1,101 matches
-
de suflet, avînd ca poli efemeritatea și eternitatea. Credem că Hristu CÎndroveanu avea dreptate notînd că poeziile lui Cezar Ivănescu sînt contraimnuri. Poetul deplînge destructurarea materiei (conștientă de sine), realizează miracolul existenței că neîntinare, procesualitatea și zvîrcolirile ei, nașterea și extincția, invazia răului și a Întunericului, dărnicia și risipă - toate că variațiuni cuibărite Într-o aceeași temă: implacabilul sfîrșit și reîntemeierea vieții. În lirica să, Rodul rămîne simbolul tinereții eterne iar crezul poetic Îmbracă gestul sacrificial. Prin repetiție motivică și reluări
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
savanta, folosește un sever filtru cultural, poetul-receptacol impunînd tocmai prin forță originalității. Sub cupola acestei lirici, amestecînd mulți afluenți și folosind tipare de Împrumut, răsună doar o coardă, forînd Încăpățînat cîteva teme, Întoarse obsesiv spre tensiunea conceptelor antitetice: iubirea și extincția. Cezar Ivănescu nu este un colonist, anexînd universului sau liric noi teritorii; nu este, În pofida virtuozității formale, un poet-orchestră, dar cîntecul sau suav și terifiant, de rafinament filigranatic trădează grijă și superbia celui ce nu-și expune În vitrina ciornele
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
A adus contribuții operațiunilor conduse de SUA în Afganistan. Dar nu a fost nevoie să-și facă griji cu privire la nivelul de bază/fundamental al geopoliticii, acela de a asigura statul și teritoriul său împotriva unei invazii, a constrângerilor sau împotriva extincției în mâinile puterilor ostile. Securitatea teritoriului românesc, integritatea sistemului său guvernamental, stabilitatea mediului său pentru atragerea de investiții și dezvoltare - toate aceste condiții prealabile pentru succesul statului român modern au fost asigurate în numele său, în mare măsură, de puteri din
Conferinţa Wess Mitchell – România după Războiul din Ucraina: amenințări și oportunități [Corola-blog/BlogPost/93800_a_95092]
-
de decembrie, un aristocrat și un cronicar de neprețuit. De o longevitate aproape egală cu veacul abia încheiat, Alexandru Baciu s-a identificat până la autodistrugere, de-a lungul a trei decenii, cu instituția numită Secolul 20. Aparținea unei lumi în extincție: a fair-play-ului, gentileții, a sentimentalului prevalând asupra pragmaticului: o lume guvernată de un cod al onoarei a cărui cheie de boltă, împărtășită cu insistență tinerilor ce pășeau pragul redacției, era "dialogul cu tine însuți". Se mândrea că fusese studentul lui
Cu bine, Domnule Baciu! by Alina Le () [Corola-journal/Imaginative/12162_a_13487]
-
o sută de mii de guri lacome vârâte în marsupiul străzii mai încolo altcineva se va face praf și pulbere desfăcându-se în oase, zgârciuri și dâre de carne noi vom continua să alunecăm dârdâind fără chef și în pragul extincției când la televizor se va spune că totul e-n regulă un cameraman priceput va filma câinii îngroziți de vedenii haite întregi implorând binefacerea unui călău cu toporul milei în mână prin aerul rarefiat, ciuruit ca o sită de chipuri
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/12350_a_13675]
-
cuvîntul (hasefer) îi face mai puțini supuși stereotipurilor identitare, rescrierii trecutului, universalizării percepțiilor subiective, de care suferă de multe ori poveștile de viață. Cuceritoare și emoționante, aceste interviuri sînt un fel de cîntec de lebădă al unei lumi pe cale de extincție, o dată cu care se va duce și ceva din farmecul unic al Banatului, acest „creuzet interetnic", cum spune dr. Francisc Schneider, oglindire în mic a imperiului dispărut. Restul e memorie. Ion Manolescu, Noțiuni pentru studiul textualității virtuale, Ars Docendi, București, 2002
LECTURI LA ZI by Iulia Popovici () [Corola-journal/Imaginative/14301_a_15626]
-
și pe moarte, spre cei ce se atașează liricii sale. Poetul s-a arătat, ziceam, lizibil (prin comparație cu majoritatea poemelor sale) în poezia de dragoste citată mai sus. îl regăsesc într-o dispoziție asemănătoare într-o armonioasă elegie a extincției presimțite. pisica va deschide iar fereastra pisica verde și proaspătă ca iarba și în odaia pustie se va strecura și la picioarele stăpânului se va încolăci dormi dormi somnul te duce de pe lume te spală și te piaptănă și te
Frumosul greu explicabil by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/11075_a_12400]
-
nicăieri nici o urmă/ perechi-perechi/ prin timpii celui de-al treilea pol/ ger uscăciune plumb și gol// golul care nu se mai curmă" (nu era casă-adevărata casă). Se află aci o instinctivă reacție la dispariție. Un paratrăsnet cvasifiziologic așezat în calea extincției. Un procedeu similar îl constituie melosul versului, incantația adesea de argheziană factură, în locul unui discurs prozastic, destrămat, așa cum ne așteptam: "M-am lăcomit cu gheara care scurmă./ }ărușii rădăcinilor mă-nțeapă./ Zac răscolit la fiecare apă,/ iar toamna-mi intră
Recitindu-l pe Ion Caraion by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10291_a_11616]
-
competiția au încetat să mai fie principii de conduită umană, acolo deșertul valoric al societății consumiste se află în deplină vigoare. Într-un asemenea deșert, valorile tradiționale americane, cele pe seama cărora America a devenit o putere mondială, sînt pe cale de extincție. Mai precis, dinamismul american (spiritul întreprinzător și credința în progres), individualismul american (libertatea individului și libera asociere între indivizi), religiozitatea americană (cultivarea trăsăturilor de caracter și a valorilor morale) și patriotismul american (încrederea în guvern, dragostea de țară și respectarea
Religia confortului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10626_a_11951]
-
obligație a unui credincios, ar trebui reînviat astăzi cu statut de lege laică coercitivă. Cine o încalcă trebuie să fie pedepsit. Trebuie să citim chiar cu de-a sila și chiar sub amenințarea pedepsei. Altminteri ne va lovi cealaltă pedeapsă: extincția spiritului prin imbecilizare galopantă.
Prima poruncă a lui Allah by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10017_a_11342]
-
era decisă altundeva, acum îl cunoaștem pe cel care hotărăște "uciderea copilului". (Nu mai există comanditari, nici ucigași plătiți ca în Richard al III-lea sau în alte "cronici" ale lui Shakespeare!) De astă dată, moartea nu mai prevestește o extincție viitoare, ci, mult mai grav, ne arată că aceasta este dorită... Uneori, este împiedicată însăși venirea pe lume a copilului nedorit: motivul avortului este frecvent. Îl regăsim în Travail ŕ domicile (Muncă la domiciliu) sau Haute Autriche (Austria de sus
George Banu - Uciderea pruncilor by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Journalistic/10107_a_11432]
-
emoției religioase. Cu totul alta e situația într-o minoritate etnică aflată pe cale de dispariție. Aici moartea biologică întețește trăirea spirituală, dar numai pînă la un punct. Mai precis, involuția etnică se măsoară după succesiunea tristă a două etape de extincție: prima etapă e obsesia îngrijirii maniacale a cimitirelor și lăcașelor de cult, zel pornit parcă din nevoia de a compensa în piatră și lemn lipsa unor făpturi în carne și oase. Judecată după această etapă, soarta minorității pare a se
De la biserica la cimitir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10121_a_11446]
-
nu înțelegeți faptul că prezentul pe care îl trăim este perisabil din cauză că și-a pierdut clara sa distincție în raport cu trecutul și viitorul, fapt care transformă timpul într-un agent corosiv al universului lucrând împotriva a tot ceea ce există până la deplina extincție? concluzionă el în cele din urmă. De îndată ce a terminat ce avea de spus am înțeles cu adevărat ce dorea ștefan să ne transmită. În adierea crepusculului de dinaintea apusului de soare îmi dădeam seama că toată realitatea în care trăim este
REVENIREA DIN SPAŢIUL COSMIC PE PĂMÂNT. In: Destine literare by Octavian Lupu () [Corola-journal/Journalistic/96_a_158]
-
înseamnă și o prezență familiară. Cristian Bădilită are o vocație a vieții, care îl face inapt de compromisuri cu moartea. El seamănă, în această privință, cu Magda Isanos. Este un personaj luminos, care nu găsește o plăcere perversa în evocarea extincției. Dacă totuși glumește - si glumește adeseori - pe seama morții este numai pentru că nu vrea să-i contamineze și pe alții de tristețe. De fapt, poetul se poartă cu cititorii că un matur cu copiii. Le spune ceea ce are de spus pe
Poet român, afirmat la sfârsitul secolului XX by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17691_a_19016]
-
nu reține mare lucru. Nu mai poate urmări televizorul. Face gesturile vieții ca un actor care a învățat un rol, dar se vede că a început să trăiască în altă parte, în niște culise de care ea însăși se înspăimîntă". Extincția se înstăpînește încet, perturbînd viețuirea prin introducerea unui ritm transcendent, siglă a inutilității: " Lucruri cu un ritm mai lent decît viața. Lucruri care sosesc atunci cînd nu mai e nevoie de ele". Experiența onirică e și ea o evadare sui
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
rară/ A cărn Exalația morții este excitantă aci nu prin asocierea cu o "idee libertină", cum spunea Sade, ci pur și simplu cu ideea libertății neîngrădite ce îngăduie omorul. Încălcarea interdicției, libertatea vinovată constituie climatul în care atracția sexuală și extincția fraternizează. Ileana Mălăncioiu are un senzoriu aspru, stigmatizat de înțepare, rănire, însîngerare. Reține din copilărie amintiri raportabile la sînge. Bunăoară operația potcovarului: "Bătrînul trece cuiele prin foc,/ Le potrivește bine și le bate,/ Iar cînd se strîmbă și ajung în
Poezia Ilenei Mălăncioiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17193_a_18518]
-
seamă de recăderi în condiția sa primordială. Decorporalizarea, în beneficiul estetizării, e un fenomen relativ. Regretînd, în unele clipe, corporalitatea pierdută, poeta încearcă a o repune în drepturi, privind și palpînd realul, care, în concretețea-i halucinantă, ține în cumpănă extincția. Viața și moartea își amalgamează "direcția": "Filmul real/ palpez și văd totul/ nenorocirea, moartea/ sînge curat, îl gust/ nici un grăunte/ de certitudine/ ah, totul, totul/ este real;/ de-aș putea scoate/ un deget, o unghie/ din astă-ntîmplare// un fir de
Canonul feminin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17226_a_18551]
-
printre indivizi trăind pe coaja pămîntului ci închiși ermetic în pămînt trăind o viață care e o supraviețuire a propriei morți și de acolo inimile lor bat cu teamă continuă să nu se spargă" (Agamemnon șMemoriaț). Lascivitatea se întîlnește cu extincția prin intermediul amărăciunii (a dezolării existențiale, ca spontană "filosofie") care mediază dramatic între extreme. Absolutul nălucește în articulațiile contingentului, în același anevoios proces al redobîndirii întregului refuzat: "! și senzualitatea caută eterul purificat ca un condor moartea senzualității injecție balsamică în trunchiul
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
aceea a Monicăi. Senzaționalul și melodramaticul se infiltrează în intriga romanului - tenebrosul romantic al lui Vania Dumșa și moartea Olguței aparțin, cel puțin până la un punct, acestui registru. Finalul din Între vânturi e marcat de cehovianism. Sfârșitul Medelenilor amintește de extincția livezii de vișini. Bercale/ Lopahin maculează un teritoriu al inocenței, și ceea ce dispare e mai mult decât o simplă moșie. Memoria intervine pentru a echilibra o existență descentrată, paradisul pierdut fiind recuperabil doar prin amintire. Trilogia se încheie pe această
Vă place Ionel Teodoreanu? by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/17334_a_18659]
-
semnal pe care il recepționează obligatoriu oricine încearcă să vină aici. Iar acest semnal este, cel puțin la primul contact, unul de-a dreptul halucinant; un amestec grotesc de contructie neterminata și de ruină imemoriala, de structură obosită, în pragul extincției, si de grandoare absurdă, de instalație cu o functie obscură, poate chiar tainica, si de de monstru suficient sieși, scăpat de sub orice control, după ce, în prealabil, scăpase prin eroare din preaplinul unui imaginar satanic. Oricum, acest Combinat este una dintre
Iarăsi despre mîntuirea prin artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18011_a_19336]
-
compartimente redundanțe că: Timpul, Cosmicul, Istoria, Natura și Dragostea. Fiecare subdiviziune în parte suporta la rîndul ei o contabilitate minuțioasa. Cosmicul figurează în inventar cu toate elementele sale: "infinitul, soarele, cerul, luna, stelele, luceferii, muzica sferelor, zborul intergalactic, haosul, geneză, extincția". Nimic nu scapă gestiunii exigente a autorului nici în rubrică intitulată Natură. Aici avem "natura-cadru fizic, fundal pentru reveria romantică (Împărat și proletar, Scrisoarea I, Melancolie)"; după aceea, "natura-cadru fizic, paradis terestru în idile (Dorința, Sară pe deal)"; în al
"...Nici tobe, nici trompete..." by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/18097_a_19422]
-
după frază./ Părea atât de tânăra atunci,/ atât de copilă,/ ăncăt foșnetul ei mătăsos ne ămbrăca/ pe toți tineri și noi// și voluptuos ănvătam astfel/ să pășim cu dreptul an moarte" (Gâlceava). Desuetudinea obiectelor sugerează ămbătrănirea ființei, "ănvătul" ei cu extincția. an perspectiva acelui grotesc care fărâma realitatea, scornind fete ale neverosimilului strigător, numit de către francezi humour noir, ăntălnim expresive concrețiuni metaforice. Divorțul de lume al poetei e ratificat de monstruozitățile prin care ea ași asumă lumea an oglinzile concave ori
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
numește cînd „finale”, cînd „crepusculare”, un joc permanent cu „timpul care mai rămîne”, cu acel „irreparabile” al lui Virgiliu, cu „prolepsa care e mai scurtă decît analepsa”, cu „ultimitatea aceea” și, intrînd într-un registru mai grav, o reflecție despre „extincția finală”, „clipa fatală”, „neantul final”, despre „pielea de sagri care se micșorează în toate sensurile”. Cu toate acestea, o notă de poznaș răbzabte și aici, ca în această deghizare naratologică, pe care Genette o dă „prognosticului cunoscut”, antren`ndu- l
Gérard Genette și jocul de-a epilogul by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2492_a_3817]
-
și cea poematică (și ar fi de ajuns să citez poeme ca Tatăl nostru care ești în ceruri, Buna Vestire sau, mai încolo, Cântec de leagăn pentru Anaaugustinmarta ori Inima mea pustie ca pusta pustie). Există și o temă recurentă a extincției, imaginată acvatic (iar în legătură cu ea îi las pe alții să gloseze comparatist) și se pot identifica numeroase zone care, pur și simplu, comunică și se potențează reciproc, sugerând un efort de construcție mai apropiat regimurilor ambidextre (tipice romancierilor care scriu
Din nou acasă, pe Câmpia Armaghedonului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2467_a_3792]
-
din Coreea sau Costarica aspectul epocii lui Savonarola sau a lui Lorenzino de Medici." Mai dificil era să producă același efect cititorului național. Iar zece ani mai pe urmă, fantazând pe seama unei aristocrații tocmai declarată dușman de clasă și supusă extincției violente, iluzia seninătății apolinice se va spulbera, jocul va lua sfârșit. Acolo unde încetează a mai fi o urmare la Enigma Otiliei, Scrinul negru eșuează cum e mai grav, adică artistic. Antologia, concurs al inteligențelor introduse în circuit de unul
Călinescu for ever by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17036_a_18361]