531 matches
-
Nicolae Constantin Paulescu (n. 11 noiembrie, , 1869, București - d. 19 iulie 1931, București) a fost un om de stiinta român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai tarziu insulină. Nicolae Constantin Paulescu s-a născut la 8 noiembrie 1869 în București pe Calea Moșilor nr. 69, părinții fiind
Nicolae Paulescu () [Corola-website/Science/297856_a_299185]
-
sânge a animalelor diabetice, el ar fi declarat că injecțiile nu ar avea efect: În ce-i privește pe Banting și Best, Ian Murray îi consideră drept niște cercetători care au confirmat descoperirile lui Paulescu. Răspunzând campaniei internaționale inițiată de fiziologul scoțian Ian Murray, profesorul A.W.K. Tiselius, vicepreședinte al Fundației Nobel, recunoaște în 1969 meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-și speranța că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiata cum se cuvine de
Nicolae Paulescu () [Corola-website/Science/297856_a_299185]
-
(n. 16 octombrie, 1708, Berna - d. 12 decembrie, 1777, Berna) a fost un medic, anatomist, matematician, fiziolog, botanist, entomolog, publicist științific, poet și politician elvețian în timpul iluminismului. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Haller. Albecht von Haller a provenit dintr-o veche familie berneză, fiind al 5-lea copil al juristului precum funcționarului public Niklaus Emanuel
Albrecht von Haller () [Corola-website/Science/312398_a_313727]
-
(n. 27 aprilie 1868, Sascut, Bacău - d. 20 iulie 1926, București) a fost un medic veterinar și fiziolog român, membru corespondent al Academiei Române. A fost profesor la Universitatea din București (1904 - 1926). Este unul dintre întemeietorii fiziologiei moderne românești. A colaborat la marele dicționar de fiziologie francez. A lucrat mai mulți ani în cadrul Institutului Marey din Paris și
Ioan Athanasiu () [Corola-website/Science/307075_a_308404]
-
teologice la Leipzig, Kummer a lucrat din 1857 până în 1863 ca învățător privat, apoi ca pastor auxiliar ("Kurat") în Zerbst 1863-1877. În această funcție, și cu toate că s-a ținut de asemenea om de știință, el s-a îndreptat strict împotriva fiziologului și avocatului teoriei evoluționiste germano-elvețian Karl Vogt (1817- 1895), reproșându-i într-o scurtă polemică, publicată în anul 1868, unilateralitate prin sprijinirea Darwinismului, dar a și început să publice cărți științifice în urma cercetărilor sale, începând cu „Viața plantelor” (1870). Deja
Paul Kummer () [Corola-website/Science/335635_a_336964]
-
care, prin aplicarea ei la înțelegerea factorului uman care intervin în designul echipamentelor, sistemelor și metodelor de lucru care vor fi aplicate pentru a îmbunătăți condițiile de lucru. Practicienii factorului uman provin dintr-o varietate de medii, predominanți fiind "psihologii, fiziologii, designerii, antropologii, specialiștii în comunicarea școlară" și "specialiștii în calculatoare." Există câteva universități din lume care studiază noțiunea de factor uman până la nivelul de doctorat: / Human Factors Research Group (HFRG) și Universitatea din Nottingham asigură rg/manufacturing/humanfactors/teaching.aspx
Factorul uman () [Corola-website/Science/325929_a_327258]
-
Ivan Petrovici Pavlov (în limba rusă "Иван Петрович Павлов" n. 14 septembrie 1849 - d. 27 februarie 1936) a fost un fiziolog, psiholog și medic rus. I-a fost acordat Premiul Nobel pentru Medicină în 1904 pentru cercetări referitoare la sistemul digestiv. Pavlov a fost cunoscut pentru că a fost primul care a studiat fenomenul condiționării clasice, în experimentele pe care le-a
Ivan Pavlov () [Corola-website/Science/302153_a_303482]
-
(n. 2 martie 1883, la Guildford, Surrey, Marea Britanie - d. 27 septembrie 1967, la Farnham Common, Buckinghamshire, Regatul Unit) este un fiziolog și bacteriolog englez, membru al Societății Regale din Londra. În 1935, Gerhard Domagk tocmai a pus la punct Prontosilul (sulfamidochisoidină). În același an, Colebrook demonstrează activitatea acestui medicament contra "streptococului hemolitic" din maternități și îl aplică, cu succes, în tratamentul
Leonard Colebrook () [Corola-website/Science/321666_a_322995]
-
decompresie ale scafandrilor. 1931: este realizat tot de către Robert Davis un cheson prevăzut cu trei compartimente ce avea posibilitatea de a se cupla cu un cheson submersibil presurizat în care scafandrii să efectueze decompresia într-un mediu uscat. 1935...1946: fiziologi ruși sub conducerea lui A. D. Orbelli investighează folosirea heliului în amestecurile respiratorii pentru scufundări în saturație de până la 200 m adâncime. 1937: este consemnată prima scufundare realizată cu amestec heliu/oxigen (Heliox) în scopuri civile, de către americanul Max Gene Nohl
Scufundare în saturație () [Corola-website/Science/313849_a_315178]
-
unul din fondatorii geneticii biochimice. Bunicul patern, Sir Alfred Baring Garrod (1819-1907), a fost, între altele, o autoritate în domeniul bolilor reumatice și unul din consilierii medicali ai reginei Victoria, iar unchiul ei, Alfred Henry Garrod (1846-1879), a fost un fiziolog și zoolog cunoscut, profesor de fiziologie si anatomie comparată. Mama ei, Laura Elisabeth Smith, se trăgea și ea dintr-o familie de medici, bunicul din partea maternă fiind baronetul sir Thomas Smith, chirurg faimos în vremea sa. Doi frați ai ei
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
sunt bogat irigate cu sânge (plămâni, organe vitale) sunt țesuturi rapide care pot absorbi mai rapid gazul inert, pe când țesuturile bogate în grăsimi (cartilajele, oasele), sunt țesuturi lente unde degazarea (decompresia) are loc mai greu. Inițiatorul acestei teorii a fost fiziologul englez John Scott Haldane, care în anul 1908 introduce conceptul de perioadă de semisaturație. Haldane a ales 5 tipuri de țesuturi de 5, 10, 20, 40 și 75 minute. El a demonstrat de asemenea că decompresia atinge o valoare critică
Decompresie (scufundare) () [Corola-website/Science/313552_a_314881]
-
reale “ospețe” de poezie și mistică filocalică. Andrei Scrima îi prezintă pe profesorul Mironescu, pe matematicianul și poetul Dan Barbilian (Ion Barbu). Îl cunoaște pe Părintele Daniil și participă la conferințele de la Antim ale Rugului Aprins. Se împrietenește cu doctorul fiziolog Gheorghe Dabija și se îndrăgostește de poezia lui Vasile Voiculescu, în care se regăsește. Între 1955 si 1957 vizitează în fiecare vară Schitul Rarau, unde este inițiat și instruit în tainele Isihasmului - ale “Rugăciunii Inimii“ - de însuși starețul Schitului, Ieroschimonahul
George Văsii () [Corola-website/Science/326811_a_328140]
-
(n. 17 octombrie 1833 - d. 11 noiembrie 1886) a fost un fiziolog și politician francez. Născut la Auxerre, se înscrie inițial la Școala Tehnică din Paris cu intenția să devină inginer, dar abandonează cursurile și obține un doctorat în drept în 1857. Sub influența unui zoolog celebru al vremii, Louis Pierre Gratiolet
Paul Bert () [Corola-website/Science/322737_a_324066]
-
să devină inginer, dar abandonează cursurile și obține un doctorat în drept în 1857. Sub influența unui zoolog celebru al vremii, Louis Pierre Gratiolet (1815-1865), este interesat de fiziologie, devine student al lui Claude Bernard, unul dintre cei mai mari fiziologi din secolul al XIX-lea, și fondatorul medicinei experimentale. Obține doctoratul în medicină în 1864 (teza referitoare la transplanturile pe animale), doctoratul în știință în 1866, apoi este profesor de fiziologie la Bordeaux în 1866 și Sorbona în 1869. Devine
Paul Bert () [Corola-website/Science/322737_a_324066]
-
(n. 12 ianuarie 1580 - d. 30 decembrie 1644) a fost un alchimist, chimist, medic și fiziolog din Țările de Jos de sud. Alte forme ale numelui: Johannes Baptista van Helmont, Jean-Baptiste van Helmont și Joan Baptista van Helmont. Pe lângă valoroase contribuții în domeniile mai sus menționate, i se atribuie introducerea cuvântului "gaz", ca denumire pentru una
Jan Baptista van Helmont () [Corola-website/Science/312522_a_313851]
-
(n. 26 septembrie 1886, Bristol - d. 3 iunie 1977, Cambridge) a fost fiziolog englez, unul din fondatorii biofizicii și ai cercetării operaționale. Pentru studiul energiei musculare, i s-a decernat, în 1922, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină. Hill și-a început studiile la "Școala Blundell din Tiverton" de unde a obținut o bursă
Archibald Vivian Hill () [Corola-website/Science/313248_a_314577]
-
Medicină. Hill și-a început studiile la "Școala Blundell din Tiverton" de unde a obținut o bursă la "Colegiul Trinity" din Cambridge. Aici a studiat matematica dar după absolvire, în 1907, a început să fie atras de domeniul fiziologiei. La îndemnul fiziologului W. M. Fletcher, studiază fiziologia la Cambridge (1909 - 1914). După absolvire, este numit profesor de chimie fizică în cadrul prestigioasei universități. În perioada 1920 - 1923, este profesor de fiziologie la Universitatea din Manchester, după care, până în 1926, predă aceeași disciplină la
Archibald Vivian Hill () [Corola-website/Science/313248_a_314577]
-
sistemele vii, dar pot fi găsite și în lumea minerală. De exemplu, multe proteine și membrane celulare sunt cristale lichide. Alte exemple bine-cunoscute de cristale lichide sunt soluțiile de săpun și de diverși detergenți, precum și , și unele argile. În 1888, fiziologul botanist austriac , care lucra la Karl-Ferdinands-Universität, a examinat proprietățile fizico-chimice ale diferitelor de colesterol, care acum fac parte din clasa materialelor cunoscute sub numele de cristale lichide colesterice. Anterior, alți cercetători au observat efecte distincte de culoare, atunci când se răcesc
Cristal lichid () [Corola-website/Science/314335_a_315664]
-
În același an pleacă la Paris, unde frecventează cursurile Facultății de Științe Naturale, obtinând licența în anul 1877. În perioada studiilor pariziene (1874 - 1880) a urmat cursurile și demonstrațiile de fiziologie făcute la Collège de France de către fondatorul metodei experimentale, fiziologul Claude Bernard. În 1980 obține doctoratul în științe naturale la Sorbona cu teza "Études des glandes génitales et des organes segmentaires des Annélides Polychètes" realizata sub conducerea zoologului . Revine în țară și este numit la Catedra de Zoologie și Botanică
Leon C. Cosmovici () [Corola-website/Science/307211_a_308540]
-
diferită. Scufundările la altitudine se efectuează în siguranță prin utilizarea unor tabele de decompresie specializate cum sunt tabelele Bühlmann-700 și Bühlmann-1500 pentru scufundări până la altitudinea de 700 m și respectiv 1500 m. Aceste tabele au fost realizate de către medicul și fiziologul elvețian Albert A. Bühlmann în anul 1972. Scufundările efectuate sub curba de securitate ale tabelului Bühlmann-1500, sunt valabile până la altitudinea de 2500 m. Se pot utiliza și alte tabele de scufundare cu aer cum ar fi tabelele de decompresie cu
Scufundare la altitudine () [Corola-website/Science/313632_a_314961]
-
Richard Darwin Keynes (n. 14 august 1919 - d. 12 iunie 2010) a fost un fiziolog englez. A fost unul din strănepoții lui Charles Darwin și a editat relatările și ilustrațiile referitoare la călătoria pe Beagle a marelui naturalist. A adus contribuții în domeniul neurologiei și anume în studiul transmiterii impulsurilor nervoase de-a lungul neuronilor
Richard Keynes () [Corola-website/Science/320314_a_321643]
-
Bernardo Alberto Houssay (n. 10 aprilie , 1887 - d.21 septembrie, 1971) a fost un medic și fiziolog argentinian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (1947) împreună cu soții Carl Ferdinand și Gerty T. Cori. A demonstrat importanța secreției lobului anterior al hipofizei în declanșarea diabetului. ""... pentru descoperirea rolului jucat de hormonul lobului hipofizar anterior în metabolismul
Bernardo Houssay () [Corola-website/Science/313703_a_315032]
-
(n. 12 iulie 1813 - d. 10 februarie 1878) a fost medic și fiziolog francez. Este considerat părintele fiziologiei și fondatorul medicinei experimentale. Unul dintre marii investigatori științifici în domeniul medicinei, este cunoscut pentru cercetările sale privind mecanismele digestiei, în special pentru descoperirea funcției glicogenice a ficatului, a acțiunii sucului pancreatic și a mecanismului
Claude Bernard () [Corola-website/Science/312695_a_314024]
-
Arthur de Bretagne", pe care, în 1834, o prezintă la Paris, însoțită de o introducere a criticului literar Saint-Marc Girardin. Acesta îl sfătuiește să se reorienteze către medicină. Urmând sfaturile criticului literar, își continuă studiile. Intră în contact cu marele fiziolog François Magendie, care deținea catedra de medicină la "Collège de France" din Paris și devine asistentul acestuia în cadrul spitalului "Hôtel-Dieu". În 1841, Bernard devine "preparator" în cadrul prestigioasei facultăți, în 1843 obține licența, iar în 1855, îi succede lui Magendie la
Claude Bernard () [Corola-website/Science/312695_a_314024]
-
În 1908, a fost înălțat un monument în memoria lui Servet, în orașul francez Annemasse, aflat la circa cinci kilometri de locul în care s-a stins din viață. Pe o inscripție se poate citi: „Miguel Servet, . . . geograf, medic și fiziolog, merită recunoștință din partea lumii întregi pentru descoperirile sale științifice, pentru grija față de bolnavi și săraci și pentru hotărârea de a nu-și lăsa mintea și conștiința controlate de alții. . . . Era de neclintit în convingerile sale. Și-a dat viața pentru
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]