63 matches
-
de conflictul între natura sa de epicureu ("El nu era un Sfînt Antonie, un anahoret căutător de însingurare în pustie, era un om normal cu simțuri și spirit ce se cereau satisfăcute, avea nevoie de public spre a-și desfășura faconda") și victimizarea la care a fost supus. E vorba de o "nepregătire", de o înclinație către un alt fel de viață pe care circumstanțele totalitarismului o spulberă, transformînd acest exemplar al vitalității gîlgîitoare, rabelaisiene, într-un deținut de conștiință și
Un spirit captiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16945_a_18270]
-
bine/ Și n-a fost plătit în schimb decât cu rău?". Împinsă la extrem, sinceritatea devine necreditabilă, trece în poză. O poză din cîteva hașuri, făcută la comandă, ca picturile de chei mușteriilor nerăbdători. Prețioasă prin parcimonie, dedicația devine bagatelă, facondă prin risipirea ei în toate zările. Prieten cu-ntregul univers, din cei disprețuiți, odinioară de Moličre, Minulescu își administrează bine o popularitate pe care n-o ascunde, îngroșînd rîndurile burtă-verzimii literare. Aceea care se nutrește, ca putere simbolică, ,dedicînd broșuri
Facilități by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7860_a_9185]
-
a descoperi justețea diagnosticului sau a caracterizării, căci cronica e savuroasă și în partea ei ocolitoare. Nu în ultimul rând, cronicile despre cronici ale lui Regman sunt scrise într-un stil plin de hazul ideii. Impresia e de combinație între facondă și căzneală. O costiță de drac ardelenesc, Regman tot are și după ce s-a bucureștenizat. Dacă e să-i aplicăm una din formulele lui, aș spune că are o ușurință anevoioasă a exprimării. Scrie, cu alte cuvinte, cu o naturalețe
Când criticii literari și-au găsit nașul by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Journalistic/2781_a_4106]
-
motiv, Kierkegaard trebuie citit estetic și nu sapiențial. Îi urmărești frumusețea analogiilor și spontaneitatea improvizațiilor, dar nu semnele unei înțelepciuni mature căpătate în anii de pretins ordalițiu matrimonial. Căci, sub unghiul menajului în doi, autorul nu are idei, dar are facondă. Scrie dezlănțuit dintr-un elan ce aduce cu disperarea, proza lui avînd aparența unui diluviu copleșitor. Mai precis, Kierkegaard gîndește într-o matriță și scrie într-un torent, adică folosește o matriță schematică pe care o unple cu un torent
Elegia conceptuală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6617_a_7942]
-
prim-planul literar. Însușirea de căpetenie a criticii lui Vladimir Streinu trebuie considerată originalitatea. Omul era un prețios, cum este uneori și criticul. La un prim contact, îl credeai pe bărbatul superb din fața ta un arogant. N-avea nimic din faconda meridională, din familiaritatea lui Ș. Cioculescu, dar nici nu voia să fie luat drept un Papă al criticii, precum, la bătrînețe, Călinescu. Era mai degrabă rezervat, de o deplină civilitate, distant, comportament prin care se apropia de T. Vianu. Fără
La centenar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15185_a_16510]
-
tîrgovișteni; a învățat greaca și puțin slavona, dar nu știa încă să citească românește (vezi delicioasa autoparodie Dispozițiile și încercările mele de poezie). În această incertitudine lingvistică, primele proze vag literare ni-l arată pe Heliade locvace și plebeian, cu facondă de mahala. Pe măsură însă ce marele prag al anului 1848 se apropia, solemnitatea cuprinde treptat scrisul heliadesc; Revoluția și mai ales exilul au însemnat, pentru proza lui Heliade, renaștere a stilistică. Stilul său suferă o alterare spectaculoasă, în sens
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
ager, activ, nervos, logoreic, apt a atinge, pe aceste fundamente psihice imanente, culmi ale intelectului creator și meditativ (e adevărat că e frecvent, sub rezerva unei inapetențe pentru metafizic și pentru tragic). Un anume pitoresc al mobilității intelectuale și al facondei pline de sine, încordate de contrarietate, o propensiune spre postura marțială sau burlescă, spre autoritarismul decorativ sau spre umorul suculent, îl fac simpatic, nu neapărat în lumea de cafenea care ilustrează varianta joasă a speței. O atracție spre culoarea vie
"Supărarea" d-lui Alexandru George (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15604_a_16929]
-
antologie de convorbiri radio, însemnări de lectură sau impresii de călătorie, dublate de reflecții creștine și comentarii ideologice. Atrag atenția îndeosebi dialogurile cu Vintilă Horia, părintele Iustin Marchiș și Alexandru Paleologu, acesta din urmă fiind într-o zi de inspirată facondă colocvială, de unde și savoarea distincțiilor pe care le face. Întrebat asupra ateismului care domnește în Europa, Paleologu distinge cinci tipuri de ateism: 1) ateismul nesimțirii, al imbecililor funciari cărora nu li se poate găsi nici leac și pe care se
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
Ivănescu, în schimb, nu există, pur și simplu, lucruri grave. Orice subiect poate fi, la o adică, supus unei blânde deriziuni. Tocmai această disonanță însă se dovedește productivă aici. Fiindcă există în carte un episod extrem de semnificativ. Pe care numai faconda lui Mircea Ivănescu l-ar fi putut genera. Și pe care numai elocința lui Gabriel Liiceanu l-ar fi putut rezolva. Știu ce spun, am mai citit interviuri, în genere luate de apropiați ai poetului. Anume acela în care, pe
Despre micile animale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4798_a_6123]
-
astfel o posibilă grilă de lectură a scriitorului, în contextul codului literar actual. Este vorba de grila livrescului, capitol la care Topîrceanu, cum spune criticul, excelează: „Ca oricărui meseriaș, când scrie despre scris lui Topîrceanu îi stă bine. Relativismul, disimularea, faconda, răsfățul, poza îl prind" (p.21). Așadar, nu atât umoristul, cât manieristulGeorge Topîrceanu mai poate stârni interesul cititorului actual de poezie, cititor antrenat de deceniile post-optzeciste în a descifra jocurile intertextuale și autoreferențiale. Poetul poate stârni, cum spune și Nicolae
Topîrceanu, azi by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6168_a_7493]
-
scrise ca studii monografice de sine stătătoare, părțile cărții au fost strînse în 1952 sub convenția unei teme comune: „mituri și simboluri“. Mai mult, pledoaria pe care autorul o face în favoarea miturilor atrage mai mult decît conținutul miturilor, semn că faconda eseistului o ia înaintea cercetătorului cu virtuți analitice. Din acest motiv, că te preocupă sau nu simbolistica „centrului“, a „scării“, a „nodurilor“, a „legăturilor“ sau a „cochiliilor“ - principalele teme atinse în volum -, nu poți rămîne surd la apologia pe care
Scara și cochilia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3112_a_4437]
-
unor femei pe care nu le înțelegi defel, dar în privința cărora ai învățat că, arătîndu-le simpatia, ai putea să prinzi o trambulină socială bună; ori îți rostești în public rezervele sobre față de emanciparea femeilor, în timp ce, între prieteni, chicotești în numele unei faconde intelectuale prin care dai de înțeles că însoțitoarele noastre, dacă nu merită o soartă mai bună, cel puțin merită să fie compătimite. Și continui așa mult și bine, ba fiind pe deasupra convins că, în materie de destin uman, bățoșenia testosteronului
Maternitatea haiducească by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10276_a_11601]
-
marii tradiții culturale europene mi se pare o evidență. Chiar dacă referințele sale intelectuale provin adeseori din alte spații (american ori iudaic), el scrie în descendența unui filon care s-a născut prin Montaigne, s-a îmbogățit cu Descartes, a împrumutat faconda genială a lui Voltaire, iar mai apoi s-a răcit, solidificându-se, odată cu generația unor gânditori care-i conține, de-a valma, pe Isaiah Berlin, Lionel Trilling și Cioran. De la aceștia, Leon Wieseltier a preluat un stil, o manieră de
„Mai puțin rău“ by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3895_a_5220]
-
vanitoși ai gîndirii speculative se zbat aiurea într-un plan orizontal, mînați doar de amorul propriu și de dorința de a stîrni admirația semenilor. Mai mult, neavînd putința de a sesiza esențele lumii, ei fac figura unor eretici care, cu facondă sofistică, vor să-i uzurpe pe profeți. Niște agitatori conceptuali a căror larmă discursivă acoperă Calea, Adevărul și Viața, adică niște acrobați execrabili al căror exemplu rătăcește turma. Aceasta e starea de spirit cu care Stăniloae se apleacă asupra filozofiei
Între taină și mister by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5823_a_7148]
-
pe fiecare dintre noi. Constatăm adeseori, cu surprindere, că admirăm câte un poet mai rudimentar, dar pregătit să atace probleme cu glazură existențială, în defavoarea unuia impecabil, încântător, dar simplu, uman din creștet până-n vârful unghiilor, și cu totul lipsit de facondă profetică. Îi numim pe unii puternici, viguroși, naturali, și pe alții făcuți, construiți, cerebrali, uitând că scrisul însuși e o convenție, iar literatura, vai, o convenție încă și mai codificată. Avem, pe de o parte, imperative esențialiste, considerând demagogic că
Un mare scriitor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4187_a_5512]
-
sale fiind cu atît mai redutabil cu cît vine din partea unui istoric care a fost dat ca exemplu de vector al dogmelor globalismului. În realitate, Boia are emunctae naris, adică finețe în aprecieri și mai ales fler istoric. Cu o facondă lapidară de asprime analitică, detaliu ce sporește și mai mult ascuțimea observațiilor, eseul lui Lucian Boia este o admirabilă mostră de libertate de gîndire.
Vae victis! by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5955_a_7280]
-
eul creator contează, ci ceea ce se spune prin el din matca impersonală a lumii. A doua deosebire e că, în contrast cu patosul retoric al europeanului, japonezul refuză discursul teoretic, la fel cum repudiază puterea lexicului de a surprinde adevărul. Pentru japonez, faconda inepuizabilă a apuseanului aduce cu imboldul sinucigaș de a se îneca în cuvinte. Adevărul nu se discută și nu poate fi analizat prin cuvinte, el se intuiește și se trăiește departe de limbă. Tocmai de aceea limba japoneză nu a
Țîrîitul insectelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3444_a_4769]
-
de a capitula în fața unor nuanțe care te strîng ca un corset. Dar, dacă te obișnuiești cu apăsarea carcasei lexicale, vei constata prezența celor trei calități pomenite anterior. Prima calitate e că I. Kant nu are retorică, nici urmă de facondă netulburîndu-i curgerea verbală. Kant nu intră niciodată în pielea unui histrion vînturînd vorbe, stilul fiind inexistent, asemenea unei curgeri netede de expresii aride. Nimic mai străin de Kant decît emfaza perorațiilor făcute de dragul lor însele. Chiar și atunci cînd se
Morala cerbilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2830_a_4155]
-
în tren, ca și cum ariditatea fundamentală a așezării sudice ar fi paralizat organul producător de sunete, așa cum rănile de război au provocat paralizia lui Donald Mahon. Simțind că alunecă într-un teritoriu al negativității pure, apăsătoare, Faulkner contrapunctează frecvent, apelând la faconda ironică și la ŕ part-eul jovial, în spectaculoase schimburi de replici, ca în piesele decadent-sarcastice ale lui Oscar Wilde: "Jones rămase într-o tăcere sumbră, învârtind un pahar între degete. În cele din urmă, ea se uită la fața lui
Primul Faulkner (III) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6818_a_8143]
-
s-au legat se desfăcură./ Căzut din șea, de sub o grea armură,/ aștept să vină paznicul de schimb." Dacă poetul își sprijină tâmplele bătrâne pe amintirea unui glas, dacă vorba i se face văzduh, nu mai puțin tonul își păstrează faconda, la modul macedonskian: Deschide ușa, mâine voi pleca!/ E vremea dusă. Noapte bună!/ În zorii zilei va fi brumă/ Și păsările nu vor mai zbura." Cu accente mai jubilative: "Dați bice cailor, băieți! / «nu mai e mult până departe»!/ Să
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
bine și căpătînd mereu bursă de merit, Bejan își va scuti părinții de plata taxelor. Din 1931 coboară în București și face în paralel două facultăți: Teologia (1931-1935) și Istoria (1931-1936), unde audiindu-l pe Iorga, e martorul vulcanicei sale faconde, de unde și nostima amintire pe care o redă în volumul Bucuriile suferinței: cînd orele cuvenite cursului se terminau, Iorga le șoptea studenților: „Numai puțin să stați și termin imediat” și mai urma o oră de șuvoi retoric, la capătul căreia
Crucea de la Oranki by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5679_a_7004]
-
ce te alegi parcurgînd Fenomenologia spiritului: cu o altă optică asupra rețetei care stă la baza retoricii de concepte. Afli mai întîi că filosofia trăiește din nuanțe analitice ridicate la rang oracular, caz în care logica capătă virtuți teologice și faconda autorului împrumută un aer de ceremonie a misterelor. Filosoful e un sacerdot ale cărui incantații îmbracă forma unor pași discursivi, incantația fiind totuna cu un protocol de acte abstracte. Detaliul insolit e că Hegel oficiază o liturghie de gînduri al
Capitolele vieții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3810_a_5135]
-
discurs ca la carte despre damnare, autodistrugere, nebunie ș.cl. („Gata cu strategiile!/Celui ce vrea să-și facă țăndări capul,/îi las capul meu//și mă duc”) și își înscenează calofil sentimentele pe toată gama tehnică disponibilă, alunecînd, teatral, în facondă: „Știu că poezia mea nu înseamnă nimic/decît întro lume din care tu ești absentă//Am o copită în loc de inimă/și-un ghem de păr în loc de ficat.// Ce crezi, am căutat-o cu lumînarea?/Tu la ce te zgîiești, József
Damnarea glossy by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3074_a_4399]
-
de acută predispoziție reactivă, virtute care nu atîrnă de voință, ci de clasica predestinare de gene, prin urmare apetența pe care o arată pentru amănunte extravagante ține de o fatalitate lăuntrică: stă în fatum-ul lui Zeletin să-și pună faconda în slujba unor texte de calofilie cochetă, de unde și senzația că, citindu-l, asiști la o degustare de accente docte. Cine deschide volumul Rămînerea trecerii, al cărui titlu invită la răsuciri dialectice în marginea oximoronului conținut, va intui repede înlesnirile
Strictețea contemplativă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5165_a_6490]
-
înspre un humus bătrîn, la antipodul spumegărilor falacioase. „Pasărea care-și înghite umbra" se ghemuiește în sinele ei adînc, zboruri abolite mallarmean, care nu s-au desprins din crusta care le reține -, arta lui Gorduz se apără de o anume facondă a ascensiunii orgolioase. Ele nu se dau in exemplu, aceste ființe, adunînd în trupul lor, ca rațiune inalterabilă, dimensiunea de gravitate umilă a naturii. Nici o pretenție catehizant didactică nu-i tolerată în demersul sculptorului, și nici inevitabila emfază a etimologiei
Gorduz - „Deasupra celor trei dimensiuni“ by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6233_a_7558]