122 matches
-
avut o importanță hotărâtoare în constituirea interogației heideggeriene asupra ființei, fapt menționat în mod repetat de Heidegger în scrierile lui autobiografice. În ceea ce privește receptarea acestor scrieri, trebuie spus că în timp ce intenționalitatea și, în genere, psihologia brentaniană au fost cercetate constant de către fenomenologi și, în ultimii 50 de ani, de către filozofii analitici, problematica aristotelică a multiplelor sensuri ale ființei tratată de Brentano în prima lui scriere a fost analizată exclusiv de către cercetătorii interesați de geneza gândirii heideggeriene. Franco Volpi (4. 10. 1952-14. 04
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
valorile sunt suprapuse structurii, că ele nu sunt inerente structurii. De această eroare de analiză suferă și pătrunzătoarea carte a lui Roman Ingarden, care încearcă să analizeze opera literară fără referire la valori. Rădăcina greșelii se găsește, desigur, în concepția fenomenologilor despre o ordine eternă, atemporală a "esențelor", căreia numai mai târziu i se adaugă individualizările empirice. Adoptând ideea unei scări absolute a valorilor pierdem în mod inevitabil contactul ou relativitatea judecăților individuale. Un Absolut încremenit este opus unui șuvoi de
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
cel mai bine a analizat raportul dintre cultură și civilizație Alfred Weber 16, care spunea că "procesul civilizațional și mișcarea culturii sînt intrinsec diferite; ele au forme divergente și legi diferite de dezvoltare și ne apar, în cursul istoriei, ca fenomenologii mutual exclusive". Procesul civilizațional (lumea cunoașterii practice) este un proces de raționalizare și intelectualizare, cu trei componente: iluminarea intelectuală interioară (raționalizarea eului), corpurile cunoașterii intelectuale (științele) și aparatul extern intelectualizat (uneltele, echipamentele). Elementele civilizației nu sînt disparate, ci integrate într-
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
fenomenologia intenționată drept conștiința obiectului intențional, adică a unui fenomen perceput și existent în realitate. Este apropiat de conceptul spiralogic al dublei spirale "cunoaștere-conștiință". 5 Jean-Paul Charles Aymard Sartre (1905-1980), filosof, dramaturg, scriitor, și politician francez. Existențalist prin excelență și fenomenolog. Adept al relațiilor libere exemplificate de relația sa cu Simone de Beauvoir. La 15 ani citește eseul lui Henri Bergson, Un Essai sur les données immédiates de la conscience ("Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței"). La absolvirea studiilor îi citește pe
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
prin restabilirea primatului percepțiilor prereflexive. Obiecția principală a lui Henry față de tratamentul husserlian oferit corporalității este regresul în obiectualizare. Datorită proiecției intenționalității, conștiința tinde să gândească trupul material în opoziție cu idealitatea ego-ului subiectiv. În stilul vulgar al înțelepciunii pragmatice, fenomenologul va recunoaște că omul nu este, ci are un trup. Capcana dualistă nu a fost depășită nici de Husserl, iar acest eșec coincide, în opinia lui Michel Henry, cu identificarea confuză a două instanțe ale corporalității: trupul sensibil (biologic-obiectiv) și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să nu țină cont, fără ca această obligație să furnizeze, apodictic și a priori, o singură și sigură cheie de lectură a literaturii și, respectiv, a filozofiei henryene. Pe de altă parte, Michel Henry nu s-a bucurat întotdeauna în rândul fenomenologilor de strictă filiație husserliană de o recepție foarte generoasă 4. Lucrările sale de tinerețe au ajuns să fie privite, adeseori, cu suspiciune, datorită curajul ultimelor mărturisiri religioase ale filozofului. În raport strict cu analitica fenomenologică contemporană, care înseamnă frecvent un
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru Michel Henry la sarcina surprinderii apariției înaintea divizării sale prin dubla referință la un conținut reic („ceea ce se arată”) și la o conștiință focală („mie mi se arată”). Așa cum a observat și Husserl, acest fapt impune uriașe dificultăți. Atenția fenomenologului trebuie îndreptată spre „cum”-ul apariției, indiferent ce conținut (un fel de „ce”) îi este atașat 1. Apariția e primul adevăr al fenomenalității, înăuntrul căreia orice raport devine recesiv prin exterioritate. Spre deosebire de gândirea metafizică care mai caută încă ceva „în spatele
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
orice percepție ordinară o depliază tacit, iar continuitatea viețuirii noastre, care debordează percepția discretă a conștiinței, nu ar putea fi asigurată decât de ceva prioritar oricărui principiu mundan de existență. Acesta este probabil punctul cel mai dificil de acceptat de către fenomenologii contemporani, întrucât Henry pare să enunțe premisele unei ontologii holiste a participației, în care realitatea generică nu poate fi explicată prin ea însăși, pentru că nu este niciodată ea însăși. Ipseitatea cărnii, ascunsă în memoria „sinelui”, nu e acoperită de identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sculptura, literatura, teatrul, opera, fotografia și arhitectura, artistul preferă lutul, bronzul, uleiul, acuarela și țesătura la care poate adăuga elemente exotice ca ierburile sau penele folosite în așa-numitele creații mixed-media, istoricul se gândește la pergamente, papirus, codexuri, filosoful și fenomenologul separă media vizuale, audio, verbale, tactile, gustative și olfactive. Asta se întâmplă pentru că în orice domeniu, ceea ce constituie obiect de investigație diferă în funcție de scopul cercetătorului. Răspunsurile diferite la întrebările lansate în studiile mediale reflectă ambiguitatea noțiunii de media. Merriam Webster
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
sens poate migra în orice media, dar potențialul narativ este completat și actualizat în mod diferit de la un mediu de comunicare la altul. Când se definește, se caracterizează și se inventariază manifestările mediale, sociologul, criticul de artă, artistul filosoful sau fenomenologul listează materialități diferite. În aceste condiții, ceea ce constituie obiect de studiu diferă în funcție de scopul cercetătorului. Medialitatea devine proprietate relațională și relevanța unei tehnologii pentru narațiune este supusă schimbării în funcție de felul în care umanitatea selectează noi utilizări. Se ilustrează ideea că
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
une serre" [Maupassant, Bel-Ami, p.25]. 386 Semnificația modei în sânul societății moderne a fost dezvoltată de Balzac într-o serie de eseuri provocatoare: Des mots à la mode, Phsyologie de la toilette, Traité de la vie élégante. Balzac este primul mare fenomenolog al modei. "Dans la Comédie humaine la mode, cette fine fleur de la vie mondaine, est une institution sociale remarquable, reflet de moeurs et des valeurs fondamentales d'un monde dominé par l'argent" [Haidberg, p.143]. 387 "Modă este și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
românesc. Începe cu dificultățile cercetării („nedumeririle”, le zice el), apoi își fixează conceptele cu care lucrează, pentru a încheia cu „urmările”. Toate acestea sunt puse într-un discurs coerent, demonstrativ, cu fraze din loc în loc profetice. Ideea de la care pleacă fenomenologul este că un neam nu există și nu rezistă în istorie dacă nu este ancorat nu numai în existență, dar și în spirit. Au spus-o mulți înaintea lui, dar V. dă ideii o accepție metafizică și un accent „kairotic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
neascunsă fervoare V., o formulă, o dimensiune românească a existenței, cu rădăcini adânci în timp și spațiu. „Omul românesc” nu se identifică în nici un chip cu Mitică (omul caragialian), om al suprafețelor, „omul de vorbe” (cum îi spune Tudor Vianu). Fenomenologul caută omul de profunzime ascuns în cuvintele lui și în combinațiile dintre cuvinte. Trecând peste alte disocieri (despre „ins”, „singurătatea insului”, „firea și chipul”, „rostul și soarta”, „teofania lumii”) și peste încercarea de a face o tipologie a spiritului european
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
articole de sinteză referitoare la fenomenul literar basarabean și la literatura română clasică, în care se relevă ca un bun diagnostician și un comentator critic inteligent; cultivă o formulă simpatetică, poetică, având o dominantă eseistică. Portretist de excepție, L. este fenomenologul optzecismului în antologia Portret de grup (1995) și al creației poeților din epoca Eminescu în antologia Poeți de pe vremea lui Eminescu (1990). Antologii: Poeți de pe vremea lui Eminescu, Chișinău, 1990; Portret de grup, Chișinău, 1995. Repere bibliografice: Cimpoi, Ist. lit.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287921_a_289250]
-
tinereții veșnice, al democrației, etc.), pe cât era lumea de altădată. Pe de altă parte, mitul nu rămâne niciodată fixat în expresia sa primară. El se poate schimba, poate suferi modificări, în funcție de contextul special în care se manifestă. În legătură cu aceasta, unii fenomenologi ai religiei, vorbesc despre o adevărată „dialectică” a miturilor. Mitul Anticristului, de exemplu, îmbracă diferite forme, în funcție celui de care îl invocă, un creștin din secolul al III‑lea, un musulman din secolul al IX‑lea sau un protestant
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
deci vorba de un crescendo în „evoluția” sa, ci pur și simplu de o schimbare dialectică a sensului și a „adevărului”. Viziunea „evoluționistă” ar trebui deci complet abandonată, în folosul acestei viziuni dialectice, mult mai apropiată de cea propusă de fenomenologii religiilor. Ceea ce era considerat, până în prezent, o „etapă” a evoluției figurii Anticristului către forma sa „desăvârșită” este mai degrabă o versiune a mitului, la fel de încărcată de sens, la fel de completă și semnificativă ca și celelalte. Există, așadar, tot atâtea „mituri ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
universalis, article "Texte". De altfel, R. Barthes vorbește în întreg spațiul alocat de enciclopedie textului despre intertext, plecând de la cuvântul-cheie tissu, care ar demonstra, aprioric-etimologic, faptul că intertextul constituie "condiția oricărui text". Putem considera articolul respectiv ca purtând titlul intertexte. Fenomenologul plăcerii textului subliniază trecerea de la textul-pânză (produs) la textura pânzei (producere). Un ochi atent ar sesiza anticiparea ajutorului pe care intertextualitatea îl va acorda criticii genetice. 6 [On distinguera la fausse citation on a la formule "comme on dit", familièrement
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ceea ce se numește "fantasma lui Unul": Dumnezeu Unul, Adevărul Unul, Finalitatea, Sensul Istoriei și alte majuscule care ignoră pluralitatea lucrului uman și politeismul valorilor" (p. 48), pentru a accepta "atmosfera dionisiacă" ale cărei umbre se întind peste lumea socială. Sociologul fenomenolog s-a hrănit abundent cu seva filosofiei fenomenologice, cu sociologia comprehensivă a lui Max Weber, cu sociologiile subiective ale lui Simmel și Schütz, deopotrivă cu izbucnirile vitalismului romantic nietzscheian și cu psihologia inconștientului colectiv și antropologia arhetipurilor umane inspirate de
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
să se substituie individului, și nu invers, și că poate fi instituit "dreptul de a fi bolnav cînd vrei și cînd trebuie", cum spune undeva în Biopolitică și medicină socială. Așa încît, cum observă și Viorella Manolache, în acord cu fenomenologul francez, bioistoria, potențată de medicină, poate agrava criza acesteia și transformă sănătatea în obiect de consum, corpul pătrunzînd astfel pe piață într-o dublă ipostază: "prin contribuții salariale și prin procesul disfuncțional al consumului de sănătate". Partea poate cea mai
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
determinat comisia ASCD să-și schimbe radical poziția și strategiile. Ea a conchis că teoria curriculumului trebuie reconceptualizată, în sensul de abandonare a noțiunilor și principiilor eminamente pozitiviste și behavioriste. Până atunci ASCD rămăsese surdă la vocile nonconformiștilor: literați, esteticieni, fenomenologi, teologi, antirasiști, feminiști, sociologi etc. „Marele curent al științei” părea calea sigură și infailibilă pentru construirea curriculumului. Descoperirea faptului că teoriile „științifice” sunt contradictorii și ireconciliabile nu numai că a zdruncinat încrederea în infaibilitatea „marelui curent”, ci a năruit pur
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
organizate de Thorndike, Guthrie și Skinner. Mult mai „penetrantă” este fenomenologia. Husserl a conceput-o ca o metodologie de cercetare obiectivă a... subiectivității, urmând modelul cartezian, dar detașându-se de acesta; locul „evidenței” carteziene a fost luat de „intenționalitatea” husserliană. Fenomenologii caută o „cunoaștere originară”, o „precomprehensiune”, care s-ar afla în adâncurile conștiinței și ar putea fi izvorul unic pentru gnosis, epistemé și mathesis. Primele aplicații fenomenologice la teoria curriculumului au fost inițiate în cadrul curentului feminist de către Madeleine Grumet și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
probleme care părea fără soluție: oferă o teorie a fenomenului unic, o „teorie a singularității”, o cunoaștere obiectivă a trăirii subiective. Max van Manen (1984) a adoptat explicația dată de Greene (1973) conștiinței: „context experiențial” sau In-der-Welt-Sein, „faptul-de-a-fi-în-lume”, „lume trăită”. Fenomenologii postulează „lumea trăită de el sau de ea” (his or fer lifeworld) ca fenomen central pentru „orice face el sau ea”; activitățile de cercetare sau de instruire nu fac excepție; In-der-Welt-Sein, lifeworld, „lumea trăită de el sau de ea”, este
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
obiectivă ș.a.m.d. constituie interogații asupra cărora epistemologii nu s-au aplecat încă decisiv. Max van Manen (1984)114 a schițat cinci caracteristici majore ale cercetării fenomenologice: a) focalizarea pe experiența trăită: cercetarea fenomenologică investighează experiența trăită (lived experience). Fenomenologul investigator studiază „lumea trăită” (In-der-Welt-Sein, lifeworld) ca experiență imediată (immediately experienced), prezumabilă și previzibilă înainte de a fi conceptualizată; el caută să trăiască și să se raporteze la un nivel mai profund și nemediat al experienței, pe care îl face accesibil
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lifeworld) ca experiență imediată (immediately experienced), prezumabilă și previzibilă înainte de a fi conceptualizată; el caută să trăiască și să se raporteze la un nivel mai profund și nemediat al experienței, pe care îl face accesibil, zi de zi, lumea practică. Fenomenologul caută o experiență mai directă a întâlnirii cu lumea. Aceasta este precomprehensiunea originară; b) căutarea sensurilor: cercetarea fenomenologică caută esența experiențelor (essence of experiences), și nu numărul sau frecvența lor. Cercetarea fenomenologică folosește o așa-numită „reducție eidetică” pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
întâmplător, printr-un „accident cromozomial norocos”, dar fără sens predefinit și fără rost predestinat. Pe acestea insul, „aruncat în lume”, și le află, și le construiește singur. Dacă ajunge să o facă - căci poate și să nu o facă. Cercetătorul fenomenolog se străduiește să înțeleagă rostul de a exista în lume ca bărbat, femeie sau copil. Această comprehensiune privește cunoașterea tradițiilor istorice, culturale și politice. McEwen adăuga și ceea ce a numit „geografia intențională”119. Max van Manen a admis această completare
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]