113 matches
-
prin inaptitudinea sa de a realiza opoziția afirmativ-negativ; o construcție precum „Nu trebuie să fie bolnav” nu este posibilă decât în cazul valorii și funcției predicative a verbului a trebui, întrebuințat cu sensul său fundamental și cu întreaga lui capacitate flexionară. Verbul semiauxiliar a trebui se construiește cu conjunctivul, prezent: „Trebuie să sosească acu, că-i dus de azi dimineață” (D. Zamfirescu) și perfect: „Trebuie să fi fost tot ea, prietena tânără, care nu uita pe cei ce nu mai sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sa semantică și prin rolul său în semantica sintagmei. Exprimă, ca semiauxiliar, în spațiul sintagmei predicatului, • irealul: „Era să dărm bunătate de casă din pricina carului.” (I. Creangă) • potențialul: „...Nu era să dai tu opt sute de lei taxiului.” (I. Vinea) Capacitatea flexionară a verbului este redusă la maximum; se prezintă sub formă de imperfect, persoana a III-a singular: era să cad; indicii de persoană și număr caracterizează doar verbul principal, totdeauna la conjunctiv prezent: era să adorm, era să adormi, era
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Și-au pierdut autonomia semantică: înțelesul pe care îl aduc în sintagma predicatului este realizabil numai în și prin sintagmă: a fi pe punctul de a ninge, plânge etc, nu doar a fi pepunctul... Și-au redus la maximum capacitatea flexionară: se folosesc la prezent indicativ: „Stânca stă să se prăvale / În prăpastia măreață” (M. Eminescu) și, mai rar, la imperfect: „Când soarele... sta să cumpănească...” (C. Hogaș) sau la perfectul potențial-optativului: „Ea clipi din ochi, des, parcă ar fi stat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prind-e-(ți) Sufixele temei I a prezentului (persoanele I și a II-a singular, persoana a III-a singular și plural) sunt tot patru, din care trei cu realizare pozitivă și un al patrulea, cu realizare Ø. Depind de clasa flexionară în care se cuprinde verbul. Sufixul -Ø; este cel mai frecvent; caracterizează toate verbele din tipurile III, IV și V de flexiune, precum și verbele din clasele flexionare I1, II1.a. și II1.b.: cânt-Ø dorm-Ø cobor-Ø par-Ø vând-Ø prind-Ø cânț-Ø
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbal cu o structură analitică. Morfemul caracteristic este verbul auxiliar a fi. Verbul liber se prezintă sub forma temei de gerunziu, la prezent, sub forma temei de participiu, la perfect. Auxiliarul precede tema verbală. Cunoaște trei variante sinonime, în funcție de situația flexionară a auxiliarului: 1. a fi, la conjunctiv prezent + tema verbului: să fi cântând, cântat etc. 2. a fi, la indicativ viitor + tema verbului: voi fi cântând, cântat etc. 3. a fi, la potențial prezent + tema verbului: aș fi cântând, cântat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perspectiva asumării predicației: • o variantă absolută, rămasă în afara opozițiilor categoriale determinate de desfășurarea actului de comunicare lingvistică: infinitivul; • o variantă relativă, dezvoltând diferite sensuri gramaticale specifice (diateză, timp-mod, persoană-număr), în raport cu factori și coordonate ale desfășurării actului de comunicare lingvistică: paradigma flexionară a verbului. Cele două variante generează două categorii de enunțuri: a. enunțuri infinitivale b. enunțuri verbale a. Enunțurile infinitivale au ca centru de organizare semantico-sintactică un infinitiv și ca modalitate de asumare a predicației - funcție fundamentală a procesului de comunicare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acordul sau fenomene similare cu acordul se întâlnesc în următoarele situații (vezi DSL, s.v.): a) în grupul nominal, termenii cu flexiune dependenți de substantivul-centru se acordă cu acesta; b) în grupul flexionar (grupul verbal al unui verb la o formă flexionară finită), se face acordul în număr și persoană între subiect și verbul-predicat și în număr și gen între subiect și adjectivul nume predicativ sau predicativ suplimentar (predicat secundar); c) în grupul verbal, cliticele de dublare a complementului direct și a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
iar repartizarea lor pe clase ar prezice corect genul, pentru multe dintre ele. Astfel, s-ar putea considera că sistemul de gen din rusă este doar morfologic, nu morfologic și semantic. Dar sunt și multe substantive animate a căror încadrare flexionară nu le-ar prezice corect genul. De exemplu, djadja ("unchi") se încadrează flexionar în clasa II (clasa substantivelor feminine), dar este de genul masculin, conform sensului său (cf. Corbett, 2006: 129). Astfel de exemple susțin caracterizarea sistemului de gen din
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
că în domeniul [+Animat este activă corelația între formă și sens (caracterul activ fiind reflectat de productivitatea sufixelor moționale), sistemul de gen din română este cel mai bine caracterizat ca mixt, semantic și morfologic. 3.3. Numărul În general, distincția flexionară singular-plural din română reflectă, indirect, numărul de entități atomice denotate de nominalul respectiv. Această relație este indirectă, mediată de sintaxa internă a grupului determinant. Absența distincțiilor de număr (numărabil singular vs. numărabil plural) se traduce morfologic prin utilizarea singularului. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
general, cumulative")9. Conform analizei lui Kratzer pentru limbi ca engleza (care s-ar putea extinde și la română), există cel puțin două mecanisme de pluralizare. Unul este cumulativitatea lexicală, care pare a fi universal. Celălalt este reprezentat de trăsătura flexionară [plural]. Trăsătura [plural] este întotdeauna interpretabilă și denotă întotdeauna operatorul star, care se poate aplica mai multor categorii lingvistice (substantiv, verb). Trăsătura [plural] își are originea întotdeauna într-un GD10 și pluralizează proiecțiile nominale sau verbale, în funcție de locul acestei trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
propria sa proiecție de acord, posibil deasupra altei proiecții verbale. Când trăsătura [plural] iese din GD-ul său, se obține un operator star care pluralizează nodul soră al GD-ului. (apud Kratzer, 2008) Prin urmare, pluralizarea are două surse: trăsătura flexionară [plural] și cumulativitatea lexicală, conform lui Kratzer. Sunt contexte în care GV ce denotă un singur eveniment are formă de plural (Ion și Vasile au ridicat dulapul împreună) și altele în care GV ce denotă mai multe evenimente are formă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
reprezenta un alt cuvânt, derivat de la singular cu sufixul -uri. O indicație în acest sens ar fi faptul că la brânzeturi, între forma de singular brânză și terminația -uri intervine segmentul -et-. În română, interfixele nu se întâlnesc în morfologia flexionară, ci doar în cea derivativă (rar). Substantivele feminine cu pluralul în -uri sunt puține și pot fi considerate neregulate. O posibilă problemă pe care o ridică această ipoteză este aceea că trebuie să admitem existența genului neutru la adjective, deși
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
verb și complement este marcată afixal, prin mărci flexionare (de tip desinențial), așa cum tot afixal este marcat acordul predicat - subiect. O astfel de limbă este maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și în funcție de complementul direct (conjugarea obiectivă). Verbul este folosit la conjugarea obiectivă în prezența unui complement direct definit (de aceea, conjugarea obiectivă este numită și definită). Existența acestei conjugări care se actualizează în prezența unui complement
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
doilea criteriu se bazează pe observația că rezultatele morfofonologice ale atașării cliticului la gazdă sunt de obicei foarte regulate și nu duc la apariția unor forme neașteptate. În schimb, rezultatele neregulate (forme neregulate, supletive etc.) sunt destul de frecvente în morfologia flexionară. Dacă observăm că elementul clitic are efecte puternice asupra formei sau a structurii morfologice a gazdei sale, probabil că el s-a transformat într-o element flexionar. În general, cliticele de dublare a complementului direct din română nu afectează forma
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
general). În sens restrâns - pe axa verticală (privind relația dintre lexicul comun (LC) și lexicul specializat (LS) al fiecărei limbi-țintă) - mecanismele și strategiile de transfer semantic sunt variabile, în funcție de sursa etimologică /de imagine /de tipul de reprezentare semantică/ de tipologia (flexionară/ aglutinantă) a limbilor, chiar dacă referentul desemnat își conservă univocitatea/ caracterul monoreferențial. Așa de pildă, verbul "stalk" are în lexicul comun al limbii engleze numeroase semnificații 14. Tot în limba comună este utili zată expresia idiomatică "stalking horse"15. Preexistența unui
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
la viitor (va merge). Se poate constata că actualizatorii pot fi avuți în vedere doar în interiorul concepțiilor lingvistice dezvoltate în Europa (care pornesc de la realitățile oferite de limbile indo-europene), căci, în perspectiva teoriei lui Leonard Bloomfield - care consideră orice formă flexionară ca alcătuind un lexem independent -, actualizatorii nu sînt identificabili și ei rămîn nerelevanți în cazul metodei de analiză dezvoltate de Noam Chomsky în primele sale lucrări, în care axa sintagmatică este acoperită de structuri de tipul grupurilor nominale și verbale
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
regentă (uneori prin raportare la momentul enunțării)", fenomen numit și consecutio temporum. Fenomenul în discuție (manifest și în alte limbi) constă în faptul că verbul unei propoziții regente impune, atît prin proprietățile lexicale, cît și prin timpul redat de forma flexionară, restricții asupra timpului pe care-l poate exprima verbul din propoziția subordonată. De exemplu, verbe de influență, ca a cere și a ordona, presupun o completivă directă care reprezintă un eveniment viitor, nu unul realizat, în momentul în care se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ale cercetării: din perspectiva expresiei (formei), din perspectiva conținutului (semnificației și sensului) și din perspectiva originii (etimologiei), fiecare dintre ele constituindu-se, în fapt, în discipline cu relativă independență. Există și o perspectivă gramaticală a cuvîntului, în primul rînd morfologică, flexionară. De altfel, lingvistica comparată, care a considerat cuvîntul ca o entitate indiscutabilă a limbilor europene, l-a studiat mai întîi ca aparținînd unei clase morfologice, ca fiind raportabil la anumite categorii gramaticale și la anumite combinații sintactice. Din altă perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
gafeur, gafeuri. Dintre substantivele neutre, 15 au pluralul în -uri: aide-mémoire-uri, bidonville-uri, bordeaux-uri, café-frappé-uri, chateaubriand-uri, clou-uri, col-roulé-uri, deux-pièces-uri, fondu-uri, gros-planuri, parti-pris-uri, pinacle-uri, porte-bonheururi, tête-à-tête-uri, wagon-lit-uri. Un singur franțuzism are pluralul în -e, spectacole-coupé, un compus în care flexionează substantivul mai vechi. Un singur substantiv are pluralul omonim cu singularul: chou à la crème. Nu se indică forma de plural la 8 substantive, astfel că nu am putut să le încadrez: acquis (n.), art déco (n.), bain-marie (n.), beaujolais
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
subiecții preferând formele neadaptate (cappucino-uri, flamingi, mango-uri, ninji, pizză). 1 Dau mai multe exemple de astfel de cuvinte ca să se poată verifica justețea excluderii lor din inventar. 2 Am inclus și siglele, deoarece acestea nu au flexiune internă (nu flexionează cuvintele din care sunt formate), ci se comportă ca niște substantive simple cu privire la atașarea morfemelor de plural. 3 Prin această sintagmă denumesc acele adjective care pot funcționa și ca substantive și la care există o singură intrare în DOOM2: alemanic
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
în forma inițială de prezentare. Ei nu sunt capabili de a folosi un cuvânt, din punct de vedere semantic, decât într-un context asemănător cu cel în care a fost învățat, iar din punct de vedere gramatical, în aceeași formă flexionară de prezentare inițială. Nu de puține ori elevii rețin forma verbală sau scrisă a cuvântului, însă acoperirea semantică fie lipsește, fie este eronată. Același lucru se observă și în cazul textelor. Le pot reproduce fidel, cu unele greșeli ortografice, fără
Ad-Studium Nr.3 by Asociaţia Naţională a Profesorilor pentru Elevi cu Deficienţe de Auz VIRGIL FLOREA () [Corola-publishinghouse/Science/788_a_1651]
-
vedea, printr-un paralelism cu gust și gusta, acestea moștenite din latină (lat. gustus și gustare). Tot printr-o lexicalizare, dar de data aceasta fără model, s-a realizat substantivul feminin iele, al cărui element originar nu este decît forma flexionară de feminin plural a pronumelui personal de persoana a treia. Un alt tip de lexicalizare este reprezentat de verbul românesc mulțumi (originar mulțăni) din sintagma mulți ani. Fenomenele de lexicalizare s-au petrecut și se petrec în istoria limbilor, însă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
punct de vedere fonetic se remarcă faptul că accentul este de obicei fix, pe prima silabă a cuvintelor. Sistemul fonetic german este bogat, dar este structurat simetric și dă impresia unei anumite simplități. Structura gramaticală se relevă ca fiind puternic flexionară, cu o flexiune nominală foarte bogată la toate clasele morfologice: substantiv, articol, adjectiv, pronume. Exprimarea numărului la substantiv este uneori redundantă, atît prin desinențe, cît și prin alternanțe fonetice în rădăcină (umlaut). Adjectivul cunoaște o declinare tare, una slabă și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Departe de noi ideea că, sub aspect flexionar, schimbările sunt la fel de spectaculoase precum cele din lexic, dar modificările din domeniul lexicului, mai ales sub aspectul inventarului de împrumuturi și al acomodării acestora, pot oferi semne importante pentru direcțiile de evoluție flexionară. Corpus și surse Ca material faptic am folosit informațiile oferite de lucrările descriptive și normative de după '90, iar, pentru comparația cu etapa dinainte, pe cele existente în lucrări anterioare, dar și observații personale, obținute din examinarea mass-media, a unor lucrări
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
plural euroĭ, specializată pentru conotații ironice, formă adaptată după modelul altui tipar, cu diftong la singular. În schimb, substantivul (neînregistrat în DOOM1, 2) straniero - stranieri "persoană venită din străinătate, în special într-o echipă sportivă" dă semne clare de integrare flexionară în tiparul curent de masculine [consoană - i devocalizat 12]. Utilizat frecvent în limbajul sportiv, apare, la singular, fie cu forma etimologică straniero: nu cred că se merită [sic!] să-ti ucizi sora pt un straniero (121.ro; forum, 2008), E
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]