (s.n. - O.G.) presupune un anume grad de exterioritate a stilului față de utilizatorul său: recurgi la stilul înalt, magnific sau umil, la stilul sobru sau înflorit în funcție de împrejurări, context, destinatar, ținta discursului tău, natura subiectului”<footnote Anca Oroveanu, Teoria europeană a artei și psihanaliza, București, Editura Meridiane, 2000, p.
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
exemplu, Bach sau Beethoven. Este firesc să nu-i putem aplica lui Bach definiția lui Buffon - „Stilul este omul” -, deoarece, în cazul lui Bach, după cum afirmă Anca Oroveanu în prima secvență de text, „modelul retoric presupune un anumit grad de exterioritate a stilului față de utilizatorul său”<footnote Această definiție a retoricului sună foarte familiar, mai ales în ceea ce privește referirea la starea lucrurilor în postmodernismul muzical, iar ipoteza Ancăi Oroveanu pare a fi cât se poate de plauzibilă: „ceva semnificativ îmi pare să
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
manifestă adesea ca o revizitare și reactualizare a stilurilor preexistente, mai distante sau mai apropiate în timp, fie în globalitatea lor (clasicism, romantism, expresionism, dar și minimalism), fie în exemplificările lor singulare. Stilul își redobândește (sau tinde să o facă) exterioritatea față de utilizatorul său. Înseamnă asta că potrivit unei logici a succesiunilor istorice modelul alternativ (cel al stilului «retoric») a fost reactivat?”, (Ibidem, p. 198). footnote>. Stilul lui Bach nu este Bach însuși și nu oglindește profilul real al compozitorului decât
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
turti, iar creierii amestecați cu sînge se scurseră pe țeavă mașinii." -ibid., 57), pare mai degrabă să "personalizeze" decît să aneantizeze, iar fractură organică e semnificativă că unificator psihic post-factum. Printr-un proces pe care astăzi l-am consideră deconstructiv, exterioritatea corpului mega-masinii războiului ia locul interiorității corpului biologic și, după ce îi dezafectează mecanică organică, o restructurează paradoxal, prin motricitatea morții, în singura arhitectură fermă: cea necro-mecanică.Aici, nu carnalitatea corporală mai este suportul material pentru dispozitivul proteic al puștii sau
Corpuri dezarticulate by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17699_a_19024]
-
pace." La rândul său, Mircea Martin explică în câteva fraze - care vor fi probabil de multe ori citate - modul în care se reflectă în opera poetului conștiința morții: "Moartea n-a fost pentru Cristian Popescu o abstracție, o amânare, o exterioritate radicală; dimpotrivă, o proximitate concretă, o componentă a vieții, o iminență continuă. Conștiința acută a morții îl va fi făcut să persevereze în insuportabil, să trăiască într-o exacerbare și trepidație nervoasă continuă, lăsând impresia că și-a legat direct
Cine a fost Cristian Popescu? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17192_a_18517]
-
care toată doarme. Chiar și moartea o gândești în felul ăsta...ca o catastrofă personală tocmai pentru că după toate aparențele, - restul lumii continuă să trăiască. Ești singur în fața unei lumi ale cărei rosturi sunt bine definite. Ea se impune prin exterioritate și prin forța organizării, prin programul pe care l-a stabilit pentru binele tuturor. Ai senzația că altfel nu se poate...decît așa!! Așa apare cuvîntul "obiectiv" pe care îl folosești cu teamă pentru că el se referă la o realitate
Programul nostru cel de toate zilele by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17178_a_18503]
-
și din strategiile acestei construcții vizuale extrem de rafinate; întreaga incursiune în imagine, cu toate etapele parcurse de la debutul pînă la finalul ei, stă sub semnul misterului, al călătoriei cvasiinițiatice într-o lume identificată prin propria sa coerență și nu prin exteriorități sau prin elemente anexe. Ea este, așadar, o mică aventură într-un spațiu închis, într-un univers finit, dar în plin proces de expansiune. În mod concret, Clip Art înseamnă focalizarea și insistența obiectivului pe un detaliu, în cazul picturii
O clipă de artă: Clip Art by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17216_a_18541]
-
alt tip de întoarcere acasă, un alt spațiu de expunere și un alt cadru al receptării. Expoziția de la Muzeul municipiului, mai degrabă un inventar naiv de lucrări decît o expoziție propriu-zisă, este expresia pură și nefericită a întîlnirii dintre două exteriorități: sentimentalismul familiei, pe de o parte, și amatorismul curatorial, pe de alta. Ceea ce se impune aici, în primul rînd, este o senzație de flagrantă neînțelegere, dublată de o dorință imperativă de a spune totul dintr-odată, precipitat, dar fără priceperea
Noul exil al lui George Apostu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17269_a_18594]
-
un fapt preexistent, o materie lipsită de indicii ierarhice, adusă la o ăinformalitateă vitală, fertila". Sau: "Efortul poetului trebuie să meargă în sensul realizării translației între stimuli, percepție și reacție (socială, verbală, culturală), modificînd sistemul de relații și conexiuni dintre exterioritate și interioritate: de la reacția monologica, univoca a poetului modernist la una dialogica și plurivoca; de la perspectiva unică, atemporala la poliperspectivă, simultaneitate, instantaneitate". Sau următoarea, supremă, imagine, de aleph: "Poezia trebuie să fie o globalitate, integralista, cuprinzînd deodată, din toate părțile
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
seama că toate citatele de mai sus converg în noțiunea visului, cum izvoare ce se adună într-o albie cuprinzătoare. Și "vîrstele comportamentale" și "diacronia devenită sincronie" și "muzeul viu" al formelor și "translația între stimuli" și modificarea relației dintre exterioritate și interioritate și "poliperspectiva", "simultaneitatea", "instantaneitatea" și sinteză feluritelor (i)realități nu sînt decît trăsături ale fenomenologiei onirice. Visul, acea cale regală pentru cunoașterea sufletului, după spusele lui Freud e resimțit (intuit) că arhetip al poeziei. Ni s-ar putea
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
la decizia plecării sale definitive din țară. ăntre ănsemnările din urmă, cu privire la prezumtive narațiuni niciodată finalizate (Tăgada de sine, Mersul pe jăratec), rețin atenția izul amar al unor reflecții cu caracter de spovedanie: "Identificarea lăuntrica cu opera, dispariția sentimentului de exterioritate, pe care-l ai când faci ceva meșteșugărește; garanția că ai dat maximul tău. Maximul acesta valorează, firește, proporțional cu valoarea ta ca artist".
Cu documentele pe masă by Geo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/17469_a_18794]
-
o vârstă ăntr-alta." (O grămăjoara de ace). Al doilea mecanism al paradoxalei "cooperări" dintre poet și lume al alcătuiește procesul asimilării sensibile a celei din urmă, a luării an stăpânire, cum ar veni, a lumii ostile, transformată an idiom specific. Exterioritatea devine interioritate. S-ar zice că, de data aceasta, printr-o mișcare inversă, lumea se "camuflează", se adaptează eului pe care l-a ultragiat, de teama unei punițiuni, a unei revanșe transcendente. Ajunge, ea, a se comportă aidoma unui cameleon
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
de lecturile naive care ne apară de uratul nostru zilnic. Un vast inconștient poate al culturii universale, al culturii universului însuși va fi fiind locul acestei intercitiri." Mai mult vorbind (scriind) în numele unei interiorități (exersate la maxim) decât dintr-o exterioritate ce preceda "cuvintele și lucrurile", autorul ne ofera în finalul cărții un "autoportret care este și auto, dar nu și portret", reieșit parcă dintr-o conștiința a inadecvării, inevitabilă de altfel, la intenția declarată. Dar, "după cum unii tot cântă în
Autoportret de filozof by Valentina Dima () [Corola-journal/Journalistic/17552_a_18877]
-
a declarat, fără pic de pudoare intelectualista, că e îndrăgostit de gîndirea lui Lévinas. Universalismul că tandrețe și afecțiune, pentru care pleda Lévinas, se vede astfel, prin acest poate mărunt exemplu, fericit împlinit. Emmanuel Lévinas, Totalitate și infinit. Eseu despre exterioritate, traducere, glosar și bibliografie de Marius Lazurca, postfața de Virgil Ciomos, Editura Polirom, Iași, 1999, 288 pagini, preț nemenționat.
O filozofie a tandretii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17561_a_18886]
-
și, evident, de un gust artistic în același timp natural și cultivat. Stăpînindu-si deplin sentimentele și deprins din practică poetica să-și coaguleze sensibilitatea în expresie, Sabin Opreanu a refuzat încă de la inceput orice tentație a temelor picturii, a acelei exteriorități care fascinează firile slabe și compromite grav cele mai bune intenții. Nici portretul, nici peisagistica, nici natură statică și nici măcar fabulația lirico-onirică, acel suprarealism de buzunar, în capacana căruia scriitorul - atît că privitor, cît și ca actor - poate cădea cu
Un amator profesionist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17591_a_18916]
-
o realitate multiplă, incontrolabila și, astfel, exemplara. Acuză autorului este clară, iar argumentele numeroase: omul european, în special occidentalul, astăzi citadin exclusiv și agresiv, s-a izolat de natură, anulînd posibilitatea unui altfel de tip de cunoaștere, nu numai a exteriorității, ci mai ales a propriei sale interiorități. Noutatea punctului de vedere constă în solidarizarea teoretică a naturii cu arta și, în ultimă instanță, chiar cu literatura. Mister, accidental, necunoscut și etern ireductibil la concept sintetizează romantic realități și legi de
Nostalgia unei mai vechi relatii by Alexandru Stefan () [Corola-journal/Journalistic/17641_a_18966]
-
nici peisajul, nici frumusețea (sau ariditatea) peisajului, ci o chestiune intelectuală de-o maximă abstracțiune. Și anume, înțelegerea felului în care, deși ineluctabilă, realitatea ni se înfățișează sub o multitudine de înfățișări. Mai precis spus, tehnica prin care ochiul deslușește exterioritatea, în necontenită prefacere și evoluție, a formei, culorii și consistenței. Prima propoziție a dialogului are materialitatea unei inscripții dăltuite în bronz: „Ineluctabilă modalitate a vizibilului”. O afirmație tare, care deschide o discuție, dar limitează percepțiile. Semnificația e cât se poate
Cam așa scriu despre Ulysses by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2482_a_3807]
-
televizual. La Londra, într-un meci în care încasa fără vină multe goluri, Rică Răducanu s-a comportat ca un măscărici. Întrebat de jurnaliști ce-l apucase, a răspuns: „Eram așa de trist!”. Suntem aruncați, heideggerian, spune Pleșu, în străinătatea exteriorității, a inautenticității. Cam asta găsim și la Rilke, în a patra elegie duineză: totul e subterfugiu în ce facem aici. „Nimic nu-i el însuși.” Nimic nu e autentic, nimic nu e consistent. „Pentru o recepție deplină a mesajului evanghelic
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2533_a_3858]
-
sistematic un clișeu fixat de secole prin documentarul istoric și mentalul colectiv. Pentru "localnicii" lui Nicolae Filimon, Mateiu Caragiale sau Ion Marin Sadoveanu, orașul de pe Dâmbovița reprezintă prin definiție mediul nesănătos în care dospește gena balcanică și proliferează apucăturile orientale. Exterioritatea caracterizează și percepția feluriților Rastignaci ai romanelor interbelice: Felix Sima, Titu Herdelea, Ion Ozun, Aneta Pascu și alții. Pentru ei, Bucureștiul este reduta care trebuie cucerită, orașul fatal - adulat sau demonizat după caz - flacăra la care își ard aripile efemeridele
Bucureștiul lui Cărtărescu by Andreia Roman () [Corola-journal/Journalistic/16667_a_17992]