49 matches
-
de a scrie ceva nou", au ,recopiat vechile mituri", pe care le-au atribuit acelorași personaje: Penelopa, Odiseu, Telemah. Penelopa recunoaște arhetipul mitic reactualizat în propria ei viață: , Am înțeles că eu eram Arahne, care țese în întuneric pe la colțuri; Filomela, mută și sîngerîndă; dar și Iocasta, care împarte patul cu propriul fiu, mușcîndu-și buzele în timp ce comite actul imposibil de numit; și Parsifae, care aduce pe lume spaima unui nou Minotaur.". Cea de a doua plecare a lui Odiseu declanșase și
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
Din Bolintineanu se citează fragmente din elegia O fată tânără pe patul morții, care-l va influența pe Eminescu nu numai în Mortua est (Abia-n primăvara dorințelor mele, plăpândă ca roua abia am ajuns/ Atuncea când cântă prin flori filomele, și-o crudă durere atunci m-a pătruns), ci și în reconstituirea debutului literar al autorului Legendelor istorice, prezentat în Epigonii prin elementele acestei poezii: "Pe-un pat alb, ca un lințoliu zace lebăda murindă/ Zace palidă vergină cu lungi
Cipariu și Eminescu by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/12114_a_13439]
-
pare a fi fost cel mai decis - și deschis polemic - susținător al necesității de a studia "termenii poetici nefigurați". Inventare centrate asupra unor autori și epoci au vizat mai ales clișeele limbajului romantic: dalb, dulce, aprig, duios, tainic, suspin, zefir, filomelă, amor etc. Stilisticienii care s-au ocupat de limbajul poeziei românești au consemnat de obicei tacit inventarele nefigurate, insistînd mai curînd asupra limbajului figurat; studiile Mihaelei Mancaș, de exemplu, sînt centrate asupra unor fenomene retorice indiscutabil mai complexe și mai
"Cuvinte poetice" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14904_a_16229]
-
politic totalitar, în stilul "înalt" al discursurilor omagiale: prinos, a făuri, ctitor, meleaguri. Consecvent tradiției teoretice românești și deciziei lexicografice de a nu risca în indicarea registrului, DEX-ul nu oferă aproape nimic pentru identificarea conotațiilor și uzului acestor cuvinte. Filomelă apare ca "învechit", dar dalb nu are nici un semnal (cu riscul de a-l vedea preluat ca atare în dicționarele bilingve); tărîm e (discutabil) "popular și familiar", iar meleag și duios nu au nici un fel de indicații. Or, pentru o
"Cuvinte poetice" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14904_a_16229]
-
aruncau fumu-n laquearia Dând viață modelului de pe tavanul lambrisat. Ardea verde și-oranj, flancat de piatra colorată N a cărei tristă lumină un delfin sculptat înota Deasupra căminului antic se-nfățișa De parcă o fereastră dădea-n scena silvană, A preschimbării Filomelei, de regele barbar Atât de aspru siluită; și totuși, privighetoarea Umplea deșertul cu vocea-i neîntinată Și tot țipa, și lumea încă-i pe urmele-i uguit' în urechi scârnave. Și alte-ofilite frânturi de timp Erau descrise pe pereți; figuri
Tărâmul pustiirii, 1922 by T.S. Eliot () [Corola-journal/Journalistic/7094_a_8419]
-
tîrzii. Lavinia, nepoata lui Marcus, a fost violată, iar apoi brațele și limba i-au fost tăiate, ca să nu poată nici spune cuiva cine a făptuit fărădelegea, dar nici comunica altfel (scriind sau reproducînd fapta țesînd-o într-o broderie, ca Filomela din povestea antică). Marcus, văzînd-o pe Lavinia, desfigurată și sîngerînd (Titus Andronicus e celebră prin violență și cantitățile de sînge revărsate pe scenă) găsește de cuviință să se lanseze într-un lung monolog presărat cu aluzii savante, proverbe, analogii și
Poetul Shakespeare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16197_a_17522]
-
-ncoace, să "însceneze" un roman sau altul ca pe un proces. Să transforme, adică, literatura în sală de judecată. Și nu s-ar zice, în asemenea ,montări", că totul e butaforie. Chiar și de-ar fi - și sînt - copaci și filomele din carton, rămîn, adevărate, procesele verbale de ședință. Adică vraful, făcut din înregistrări fără număr, al amintirilor literare. Nu-i cu nimic mai ușor să alegi, dintre ele, pe-acelea bune de citit, rătăcite printre, hélas, destule drajeuri ieșite din
Colaj din rame și coperți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11295_a_12620]
-
departe-n veci aleargă Pin arida pustie, pin val de mare largă, La îngerul ce plană-n palatul fericit Gândit de-adîncul mărei, de aer oglindit. O, de m-ar iubi, Mira, de m-ar iubi, atunce M-aș face-o filomelă ce cîntă-n sânte lunce, M-aș face-un poet-înger dintr-un tiran de fier Ce înnegrește lumea sub cel mai senin cer. {EminescuOpVIII 169} M[AIO] Poate că te iubește... de unde știi? ȘT[EFAN] Nu spune, Privirea ei e fixă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere: Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Măriei Sale. Lună, Soare și Luceferi El le poartă-n a lui herb, Împrejuru-i are dame Și curteni din neamul Cerb. Crainici, iepurii cei repezi Purtători îi sunt de vești, Filomele-i țin orchestrul Și izvoare spun povești. Peste flori, ce cresc în umbră, Lângă ape, pe potici, Vezi bejănii de albine, Armii grele de furnici... Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de culoarea pâinii pe care o vindea. Era o tipă nouă, mătăhăloasă, Într-un trening albastru, peste ai cărei pantaloni Îi atârna un drăgălaș colac de grăsime. Un băiat blond, aflat la rând Înaintea mea, i-a spus ”mulțumesc, tanti Filomela!”. Avea buza de sus despicată, tanti Filomela, și o voce foarte groasă și zgâriată, de ofticos. Cred că nu i-am plăcut (e drept că mă uitam cam insistent la buza ei de iepure), pentru că mi-a Întins restul zornăitor
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Era o tipă nouă, mătăhăloasă, Într-un trening albastru, peste ai cărei pantaloni Îi atârna un drăgălaș colac de grăsime. Un băiat blond, aflat la rând Înaintea mea, i-a spus ”mulțumesc, tanti Filomela!”. Avea buza de sus despicată, tanti Filomela, și o voce foarte groasă și zgâriată, de ofticos. Cred că nu i-am plăcut (e drept că mă uitam cam insistent la buza ei de iepure), pentru că mi-a Întins restul zornăitor, cu o mână repezită, care mă elimina
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
spume, ca mărgăritarul, sure, Nisipișul strălucește, râuri scapără-n pădure - În oraș, lumini ca stele presărate-n mii de muri. {EminescuOpIV 120} Și-n poiana ce ridică nalții trunchi cu frunze rare, Raza lunei alb pătează umbra verde din cărare, Filomela împle codrii cu suspine de-amoroși. Joe preschimbat în tânăr, cu immobili ochi sub gene, Pândea umbra mlădioasă unei fete pământene - Ei se văd, ca să se mire, cum de sunt așa frumoși. A fi râu e-o fericire, căci în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Le-ntinde: O barcă de vânt. 6. GENAIA (cca 1868) Creațiunea pământului după o mitologie proprie română. Pământul gând al poetului Rom. În 20 de cânturi. {EminescuOpIV 460} CÎNT I Orbul poet Rom care-a-nvățat să cânte amorul de la filomelă - disperarea de la vijeliile înfiorătoare ale cerului - durerea din mirosul florilor mormântului de sfinți își paște oile de aur ale gândurilor sale; - dă aripi moi pe plaiurile cerului și într-o noapte luminoasă s-a întîmplat să viseze pământul. Lumea moartă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-ți lumin-a serei rosalbe, Tu geniu gândit de cer? Tu ești cântare înnaripată, Iar eu suspin sunt ce te îngîn, Cântare dulce și tremurată, O, du cu tine al tău suspin. lO. VISUL UNEI FLORI (cca 1869 ) Când în lunca-ngălbenită Filomela cîntă-n dor, Viorica vestezită Doarme-n valea fără flori. Și visează vis de aur Văile umbră și miros Unde-n luncile de laur Vântul cântă răcoros. 11. POVESTEA (1869) Eu vin din miază-noaptea steloasă, nevăzută, Care resfrînge astrii în marea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
soția lui Ulise; Laodamia, soția lui Protesilau; Evadne, soția lui Capaneu... De altfel, Fabia nu trebuie să facă nici ca Procne (care i-a servit soțului Tereu membrele propriului fiu, Itys ca să-l pedepsească fiindcă o violase pe sora sa, Filomela), nici ca Medeea, fiica lui Aetes (care a tăiat copiii avuți de la Iason ca să se răzbune pe el, când a devenit soțul Creusei), nici ca Danaidele, nurorile lui Egipt (care și-au ucis proprii soți), nici precum Clitemnestra (care și-
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
se manifestă la el prin deschiderea discursului spre formele lumii materiale, transformarea istoriei și a mitologiei În obiecte de reflecție lirică. Materia este, pentru el, natura, firea, particularizată, s-a văzut, prin cîteva elemente: vîrful de delișor, apșoara, crîng-Înveselit, valea, filomela, ruinele unei cetăți faimoase etc. Acestea constituie În cea mai complexă compoziție a sa, Primăvara Amorului, peisajul intim, figurat prin„căscioara” așezată pe vîrful unui deal lin, nu departe de o „gîrliță”, deasupra unei vîlcele Înflorite, unde mieii „pasc, alerg
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imens suspin. Dragostea e un „magnet dulce”, un „foc greu” În piept, o tovărășie plăcută și o gîrlă de suspinuri pe care poetul, fire comodă, le vrea cît mai ușoare („suspinuri, fiți mai ușori”). Simbolul jelaniei În iubire devine, acum, filomela, iar cadrul ei de desfășurare este crîngul, pajiștea În ambianță nocturnă. Apare și plăcerea În suferință: „Ș-Îmi place ceasul de chin, Voi pururea să suspin”, Însă acest om simțitor și pătimaș nu stăruie În jertfă și amărăciune. Nu vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
urmează Îndeaproape, cum s-a dovedit, un poem de Lamartine. CÎrlova particularizează prin jalea lui dulce și plăcerea pe care o pune În singurătate această vale a plîngerii literare. Poezia este o petrecere Într-o singurătate populată cu rîuri murmurătoare, filomele și păstori orfici. Gustul romanticilor pentru marile panorame Îl aflăm și la CÎrlova, mai puțin priveliștile alpine sălbatice. Decorul este la el dominat de coline blînde și udat de rîuri molcome. Muntele Închide (ocrotește) acest peisaj În care toate elementele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de coline blînde și udat de rîuri molcome. Muntele Închide (ocrotește) acest peisaj În care toate elementele participă la o simfonie a dulcelui și a plăcerii: dumbrava revarsă „cu dulceață” din sînu-i un vînt răcoros, zefirul ascultă „cu plăcere” cîntecul filomelei, luna se urcă pe orizont „plină de plăcere”, de departe se aude „cu plăcere” glasul de păstorițe și fluierul de păstor melancolizat etc. Privirea lunecă moale peste acest peisaj securizant și se oprește, strategic, la marginile lui. Nici o dorință, la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
observăm? Că printre elementele de referință ale imaginarului poetic se află marea sub forma undelor muginde, munții fumegoși, stîncile vulcănoase, se află ierburile sălbatice, turmele de dobitoace, turnurile copleșitoare prin simbolistica lor istorică, mușchiul verde ce crește pe zidurile umede, filomela, dintre păsări, calul, cîinele și oaia, dintre animalele domestice, cetățile În ruine și cetățile ideale (Santa Cetate), interioarele de casă și veșmintele (Mihaida), pietrele exotice (Santa Cetate)... Se află, mai ales, În număr impresionant, ceea ce poetul Însuși numește „ființele aeriene
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
simțul datoriei morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai agitată. Ea adună semnele lirice ale epocii: lacrimile, suspinele, salcia plîngătoare, trista filomelă, piatra mută a mormîntului, fintîna, noaptea dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă liră și mută, și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
peisaje În poezia lui Bolintineanu. Cel din primele versuri (O fată tînără pe patul morții) nu se remarcă prin nimic. Crin, plîngeri ca un „prefum de noapte”, lumina ce moare-n „sînul nopții”, „buze de rouă”, plăceri molatice, argil molatic, filomela și moartea dulce - arată tendința de a senzualiza elegia, În spiritul, dealtfel, al romantismului minor. Poetul este mai imprudent confesiv decît contemporanii lui, glasul trece mai sincer, mai expus la ridicol printre imagini poetice obosite. Este o explicație pentru faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
străină (CÎntec grădinăresc). Din lumea păsărilor, Conachi caută corespondențe, În stilul epocii, cu păsările elegiace, singuratice: turtureaua, privighetoarea. Ienăchiță compara ibovnica lui cu puișorul canar, Pann introduce mierlița, cucul. I.C. jură pe șoim și, Încă o dată, pe turturică și privighetoare. „Filomela” devine un simbol romantic curent. Din sfera micilor viețuitoare, Conachi dă atenție fluturelui, iar dintre arbori alege fagul („copaciul mare”), sub crengile căruia are Ioc mistica Întîlnire și se desfășoară marele ceremonial. 18. Dintre instrumentele muzicale, Conachi găsește o afinitate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]