113 matches
-
lingvistic în plan zonal, european și euro-afro-asiatic. Problema elementelor germanice are aceeași premisă falsă a originii comune a limbilor i.-e., în timp ce limbile germanice sunt și ele rezultatul specific al evoluției locale a materialului lingvistic prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară de limbă. „Începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea d. Hr., spune S. Pușcariu, apar în Dacia seminții germane. După marcomani, cu o sută de ani mai târziu, vin goții, cărora Aurelian le cedează provincia. De asemenea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
genealogic al limbilor i.-e. cu două consecințe nefaste: 1) imaginarea unui punct de constituire a protolimbii i.-e. și de răspândire ulterioară a ramificațiilor acesteia; 2) anihilarea substratului preindoeuropean și, deci, a continuității materialului silabic și aglutinant în formula flexionară a limbilor așa zise i.-e. Consecințele teoriei arborelui genealogic implică spargerea unității comunicative a limbii în trei componente: fonetică, gramaticală și lexicală, cărora li se atribuie existență și evoluție independentă. Demascarea neogramaticii ca epocă perimată a gândirii istorice este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai larg de cuprindere nu au putut zdruncina fundamentul neogramatic al gândirii istorice de vreme ce aceste încercări nu au în vedere originea naturală a limbajului uman, evoluția socială a limbii și continuitatea globală a materialului lingvistic prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară de limbă. Prezentăm în acest sens două exemple. Nicolae Densusianu (1846-1911) este autorul unei lucrări voluminoase intitulate Dacia preistorică, în care ultimul capitol poartă titlul „Limba pelasgă”. Printre contradicțiile și inconsecvențele acestui capitol se conturează o schemă prin care autorul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
începuturile lor s-au folosit întotdeauna de aceeași ului pelasg” (p. 673). 3. Separarea grecilor ca etnie și limbă pe fondul oceanului pelasgic, dovadă a neînțelegerii originii naturale a limbajului și evoluției globale a limbii prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară (gramaticală) de limbă, este o operație artificială necesară autorului pentru schema sa istorică. În realitate, limba greacă a rezultat din gramaticalizarea locală a expresiei aglutinante ale cărei componente s-au morfologizat, căpătînd aspectul a ceea ce numim rădăcină, prefix, sufix, terminație
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latină rămase desprețuită și persecutată. Literații romani începură să imiteze pe greci: în gramatică, în poezii, în filosofie, în istorie și chiar în geografie. Geniul popoarelor italice începe a se schimba” (p. 721). Trecerea de la limba veche, aglutinantă, la latina flexionară este văzută de învățați precum Cato cel Bătrân, Cicero, Pliniu, Quintilian și alții ca o corupere a limbii vechi latine. „Deosebirea între limba latină veche și limba pe care o vorbesc astăzi romanii, zice Polybiu (sec. II î. Hr.), este așa
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de romani „s-a nutrit în mediul ei nou prefăcând nutrimentul în organe specifice ale sale și rămânând limbă romanică”, Eminescu exprimă, cum se putea în epocă, faptul că latina a adus în estul Europei, cu precădere, structura morfematică și flexionară a limbii, structură pe modelul căreia simbioza traco latină a reorganizat gramatical bogatul material lingvistic autohton de factură aglutinantă, dând naștere limbii române. Dar punerea în valoare a substratului este de neconceput fără o nouă explicație dată elementelor nelatine ale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Să începem a le spune La mulți ani! acelora care au nume de bărbați și femei legat de Sfântul Gheorghe (IV) Mă, io la nunta ălora din Dorohoi le-am făcut o felicitare mai mișto (IV). Numărul mic al formelor flexionate de G-D poate fi explicat și prin tendința din limba vorbită de a exprima cazurile oblice cu lui proclitic: Și-i spune lu' ăla, știi? O utilizare specială și destul de frecventă în limba vorbită actuală are pronumele substantivizat "un ăla
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
formulări de tipul: Eu bine mâncat ieri. Flexiunea verbală rămâne necunoscută la unele moduri și timpuri (În mod cert e neutilizată la condițional-optativ sau conjunctiv) care nu se regăsesc În limbajul mimico-gestual, astfel Încât nu mai recunosc verbul În respectiva formă flexionară. De exemplu În forma de mai mult ca perfect plutise elevii deficienți de auz nu au recunoscut verbul a pluti; la fel s-a Întâmplat pentru mersese , nu au recunoscut a merge. Se Înregistrează confuzia Între forme omografe ale indicativului
Ad-Studium Nr. 1 2. In: Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
gafeur, gafeuri. Dintre substantivele neutre, 15 au pluralul în -uri: aide-mémoire-uri, bidonville-uri, bordeaux-uri, café-frappé-uri, chateaubriand-uri, clou-uri, col-roulé-uri, deux-pièces-uri, fondu-uri, gros-planuri, parti-pris-uri, pinacle-uri, porte-bonheururi, tête-à-tête-uri, wagon-lit-uri. Un singur franțuzism are pluralul în -e, spectacole-coupé, un compus în care flexionează substantivul mai vechi. Un singur substantiv are pluralul omonim cu singularul: chou à la crème. Nu se indică forma de plural la 8 substantive, astfel că nu am putut să le încadrez: acquis (n.), art déco (n.), bain-marie (n.), beaujolais
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
subiecții preferând formele neadaptate (cappucino-uri, flamingi, mango-uri, ninji, pizză). 1 Dau mai multe exemple de astfel de cuvinte ca să se poată verifica justețea excluderii lor din inventar. 2 Am inclus și siglele, deoarece acestea nu au flexiune internă (nu flexionează cuvintele din care sunt formate), ci se comportă ca niște substantive simple cu privire la atașarea morfemelor de plural. 3 Prin această sintagmă denumesc acele adjective care pot funcționa și ca substantive și la care există o singură intrare în DOOM2: alemanic
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
Departe de noi ideea că, sub aspect flexionar, schimbările sunt la fel de spectaculoase precum cele din lexic, dar modificările din domeniul lexicului, mai ales sub aspectul inventarului de împrumuturi și al acomodării acestora, pot oferi semne importante pentru direcțiile de evoluție flexionară. Corpus și surse Ca material faptic am folosit informațiile oferite de lucrările descriptive și normative de după '90, iar, pentru comparația cu etapa dinainte, pe cele existente în lucrări anterioare, dar și observații personale, obținute din examinarea mass-media, a unor lucrări
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
plural euroĭ, specializată pentru conotații ironice, formă adaptată după modelul altui tipar, cu diftong la singular. În schimb, substantivul (neînregistrat în DOOM1, 2) straniero - stranieri "persoană venită din străinătate, în special într-o echipă sportivă" dă semne clare de integrare flexionară în tiparul curent de masculine [consoană - i devocalizat 12]. Utilizat frecvent în limbajul sportiv, apare, la singular, fie cu forma etimologică straniero: nu cred că se merită [sic!] să-ti ucizi sora pt un straniero (121.ro; forum, 2008), E
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
uneori și trei) silabe identice, dintre care una reprezintă desinența de plural, iar alta, articolul de plural (vezi: rân-du-ne-le-le, tur-tu-re-le-le, la-le-le-le). (c) Poate fi adus în discuție și tipul de accentuare de la singular (pe vocala finală), care, exceptând această clasă flexionară, este rar în română, fiind reprezentat de unele neologisme, pătrunse însă în clasa neutrului (vezi: alibi - alibiuri, atu - atuuri, bolero** - bolerouri 30, chimono** - chimonouri, clou [pron. clu] - clou-uri, embargo - embargouri, file - fileuri, forfait [pron. forfe] - forfaituri, fado - fadouri, gabro
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
stand-by-uri, *sticksuri, *story-uri, *summituri, *talk-show-uri, *tie-breakuri, time-outuri, *T-shirturi, upgrade-uri*, *videouri, weekenduri, westernuri, work-shopuri* etc.). Vezi și recentul reboundurilor, Liiceanu, U.I., 261, sau altele din terminologia modei: basicuri, fake-uri (apud Stoichițoiu-Ichim 2007, 2008 - sub tipar). Toate cercetările recente privind acomodarea flexionară a împrumuturilor englezești și franțuzești subliniază aceeași preferință pentru tiparul neutru în -uri, care, cu mici excepții, este selectat indiferent de trăsăturile fonetice ale finalei radicalului, de condiționări stilistice sau de altă natură 31. Tiparul în -uri este general, în
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
Dragomirescu 2005a și Stoichițoiu-Ichim 2007, 2008 - sub tipar). Mult mai mai puțin numeroase substantive primesc pe -e și în afara condiției fonetice stabilite (*bancomate, *constructe, *fișete, *fotomodele, *gazoducte, *oleoducte, *parteneriate, *perfuzoare, *serclaje, *sterilete). Pentru unele din ultima categorie, în adaptarea lor flexionară a intervenit atracția exercitată de forme existente în limbă (gazoducte, oleoducte, după modelul lui conducte; perfuzoare, după modelul formațiilor neutre în -or; fotomodele, deși animat 40, s-a acomodat după forma bazei modele etc.). - Unele modificări de normă în direcția
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
2.4. Pentru toate clasele de gen, crește ponderea substantivelor invariabile Invariabilitatea are grade diferite, după cum privește întreaga flexiune (număr, caz) sau numai flexiunea cazuală și după cum substantivul acceptă sau nu atașarea enclitică a articolului, atașare care rezolvă parțial variația flexionară, reducând considerabil contextele de invariabilitate. În limba actuală, crește inventarul tuturor situațiilor de substantive invariabile și al tuturor utilizărilor invariabile. 2.4.1. Crește clasa invariabilelor parțiale Invariabilele parțiale sunt substantive care acceptă atașarea enclitică (afixală) a articolului, ceea ce limitează
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
formulări de tipul: Eu bine mâncat ieri. Flexiunea verbală rămâne necunoscută la unele moduri și timpuri (în mod cert e neutilizată la condițional-optativ sau conjunctiv) care nu se regăsesc în limbajul mimico-gestual, astfel încât nu mai recunosc verbul în respectiva formă flexionară. De exemplu în forma de mai mult ca perfect plutise elevii deficienți de auz nu au recunoscut verbul a pluti; la fel s-a întâmplat pentru mersese , nu au recunoscut a merge. Se înregistrează confuzia între forme omografe ale indicativului
Ora de limba rom?n? la clasa cu elevi deficien?i de auz by Adina Cr?escu [Corola-publishinghouse/Science/84016_a_85341]
-
la viitor (va merge). Se poate constata că actualizatorii pot fi avuți în vedere doar în interiorul concepțiilor lingvistice dezvoltate în Europa (care pornesc de la realitățile oferite de limbile indo-europene), căci, în perspectiva teoriei lui Leonard Bloomfield - care consideră orice formă flexionară ca alcătuind un lexem independent -, actualizatorii nu sînt identificabili și ei rămîn nerelevanți în cazul metodei de analiză dezvoltate de Noam Chomsky în primele sale lucrări, în care axa sintagmatică este acoperită de structuri de tipul grupurilor nominale și verbale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
regentă (uneori prin raportare la momentul enunțării)", fenomen numit și consecutio temporum. Fenomenul în discuție (manifest și în alte limbi) constă în faptul că verbul unei propoziții regente impune, atît prin proprietățile lexicale, cît și prin timpul redat de forma flexionară, restricții asupra timpului pe care-l poate exprima verbul din propoziția subordonată. De exemplu, verbe de influență, ca a cere și a ordona, presupun o completivă directă care reprezintă un eveniment viitor, nu unul realizat, în momentul în care se
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ale cercetării: din perspectiva expresiei (formei), din perspectiva conținutului (semnificației și sensului) și din perspectiva originii (etimologiei), fiecare dintre ele constituindu-se, în fapt, în discipline cu relativă independență. Există și o perspectivă gramaticală a cuvîntului, în primul rînd morfologică, flexionară. De altfel, lingvistica comparată, care a considerat cuvîntul ca o entitate indiscutabilă a limbilor europene, l-a studiat mai întîi ca aparținînd unei clase morfologice, ca fiind raportabil la anumite categorii gramaticale și la anumite combinații sintactice. Din altă perspectivă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acordul sau fenomene similare cu acordul se întâlnesc în următoarele situații (vezi DSL, s.v.): a) în grupul nominal, termenii cu flexiune dependenți de substantivul-centru se acordă cu acesta; b) în grupul flexionar (grupul verbal al unui verb la o formă flexionară finită), se face acordul în număr și persoană între subiect și verbul-predicat și în număr și gen între subiect și adjectivul nume predicativ sau predicativ suplimentar (predicat secundar); c) în grupul verbal, cliticele de dublare a complementului direct și a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
iar repartizarea lor pe clase ar prezice corect genul, pentru multe dintre ele. Astfel, s-ar putea considera că sistemul de gen din rusă este doar morfologic, nu morfologic și semantic. Dar sunt și multe substantive animate a căror încadrare flexionară nu le-ar prezice corect genul. De exemplu, djadja ("unchi") se încadrează flexionar în clasa II (clasa substantivelor feminine), dar este de genul masculin, conform sensului său (cf. Corbett, 2006: 129). Astfel de exemple susțin caracterizarea sistemului de gen din
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
că în domeniul [+Animat este activă corelația între formă și sens (caracterul activ fiind reflectat de productivitatea sufixelor moționale), sistemul de gen din română este cel mai bine caracterizat ca mixt, semantic și morfologic. 3.3. Numărul În general, distincția flexionară singular-plural din română reflectă, indirect, numărul de entități atomice denotate de nominalul respectiv. Această relație este indirectă, mediată de sintaxa internă a grupului determinant. Absența distincțiilor de număr (numărabil singular vs. numărabil plural) se traduce morfologic prin utilizarea singularului. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
general, cumulative")9. Conform analizei lui Kratzer pentru limbi ca engleza (care s-ar putea extinde și la română), există cel puțin două mecanisme de pluralizare. Unul este cumulativitatea lexicală, care pare a fi universal. Celălalt este reprezentat de trăsătura flexionară [plural]. Trăsătura [plural] este întotdeauna interpretabilă și denotă întotdeauna operatorul star, care se poate aplica mai multor categorii lingvistice (substantiv, verb). Trăsătura [plural] își are originea întotdeauna într-un GD10 și pluralizează proiecțiile nominale sau verbale, în funcție de locul acestei trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
propria sa proiecție de acord, posibil deasupra altei proiecții verbale. Când trăsătura [plural] iese din GD-ul său, se obține un operator star care pluralizează nodul soră al GD-ului. (apud Kratzer, 2008) Prin urmare, pluralizarea are două surse: trăsătura flexionară [plural] și cumulativitatea lexicală, conform lui Kratzer. Sunt contexte în care GV ce denotă un singur eveniment are formă de plural (Ion și Vasile au ridicat dulapul împreună) și altele în care GV ce denotă mai multe evenimente are formă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]