2,868 matches
-
unde văzduhul abia ghicit este licărirea atâtor mistere sus în desime e ascunzișul ultim și leagănul matern din trei ramuri îngemănate se poate întrezări - da - și dulcea taină a celui mai îndepărtat fruct tocmai la capătul celei mai lungi și firave crengi pe care piciorul desculț prudent o palpează neîncrezător în promisiunile elasticității dar mai insistentă decât primejdia e chemarea primejdiei ea pe copil îl atrage mai intens decât rodul semn că există și fructele inaparente ale voinței de a-ți
CULEGĂTORII by Dinu Flămând () [Corola-journal/Imaginative/5239_a_6564]
-
aud cum mă strig, acum, când mai toate adjectivele și adverbele mele nu mai sunt decât niște începuturi de cicatrici, când se deznoadă conjuncțiile, iar virgulele se înmulțesc ca termitele, acum când verbele se târăsc și mai lasă abia o firavă dâră de sânge pe pagină, când stau între șoapte ca între urlete foarte obosite. Aud cum mă strig, din rărunchi, „Tu, ăla, Ion Pop, Pop V. loan!" Dar acela nici nu tresare, rămâne în banca măgarilor, -nu mi se-ntoarce
După atâtea ocoluri by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/5981_a_7306]
-
pe o ușă cu mine în brațe, cea atât de ușoară, întinsă într-un pat de spital. Sunt goală! și tu îmi scalzi veșmântul în lacrimi, îl treci prin amintire ca un brâu de in, atât de subțire și de firav, sperând să nu te risipești. Sunt goală! ca o flacără de lumânare deasupra creștetului tău, nu îți întoarce privirea, mergi și respiră cu mine de-odată, împotriva adierii de-afară!
Poeme pentru Odette by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7540_a_8865]
-
mantia de mîndrie Pe jos, s-o calci cu tălpile mărunte, Sufletul meu vrea chinuri moi să-nfrunte Și-ascunse în ungherul de chilie Unde te joci cu mine-n pielea goală, Nesăbuită, chiar sub crucifix, Îngăduiți de-un Crist firav și trist Ce știe că sărutul nu-i greșeală, Ci ne îmbie-n biblii, prin cuvinte, La dragoste să luăm mereu aminte...
Cum să te fac să-mi înțelegi iubirea? by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8419_a_9744]
-
ca sursă de problematizări, este tocmai faptul că Dionissos, simbolul unei masculinități puternice, cîntată orgiastic de bachante (menadele sau “furioasele”) apare ca un scelerat, ca un debil fizic, aproape neputincios. E deja altă imagine decît aceea, cunoscută, de efeminat și firav la trup, copilul lui Zeus cu muritoarea Semele, adăpostit de furia zeiței Hera în casa regelui Athamas, unde trăiește travestit în haine de femeie. Și este o altă miză pe care o imprimă regizorul montării. (De aici, oare, de la travestiul
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
vânează orice așa-zisă slăbiciune umană, iar derizoriul este privit prin lentila fantasticului și a absurdului. De aceea prozele sale sunt, mai toate, niște farse, deși unora le pot părea pamflete deghizate. Sigur, pe undeva se face simțită și o firavă tendință moralizatoare, dar această impresie ține de natura subiectului în sine. Poate fi aici și o parodie la adresa literaturii satirice (istoricizate oricum), dacă nu chiar a mijloacelor literaturii în general. Cam ca la Urmuz. Numai că prozatorul ieșean nu construiește
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
solicită ferm „o structurare a enunțului literar care să excludă orice ambiguitate în receptare” (p. 23). Imperativul momentului, dictat de autoritățile politice, era o poezie pur denotativă și orice îndepărtare de acest imperativ care contrazice însăși esența poeziei (cea mai firavă urmă de ambiguitate sau de pretinsă obscuritate) îl putea transforma pe poetul respectiv într-un „dușman al poporului”. Instaurarea cu entuziasm bezmetic a principiului inteligibilității a dus la o epurare pe scară largă a tot ceea ce ținea de chiar substanța
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
vol. III) și întîlnire la judecata de apoi de Petru Dumitriu, în Supraviețuirile lui Cosașu. Aici e proba talentului în cazul unor "cópii după natură". Nu poți să nu compari, iar Miron Bergmann vădește o înzestrare de romancier mult mai firavă decît a celor citați mai sus, deși în Tinerețea unui comisar politic sînt și cîteva scene tari izbutite, tensiuni bine dozate, atmosferă. Dar, cu excepția personajului Miron, celelalte sînt doar contururi în tușe prea groase sau prea subțiri, fără carne vie
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
Compozitorul-pelerin slujește pe proprietățile boierilor marii muzici. Existența lui este, într-un fel, bigotă, aspirațiile-i sunt eminamente de împrumut, înrobirea eului pînă la pierderea identității anulează orice fel de originalitate, care aparține, în mod solemn, altora. Ca o plantă firavă, răsărită și apusă la umbră, plantă pe care lumina zilei ar orbi-o și vîrtejul existenței publice ar îngropa-o, pelerinul cochetează cu anonimatul, fiind tipul de compozitor emblematic pentru începuturile creației muzicale savante, cînd orgoliul auctorial nu-și inaugurase
Originalitatea călătorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12077_a_13402]
-
din ele doar niște ochiuri de geam..." Urcând treptele casei, autorul aude glasuri: "Glasul mamei, glasurile tuturor celorlalți ai casei mă obsedau, populau universul incert al amintirilor... ŤPe cine cauți tu?ť... La început mi s-a părut că glasul firav face și el parte din cortegiul sonor al amintirilor. ŤPe cine cauți tu?ť, îmi revenii. Un copil de patru ani. El îmi punea întrebarea". Mi se pare extraordinar finalul acestei cărți despre teatrul românesc contemporan, cum n-am mai
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
din alte timpuri istorice și alte spații culturale decât cele ale dictaturii ceaușiste, este exagerat, ba chiar ridicol, a vorbi în atare situație despre o rezistență, fie ea și prin cultură, dar ea a fost aproape singura lumină, oricât de firavă, din acei ani ai întunericului. O altă utopie, a literaturii, începea să dubleze realitatea tot mai sordidă a unei lumi fără nici un sprijin spiritual și moral, religios ori civic, în afara artei. în acest spirit profund utopic s-a format noua
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/12608_a_13933]
-
căreia Mitzura Arghezi și Traian Radu îi fac numeroase observații de amănunt în nota asupra ediției. Există cu adevărat un apetit semnificativ al exegezei critice consacrate operei argheziene în anii de după revoluția din 1989? Semnele unei receptări (generoase) sunt prea firave pentru un scriitor atât de mare. Au apărut două cărți de istorie literară, special consacrate subiectului: Întâlniri cu Arghezi (1992) de Gh. Bulgăr și Arghezi necunoscut (1998) de Pavel }ugui, la care mai sunt de adăugat referințele Anei Selejan din
Cota lui Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12701_a_14026]
-
însumează "aproape întreaga operă poetică", precum și altele, inclusiv cel de Opere (1967), carte "gîndită însă nerealizată ca ediție critică". Cu toate că în mai mică măsură readusă la suprafață, nici publicistica lui Goga n-a fost, sub regimul comunist, neglijată: "Un dezgheț firav se produce în 1967, cînd, sub îngrijirea Veturiei Goga (cîtă putere de a decide va fi avut?), apare la Editura Tineretului un volumaș de Pagini noi". Urmează alte cărți: Pagini publicistice, o selecție făcută de Silvia Urdea, în 1981, Ne
Cazul Goga (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12794_a_14119]
-
indiferent că sunt propuse de comuniștii lui Ziuganov, naționaliștii lui Jirinovski sau oamenii lui Putin. Ca și în România, dreapta democratică, divizată și contradictorie, are puține șanse să ajungă la putere, deși soluțiile ei ar putea redresa real societatea rusă. Firavul început de democrație ar putea fi, în consecință, oricând retezat, rușii tinzând să revină la structurile de tip autocratic, precomuniste, imperiale. Chiar și foști dizidenți, ca Soljenițîn sau Zinoviev au ajuns să susțină că "sufletul rus" este mai apropiat de
Dilemele Rusiei de azi by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/12834_a_14159]
-
această convingere despre onestitatea sa. De aici decurge toată drama sa, din faptul că e o victimă sigură a suspiciunii, ca regim moral maladiv. Citind atent și cu o anumită generozitate, acestea sunt conexiunile ce pot fi făcute (posibile trimiteri firave spre un existențialism abia întrezărit), poate puțin cam abuziv. E o bună doză de supralicitare într-o astfel de conexiune, dar ea nu e cu totul nemotivată. Desigur, sunt de acord că aș putea fi acuzat de prea multă imaginație
Calvarul lui Liviu Rebreanu – romanul unei disculpări (I) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12854_a_14179]
-
răspunsuri și orizonturi limpezite, revelații și mai ales poezie... În copilăria mea, mama hotărâse să botezăm un prunc, și să-i fiu nașă eu. Ce minunat, o nașă-copil, să-l duc în biserică și să-l primesc în brațele mele firave după creștinare și să-mi poarte numele. Din toate câte s-au spus și s-au făcut cu acel prilej nu țin minte decât o emoție copleșitoare, spaima mea de a nu se îneca pruncul în cristelniță, dublată de spaima
Memoria inimii by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/12336_a_13661]
-
decât șansa de a intra într-un dialog fertil dincolo de granițele actuale și să fie receptat cum se cuvine măcar în România. Sunt încrezător când mă gândesc, poate cu exagerare, că viitorul romanului basarabean are ca stimulent o tradiție prea firavă și prea mult hărțuită de politică și istorie. Perspectivele romanului basarabean stau - o știm cu toții și o repet cu obstinație - în participarea lui directă la viitorul literaturii române, după cum perspectivele literaturii române stau în capacitatea ei de integrare europeană. De
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
nu ne mai sunt destinate." (Secolul nostru) Din această perspectivă, multe dintre vechile poeme par să-și fi găsit acum un răspuns, chiar dacă unul în negativ, plin de deznădejde. Ana Blandiana este categorică acolo unde odată ar fi strecurat o firavă îndoială sau un început de interogație. Între metafora figurativă a frunții ca "o piatră peste care trec și se-ntorc/ valurile fluxului și ale refluxului" (Fruntea mea, 1990) și cea cvasi-metafizică "nu văd decât/ fluxul și refluxul unor sensuri/ reverberate
Sensul în derivă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12369_a_13694]
-
Am mai vorbit despre acest Ťismť suprem și nu aș vrea să las impresia că mă obsedează. Cuvîntul se vehicula și înainte să fi luat eu drumul spre Occident. Dacă mă gîndesc bine, cred că deja tăiam cu această ață firavă mămăliga în patru în discuțiile cu viitorii cenacliști de luni, care gravitau la început prin preajma revistei Amfiteatru unde eram eu slujbaș. Și cred că eram și eu entuziasmat îndeobște de latura neconformistă a acestei energii, ușor dezabuzată, ce te îmboldea
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
lectură a poemului Falduri de Ion Barbu,/ m-am hotărît, în sfîrșit,/ să-mi încerc și eu norocul, și să mă geometrizez.// Căutam, nu-i așa,/ triunghiul, cercul, sfera,/ sătul să mă tot privesc/ sub cele o mie de chipuri firave,/ multicolore, dezordonate șei speriate" (Influențe livrești). Dar autorul cunoaște și momente de ezitare pe drumul metamorfozei geometrizante, notificînd fazele ei intermediare, pitorești. Nefiind un Arhimede, compasul său e amețit aidoma unui biet animal, iar o șuviță de sînge trece " bizară
De la "cumințenie" la necumințenie și înapoi by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12489_a_13814]
-
pitorești. Nefiind un Arhimede, compasul său e amețit aidoma unui biet animal, iar o șuviță de sînge trece " bizară transfuzie " din brațul său în brațul metalic al instrumentului. Cercul ce ia naștere astfel e, la rîndu-i, nedesăvîrșit, indecent: Stau în firavul cerc și ascult/ cum punctele lui bîzîie, mișunînd pe circumferință,/ găsesc că-i foarte multă obrăznicie în nerăbdarea lor/ și cam prea multă necuviință" (Nu sînt Arhimede). Tranziția de la inform la Formă se arată dificilă, încărcată de vise confuze, de
De la "cumințenie" la necumințenie și înapoi by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12489_a_13814]
-
pe circumferință,/ găsesc că-i foarte multă obrăznicie în nerăbdarea lor/ și cam prea multă necuviință" (Nu sînt Arhimede). Tranziția de la inform la Formă se arată dificilă, încărcată de vise confuze, de telurice năluciri: Foarte amețit este/ bietul meu centru, firavă foarte/ e amărîta mea margine,/ pe care abia o mai simt,/ abia o mai bănuiesc,/ mai curînd visînd-o, închipuind-o,/ ca marinarul flămînd de-un țărm" (Psalm). în final, "simplificat între atîtea/ muchii și linii frînte" (Spital), spiritul accede la
De la "cumințenie" la necumințenie și înapoi by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12489_a_13814]
-
nu mai este în măsură să surprindă pe nimeni. Întrebarea care se pune este însă cum trebuie (re)citită astăzi o asemenea carte? Ca un produs marcat temporal (anul primei redactări a fost, repet, 1987), un document recuperat aparținînd destul de firavei noastre istorii a rezistenței anticomuniste prin literatură, sau ca un roman fictiv publicat (în ediție defintivă) în anul 2004 și, de aceea, supus exigențelor estetice ale timpului nostru? Sau, altfel spus, mai poate fi citit astăzi acest roman altfel decît
Hans Castrop în România comunistă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12484_a_13809]
-
repetate obsesiv pînă cînd răspunsurile vor deveni obligatorii, vizibile și, mai ales, definitive. Pînă la răspunsurile practice, avem unul simbolico-poematic: Sulina este o utopie istorică, un exercițiu pur de ficțiune administrativă, o fabulație a geografiei și un germene carbonizat, o firavă resursă de ADN pentru Europa de mîine. Geografia: Sulina este cea mai estică localitate a României, așezată pe malul drept al brațului cu același nume, doar la cîțiva kilometri de confluența acestuia cu marea. Lipită ca o carapace pe trupul
Sulina, un oraș adormit între ape by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11416_a_12741]
-
vedere literar. Este evocată povestea savantului, a ciberneticianului și a receptorului, pe de o parte, și a poetului, pe de altă parte, în care toți ajung, ca păianjenul și prada, pe aceeași pânză. Poezia - literatura în genere - pare o țesătură firavă și nesigură. Nimic mai fals. Pânza păianjenului este foarte rezistentă și aproape invizibilă, precum sunt și subtilele fire ce îi leagă pe îngeri de oameni, pe oamenii de Dumnezeu, pe Dumnezeu de diavol: Acea materie sensibilă și inexistentă ne vorbește
Poetul în ultimii 25 de ani by Raluca Ciochină () [Corola-journal/Journalistic/11428_a_12753]