138 matches
-
gura căscată și nu ne credeam urechilor că Viorel putea să gândească așa de urât despre fiecare dintre noi. -Atunci du-te la ea! Ce vrei de la noi?! i-a replicat Ileana, când nu ne așteptam să o auzim vorbind. Fâstâcit, Viorel s-a îndepărtat de noi și s-a lipit de peretele școlii, preocupat să urmărească o ceartă între doi băieți mai mari. -S-a întâmplat ceva! ne-a șușotit Tatiana. -Cred că este gelos pe ceilalți! am completat eu privindu
GLORIE COPILĂRIEI X de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 by http://confluente.ro/Glorie_copilariei_x_mihaela_arbid_stoica_1335191006.html [Corola-blog/BlogPost/357092_a_358421]
-
strecurai! Că eu când promit, știți cum e... Ia zâ-i, mă, care e treaba? O, nea Mărine, zâce, ce bine că veniși! Bă, îi zâsăi eu, doar am stabilit... Vorba e vorbă... Veni cu treabă, nu!? Da, zâce el cam fâstâcit, cu treabă... Ia ascultă, mă, nu mă chemași tu pentru nu știu ce? Acuma ce dai îndărăt! Ei... Să făcusă mic de tot de să nu-i mai scoți vorba nici cu cleștele din gură, auz’. Ia ascultă, bă, eu bătui drumu
GĂINA (SCHECI A LA NEA MĂRIN) de ELENA NEACŞU în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 by http://confluente.ro/elena_neacsu_1454697405.html [Corola-blog/BlogPost/363418_a_364747]
-
către călușari, tata i-a întrebat: -Flăcăi, beți câte-o țuică? Ei au râs, făcând semn din cap că nu vor. -Măcar câte un pahar de vin!a insistat tata. Vătaful a zâmbit, vădit jenat -Altă dată! Altădată, cu plăcere! Fâstâcit, tata a îngăimat și el: -Dacă așa vreți, faceți ce credeți! Între timp, mulțimea se înghesuia la poartă. O femeie mai îndrăzneață a strigat la tata: -Băă, lasă călușarii să joace în drum, să-i vedem și noi! Tata a
HĂLĂIŞA!-PARTEA ÎNTÂI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1612 din 31 mai 2015 by http://confluente.ro/nastase_marin_1433091896.html [Corola-blog/BlogPost/377793_a_379122]
-
o altă părere, îi consideră pe tineri ca fiind superficiali, risipitori. Ființa lui Albert părea să fie cuprinsă de răvășire, ca într-un vifor de iarnă. Așa i-a plăcut Frosei să constate. El, Albert, se simțea numai pe deplin fâstâcit, căutându-și cuvintele pentru a explica inexplicabilul. Nu bănuia că Frosa, datorită prietenelor Ericăi, era deja la curent cu totul, că evaluase situația, ba chiar își pregătise cuvintele de despărțire : - Fii pe pace, te înțeleg și nu-ți face probleme
II. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2065 din 26 august 2016 by http://confluente.ro/adrian_litu_1472199965.html [Corola-blog/BlogPost/365179_a_366508]
-
oare ce-o fi adus acolo pentru câteva zile? Câțiva bărbați o ajutau, amabili și cu admirație reținută, să coboare această povară.... Coborî cu pași ușori ca de dans, m-a recunoscut și ea, iar eu m-am repezit, complet fâstâcit, s-o ajut... Trăgea cu sârg de o geantă de voiaj, verzuie, și aia cu rotile. Avea o bluză albă, ca o iie de artizanat, sub care se vedea un bust ușor bronzat, în contrast cu albul și un sutien tot alb
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1241 din 25 mai 2014 by http://confluente.ro/Stan_virgil_1401015232.html [Corola-blog/BlogPost/350561_a_351890]
-
mai dus? - Nu știu. Noi nu știm. Duceți-vă la primărie. De după tăblița ruginită de la intrarea în sat apare de nicăieri o bătrână care se-ndreaptă spre magazin. Se uită prin noi după ce intrăm în vorbă cu ea și bălmăjește, fâstâcită: „Brâncuși a fost și el om printre oameni în viața asta”. O femeie din magazin spune că-i o prostie asta cu locurile de muncă. Cine vrea, muncește. „Noi păstrăm memoria lui Brâncuși, oamenii mai merg la cimitir, se comemorează
„Mie să-mi aducă Cuminţenia aia la poartă, eu nici n-aş băga-o în seamă. Să dai atâtea milioane de euro”. Reportaj din satul lui Brâncuși by https://republica.ro/zmie-sa-mi-aduca-cumintenia-aia-la-poarta-eu-nici-n-as-baga-o-in-seama-sa-dai-atatea-milioane-de-euro [Corola-blog/BlogPost/337918_a_339247]
-
coji de banană, un ciocan violet, niște cuie mari, șosete murdare, hârtie igienică violet. Secretara: A sosit domnul Irinel. Mother Caterpillar: Domnu’ Irinel și mai cum, fă? Fii prefesionistă, fir-ai a dracu’, că pun mătura asta pă tine. Secretara (fâstâcită): Domnul Irinel Columbeanu. Primavera: Aveam miting cu dânsu’, fă? Secretara: Da, sigur, avea programare. Primavera: Bine, fă, zi-i să intre. Mother Caterpillar (către Primavera): Fă, io o dau p-asta afară, să știi. Primavera: Lasă, făăă! Mother Caterpillar: Păi
Cum a încercat Irinel să devină mai înalt by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19972_a_21297]
-
perioadă), iar creația lui Cornel Popescu este cea mai bună dintre toate cele șase interpretări de până acum ale acestui rol complex și dificil. M-a privit câteva clipe fix cu ochii săi shakespeariani, fără să zică o vorbă. Complet fâstâcită am bolborosit câteva vorbe apreciative. M-a primit cu deschidere În acel tumultuos anturaj, care avea să-mi devină casa de ucenicie artistică. Întruniri, discuții, proiecte, detalii regizorale, turnee, forfotă, repetiții... tot atâtea secvențe de formare, lecții de viață, pe
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Daniela Gîfu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1543]
-
câteva ocazii. Seara, când Oyu ceru voie să plece, Nobunaga nu insistă să mai rămână, dar îi spuse scurt lui Hideyoshi: — Ei, atunci, du-te și tu. Cei doi părăsiră castelul. Nu peste mult, însă, Hideyoshi se întoarse singur, cam fâstâcit. — Unde-i Seniorul Nobunaga? îl întrebă el pe un paj. — Chiar acum s-a retras în dormitorul său. Auzind, Hideyoshi se grăbi spre apartamentele private, cu o agitație neobișnuită, și-i ceru samuraiului de gardă să transmită un mesaj. — Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
castel? Vă duceți la castel? — Cred că se cuvine să-i aduc omagiile mele Seniorului Nobunaga înainte de a pleca. Fă pregătirile. Mitsuhide se ridică grăbit să se îmbrace. Părea să se îndemne singur, înainte de a-i pieri hotărârea. Masataka arăta fâstâcit. — Astă seară, când v-am întrebat ce voiați să faceți, m-am gândit să s-ar fi putut să doriți să mergeți la castel, tocmai pentru acest motiv. Dar n-am avut timp, cu porunca neașteptată a Domniei Sale. Iar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
semnat-o. — Și-acum continuă să bea cu vasalii lui Hideyoshi? I-am judecat greșit. Sunt mai josnici decât animalele! Continuând cu ocările, se ridică și smulse spada lungă din mâinile pajului aflat în spatele lui. În timp ce ieșea din cameră, Saurobei, fâstâcit, o luă la fugă după el, rugându-l să-i spună unde se ducea. Nobuo se răsuci pe călcâie și, coborând glasul, ceru să i se aducă imediat un cal. — Așteptați un moment, stăpâne. Înțelegând intențiile seniorului său, Saurobei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Ordinul de luptă încă nu fusese dat. Relaxați, soldații mergeau chiar la pescuit de pești goby. În asemenea momente, când Hideyoshi, într-o armură ușoară, făcea câte un raid prin tabără și apărea pe neașteptate călare, militarii de toate gradele, fâstâciți, se grăbeau să arunce undițele. Însă chiar dacă observa, Hideyoshi nu făcea altceva decât să treacă mai departe, zâmbind. Adevărul este că, dacă n-ar fi fost în acel loc anume, și lui i-ar fi plăcut să pescuiască și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
antici numeau "taină împărătească", care tot ei spun "e ceva împărătesc să păstrezi o taină". - Dar nevestei tale o să-i dezvălui taina asta, nu-i așa? - O s-o fac, dar nu pentru că ești soția mea. Liza se bosumflă, mă privește fâstâcită și mă întreabă îngrijorată: - Cât? - Ci pentru că tu însăți ești pe cale să descoperi taina asta cu inelul și cu apa aceea de la izvorul Sfintei Fecioare, de aceea de acum încolo împreună o vom descoperi atât cât ne este cu putință
Celelalt trup - Milorad PavicMantra by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/8898_a_10223]
-
și probabil și câțiva bărbați ar fi invidiat-o. Prima experiență o avu la puțină vreme după acele ore de sport când - avea acum 14 ani - la o petrecere un băiat dansă toată seara cu ea și apoi îi povesti fâstâcit că părinții lui nu erau acasă și o întrebă dacă n-ar vrea să meargă la el. Voia, bineînțeles, chiar dacă el, deși cu doi ani mai mare decât ea, se bâlbâia la fiecare cuvânt pe care i-l adresa. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
care fluturau în jurul unui bec de 100 de wați. Iar acele făpturi erau aparent niște îngeri. Da. În frigider zburătăceau vreo 15 îngeri, niște omuleți cu bucle blonde, ochi albaștri, grăsuți, înaripați, cu obrajii cât curul. I-am privit contrariat, fâstâcit și îngrozit timp de câteva secunde, după care am trântit ușa frigiderului. Evident prea târziu. Doi îngeri reușiseră să iasă și acum zumzăiau prin magazie, urlând cu voci ascuțite: - Ajutor! Ajutor! Dumnezeu, ajutor! Ajută-ne, Tată Ceresc, scapă-ne din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
din patru insule mari, Hokaido, Honshu, Shikoku și Kyushu. - Ce faci, Alexandru? Vorbești singur? se auzi, din ușa camerei, vocea glumeață a bunicului său. Studiezi hărțile? Parcă până acum nu ți se păreau atât de interesante. - Da... spuse tânărul, ușor fâstâcit. Da, mă interesa drumul lui Marco Polo... - Înțeleg... spuse contele Matteo, apropiindu-se de harta pe care o privea nepotul său. De la călătoria lui Marco Polo s-au mai schimbat multe, au apărut noi drumuri. - Există vreo cale de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
din cap. Diane murmură că trebuie să plece și se îndepărtă, alergând spre ușă cu pași ușori, care abia de răsunau pe dalele din piatră. Părintele Bernard îi făcu un vag semn cu mâna. Se simțea și el deconcertat. Surprins, fâstâcit, îngrijorat, timid și, pe undeva, speriat. — Aș dori să-ți cer ceva, spuse Rozanov, vorbind de astă-dată cu o voce clară. — Cu plăcere, așteptați o clipă să fac mai multă lumină. Preotul se îndreptă, cu un foșnet al sutanei, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cât niște bănuți înroșiți în foc.PRIVATE Tom nu mai putea suporta atâta neliniște și amărăciune. Cu o seară înainte îl așteptase pe Emma la locuința lui Greg, dar prietenul lui nu venise. Tom se simțea abandonat, și gelos, și fâstâcit, cu nervii biciuiți și emoțiile sângerânde. Se jena de ochiul lui vânăt, care, deși se mai decolorase puțin, încă putea atrage atenția. Brian, în felul lui lipsit de menajamente, îl întrebase: — Ce-i cu tine, te-ai bătut? — Nu, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fie pe- acolo, venit așa cum veneau toți prietenii bătrînului tău să caște gura la peisajele de iarnă cu care Își făcuse renumele, dar și la un pahar de vin și la o palavră, nea Gari te scăpa de un răspuns fîstîcit. Mă Goguță, nu exagera, Îi Învață statul tot ce trebuie să știe, că doar ce altă treabă are? Auzi, dar să-ți spun eu una pe care sigur n-o știai... Austriecii au vrut să-și Întindă brațul din Banat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
veselie strunită și cânta Încet, pentru sine. Verii Îi auziseră mormăielile, dar se prefăceau că nu-l văd, stânjeniți cum erau de singurătatea lui. „Luați!” le spusese pe neașteptate, Întinzându-le două felii de cozonac groase, tăiate cu briceagul. Băieții, fâstâciți, le luaseră fără vreo vorbă. Mama lui Lică făcea cel mai bun cozonac din sat. Multe femei Își călcau mândria de gospodine și veneau la rudăreasă cu cele de trebuință ca să frământe, să Împletească și să coacă În locul lor. Feliile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca să mă apăr de el, dar spaima m-a zăpăcit stârnindu-mi dorința de a înfrunta răul, așa încât am deschis ușa. Hartley a zburat în casă asemenea unei păsări speriate. Era singură. În primele clipe părea la fel de năucită și de fâstâcită ca și mine. Poate că o orbise întunericul la care trecuse brusc. Stătea locului, apăsându-și mâinile pe obraji, de parcă se împiedica să nu strige. Eu, înnebunit și buimăcit, lăsasem ușa deschisă și acum, grăbindu-mă s-o închid, m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
automobilul Bentley, parcat lângă Wolkswagenul lui Gilbert. — James! Ce naiba cauți aici? — Ai uitat? Mâine e duminica Rusaliilor. M-ai invitat. — Te-ai invitat singur. Și, bineînțeles, am uitat. — Vrei să plec? — Nu... nu... intră... doar pentru un moment. Mă simțeam fâstâcit, exasperat, profund tulburat. Vărul meu James reprezenta întotdeauna un semn rău. Prezența lui în casa mea avea să schimbe totul, până și ceainicul. Nu-l puteam suporta sau accepta pe James aici, nu-mi puteam duce viața mai departe cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
câte ceva pe doamna Sabina, când acest intermezzo pașnic, prietenesc și emoționant a fost curmat brusc de fluieratul brutal și strident al locomotivei. La acest semnal de plecare, Neamțul s-a apropiat de ușa vagonului și i-a spus mamei, vizibil fâstâcit și rușinat: Doamnă, vă rog frumos, nu vă supărați, dar la al doilea semnal, avem ordin să închidem ușile. Vă rog... Vai, Rozinka, ce uitucă sunt! Sandule, pune mâna și saltă pachetele astea în vagon. Repede, repede! Cât ai zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fie mărimea 2. Mărimea 2! Dumnezeule, stau aici de atâta timp și mărimile din America tot mă șochează. Cât înseamnă asta în viața reală? 42. Ei, așa mai merge. — Becky! Ridic privirea și o văd pe Robyn, care pare ușor fâstâcită. Bună! Văd c-ai reușit s-ajungi. — Robyn. Mi se înfige o gheară în stomac. Fii atentă. Trebuie neapărat să vorbesc ceva cu tine. Am încercat să o sun pe Elinor, dar era... Oricum. Trebuie neapărat să... îți spun ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ceașcă de ceai? zice o asistentă, intrând în camera caldă și luminoasă. Cred că sunteți frântă. — Mulțumesc foarte mult, zic cu recunoștință, întinzând mâna spre ceașcă. M-am referit la mămică, spune asistenta, aruncându-mi o uitătură piezișă. — A, zic fâstâcită. Da, sigur. Scuze. — Nu, nici o problemă, spune Suze. Dați-i-o lui Bex. O merită din plin. Îmi zâmbește ușor jenată. Iartă-mă că am țipat la tine. — Nici o problemă. Îmi mușc buza. Iartă-mă că te-am înnebunit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]