402 matches
-
Evul Mediu feudal poziția dregătorului s-a dezvoltat, devenind comandant al cavaleriei. În secolul al XVI-lea, el a fost de obicei nu numai comandantul cavaleriei, ci și adjunct al comandantului suprem cu atribuții judiciare. În Sfântul Imperiu Roman, un feldmareșal putea fi numit numai în comun de către împărat și Reichstag. De aceea, desemnatul trebuia să depună jurământul său și în fața acestei adunări. Începând cu secolul al XVII-lea, acest grad a fost cel mai înalt rang militar al imperiului. Unul
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
în fața acestei adunări. Începând cu secolul al XVII-lea, acest grad a fost cel mai înalt rang militar al imperiului. Unul dintre primii cu acest rang majorat a fost contele Johann von Aldringen (1588-1634), successorul contelui Johann von Tilly ca feldmareșal pe 13 octombrie 1632, căzut la apărarea orașului Landshut împotriva asediului [[Suedia|suedez] în ziua de 22 iulie 1634. În timpul [[Imperiul Austriac|Imperiului Austriac]] acest rang a fost acordat doar rareori unor eroi de război, ca de exemplu contelui [[Josef
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
fost numiți generali pentru acest grad, așa că la inceputul secolului al XX-lea nu a mai existat niciunul. De abia în [[Primul Război Mondial]] acest post a fost ocupat din nou. În etapele finale ale războiului, au fost numărați șapte feldmareșali comandanți. După dizolvarea armatei austro-ungare pe 31 octombrie 1918 și demobilizarea ei la 11 noiembrie al anului, titlul a devenit caduc. El nu a mai fost folosit în Armata [[Austria|Austriei]] republicane. ii au purtat apelativul „Excelență”. [[Fișier:Blücher.jpg
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
demobilizarea ei la 11 noiembrie al anului, titlul a devenit caduc. El nu a mai fost folosit în Armata [[Austria|Austriei]] republicane. ii au purtat apelativul „Excelență”. [[Fișier:Blücher.jpg|thumb|right|150px|FM Gebhard v. Blücher]] În armata prusacă, feldmareșalul general a fost un rang, care ar putut fi acordat doar la generali pentru un succes militar remarcabil, dacă de exemplu a condus o campanie cu succes, a asaltat și luat o fortăreață ori a câștigat o luptă importantă. Câteodată
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
a asaltat și luat o fortăreață ori a câștigat o luptă importantă. Câteodată onoarea a și fost făcută unui general meritat cu adăugarea „mit Charakter” sau „ad honores” (adică ca rang onorific) la intrarea acestuia în pensie. În Prusia, toți feldmareșalii au fost de asemenea membrii ai Consiliului de Stat al Prusiei. Din tradiție, membrii casei regale nu au fost avansați la acest rang. În timp de pace, distincția a fost acordată adesea oara principilor împrieteniți. Prințul moștenitor [[Frederic al III
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
la acest rang. În timp de pace, distincția a fost acordată adesea oara principilor împrieteniți. Prințul moștenitor [[Frederic al III-lea al Germaniei|Friedrich Wilhelm]] și [[Prințul Friedrich Karl al Prusiei]] au fost numiți ca primii din casa regală prusească feldmareșali în timpul [[Războiul franco-german|Războiului franco-german]], scurt timp înaintea proclamări Imperiului German al 2-lea. Primul a fost onorat cu acest titlu după asediul [[Paris]]ului, celălalt pentru victoria decisivă împotriva Franței în [[Bătălia de la Gravelotte]]. Până la sfârșitul imperiului al 2
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
Paul von Hindenburg]], [[Anton Ludwig August von Mackensen]], [[Edwin von Manteuffel]], [[Helmuth Karl Bernhard von Moltke]], [[Hans von Plessen]], [[Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei]], [[Alfred von Schlieffen]] și [[Alfred von Waldersee]]. [[Fișier:Hoheitszeichen Kfz Generalfeldmarschall.svg|thumb|150px| Pavilion de feldmareșal 1941-1945]] În nou formata [[Reichswehr]] după războiul pierdut rangul a fost desființat după hotărârea președintelui [[Republica de la Weimar|Republicii de la Weimar]] [[Friedrich Ebert]] de la 10 decembrie 1920. În rândurile ofițerilor cel mai înalt rang a devenit acel unui general de
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
rang a devenit acel unui general de infanterie, cavalerie sau artilerie. După decretul noului președinte Paul von Hindenburg din 13 noiembrie 1926, titlul a fost reintrodus. Cu toate acestea, în timpul de Reichswehr, nici un ofițer a fost promovat la rangul de feldmareșal, pentru că distincția a fost rezervată în mod tradițional pentru vremuri de război. Vechii feldmareșali care mai trăiau, nu au fost înregistrați sub acest rang în liste oficiale. Chiar și Hindenburg a fost numit numai șef al Reichswehr. În [[Imperiul German
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
președinte Paul von Hindenburg din 13 noiembrie 1926, titlul a fost reintrodus. Cu toate acestea, în timpul de Reichswehr, nici un ofițer a fost promovat la rangul de feldmareșal, pentru că distincția a fost rezervată în mod tradițional pentru vremuri de război. Vechii feldmareșali care mai trăiau, nu au fost înregistrați sub acest rang în liste oficiale. Chiar și Hindenburg a fost numit numai șef al Reichswehr. În [[Imperiul German (1933-1945)]] primul general numit feldmareșal a fost [[Werner von Blomberg]] în anul 1936. Mai
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
rezervată în mod tradițional pentru vremuri de război. Vechii feldmareșali care mai trăiau, nu au fost înregistrați sub acest rang în liste oficiale. Chiar și Hindenburg a fost numit numai șef al Reichswehr. În [[Imperiul German (1933-1945)]] primul general numit feldmareșal a fost [[Werner von Blomberg]] în anul 1936. Mai târziu, pe 4 februarie 1938, [[Adolf Hitler]] la denumit pe [[Hermann Göring]] singur deținător al acestui rang, fiind așadar cel mai înalt ofițer al [[Wehrmacht|armatei germane]]. Dar în [[al Doilea
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
Republica Democrată Germană|Republică Democrată Germană]] a existat între 1982 și 1989 rangul de „Marschall der DDR”. În armata prusacă - la fel ca mai târziu și în Armată Germană până în 1945 - un mareșal a avut dreptul la anumite privilegii. Un feldmareșal retras din serviciul activ a fost condus și onorat până la moarte ca un soldat activ. Ca semn de demnitate feldmareșalii au purtat cu ei în ambele armate un baston de mareșal. [[Fișier:UK Army OF10.png|thumb|150px|Insigna de
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
la fel ca mai târziu și în Armată Germană până în 1945 - un mareșal a avut dreptul la anumite privilegii. Un feldmareșal retras din serviciul activ a fost condus și onorat până la moarte ca un soldat activ. Ca semn de demnitate feldmareșalii au purtat cu ei în ambele armate un baston de mareșal. [[Fișier:UK Army OF10.png|thumb|150px|Insigna de rang unui Field Marshal]] Titlul a fost fondat de regele din [[Casa de Hanovra]] [[George al II-lea al Marii Britanii
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
al Marii Britanii]] sub numele de „Field Marshal”. În ianuarie 1736 primii doi generali englezi au fost ridicați la acest rang, contele de [[Orkney]] și [[John Campbell|John Campbell, al 2-lea Duce de Argyll]] (1678-1743). Unul dintre cei mai renumiți feldmareșali englezi a fost [[Arthur Wellesley, duce de Wellington]] (1769-1852), care s-a remarcat îndeosebit în războaiele napoleoniene. În 1815 a condus o armată britanică care a participat decisiv la înfrângerea finală a lui [[Napoleon I]] la [[Waterloo]]. [[Fișier:Pétain-Baschet-mai 1940
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
1926]] În veacul al XX-lea, șeful Statului Major General, pe vremuri „Chief of the Imperial General Staff” (Șef al Statului Major General Imperial), astăzi „Chief of the Defence Staff” [Șeful Statului Major al Apărării) este în mod natural un feldmareșal. Pe lângă aceasta au au fost ridicați și câțiva membrii ai familiei regale la acest rang. Rangul analog în marinä este acel unui „Admiral of the Fleet” (amiral al flotei), la forțele airiene Marshal of the [[Royal Air Force]]. Ca odinioară în
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
din Ministerul Apărării prevede că gradul de mareșal se poate acorda generalilor, respectiv amiralilor, de către [[Președintele României]] pentru merite militare excepționale în timp de război. [[File:Kutuzov 1.jpg|thumb|150px|FM Mihail Kutuzov]] Din anul 1700 înainte, titlul de feldmareșal general (генерал-фельдмаршал), corespundând cu amiralul general în marină, a fost preluat de la germani de [[Petru cel Mare]] ca cel mai înalt rang militar în Rusia până la [[Revoluția din Februarie]] 1917. Unul din cei mai faimoși feldmareșali a fost [[Mihail Kutuzov
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
1700 înainte, titlul de feldmareșal general (генерал-фельдмаршал), corespundând cu amiralul general în marină, a fost preluat de la germani de [[Petru cel Mare]] ca cel mai înalt rang militar în Rusia până la [[Revoluția din Februarie]] 1917. Unul din cei mai faimoși feldmareșali a fost [[Mihail Kutuzov]]. Dar și persoane civile au fost onorate cu acest titlu, pentru a-și menține poziția la curte, între alții [[Fjodor Alexejewitsch Golowin]], de asemenea și ofițeri străini, ca de exemplu contele Josef Radetzky. În era [[Uniunea
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
în [[Finlanda]] 1933 și în [[Spania]] 1937. Numai în Statele Unite mai există acest grad militar. [[Fișier:HGM Marschallstab von Erzherzog Friedrich von Österreich.jpg|thumb|180px|Bastonul de mareșal al arhiducelui [[Arhiducele Friedrich, Duce de Teschen|Friedrich de Austria-Teschen]]]] [[Categorie:Feldmareșali| ]] [[Categorie:Istorie militară]]
Feldmareșal () [Corola-website/Science/312360_a_313689]
-
este cunoscută sub numele de „Manevra Charleroi”, o mișcare strategică genială, deseori citată printre marile manevre din istoria militară. Planul Coaliției cataloga ofensiva franceză drept improbabilă și nu anticipase posbilitatea ca francezii să aleagă ca rută drumul dificil prin Charleroi. Feldmareșalul Blücher îi scrie pe 14 iunie soției sale: „Vom intra în curând în Franța. S-ar putea să mai rămânem aici un an căci Bonaparte nu ne va ataca”. De asemenea, Wellington scrie, în aceeași zi la Londra, raportând că
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
s-a putut retrage în relativă ordine, sub conducerea generalului von Gneisenau, cel care a preluat comanda de la Gebhard Leberecht von Blücher, care, căzut de pe cal, își pierduse cunoștința și doar printr-un miracol nu fusese capturat de cavaleria inamică. Feldmareșalul fiind absent de la postul său de comandă, Gneisenau, deși profund anglosceptic, a fost cel care a luat decizia de a se retrage pe o rută paralelă cu Wellington, în vederea realizării unei joncțiuni, ordin confirmat ulterior de Blücher.. În ceea ce îl
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
și de Hanovra și a trimis cele 20 de batalioane prusace ale generalului Carl von Lottum, pentru a întării trupele prințului Eugen. Apoi a pregătit o învăluire dublă. El avea sub comanda sa întreaga armată a Provinciilor Unite, condusă de feldmareșalul Henry de Nassau, Lord Overkirk, un ofițer cu experiență. Cu toate acestea, nu au reușit să traverseze pe podurile din pontoane în mai puțin de o oră. La ora 20. 30, trupele lui Overkirk au început să încercuiască flancul drept
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
în ). Bătălia a avut loc la Königgrätz, pe teritoriul de astăzi al Cehiei. Înfrângerea Austriei a dus la slăbirea imperiului și a determinat casa de Habsburg să opteze dualismul austro-ungar, care a fost realizat un an mai târziu, în 1867. Feldmareșalul Alfred von Heinkstein, șeful statului major al Armatei de nord a Austriei, a fost destituit cu o zi înaintea bătăliei.
Bătălia de la Königgrätz () [Corola-website/Science/323029_a_324358]
-
ghurka, (în limba nepaleză) sunt locuitori ai Nepalului . s s-au distins de-a lungul istoriei prin fapte de arme luptând în rândurile armatei Indiei Britanice, Regatului Unit și celei nepaleze. Fostul șef al Marelui stat major al armatei indiene, feldmareșalul Sam Manekshaw a spus la un moment dat: „Dacă un bărbat spune că nu se teme de moarte, ori este mincinos, ori este un gurkha” În timpul războiului anglo-nepalez, gurkha au luptat împotriva armatei Companiei Indiilor de Est. Britanicii au fost
Gurkha () [Corola-website/Science/322900_a_324229]
-
să fie ocolită de atacul sovietic. Comandantul Armatei a 9-a, care considera iminent atacul împotriva Grupului de Armate Centru a cerut în zadar permisiunea să se retragă pe o poziție mai favorabilă, dar cererea i-a fost respindă de feldmareșalul Busch, comandantul Grupului de Armate. Atacul sovietic a fost copleșitor. După două zile de bombardamente intense de artilerie, atacul Armatei a 3-a sovietică au dus la dezintegrarea diviziei a 134-a de infanterie germană aflată pe cea mai nordică
Operațiunea Bagration () [Corola-website/Science/310620_a_311949]
-
fruntea guvernului, Dönitz a încercat să se asigure de loialitatea forțelor armate germane și că de faptul că ele se vor preda americanilor și britanicilor, nu sovieticilor. Dönitz se temea de represaliile sovietice. Alți membrii ai guvernului au mai fost feldmareșalul Wilhelm Keitel, generalul Alfred Jodl și Albert Speer. Ei au încercat să redirecționeze ceea ce mai rămăsese din forțele armate germane spre vest, sperând că vor fi caputurate de americani și britanici, nu de Armata Roșie. Pe 7 mai, Dönitz l-
Guvernul de la Flensburg () [Corola-website/Science/312070_a_313399]
-
Roșie. Pe 7 mai, Dönitz l-a autorizat pe generalul Alfred Jodl, șeful Statului Major al Forțelor Armate Germane, să semneze capitularea necondițonată a forțelor germane în fața Aliaților, la cartierul general al Froței Expedițonare Aliate de la Rheims. Pe 8 mai, feldmareșalul Wilhelm Keitel a repetat ceremonia de semnare la Berlin, la cartierul general al forțelor sovietice. Albert Speer a sugerat ca, după capitulare, guvernul de la Flensburg să se autodizolve. În schimb, Dönitz au continuat să spere că Aliații aveau să permită
Guvernul de la Flensburg () [Corola-website/Science/312070_a_313399]