389 matches
-
locuinței, etc. În această perspectivă, ordinea socială patriarhală se caracterizează printr-o masculinitate hegemonică ce subordonează alte tipuri de masculinitate, precum și ansamblul femeilor. Totuși, idealul cultural de masculinitate hegemonică diferă fundamental de personalitățile reale, modelele de masculinitate fiind adesea figuri fantasmatice, constructe ficționale (John Wayne, Sylvester Stallone, Arnold Schwartzeneger). Ceea ce acest ideal cultural implică este de fapt menținerea practicilor care instituționalizează dominația bărbaților asupra femeilor. Feminitatea “tradițională” se construiește în jurul polului supunere, pasivitate, receptivitate sexuală în cazul femeilor tinere și atitudine
Feminitate () [Corola-website/Science/325303_a_326632]
-
90 creează coeziune prin declanșarea un reflex autocritic nemilos. Ne-am vândut țara (sau „am dat socialismul”) pe cârnați, jeanși, banane, haleală etc. sunt afirmațiile care apar probabil cel mai des în mărturiile protagoniștilor, alături de conștiința unui fel de raportare fantasmatică la vremurile noi care se anunțau: Primele reviste glossy le-am citit ca pe clasici, cu credința pioasă că sub coperta aceea, între foile acelea, se afla o viață minunată.”( p.166) Uneori, această raportare e decodată ca efectul unei
Vremuri Second-Hand, de Svetlana Aleksievici – Istorii afective, de revendicat () [Corola-website/Science/296112_a_297441]
-
său tată și să îl ucidă etc.: Întâmplabilul (l’accadibile) din Oedip Rege are prea puțin de-a face cu frecvența statistică și cu normalitatea - dacă nu cumva am interpreta-o pe aceasta din urmă în spirit freudian ca normalitate fantasmatică -, dar aceasta ne-ar purta mult prea departe de empiria realsimilului 1. Dacă întâmplările prezentate de autorii tragici se înscriu mai curând în sfera excepționalului decât în aceea a normalității, atunci ï?á ?ăåßôï (l’accadibile, „întâmplabilul”, în terminologia lui
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Luisa (Marillon Cotillard), designerul vestimentar, Lili (Judie Dench) care-i îmbracă vedetele, amanta de serviciu, Carla (Penelope Cruz), starul pe care l-a consacrat, dar de care depinde cariera sa în acest moment, Claudia (Nicole Kidman), mama ca o prezență fantasmatică (Sophia Loren), spiritul monden, en Vogue, al revistelor glossy, Stephanie (Kate Hudson), și o amintire din copilărie, femeia care probabil l-a inițiat erotic, Saraghina (Stacy Ferguson), amestec de nebună și prostituată. Rând pe rând, Rob Marshall reușește să rateze
... și jumătate by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6503_a_7828]
-
trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie în mod simptomatic ura de sine, concentrată, transfigurată, deplasată, inversată ca sens, iar apoi îndreptată asupra unui obiect fantasmatic susceptibil de a incorpora totalitatea negativității acumulate în sine: plăcerea. Pentru că plăcerea epicuriană rămâne mult sub pericolele care i se pun în spate sau de forțele distrugătoare a căror presupusă purtătoare este. Modul de întrebuințare al Grădinii seamănă până la confuzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
amenințarea în posibilitatea unui salt. Sentimentul acesta al stranietății ființei se răsfrânge adesea și asupra celor din jur. Iată: „În metrou, ieri seară. Fior insuportabil în fața acestor schelete învelite în carne” (I, 273). Luciditatea cinică îl mută pe Cioran în fantasmatic și macabru, așa încât până și popoarele i se par „niște cadavre ambulante” (I, 79). Cât despre cei care cred, adică au religia faptei și, prin urmare, a prezenței, aceștia i se par de o naivitate dezarmantă: „Ceea ce mă paralizează este
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
erau surprinși să constate că relațiile cu conducerea erau excelente în ateliere, în schimb erau foarte conflictuale la masa negocierilor. Psihanaliza copilului și lucrările lui Klein furnizează bazele pentru analiza a acestei situații, analiză care a luat în considerare relațiile fantasmatice ale copilăriei. Sânul matern este primul obiect exterior întâlnit de copil. El este învestit cu pulsiuni libidinale. Constituie un obiect ideal: "sânul bun". Dar neplăcerile și frustrările resimțite conduc la învestirea lui cu pulsiuni agresive. Copilul va căuta să păstreze
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
și teama anxietății depresive și se repliau în atitudini paranoide ca mijloc de a evita anxietatea depresivă". Aceste atitudini, care nu erau explicitate, au fost discutate deschis. Pentru Amado și Guittet, ele au adus un control mai amre asupra relațiilor fantasmatice; acest control va juca un rol determinant în rezolvarea problemei în uzină. Jaques a avut imensul merit de a pune sub semnul întrebării orientarea tehnocratică, aflată în serviciul exclusiv al conducerii. El a elaborat reguli de intervenție (regula de restituire
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
această idee. Ce putem face când avem În față un ansamblu de imagini și de simboluri care constituie o operă de artă? Putem să le interpretăm, să le analizăm cu o metodologie bine pusă la punct, să traducem un limbaj fantasmatic Într-un limbaj conceptual. Putem la fel bine să schimbăm tehnica, să folosim o altă hermeneutică, dar În final toate metodologiile nu fac decât să reducă acel haos imagistic - sau aparent haos - la un scenariu monologic. Contrametoda la care mă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
psihanalistul, În momentul În care ascultă ceea ce Îi spune pacientul, trebuie să-și reprime orice tendință de a interpreta freudian, jungian, kleinian sau În orice alt fel, păstrându-se cât mai disponibil pentru a vibra la toate simbolurile și construcțiile fantasmatice pe care i le servește pacientul. Bion a ajuns să lucreze cu tehnica atenției liber-flotante nu doar În cabinetul de psihanaliză, ci și În conferințele, În studiile și În cărțile sale. Aș da ca exemplu modul În care Își gândea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
active research sau recherche-action. Imperativul acesta devine inevitabil În momentul În care nu ne mai propunem să elaborăm teoretic și să Înțelegem conceptual o artă care nu apelează la facultățile noastre intelectuale de ordonare, ci la participarea noastră senzorială și fantasmatică. În antropologia ultimelor două decenii s-a ajuns la concluzia că șamanismul primitiv sau alte fenomene religioase străine nouă, europenilor, trebuie cercetate prin identificare cu practicanții lor. Probabil că și În arte trebuie gândit ceva similar. N-aș vrea să
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
etc. Pacientul este Îndrumat să imagineze trasee narative, cu personaje animale sau umane care Îi personifică părțile corpului și ale sufletului, să dialogheze cu ele, să intre În situații dramatice, să se cunoască așadar nu prin concepte, ci prin imagini fantasmatice. Desigur, și psihanaliza presupune reacții emotive (transfer, regresie, abreacție etc.), dar ea le stimulează și le gestionează printr-un discurs noțional (interpretarea Însăși), În timp ce aici ar fi vorba de o explorare imaginativă. Metoda s-ar plasa la nivelul imaginației și
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
la atenția liber-flotantă, la participarea activă și la focus-groups, ar aborda nuclee de fascinație rămase neexploatate (cel puțin În cercetarea academică). O abordare participativă ar urma să analizeze latențele unui asemenea mesaj, ar Încerca să-i pătrundă sinapsele și mecanismele fantasmatice printr-o amplificare imaginară, și nu printr-o reducție conceptuală. Acestea ar fi câteva idei, pe care le-am juxtapus și vi le-am prezentat În stadiul acesta mai degrabă de șantier, În ideea că ele pot reprezenta un punct
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Îi succedă o alta. Este vorba pur și simplu de a analiza imagine cu imagine, subliniind exact succesiunea lor, care nu depinde de și nu configurează un scenariu unic. Important este de a analiza fiecare scenă În toate dimensiunile ei fantasmatice, onirice, deși nu-i obligatoriu ca opera respectivă să fie delirantă. Amplificând toate latențele unor asemenea imagini, prin analize succesive, se ajunge În final la o „nebuloasă” de imagini, În care „pulberea” de sensuri ajunge să vorbească prin ea Însăși
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și a rămas blocat Într-o nevroză. Analistul Îl ajută pe pacient, nu oferindu-i o interpretare conceptuală, noțională, filtrată prin intelect, ci intrând În starea pacientului, experimentând pe cont propriu scenariul emotiv, scena mentală a acestuia. Scopul acestei identificări fantasmatice este de a coborî după cel pierdut În labirintul nebuniei și de a-l aduce Înapoi la suprafață, ca un Heracle care Îl scoate la lumină pe Tezeu, rămas prizonier În Hades. Acesta este sensul În care mă Întrebam dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
să vorbesc despre fantasmele scriitorilor pentru că mi-e cu neputință să vorbesc public și În mod nemijlocit despre fantasmele mele. Literatură versus viață Corin Braga: Referitor la una din Întrebările anterioare - cum se poate practica o analiză anarhetipală sau una fantasmatică participativă? Mărturisesc că nu am venit cu metode și rețete deja elaborate, ci doar cu niște gânduri și sugestii pe care să le discutăm Împreună. Eu aș provoca-o pe Ruxandra (care conduce un seminar de creative writing pe literatura
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
E o situație din care eu nu am găsit ieșire. Caut, chiar vă rog să căutăm Împreună... Mircea Muthu: Paradoxul este că noi Înțelegem conceptual o artă care nu apelează la facultățile noastre intelectuale, ci la participarea noastră senzorială și fantasmatică. Spui, te citez: „Poate că există totuși și o cale de compromis, aceea ca analistul să ia drept obiect cutare imagine fantasmatică recurentă Într-o cultură sau alta, și să-i urmărească ramificațiile pe cât mai multe din liniile de asociații
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
noi Înțelegem conceptual o artă care nu apelează la facultățile noastre intelectuale, ci la participarea noastră senzorială și fantasmatică. Spui, te citez: „Poate că există totuși și o cale de compromis, aceea ca analistul să ia drept obiect cutare imagine fantasmatică recurentă Într-o cultură sau alta, și să-i urmărească ramificațiile pe cât mai multe din liniile de asociații simbolice”. Asta ar fi o proiecție, o soluție. Dar nu e suficient, cum spunea Mihaela. Acesta e un nod gordian care trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
modernitatea În interpretarea imaginarului, focus-grupurile În cazul acesta, dar Îndoind puțin tehnica. Numai printr-o bună stăpânire a tehnicilor de cercetare se poate face pasul Înainte. De exemplu, nimeni nu a Încercat (din câte știu eu) să facă un focus-grup fantasmatic. Adică să creeze un observator obiectiv În afară și să genereze un focus-grup sub forma unei psihodrame - e situația ideală de combinare a metodologiilor existente pentru a produce o metodologie proprie În analiza anarhetipală. Ideea mi-a venit din povestea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
pentru a vedea dacă, puse Împreună, nu pot da naștere unei metode operaționale. Ideea mea era ca, apelând la niște concepte afine cu cercetarea anarhetipică a imaginarului, așa cum tu Însuți ai sugerat acum cuplarea ideii de focus-grup cu o cercetare fantasmatică, să Încerc să schițez o metodă. Între timp, am avut o discuție cu studenții de la Master, pe care i-am Întrebat ce-ar fi fost dacă, În locul temei pe care am lucrat semestrul acesta, le-aș fi propus o cercetare
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de povești, pe de o parte, și de un scepticism care neagă totul, pe de altă parte - felul În care reacționăm la astfel de nuclee de numinosum. În definitiv, stările alterate de conștiință vin foarte bine În atingere cu cercetarea fantasmatică, indiferent dacă experiențele lui Castaneda sunt trăite efectiv sau sunt inventate pur și simplu. Ceea ce a făcut Ruxandra la atelierul ei de creative writing pe literatură onirică, mai ales În ultima ședință, este tot o formă de explorare participativă În
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Asta Încerc eu să susțin aici. În primul rând trebuie un efort „iluminist”, dacă vrei, În care să fim expuși - cei care ne ocupăm de problemele acestea - la principalele teorii, pentru ca abia apoi să facem pasul În abrupt, imersiunea În fantasmatic. Nu poți să redescoperi oul, după părerea mea. Adică nu cred că vom putea descoperi o metodă care să schimbe lumea. Tot ce putem face este să Îmbunătățim modul de utilizare a metodelor existente. Ruxandra Cesereanu: Eu aș mai dori
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
niște instrumente care țin de un explicabil deja prestabilit. Scopul este să folosești niște instrumente care țin de tehnici de interpretare a imaginarului - participatory observation, focus-group, self interpretation (am vorbit englezește, groaznic!) - și să le dai această dimensiune a inexplicabilului fantasmatic. Mihaela Ursa: S-ar putea să spun o mare prostie, dar mă Întreb dacă nu ar fi foarte „sănătos” pentru termen și pentru concept (care mie mi se par teribil de importante, și tocmai pentru că sunt astfel și pentru că au
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
germenelui de noutate al conceptului, nu ar face decât să-l sufoce În fașă. Pe de altă parte, riscul opus este cel al diletantismului sau al ireverenței... Mihaela Ursa: Cred că o asemenea ireverență ar fi În spiritul acestui Centru fantasmatic, după cum același Centru poate „scuza” aroganța de a imagina descrierea și dorințele omului care va urma... Ștefan Borbély: Asta e și sugestia mea. De pildă, se poate Începe textul acesta, foarte serios, cu următoarea bombă formularistică: „Acesta este un concept
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fără Îndoială, anumite raporturi specifice Între real și virtual, dar o face static, În timp ce termenul ficționalizare și ficțiune sunt mult mai dinamici, mai creatori, sugerând capacitatea culturii noastre postmoderne (sau de care va fi fiind) de a impune irealul și fantasmaticul drept niște realia, niște componente ale unei realități În care distincția dintre posibil, virtual și real nu mai funcționează. Mai mult, am avut impresia că Mihaela Încearcă să demonstreze că ficționalizarea este pe cale să devină, dacă nu chiar o epistemologie
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]