81 matches
-
casă.”, substantivul casă este la singular; morfemul ă marchează sensul gramatical ‘singular’ pe care îl conține în opoziție cu morfemul e („El își face case.”), purtător și marcă a sensului ‘plural’. Categoriile gramaticale determină variațiile flectivului din structura binară (rădăcină+flectiv) a cuvântului, orientând flexiunea specifică a claselor lexico-gramaticale ale vocabularului. Flexiunea nominală, proprie substantivului și adjectivului, se realizează prin categoriile gramaticale de gen, număr, caz și determinare și este, în general, o flexiune sintetică. Flexiunea pronominală, caracteristică pronumelui, se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dânsul își știa inima lui,/Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui.” (M. Eminescu, I, p. 84) Determinarea maximă semnifică detașarea unui obiect din clasa de obiecte denumită de substantiv, concomitent cu introducerea în sfera semantică a cuvântului, prin flectiv, a unei informații care-l face cunoscut și, prin aceasta, concret 14, finit. „Cunoașterea” obiectului este precedentă actului comunicării lingvistice sau se realizează în timpul desfășurării acesteia. Se caracterizează prin cunoaștere preexistentă actului lingvistic substantive care denumesc: • „obiecte” unice sau cvasiunice
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
șir un secol de adevăr.” (M. Eminescu, P.L., p. 50), „Și cum vin cu drum de fier,/ Toate cântecele pier.” (M. Eminescu, I, p. 182) Observații: În sintagma nominală în care adjectivul calificativ precede substantivul, morfemul de determinare intră în flectivul adjectivului, reliefând, prin planul semantic al acestuia, perspectiva din care se realizează determinarea categorială: „Pe-ntinsele ape/ Să am un cer senin.” (M. Eminescu, I, p. 216) În exprimarea determinării definite, morfemul -l(a) poate fi dublat de morfemul cel
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
singular și la plural: tron/tronuri. Așadar, numai cazul vocativ se caracterizează printr-o identitate distinctă marcată dezinențial, dar numai la singularul substantivelor masculine compatibile cu acest sens gramatical. În același timp, la vocativ, dezinența cazuală iese din sincretismul număr-caz; flectivul substantivelor în vocativ prezintă o dezinență de număr și una de caz: copil + Ø; copil + Ø + e/ule, copi(l) + i + lor. La substantivele feminine, din motive fonetice, dezinențele de număr și caz, la singular, se amalgamează, cu „victoria” dezinenței
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atribuie numelui din structura predicatului analitic (nominal, în termenii Gramaticii Academiei, și ai gramaticii curente, de tip nominal (vol.II, p.242), ca variantă de predicat semantico-sintactic, în interpretarea ultimei ediții a Gramaticii Academiei) sensurile gramaticale pe care le atribuie flectivul temei verbului în structura predicatului sintetic (verbal): El este stăpân peste acești codri. - El stăpânește acești codri. El a fost stăpân peste acești codri. - El a stăpânit acești codri. El era stăpân peste acești codri. - El stăpân-ea acești codri. El
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic, starea finală a unui proces de evoluție reflectat ca atare de verbul copulativ: Mihai a devenit profesor. Prin aceasta, verbul a deveni îndeplinește două funcții: pe de o parte, atribuie numelui din structura predicatului analitic sensurile gramaticale proprii oricărui flectiv verbal, pe de alta, dezvoltă în planul semantic al numelui o dimensiune eventivă, în același mod în care o face morfemul diatezei dinamice: Ion a devenit bogat. - Ion s-a îmbogățit. Maria a devenit tristă. - Maria s-a întristat. Au
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
variantă verbală este constituită din două componente, una fixă, în general neschimbată de-a lungul întregii flexiuni verbale, care-i asigură stabilitate lexicală, și alta mobilă, schimbătoare, care-i asigură variabilitate morfologică. Între cele două componente: rădăcina (partea stabilă) și flectivul (partea supusă flexiunii și instrument al flexiunii), funcționează relații de interdependență, de intercondiționare reciprocă, de solidaritate morfologică și semantică. Rădăcina este „cauza” primă, condiție și marcă a apartenenței verbului la sistemul lexical al limbii. Rădăcina este purtătoare a sensului lexical
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
alte elemente lexicale, sufixe sau prefixe: a cânta, a descânta, a încânta etc. În același mod se poate modifica și clasa morfematică: a cânta, verb; cântăreață, substantiv etc. În cazul termenilor lexicali derivați, structura morfematică a verbului cuprinde Tema (lexicală) + flectivul: descântasem, încânt-am etc. Din perspectiva sistemului gramatical, rădăcina (tema lexicală) asigură verbului stabilitate lexical-semantică, indispensabilă flexiunii. O formă gramaticală poate funcționa ca unul din elementele de opoziție specifice unei categorii gramaticale, numai dacă își păstrează identitatea lexicală cu celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la alt sens gramatical, în interiorul categoriei diatezei, ci de la un sens lexical: „Am uitat o carte la tine.”, la un alt sens lexical: „M-am uitat la o carte.” Tot așa, în seriile ur-urez-urăsc, manifestă-manifestează etc. Spre deosebire de rădăcină (temă lexicală), flectivul este mai complex; pentru că însuși planul semantic-gramatical este mai complex. Flectivul este constituit din mai multe „straturi”, în funcție de diferitele componente ale mesajului lingvistic, mod, timp, număr, persoană etc. Este mai complex flectivul și pentru că, pe de o parte, întreține relații
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexical: „Am uitat o carte la tine.”, la un alt sens lexical: „M-am uitat la o carte.” Tot așa, în seriile ur-urez-urăsc, manifestă-manifestează etc. Spre deosebire de rădăcină (temă lexicală), flectivul este mai complex; pentru că însuși planul semantic-gramatical este mai complex. Flectivul este constituit din mai multe „straturi”, în funcție de diferitele componente ale mesajului lingvistic, mod, timp, număr, persoană etc. Este mai complex flectivul și pentru că, pe de o parte, întreține relații de solidaritate cu rădăcina (tema) verbală, iar, pe de alta, conține
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
seriile ur-urez-urăsc, manifestă-manifestează etc. Spre deosebire de rădăcină (temă lexicală), flectivul este mai complex; pentru că însuși planul semantic-gramatical este mai complex. Flectivul este constituit din mai multe „straturi”, în funcție de diferitele componente ale mesajului lingvistic, mod, timp, număr, persoană etc. Este mai complex flectivul și pentru că, pe de o parte, întreține relații de solidaritate cu rădăcina (tema) verbală, iar, pe de alta, conține în însăși structura sa lăuntrică alte relații, de interdependență sau numai de dependență, de solidaritate între două sau mai multe componente
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în însăși structura sa lăuntrică alte relații, de interdependență sau numai de dependență, de solidaritate între două sau mai multe componente. În aceste corelații interne se dezvoltă și funcționează fiecare din elementele constitutive. În funcție de structura sintagmei verbale, sintetică sau analitică, flectivul (1) poate face corp comun, sub aspect fonetic, cu rădăcina (cânt+asem) sau (2) poate avea autonomie fonetică (am cânt-at). Structura internă a flectivului reflectă o realitate de natură semantică (în înțelesul larg al termenului), și anume, faptul că sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
interne se dezvoltă și funcționează fiecare din elementele constitutive. În funcție de structura sintagmei verbale, sintetică sau analitică, flectivul (1) poate face corp comun, sub aspect fonetic, cu rădăcina (cânt+asem) sau (2) poate avea autonomie fonetică (am cânt-at). Structura internă a flectivului reflectă o realitate de natură semantică (în înțelesul larg al termenului), și anume, faptul că sistemul categoriilor gramaticale ale flexiunii verbale este, în limba română (și, în general, în toate limbile indoeuropene), un sistem concentric; categoriile cele mai largi (diateza
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perfectului numai în relație de dependență cu sufixul de mai mult ca perfect -se-. Când intră în relație directă cu o dezinență își realizează, din multiplele-i posibilități, valoarea de sufix al prezentului: ven-i-m (sau al imperfectului: cânt-a-m). Flectivul este alcătuit din două alte mari serii de „unități” de expresie: (1) - sufixe tematice, (2) - dezinențele. Sufixele tematice (cu funcție gramaticală) realizează, în relație de interdependență cu rădăcina (tema lexicală a) verbului, forme verbale esențiale, dar, în general, „neîmplinite”. „Împlinirea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântară-m etc., dar poate exprima și singularul aceleiași persoane, în relație cu un sufix de imperfect, de exemplu: (eu) cânta-m sau de mai mult ca perfect: (eu) cântase-m. Dar relația de interdependență nu se stabilește numai în interiorul flectivului, solidar unit (fonetic și semantic) cu rădăcina, ci funcționează și în structuri discontinue, când se dezvăluie mai complexă. Așa, de exemplu, dezinența -e funcționează ca marcă a persoanei a III-a indicativ prezent (pentru anumite categorii de verbe): (el) merg-e
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exprima persoana a III-a a modului indicativ prezent: cânt-ă (el, ei), constituindu-se într-o marcă a persoanei a II-a singular, a modului imperativ: Cânt-ă (tu)! Fiecare din cele două componente ale structurii morfematice a verbului; rădăcina și flectivul (alcătuit din sufixe tematice cu sens gramatical, dezinențe, morfeme libere - verbele auxiliare etc.) se constituie, direct sau indirect, în criteriu de constituire și identificare a unor clase și subclase de verbe. Rădăcinatc "R\d\cina" În funcție de caracterul schimbător sau neschimbător
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se grupează în două mari clase: a. verbe regulate b. verbe neregulate Verbe regulatetc "Verbe regulate" Verbele regulate păstrează, în linii mari, neschimbată rădăcina în toată paradigma flexiunii. Schimbarea sensului gramatical al formelor verbului își află expresia doar la nivelul flectivului, odată cu modificarea acestuia: cânt (prezent indicativ, persoana I), cânt| (prezent indicativ, persoana a III-a), cântAM (imperfect indicativ, persoana I), cântAȚI (imperfect sau prezent indicativ, persoana a II-a, plural), cântASEȘI (mai mult ca perfect indicativ, persoana a II-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sta merg împreună prin „regularitatea” neregularităților care le caracterizează în flexiune. Ele prezintă tot patru forme de realizare a rădăcinii, care sunt, însă, reductibile la trei, dacă sunt privite dintr-o altă perspectivă. Considerând rădăcina elementul morfologic rămas după înlăturarea flectivului din structura unei forme verbale, cele patru rădăcini ale verbelor a da și a sta ar fi: (1) - rădăcina da(sta-), la tema de singular a prezentului (da-u, sta-u etc.) și în structura temei de participiu (da-t), (2
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
peste elementul vocalic final al rădăcinii. O a doua rădăcină apare în structura temei perfectului: bă(bă-ui, bă-uși, bă-usem etc., bă-ut), o a treia, în structura temei gerunziului: b(b-înd). Din prima perspectivă a conceperii rădăcinii (ceea ce rămâne după înlăturarea flectivului), rădăcina bar caracteriza și tema de plural a prezentului (bem etc.), tema infinitivului (b-ea) și tema imperfectului (beam, beai etc.). Verbul a vrea prezintă, până la un punct, o serie de asemănări cu flexiunea verbului a bea. Deosebirile intervin la tema
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de manifestare a rădăcinii: mănânc-/mânc-, la tema de singular a prezentului (mănânc, mănânc-i, mănânc-ă, să mănânc etc.) și mâncla structura celorlalte teme: mâncăm, mânc-am, mânc-ai, mânc-at, mânc-a, mânc-înd etc. Teme flexionaretc "Teme flexionare" Din structura flectivului, sufixele gramaticale au rolul principal în constituirea unor clase morfologice de verbe întrucât ele determină, prin temele flexionare pe care la construiesc, variațiile tipice ale structurii morfematice a verbelor în desfășurarea opozițiilor categoriale. În relație sintagmatică cu rădăcina, sufixele gramaticale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complementaritatea modalităților sintetică și analitică de organizare a planului expresiei în desfășurarea opozițiilor interne ale categoriilor gramaticale. Temele legate dezvoltă în structuri sintetice sintagmele finite ale timpurilor simple, prin intrarea în relație sintagmatică directă cu dezinențe de persoană și număr. Flectivul acestor sintagme sintetice, constituit din sufixul (sufixele) temei și dezinența de persoană-număr este conjunct Rădăcinii: călător + i+m = călătorim (prezent) călător + ea+m = călătoream (imperfect) călător + i+i = călătorii (perf. simplu) călător + ise+m = călătorisem (m.m.c.p) R + Flectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Flectivul acestor sintagme sintetice, constituit din sufixul (sufixele) temei și dezinența de persoană-număr este conjunct Rădăcinii: călător + i+m = călătorim (prezent) călător + ea+m = călătoream (imperfect) călător + i+i = călătorii (perf. simplu) călător + ise+m = călătorisem (m.m.c.p) R + Flectiv = R+Flectiv Temele libere dezvoltă în structuri analitice sintagmele finite ale timpurilor compuse prin intrarea în relații, în mod frecvent discontinue, cu morfeme libere - verbe auxiliare. În structurile analitice ale timpurilor și modurilor verbale și ale diatezei pasive în ansamblu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintagme sintetice, constituit din sufixul (sufixele) temei și dezinența de persoană-număr este conjunct Rădăcinii: călător + i+m = călătorim (prezent) călător + ea+m = călătoream (imperfect) călător + i+i = călătorii (perf. simplu) călător + ise+m = călătorisem (m.m.c.p) R + Flectiv = R+Flectiv Temele libere dezvoltă în structuri analitice sintagmele finite ale timpurilor compuse prin intrarea în relații, în mod frecvent discontinue, cu morfeme libere - verbe auxiliare. În structurile analitice ale timpurilor și modurilor verbale și ale diatezei pasive în ansamblu, flectivul caracterizat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
R+Flectiv Temele libere dezvoltă în structuri analitice sintagmele finite ale timpurilor compuse prin intrarea în relații, în mod frecvent discontinue, cu morfeme libere - verbe auxiliare. În structurile analitice ale timpurilor și modurilor verbale și ale diatezei pasive în ansamblu, flectivul caracterizat printr-un grad maxim de complexitate funcționează lingvistic la doua nivele, din care unul îl înglobează pe celălalt. La primul nivel, sintagma analitică este constituită din două componente: (1) verb auxiliar-morfem liber + (2) - tema verbului supus conjugării - temă liberă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintagma analitică este constituită din două componente: (1) verb auxiliar-morfem liber + (2) - tema verbului supus conjugării - temă liberă: Am + cântat. La cel de-al doilea nivel, auxiliarul este variabil în funcție de număr și persoană, permițând uneori chiar o analiză în R + flectiv (a + m/ a + i), iar tema verbală prezintă un component „lexical”- rădăcina, și un component gramatical, flectivul tematic: cânt + at. Sintagma perfectului compus-indicativ, de exemplu, se caracterizează printr-o organizare și funcționare pe aceste două nivele: 1. auxiliarul a avea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]