78 matches
-
și nu mai avea ce pierde. În cele din urmă, auziră, foarte departe, răsunând treptele unei scări de fier, apoi pași pe un culoar, pe altul și, În sfârșit, cineva bătu la ușă. — Intră! Era un polițist CRS, foarte tânăr, fercheș, care, În fața celor trei bărbați În vârstă, dădea impresia de forță. Lecoeur, străin În acea clădire, Îl Întrebă: — Ai un moment liber? Bineînțeles, domnule comisar. Jucam cărți... — Vrei să stai cu domnul Pélardeau cât lipsim noi? Tânărul polițist nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
a început să râdă. M-am dus glonț la cantină și am cerut niște castraveți murați pentru deplină refacere, apoi am dormit până a doua zi dimineața când, sănătos și proaspăt, m-am dus la școală. După sărbătorirea costumului cel fercheș, cred că vreo 5 ani nu am mai pus gura pe coniac. Încet-încet, mi-am revenit, iar azi chiar mă bucur să-l savurez, dar nu la „cinci rânduri”. Mi-a rămas în minte amintirea, povestea am mai spus-o
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
că atunci când păstrează echilibrul între retorică - relatare inteligentă, elaborată și tropul poetic - (dicțiune revelatorie, emoționantă), Gheorghe Izbășescu este un poet de raftul întâi. Preluând titlul unui cunoscut text juvenil eminescian, el își prefațează călătoria finală, introducându-l în scenă pe ,Fercheșul bidiviu al lungilor nopți de insomnie/ cu ochi halucinați ca două explozii (...)". Este reprezentarea postmodernă a eternului Pegas înaripat, a elanului și zborului poetic, a delirului ontologic. în cazul de față, de dragul unor rime, dar mai ales în numele unei originalități
Poeme în limbaj alcalin by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/11027_a_12352]
-
și, în general, al aparențelor (vezi pe Petru Dumitriu, alt cabotin român). A doua zi după tragicele evenimente din 13-15 iunie, Răzvan Th. l-a primit pe Moati la etajul IX al clădirii Televiziunii române, într-un veston alb impecabil, fercheș, cu zâmbetul pe buze, încântat că poate vorbi în franceză. Spusele lui, felul lui de a povesti cum au vrut să-l arunce pe fereastră, amenințările pe care le-a rostit împotriva "agresorilor", gesticulația lui, zâmbetul de autosatisfacție când a
România, mon amour by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17086_a_18411]
-
de mult 7 ani. Atunci a apărut în București vărul Adrian, cu gândul să devină student la Academia Comercială. Vizitele lui în Cotroceni erau destul de dese. Ce relație putea să existe între un băiat de 7 ani și un tânăr fercheș, de 20 de ani, destul de sigur pe el și căruia viața i se așternea la picioare? Mai nici una. Evident, copilul care eram voia să fie băgat în seamă de cei mari. Când aflam că vine, îl pândeam de după ușa de la
Prefață la o carte în curs de apariție by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/8891_a_10216]
-
neîndestulătoare (deși puteam citi și în alfabetul gotic) spre a înțelege despre ce este vorba... Am memorat însă enigmatica formulă, iar acasă mi s-a tradus: ŤIntreprindere aerianăť. Suna, pe românește, la fel de criptic! Am priceput totuși, ceva mai tîrziu, că fercheșii ofițeri germani nu trebuiau să cumpere din prăvăliile evreiești. Afișele cu ŤArisches Geschäftť au avut viață scurtă. în schimb, magazinul ŤLa Paris chicť și-a prefăcut firma în ŤLa lumea elegantăť, iar merceria ŤLa moara roșieť (exista, și la Piatra Neamț
Dimineața copilului by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12855_a_14180]
-
de succes, în regia lui Gillian Armstrong, care a fost nominalizată la Premiile Oscar. Oscar îndrăgostit Străbunicul meu era îndrăgostit și, deși a reușit să ascundă de Lucinda toate semnele disperării lui, era profund nefericit. Făcea mici glume pe seama domnilor fercheși cu veste în carouri, râdea, o bătea pe braț, dar nu vedea în bucuria pe care o simțea decât un semn al tuturor celor care aveau să-i fie refuzate. Asta pentru că-i intrase o idee în cap, și nu
Peter Carey Oscar și Lucinda by Iulia Gorzo () [Corola-journal/Journalistic/3860_a_5185]
-
magnificul edificiu / drept e // deșteaptă-te bătrîne / pune-ți palmele la gură / și strigă din toți bojocii - / ca fulgerată se umple curtea neasemuitului Domeniu / al Literelor/ de mîrțoage care mai de care mai dichisite / hrănite cu jar / încălecate de jochei fercheși / în același timp antrenori arbitri sportive și grăjdari - // iată-le izbind cu copita gazonul / și nechezînd arse pe dinlăuntru de nerăbdare - / un aer cît se poate de războinic respiră iarba și gardul / viu dincolo de care se bănuiește că freamătă spectatorii
O sensibilitate transilvană by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7337_a_8662]
-
tot ochi umezi, albaștri. v v v Generalul, (nu-i mai spun numele) ieșit la pensie de mult de tot și care a luptat că sublocotenent în cel dintîi război mondial, un bătrîn de aproape 90 de ani, vioi, lucid, fercheș, curat, bine îngrijit totdeauna apare des la redacție cu poezii, ca și Elvira Bogdan, răpoasata, Dumnezeu să-i odihnească. Toți se poartă cu fostul general cu cel mai mare respect și cu înțelegerea datorată vîrstei sale atît de înaintate. Generalul
Per modo di dire by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18202_a_19527]
-
pur și simplu. Și oare nu-i mai bine așa? Nepăsarea lor ne-ar face să suferim mai mult. "O să mi-o plătești!" îi spunea o fată tatălui ei, care n-o lăsase să se mărite cu un adorator, prea fercheș după gustul lui. După care s-a omorât. Dar tatăl n-a plătit nimic. Îi plăcea la nebunie pescuitul. După trei duminici, s-a întors la râu, ca să uite, zicea el. Și nu se înșela: a uitat. La drept vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
Vânătorilor ce se revărsa vijelios împiedicându se în omușor, se săpuni temeinic, se bărbieri lăsând o vreme Corul Vânătorilor deoparte, își perie dinții cu gestul cu care rașchetezi profesional parchetul, se parfumă abundent și își aranjă părul încărunțit prematur. Ce fercheș ești, măi, Gigi, se felicită el printre dinți, nehotărându-se dacă să se ia peste picior sau chiar să-și dea crezare. Acum să te prind că ești tălâmb când dai cu ochii de ea. Sau că spui vreo prostie
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
se ținu de cuvânt, sună fix la șapte, atâta doar că Gigi Pătrunjel nu pusese geană pe geană. Așa că dimineața îl găsi boțit, cu cearcăne până la bărbie. Iar duș, iar Corul Vânătorilor, iar rașchetat dinții. Eh, Gigi, erai mult mai fercheș acum două dimineți, zău așa... Traversă cu un pas ferm și elegant strada îngustă. Ochiul, la pândă, observa lucruri pe care până atunci nu le percepuse niciodată. Uite, de exemplu, marginea bordurii. De-a lungul ei, cărămizile erau ciobite și
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ca la cinematograf. Fumul și praful îl făceau să răsufle scurt. Se uită și-o văzu chiar sub el pe Erika. Stătea la o masă încărcată cu sticle și farfurii pline, lângă un tânăr cu profil nordic, flegmatic și deșirat, fercheș ca un mire, cu păr blond, luminându-i fața prelungă și ascuțită. O sorbea din ochi, apropiat de ea, și ea-i citea în cafea. Dar Irina, unde-i Irina, se întrebă îngrozit că n-o vedea pe Irina, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
acum lângă răcanul care mâna boii, încercînd, cu evantaliul, să mai risipească nesuferitul lui miros de usturoi. Coloana coborâse spre Podul Mogoșoaiei, de curând rebotezat Calea Victoriei - dar nimeni nu-i zicea încă pe noul nume - sub privirile holbate ale târgoveților. Fercheși, cu mustățile bine răsucite și unse cu unt, strânși ca niște viespi în mundirele lor vișinii, pompierii, de ale căror isprăvi de la '48 încă se vorbea, erau adorații damelor și puțini erau cei care nu aveau trei-patru amante dintre junele
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
se subțiau spre tavan ca ațele, devenind strunele unei nemaivăzute țitere, Vasile, fostul Vasili, băiatul fără umbră, țărănușul înspăimîntat și fermecat de aripile Mariei, soldatul și-apoi căprarul neobosit la izirciț și-n cele din urmă căpitanul de pompieri încă fercheș, deși trecut de patruzeci de ani, continua să se răsucească în cochilia tot mai strâmtă și mai strimtă, asemenea bilei din jocul de răbdare pe care Mircișor, peste trei generații, avea s-o facă să alunece pe jgheabul suind în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de atunci s-a ales el cu metehne. Pe de altă parte, poate că mama l-a deprins prea mult cu rachiul. «Ca să nu-l ia frigul pe câmp», zice ea. Când au pornit spre Rusia și Ucraina, nemții erau fercheși și zâmbitori, cu vestonul încheiat la toți nasturii. Seară de seară își lustruiau cizmele. Soseau în unități mici și plecau din sat tot în unități mici. Când s-au dus înapoi către vest, se abăteau pe la noi răzlețiți, uneori numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ca niște mame pentru copiii ăștia mai ales de cînd s-a prăpădit domnul... „Vino, Cinthia, odihnește-te, puțin, vino, Julius, stai lîngă surioara ta“... El era aproape și o privea lung. Și era chipeș metisul, pe jumătate alb și fercheș. Pesemne că sosiseră toți și nu mai trebuia să aștepte ca să deschidă ușa ori de cîte ori se auzea soneria. Toți erau acum acolo, În grădină și onomastica se desfășura normal. Victor (așa Îl chema pe acest pretendent al Vilmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe Julius, ca și cum ar fi fost un prieten care venea În vizită. Și se așeză pe un scaun din vestibul fără să ceară voie nimănui. Celso Îl urî din prima clipă Palomino care, la rîndul lui, Îl disprețui pe Celso. Fercheșul metis era student la medicină și mai cîștiga un ban făcînd injecții. Se credea Don Juanul orașului și asta Îl obliga să poarte un impecabil costum bleumarin, În fiecare an de sărbătorile naționale. Ce-i drept, era regele țintașilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de parcă un curent electric l-ar fi străbătut din cap pînă-n picioare. Fericit de complimentul lui Juan Lucas, rămase nemișcat, pe jumătate Întors, drept, cu fața-mbujorată și lingînd o Înghețată, așteptînd să mai primească laude de la stăpînul cel nou și fercheș. Juan Lucas fu cît pe-aci să-i trîntească un: ești dat naibii! iritat sau: ai o freză foarte șic, dar asta ar fi Însemnat să se coboare pînă la nenorocita Sodomă a lui Abraham, care tînjea după lumea bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
zi, la ora mesei, Carlos mînca Încîntat fiindcă acum avea pe cine lua peste picior o bucată de vreme și, dacă nu-i convenea stîrpiturii, era În stare să-l și atingă, iar Abraham gătea Încîntat, fiindcă șoferul, negru și fercheș, cu mustăcioara Întotdeauna aranjată, era ispita Întruchipată. Arminda nu-și dădea seama de amănuntele astea. Se completau golurile prin angajarea unor noi servitori, dar ea nu mai prindea nuanțele cu care se Îmbogățea viața din noul palat. Prezența lui Julius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
străinilor dimprejurul lui. Ura pe medicii care-l îngrijeau, pe surorile de caritate, pe ofițerii convalescenți și se bucura că, din pricina ranei la plămâni, era osândit să tacă. În ziua când un general bătrân, înconjurat de o droaie de ofițerași fercheși, a venit să-i agațe pe piept medalia de aur pentru distrugerea reflectorului, Bologa s-a prefăcut că i-e rău, numai ca să nu fie silit a părea încîntat. Pe urmă, într-o zi, acum vreo lună, a fost adus
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nemulțumire: ― Uite logodnicul meu, pe care îl cunoști din câte ți-am povestit despre el!... Să știi, adăugă apoi iar către Apostol, că dumnealui mi-a ținut tovărășie toată iarna, altminteri m-aș fi prăpădit de urît! Ofițerul de honvezi, fercheș, spilcuit, pudrat, ieși la iveală, mai îndrăzneț. Pe brațul stâng purta pardesiul Martei. Salută ceremonios, zăngănindu-și pintenii: ― Locotenent Tohaty... Urmă o pauză, fiecare așteptând să înceapă cellalt vorba. Tot Marta curmă tăcerea, cu o vioiciune atât de exagerată, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
l-a făcut însă să înțeleagă repede. Ochii de copil se deschideau și mai mari de admirație, inima îi bătea mai repede când apăreau coloanele de cai. Mergeau în tropot domol și ascultau cu sfințenie de frâul domnilor falnici și fercheși care îi călăreau. "Cavaleria ! Cavaleria !", exclamau cei mari. Atunci cioplise cai din lemn, pentru el și pentru cei doi băiețași ai învățătorului lui, domnul Ovidiu, mobilizat și el. El era comandantul cu coif din ziar în cap ; Dragoș, care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
marele Balbo. Chiar lîngă umărul lui stîng se afla domnul locotenent inginer Gabriel Corvino de la Arsenal, care tălmăcea cu o voce la fel de înflăcărată, dar mai subțire și de aceea ușor de auzit. Țiuia ca un țînțar, așa și arăta, subțirel, fercheș, cu părul des și creț, cu o paloare subliniată de roșeața pomeților, provocată desigur și de zăduful din salonul lui Basarab Cantacuzino, dar și de paharul niciodată gol pe care îl ținea în căușul palmei. "Ca să fii fericit trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trase de ea până îi se umflară vinele de la tâmple. De scos, tot a scos-o, însă cu gingie cu tot. Sângele țâșni, roșu și abundent, din gura fetei în ligheanul de tinichea, ca din beregata unui porc înjunghiat. Era fercheș bărbierul. Cam mărunțel la trup, dar mereu proaspăt bărbierit și dat cu pudră multă. Avea o mustață galbenă, adusă covrig, cu vârfurile unse cu cosmetic și lipite de pomeți, până lângă aripile nărilor. Buza de sus descoperită, părea umflată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]