36 matches
-
teme ale existenței: iubirea, lupta cu timpul, obsesia morții, adeziunea la peisaj, raporturile cu transcendența. Rezultă de aici o poezie a bucuriilor simple, solar-meditativă, bazată pe confesiunea spontană, țintind refacerea trăirii imaginativ-fanteziste prin încorporarea realului în „mica” sau „marea” autobiografie. Exultanța în fața frumuseților firii, trăirea frenetică a evenimentului cotidian, surprinderea candidă a devenirilor firești sunt componente ale unei poetici de jurnal existențial, în care umbra înnegurată a morții, presimțirea ei dureroasă fac loc treptat unei gravități de factură elegiacă. Cantabilă și
CAPRARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286082_a_287411]
-
de un episcop din nord-est, suspect de a fi simpatizat În tinerețe cu nazismul și care, cu o cutezătoare credință, ținea foarte sus făclia revoltei, punând pe gânduri Vaticanul Înfricoșat, ca și pe acei barracudas din Wall Street, Înflăcărând de exultanță ateismul misticilor proletari cuceriți de stindardul amenințător și totodată blând al unei Frumoase Doamne care, străpunsă de șapte dureri, oglindea suferințele poporului ei? Într-o dimineață, ieșind Împreună cu Amparo de la un seminar despre structura de clasă a Lumpenproletariatului, străbăteam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
punct în imensitate. Sunt izbit de stranietatea albului. Se spune, cred, alb ca moartea. Sentimentul că umblu pe o altă planetă. Irealitate totală. Soarele intra și el în acest joc. Și el ireal.” (III, 279-280). Și, în acest context, urmează exultanța (cumva mistică) de a fi nimic: „Dacă întreg universul ar fi împotriva mea, dacă aș fi detestat deopotrivă de oameni și de zei, nimic nu m-ar putea atinge și nici zdruncina: ce se poate face împotriva unui punct? Un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe el poți conta. Oboselile noastre îl cheamă. Și în timp ce-l simțeam atât de aproape, mă gândeam că nu e chiar așa sinistru să te dizolvi în el” (I, 120). În zi de primăvară, zi de aprilie, aceeași stare de exultanță: „În mijlocul unei păduri, să închizi ochii și să asculți cântecul păsărilor” (I, 170). Iar noaptea, când insomnia ar trebui să-l exaspereze, Cioran, la țară, are revelația existenței lui Dumnezeu: „Insomnie la țară. Odată, pe la 5 dimineață, m-am sculat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
justifica schimbarea. Notează într-un loc: „Nu mă mai tulbură ideea morții; o port în gând fără ca gândul să-mi fie la ea. Ceva în mine s-a sustras vieții pentru totdeauna. Ah, vremea freneziilor mele!” (I, 214). Trecând peste exultanța aceasta nostalgică, oare nu cumva delirurile tinereții sunt consecința nu doar a spaimei de a nu fi nimic, ci mai ales a spaimei de moarte? Din nou, violența, negarea celor din jur, distrugerea propriilor rădăcini ca mască. Sub ea, un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
însăși condiția de a scrie implică această stare: "E un sicriu închis creionul mut" sau "Atât de ostenită că-mi vine să surâd." Sunt observații subtile ale unei sensibilități la care visul se desface ca o floare într-o dulce exultanță. Peisajul citadin este surprins în transformările lui, ciobanii mână turmele prin oraș și se lovesc de tramvaie, pentru că nu înțeleg limba vatmanilor. Provincia îi creează o stare de spleen: "Ah, orașul, mizerabil colorat de vreun incendiu/ cu seratele în tobe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Aur, "Împărat al Privirii" (Purtători de lumină I), vizualizat altădată ca partener de joc (Vorbește copilul, Transparență), Dumnezeu rămâne marea Prezență a lumii circumscrise poeziei Carmeliei Leonte, chiar și atunci când aceasta este sau doar pare străbătută de fiorul dubitativ. Căci exultanța reală, amestecul bine dozat de mysterium tremens și mysterium fascinans, în fine, certitudinea unei existențe mai presus de fire există chiar și într-un text dilematic precum Imaginea credinței. Nici măcar obsesia, atât de vie în Melancolia pietrei și Grația viespilor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ordonator al textelor poetice scrise de Rafila Radu este de fapt încrederea totală în împlinirea erotică, în nuntirea în sens mai larg, căci aceasta conferă existentului un sens ascensional ("în sfera luminii perechea") și, uneori, vibrația unei rostiri poetice de exultanță ("guști/ iubire-ntr-un poem"). Unghiul care dictează percepția e prin urmare tributar mai degrabă nostalgiei stenice decât amărăciunii de a trăi (la modul... feminin!) într-un prezent nemulțumitor. O nostalgie a purității originare, mai exact: foarte multe texte se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
temeiul, e însăși ființa, zvonul care deja îi vestește lumina: "un zgomot pe care-l face Ființa înainte de a se lăsa prizonieră oricărui limbaj:/ înainte de orice împărăție ca un inocent spațiu interior care încă nu suferă sceptrul", "ca o măruntă exultanță a Spiritului în fața Creațiunii". Lumea posibilului este lumea ființei libere, a ființării care nu e închisă în cuvântul ființei, în prezența ei suverană, imperială. Iar ființa liberă este ființarea spiritului înaintea creației, desprins de orice prindere a sa în sensibilul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aria temelor oarecum previzibile și naționale, Îngerul de gips, cea a sobolului care-și sapă propria galerie sub pașii lui Minda, cel ce se clatină pe „traiectoria sa socială și sentimentală”, dar o face cu o bucurie ciudată, cu o exultanță ce-i anunță lui - și nu numai lui! - o renaștere posibilă a umanului. Într-o lume - și nu numai în cea închisă, rudimentară, comunistă, dar și în „cealaltă”, liberă, care, oferindu-ți „succesul” deplin, te închide într-o carcasă de-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
progresie în miraj a cotidianului nu e opera unei sintaxe miracolistice, ci efectul unei intensități a privirii ce descifrează deodată concretețea, ca epifanie vegetală, și principiul sau codul cosmic care o informează. Dumitru Mureșan e un pitagorician ce vede în exultanța florală manifestul unei geometrii invelate, percepînd în pitorescul grădinii euritmia beatudinală a numerelor ca principii". Ca și, despre M. Ivănescu: Deși pare a fi cedat inițiativa, magistrul e, de fapt, cel care polifonizează discursul, insinuînd puncte de fugă, adăugînd registre
Legenda ironiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14354_a_15679]