98 matches
-
eroului liric dusă cu „armele“ satirei / pamfletului împotriva împotriva „saltimbancilor și irozilor“ din contemporaneitate, împotriva epigonilor: „glorii“ stradale, ori de cafenea, „canalii de uliți“, „panglicari în ale țării“ și vânzători de Patrie, împotriva „vulpilor evlavioase din Sfatul țării“, a „fonfilor“, „flecarilor“, „găgăuților și gușaților, bâlbâiți cu gura strâmba“ că „stăpâni ai nației“, stricători de limbă, de obiceiuri etc., încheind prin invocarea înaltului spirit justițiar carpato-dunărean, întruchipat de Vlad Țepeș), aflată între manuscrisele poetului de la Academică Bibliotecă Română din București, sub indicativul
Câmpul Cerbului () [Corola-website/Science/310397_a_311726]
-
în grabă la partea bună și miloasă, dar narațiunea lui se termină cu murmurul său. Narațiunea trece la un punct de vedere exprimat la persoana a III-a pentru linia de final: "Un pumn de sare îi umplu gura sclavului flecar". Stilul folosit de Camus în "Renegatul" este reprezentativ pentru naratorul fictiv și poate fi uneori dificil de descifrat. Povestirea este scrisă dintr-o perspectivă la persoană I, iar, la fel ca și naratorul, limbajul este confuz, incoerent și dezorganizat; lăsând
Renegatul sau un spirit confuz () [Corola-website/Science/333259_a_334588]
-
ridicol ca o armată slabă ca a noastră să iasă acum la atac. Scârbit de toată aiureala, Honda Heihachiro se ridică indignat în picioare: — Asta-i o discuție sau ce e? Oameni cărora le plac discuțiile nu-s decât niște flecari. Eu, personal, nu pot sta aici cu mâinile-n sân. Mă scuzați că plec primul. Honda era un om fără talent la vorbă, dar cu caracter puternic. Atât Tadatsugu cât și Kazumasa insistaseră asupra validității propriilor lor argumente, provocând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pare puțin fastidios, la cvartetele în si bemol major și do diez minor. Totuși, eram pe atunci o familie cu șapte copii. Și, întâmplător, nici unul dintre noi nu avea limba legată. E o situație extrem de serioasă când șase guralivi și flecari debordanți au în casă un invincibil campion vorbitor. E adevărat, Seymour nu a ținut niciodată să-și aroge acest titlu. Și dorea cu ardoare să vadă pe unul sau pe altul dintre noi întrecându-l sau supraviețuindu-i într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de La Bruyere (Teofrast, 1966Ă ca parte introductivă a operei sale, Caracterele sau moravurile acestui veac, publicată în secolul al XVII-lea. În opusculul lui Teofrast sunt descrise 30 de tipuri de persoane sub următoarele denumiri: 1. Prefăcutul; 2. Lingușitorul; 3. Flecarul; 4. Grosolanul; 5. Amabilul; 6. Neobrăzatul; 7. Guralivul; 8. Născocitorul de știri; 9. Obraznicul; 10. Zgârcitul; 11. Mojicul; 12. Inoportunul; 13. Pripitul; 14. Prostănacul; 15. Brutalul; 16. Superstițiosul; 17. Nemulțumitul; 18. Neîncrezătorul; 19. Nesimțitul; 20. Prost-crescutul; 21. Înfumuratul; 22. Cărpănosul
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
de manifestare zilnică în societate, în mare măsură criticabil. Spre deosebire de virtuțile lui Aristotel, aceste trăsături de caracter nu reprezintă o medie între extreme. Despre laș se poate spune că e opusul curajosului, iar despre zgârcit că este opusul mărinimosului, dar flecarul, guralivul, amabilul, neobrăzatul nu au corespondent în planul virtuților. Apare deci ideea că oamenii pot fi caracterizați prin unele trăsături pregnante ale comportamentului lor, fără să căutăm în toate cazurile trăsături de profunzime, de tipul virtuților ce țin de principii
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
comportamentale deviante, relevându-se caracterul lor imoral, precum și trăirile afective și atributele relațional-adaptative corespondente. Tablourile caracteriale prezentate, deși asociază trăsături și simptome psihopatologice, au o deosebită acuratețe și prin reliefarea rolului adaptativ sau maladaptativ al unor repere în funcție de context. Astfel, flecarul, înfumuratul, grosolanul, zgârcitul, brutalul, neîncrezătorul sunt printre cele mai bine conturate. De fiecare dată este evidentă raportarea la dinamica și valorile sociale, depășindu-se astfel cadrul strict medical. Descrierile firii umane nu au fost doar apanajul medicilor și filosofilor din
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
intimă - a lipit poezia de țesutul sensibil al realității. Pe ultimul etaj al acestei stimulări verbale poezia devine flecăreală pură. Vorbirea nu mai simbolizează nici lăudăroșenia, nici zgârcenia, nici infatuarea, ci pur și simplu pălăvrăgeala care face versuri. În portretul Flecarului limba e lăsată să meargă în gol, ca o mașină care s-ar fi pornit din miezul unei conversații indiferente să genereze poezie. Iar Mumuleanu o stenografiază pe pagini întregi, fără să o orienteze spre niciun sens. Nu spune despre
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
limba e lăsată să meargă în gol, ca o mașină care s-ar fi pornit din miezul unei conversații indiferente să genereze poezie. Iar Mumuleanu o stenografiază pe pagini întregi, fără să o orienteze spre niciun sens. Nu spune despre Flecar doar că e vorbăreț, îl lasă să o arate în timp real: Încep num-nșir și spun, C-alui moș era om bun, Moașă-sa pildă-n vecini Ca o matcă la albiniTatăl său era blajin Om cu suflet de creștin
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
asta nouă a lucrurilor nu era altceva decât o întunecare vremelnică a minților, asemenea strâmbăturilor unui bețiv, da, un soi de mahmureală care, într-o bună zi, avea să ia sfârșit de la sine. Ce puteau ei schimba în esență, toți flecarii ăia în haine de piele? De pildă Krasnâi, a cărui principală ispravă era să mobilizeze activiștii, pentru a smulge cupolele bisericilor din împrejurimile Dolșankăi. Sau Batum care, când n-avea o sticlă în mână, nu cunoștea decât două gesturi: să
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
și eleganți. Iluzia de tinerețe era creată de arta lui de a fi mereu actual, mai curând decât de felul de a se îmbrăca. Ceea ce spunea avea, de fapt, prea puțină importanță, căci în cursul deja lungii sale vieți de flecar care spune adevăruri, fusese rând pe rând maoist, comunist, anticomunist, liberal, antiburghez, deși trăia în cartierul cel mai burghez, apărase toate cauzele și contrariul lor, dar mai cu seamă știa ce trebuie să spună pentru a trece drept contestatar, revoluționar
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
brechechechex, coax... Rămân să se înfrunte, ridiculizând moda concursurilor literare a vremii, Eschil și Euripide, fiecare văzându-și opera prin ochii celuilalt, prilej pentru preluarea parodică a unor citate. Dacă Euripide îl numește pe Eschil "un înfumurat, moară stricată,/ Neputincios, flecar neîntrecut,/ Meșter de vorbe, cu eroi prea cruzi", Eschil îi atribuie rivalului său apelativul de "copil al zânei țărănești", făcând aluzie la originea sa umilă, și continuă prin jigniri desigur nedemne de statutul său de mare tragic ("tu care-aduni nimicuri
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
notarul, moșierul, țăranul ș.a.m.d. De fapt, C. schițează rapid, de preferință dialogic, câte un „chip” și un comportament, tinzând să alcătuiască, din fragmente brute, inegale, un fel de mozaic caracterologic: escrocul, arivistul, parvenitul, impostorul, licheaua, nemilosul, descurcărețul, nulitatea, flecarul, netotul, credulul, „speriatul” etc. În momentul apariției acestor proze, a fost remarcată ca merituoasă atitudinea antilirică, sarcastică a autorului, care venea să se opună idilismului cotropitor al sămănătoriștilor. Dar bună parte din nenumăratele „chipuri și suflete” încondeiate de C. sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286148_a_287477]
-
un soi de falsă umanitate, ca și când toți îl iubim la fel și pentru aceleași motive. Îl sărbătoresc mai ales cei pe care el i-a detestat: răii și famenii, panglicarii în ale țării, cei cu evlavie de vulpe, fonfii și flecarii. Îl sărbătorim toți, cu un zel idolatru, ne oblojim mizeriile lângă templul lui și îi stricăm liniștea cu festivitățile noastre dulcege. Nu ne mai este rușine de Eminescu! Iar nerușinarea aceasta nu se va vindeca decât după ce vom avea cuviința
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Într-o secvență lirico-satirică, marcată de interogația retorică "Au prezentul nu ni-i mare?", poetul înfățișează "comedia minciunii", demagogia, fanfaronada. Mai întâi este reliefat un portret individual ("urâciunea fără suflet, fără cuget"), după care urmează un portret colectiv ("fonfii și flecarii, găgăuții și gușații"); spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi..."). În altă parte, poetul satirizează "progenitura de origine romană", întoarsă de la studii din Paris, nonvalorile și consecințele existenței lor: "câștigul fără muncă"; "virtutea ? e-o nerozie; Geniul? o nefericire". În final
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
se manifestă o înfloritoare presă moralizatoare, care se opune presei combative, adeseori caracterizată de o violentă agresivitate față de conducătorii vremii. Richard Steele și Joseph Addison dau deplină strălucire acestui nou tip de presă, publicând în 1709 un renumit periodic: "Tatler" (Flecarul). Acestuia îi succede, în 1711, "Spectator", un cotidian care atingea un tiraj excepțional pentru acea vreme (3000 de exemplare). În secolul al XVIII-lea, presa europeană dobândește o fizionomie și o condiție proprii, contribuind la formarea gustului și educației publicului
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
izolate să fie păstrate multă vreme în memorie cînd lipsește legătura care le unește"156. I Intuiția "Lucrurile! lucrurile! nu voi repeta niciodată de ajuns că noi dăm cuvintelor o putere prea mare; cu educația noastră flecară nu facem decît flecari."157 Rousseau pune foarte mare preț pe folosirea intuiției în procesul de învățămînt. El înțelege intuiția în sensul acțiunii concrete cu obiectul studiat. La vîrsta de 12 ani ideile lui Émile "sînt limitate, dar lămurite; dacă nu știe nimic pe
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
Fîntînă La vreo fîntînă adîncă să nu te uiți în fundul ei, căci amețești și cazi. Să nu trimeți copii mici la fîntîni urlătoare, că i apucăă Dumnezeu fie cu noi! Flăcău Flăcăul care se lă lunea nu se mai însoară. Flecar Flecar, gureș, vorbăreț din cale-afară, pocit la gură etc., să nu crezi că-i un om de treabă, că toate le fonfăiește* și nimic nu pornește. Floare Cînd uzi florile dumineca, fac viermi la rădăcină. Dacă ramurile de măr, vișin
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
care limbajul îl înregistrează. De fapt, este vorba de două dimensiuni ale excesului. Într-o primă instanță avem chiar excesul de cuvinte, incontinența ver- bală, verbigerația. Personajul caragialian se prezintă adesea sub specia vorbărețului, a limbutului, cel care are limbariță, flecarul intratabil pentru care a vorbi nu importă ce, nu importă cu cine devine o necesitate. Cealaltă dimensiune a excesului ne pune în prezența unei deformări, unei torsiuni specifice a limbajului, care provine uneori dintr-o formulă retorică degradată sau din
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să-l privească vorbind și să-i acorde atenția unei priviri : „Vezi bine că vorbesc și tot vorbesc.” (trad. mea, A.M.) Un anumit tip de exhibiționism și o specie de narcisism cu tangentă patologică par să fie trăsăturile individualizante ale flecarului. Limbutul insti- tuie un paradox, în ciuda incontinenței verbale, el nu are nimic de spus. Limbajul se reprezintă pe sine ca procesua- litate, ca articulare, ca semn lingvistic fără vehicularea unui sens, precum mai târziu bruitismele și poemele simul- tane ale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rău» comun, a acestei «tare», a unei antropologii : «palavragii», vreau să zic, oamenii.” (trad. mea, A.M.) Bășcălia este o formă încă mai agravată a flecărelii, dife- rența este de accent. Verbigerația bășcăliosului provine însă dintr-o iritare, care în cazul flecarului nu există, așa cum în bășcălie nu există o deplină juisanță, ci doar o perpetuă stare de excitație. În termenii lui Jean Baudrillard din Strategiile fatale, urmând o logică a supralicitării întru exces, generatoare de simulacre, mai flecar decât flecarul este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cazul flecarului nu există, așa cum în bășcălie nu există o deplină juisanță, ci doar o perpetuă stare de excitație. În termenii lui Jean Baudrillard din Strategiile fatale, urmând o logică a supralicitării întru exces, generatoare de simulacre, mai flecar decât flecarul este bășcăliosul. Putem privi însă bășcălia în două feluri, ca o formă de exces a ceva ce deja este excesiv, o ducere până la ultimele consecințe a flecărelii, ca pe o deformare a ei sau ca pe o trăsătură de caracter
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ei aprinsă figurase averea de care dispunea, dar era un tip gălăgios, greu de Înțeles. Ruby Îl Înțelegea mai bine: era un profesor, adică un personaj alb misterios. Ravelstein se interesa, atât cât e În stare s‑o facă un flecar, de problemele ei cu fiică‑sa curvă, cu fiu‑său cel din Închisoare, cu celălalt fiu seropozitiv, cu brambureala de neveste și de copii ai lor, ale căror necazuri erau prea Încâlcite pentru a putea fi povestite. În unele după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ridicol ca o armată slabă ca a noastră să iasă acum la atac. Scârbit de toată zăpăceala, Honda Heihachiro se ridică, indignat, În picioare: — Asta-i o discuție sau ce e? Oameni cărora le plac discuțiile nu-s decât niște flecari. Eu, personal, nu pot sta aici cu mâinile-n sân. Iertați-mă că plec primul. Honda era un om fără iscusință În vorbă, dar un caracter puternic. Atât Tadatsugu, cât și Kazumasa insistaseră asupra validității propriilor lor argumente, provocând o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
virulență, schimbarea la față se produce odată ce personajele și-au asumat identitatea știută încă din cursul nesfârșitelor conversații din tren. Dacă n-ar fi deciziile ce implică radicala modificare de destin, am spune că am plonjat într-o lume de flecari, de oameni nepăsători, bârfitori, gata să se piardă în nesfârșite, nesemnificative amănunte. În fapt, personajele sunt, încă de la prima apariție, voci care povestesc un destin și ilustrează o fabulă. Julian Lowe, posesorul unui "ochi sofisticat", e sortit unui destin vitreg
Primul Faulkner (II) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6836_a_8161]