51 matches
-
este conștiință, pentru-sine, negativitate, neantizare, transcendență, lipsă de ființă, ființă posibilă. Toate acestea spun același lucru: determinarea ființei umane ca libertate. Libertatea omului nu este libertate imaginară și abstractă, ci ea trebuie dobândită prin acțiune. Din acest motiv, libertatea înseamnă facticitate și responsabilitate. Existența umană în optica lui Sartre prezintă două trăsături: facticitatea și transcendența (permanenta depășire). În ,Ființă și neant, lucrare publicată în 1943, autorul conexează libertatea de alegere de orice context situațional. Există o dialectică între libertate și situație
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
acestea spun același lucru: determinarea ființei umane ca libertate. Libertatea omului nu este libertate imaginară și abstractă, ci ea trebuie dobândită prin acțiune. Din acest motiv, libertatea înseamnă facticitate și responsabilitate. Existența umană în optica lui Sartre prezintă două trăsături: facticitatea și transcendența (permanenta depășire). În ,Ființă și neant, lucrare publicată în 1943, autorul conexează libertatea de alegere de orice context situațional. Există o dialectică între libertate și situație prin care facticitatea n-ar putea fi descoperită, n-ar avea nici
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
Existența umană în optica lui Sartre prezintă două trăsături: facticitatea și transcendența (permanenta depășire). În ,Ființă și neant, lucrare publicată în 1943, autorul conexează libertatea de alegere de orice context situațional. Există o dialectică între libertate și situație prin care facticitatea n-ar putea fi descoperită, n-ar avea nici sens. Prin felul său de a fi, omul trăiește în autoamăgire, nesinceritate și neveridicitate. Neveridicitatea omului este un mod de ființare a omului contemporan. În piesa de teatru Cu ușile închise
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
cu acele organisme capabile a se adapta condițiilor de mediu neprielnice, frigului polar, deșertului tropical, beznei de pe fundul oceanelor, dezvoltînd resursele unei rezistențe ce-o configurează. Mirajul materiei o nutrește precum un miraj al vitalității sale primejduite. Cu cît conștiința facticității textuale e mai acută, cu atît sporesc învolburările materiei, rupturile și convulsiile unui real căruia atmosfera de convenție îi biciuie energiile secrete, ațîțîndu-l. Lascivitatea atinge note barbare: "în trupul tău proaspăt urlă fiare flămînde și sîngele fierbe precum/ dogoarea țîșnită
Realul ca imaginar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15586_a_16911]
-
la o vibrație dolorică. Printr-o reacție, am zice instinctivă, a spiritului, Întregul pierdut e căutat în începuturile mitice, în primordiile pe care le conține ființa aidoma unei fatalități. E un morb sublim care aruncă în derizoriu „înnoirile" compromise de facticitate: „oare nu este totul / inculcat de la început, adînc în noi, aidoma / necunoscutelor boli?/ izbucnind sub / o stea ori alta / în recluziune / de timp?" (și-ți mai aduci tu aminte). Anamneza platoniciană devine instrumentul restituției: „am putea oare resimți acest gol
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
este sau este clasat la rubrica "ne-om". (Singurul efort al filozofiei de a nu rămâne în urma vieții sau, mai curând, de a nu o rata sărind ― dintr-un prea mare avânt ― dincolo de ea, l-a făcut Heidegger vorbind de "facticitate". Dar când vrei să explici ce este facticitatea, îți vine să spui: "de pildă, o zi din viața lui Ivan Denisovici". Și în felul acesta ajungi din nou la literatură.) Dispărem regretați o vreme de câțiva, indiferenți pentru cei mai mulți, dând
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Singurul efort al filozofiei de a nu rămâne în urma vieții sau, mai curând, de a nu o rata sărind ― dintr-un prea mare avânt ― dincolo de ea, l-a făcut Heidegger vorbind de "facticitate". Dar când vrei să explici ce este facticitatea, îți vine să spui: "de pildă, o zi din viața lui Ivan Denisovici". Și în felul acesta ajungi din nou la literatură.) Dispărem regretați o vreme de câțiva, indiferenți pentru cei mai mulți, dând satisfacție celor care ne-au detestat. Oricum, viteza
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ceruse lui Heidegger să-i expună rezumat proiectul lui de gândire. Raportul e documentul cel mai important pentru a înțelege în ce măsură pasaje din Etica nicomahică, Metafizica și Fizica au reprezentat Anstoss-ul, "impulsul", care l-a pus pe Heidegger pe drumul "facticității" ca matcă autentică a filozofiei. Bogdan citește, vădit emoționat, asemeni unui actor căruia i-a venit rândul să intre în cadru. De altminteri este din plin pe scenă (și-a pregătit intrarea legîndu-și discret înainte o băsmăluță în jurul gîtului), în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
criminali și-au dat mîna." Ce straniu, îmi spun urcând treptele, există în societatea românească și o variantă de aglutinare prin ura comună față de Rege și Iliescu. Dar există oare, simetric, și o întîlnire prin simpatie comună? Cine spune că facticitatea istoriei este "realistă" și rațională minte; este suprarealistă cât se poate! Orice istorie neîntîmplată încă este neverosimilă și ea nu devine mai puțin așa doar pentru că s-a întîmplat. Or, asta înseamnă că în istorie "tot ce e real e
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sfârșit dispunere întru așteptarea celuilalt; un celălalt determinat, cel puțin din punct de vedere sexual. Sexualitatea este exterioritate a ființei, ieșire înspre, întâmpinare, așteptare. În felul acesta ea redă una din coordonatele (unei triangulări de altfel imposibile) lui a-fi-în-situație, ale facticității. Nu depinde de noi, dar ne-o asumăm ca fiind a noastră. Iar asumarea poate merge de la identificare totală până la negare (ea fiind prezentă în acest caz drept cea-care-este-continuu-negată). Unul din sensurile permanenței noastre îl reprezintă conviețuirea cu propria sexualitate
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
cunoașterilor, ci ia, dimpotrivă, locul acesteia, explicația sociologică face în general din filozofie o ideologie, un efect, în locul și pe locul unui principiu și unui nucleu de inteligibilitate. Istoria filozofiei nu mai este ea însăși decât istoria ideilor, o simplă facticitate cufundată într-o totalitate ea însăși empirică și comprehensibilă pornind de la ea. Cu toate acestea, în măsura în care universul ideal în ansamblul său este funcție a societății și a organizării sale prealabile, atunci Universitatea, unde se desfășoară acest univers și care se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care, după cei mai mulți dintre autorii consacrați la care tocmai m-am referit, sunt textele prin excelență cu ajutorul cărora domeniul Științelor comunicării își documentează (dincolo de nivelul instituțional la care se referea masiv Em Griffin, așa cum am constatat împreună în Capitolul I) facticitatea în Statele Unite ale Americii. Intenția mea este să interogăm împreună această "facticitate", să vedem în ce măsură putem lărgi și noi, cercetătorii pe domeniul Științelor comunicării din Timișoara, spațiul simbolic ce definește granițele recunoscute (de către cultura academică dominantă) ale cercetării, prin propriile
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
sunt textele prin excelență cu ajutorul cărora domeniul Științelor comunicării își documentează (dincolo de nivelul instituțional la care se referea masiv Em Griffin, așa cum am constatat împreună în Capitolul I) facticitatea în Statele Unite ale Americii. Intenția mea este să interogăm împreună această "facticitate", să vedem în ce măsură putem lărgi și noi, cercetătorii pe domeniul Științelor comunicării din Timișoara, spațiul simbolic ce definește granițele recunoscute (de către cultura academică dominantă) ale cercetării, prin propriile noastre eforturi inovatoare. Astfel, mie personal pare să îmi revină dificila sarcină
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
însă această substituție nu afectează semnificativ temele constitutive ale națiunii române: vechimea și continuitatea istorică. Dimpotrivă, insistența asupra factorului teritorial pune în lumină imobilismul geografic al poporului român. După febra latinistă creată de istoriografia Școlii Ardelene, în care ficțiunea și facticitatea erau croșetate într-o singură relatare a trecutului poporului român, sobrietatea analitică adusă de A.D. Xenopol induce un suflu de profesionalism în cercetarea istorică. În Cursul de Istoria Românilor (1897), o sinteză tip manual a monumentalului tratat Istoria Românilor din
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
6. Motivația (a) Bazată pe interese (b) Lipsită de interese (c) Non-expedientă (fără interese pe termen scurt) 7. Structura cognitivă/afectivă (a) Coerență (internă) (b) Contrast (extern) (c) Abstracție (d) Specificitate (e) Ierarhie (f) Stabilitate (g) Cunoaștere (h) Sofisticare (i) Facticitate (j) Simplitate (k) Distorsiune (l) Convingere (m) Nesinceritate (n) Dogmatism (o) Conștientă (p) Inconștientă Sursa: John Gerring, "Ideology: a definitional analysis," în Political Research Quarterly (vol. 50, no. 4, December 1997), 967. Acest tablou sintetic al atributelor ideologiei oferă, pe
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
dacă ținem seama de preeminența ustensilică a ființării pusă în sens de Dasein, de antecedența "deținerii prealabile" față de "privirea prealabilă" și a acesteia față de "conceperea prealabilă" în structura factică a Dasein-ului, altfel spus, de funcția propedeutică a unei hermeneutici a facticității în constituirea structurii (existențiale a) Dasein-ului. Problema în cauză ar avea, potrivit lui Heidegger, puternice înrâuriri asupra demersurilor filosofice în genere. La prima vedere, ne aflăm în fața unui comentariu fenomenologic asupra problemei statutului copulativ sau/și existențial al lui "este" din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
determinate cu "lumea", toate desprinse din putința sa originară, aceea reprezentată de moarte și de împlinirea sa ca "ființă întru moarte". Tocmai de aceea, situaționalizat existențial, dar în sensurile tocmai indicate, el este "ființă-în-lume". Acesta este motivul pentru care hermeneutica facticității a căpătat o semnificație atât de adâncă în lucrările de început ale lui Heidegger. Din cele arătate, rezultă ca ființa-în-lume apare mai degrabă ca un fel de suprasituație existențială, una care le susține pe toate celelalte (desemnate prin existențiali), care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu este ceva formal, ci ea însăși un aspect al operării ca atare a reducției, aspect ce iese în evidență oricând este vorba despre o constituire fenomenală în act, despre un fenomen pur și simplu, chiar dacă orizontul de aplicare este facticitatea Dasein-ului. Desigur, identificarea "fenomenului" poate conduce către alte "obiecte" decât cele identificate în construcția "existențială" propriu-zisă (analitica existențială). Cert este că reducția poate clarifica, prin reconstituire, statutul "legitim" al celor trei instanțe despre care este vorba acum, mai întâi al
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
autoconstituire a Dasein-ului. Din această perspectivă, cele două componente ale unei structuri intenționale actul și obiectul corespunzător ies în evidență, adică pot fi recunoscute ca atare. Funcția structurii intenționale ceva-ca-ceva constă în "legarea" a două "ca"-uri, unul reprezentativ pentru facticitatea Dasein-ului, celălalt pentru ordinea "spunerii despre", a enunțului. Ceea ce înseamnă că ambele "ca"-uri au devenit deja "ceva", că ele sunt constituite fenomenal prin anumite acte aparținând altor structuri intenționale decât "ceva-ca-ceva". Pentru reconstituirea acestui nivel intențional al existenței Dasein-ului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca" are funcție de prealabil de la bun început; și nu întâmplător, ci, mai întâi, tocmai în virtutea corespondenței despre care am vorbit; apoi, pentru că datorită "activării" sale, locul-de-deschidere al Dasein-ului se poate "umple" cu ființarea-simplu-prezentă. Ceea ce înseamnă că, în acord cu exigențele facticității acestuia, "ca" asigură trecerea de la ființarea-la-îndemână la ființarea- simplu-prezentă, de la antepredicativ la predicativ, de la structura intențională ceva-ca-ceva la enunț. Sunt, așadar, trei ordini de lucruri în care operează "ca": existențial-ontologică (este vorba despre constituirea și "umplerea" locului-de-deschidere al Dasein-ului), ontic-factică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenul "enunț", se află sub semnul neîntregului, având sens de "parte". E drept, poate fi vorba despre o parte purtătoare de întreg, cum ar spune Constantin Noica. Totuși, parțialitatea este constitutivă enunțului fiindcă operează "ca". Datorită acestui fapt, diferența dintre facticitatea originară și preluarea abstractiv-apofantică a sa este păstrată la nivelul enunțului; desigur, operatorul "ca" face cu putință această păstrare. Heidegger susține că structura ustensilului, care cuprinde și explicitarea sa, nu poate fi constituită decât dacă operează "ca". În fapt, "ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibile decât printr-un act reconstitutiv propriu filosofiei. Întoarcerea către "lucrurile însele" va putea fi atunci efectuată întocmai; dar și "subiectul" se va arăta ca un "lucru însuși" și, desigur, ca ceva constituit el însuși temporal, însă în sensul unei "facticități" a-temporale, care, în această clipă nu are nici măcar un punct pe linia conturului său. Dincolo de acest aspect sistematic al dictaturii judicativului, descris până acum, referitor la elementele structurale ale acesteia și la fenomenul ei originar, trebuie avute în vedere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Înțelegerea istoriei se bazează pe fapte și întâmplări concrete transpuse în reprezentări prin intermediul limbajului, al imaginilor pe care limbajul le dezvoltă. Ea nu poate fi confundată nici cu limbajul pe care-l folosește istoricul, nici cu gândirea istoricului, nici cu facticitatea și dinamica umană care o fac posibilă sub aspectul unor "cunoașteri obiective". A crede că istoria stă în seria scrierilor istoricilor, dincolo de o formă comună de înțelegere a dinamicii sale, devine o iluzie teoretică și de hegemonie lingvistică. Istoria e
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
rătăcire neajutorată a istoricului în pădurea întunecată și fără de cărări"215, iar aplicarea unui aparat de tehnici interpretative, a unui model științific idee atât de comună spațiului ecclesiocratico-bizantin românesc, dominat de sofiști eșuează, în practică, deoarece experiența umană din trecut, facticitatea omului nu se pot măsura în termeni exacți. Exigența spre "exactitatea" unor concepte ambigui este și exigența spre sterilitate (neopozitivistă). Ideile filosofice și modelele de cercetare, care ar putea fi preluate de istoric, sunt mai mult în dezacord cu ceea ce
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cărți, Socrate și câțiva atenieni discută pentru a defini justiția în sânul cetății ideale. Teatrul, care este un fenomen de societate, își are în mod obligatoriu locul într-o asemenea dezbatere. 2.1. Punctul de vedere al metafizicianului Platon denunță facticitatea teatrului. Toate artele mimetice nu sunt pentru el decât o palidă reflectare a realului. Nici pictura nu scapă de suspiciunea lui. Iată cum își chestionează Socrate interlocutorul cu privire la acesr lucru: "Fii atent aici. Ce scop își propune pictura relativ la fiecare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]