567 matches
-
alfabetică), având în general definiția sensurilor cuvântului împreună cu pronunție, etimologie și alte informații, sau o listă de cuvinte însoțite de traducerile lor într-o altă limbă. În multe limbi, printre care și limba română, cuvintele pot să aibă multe forme flexionare, dar majoritatea dicționarelor prezintă doar formă neflexionată în cuvintele-titlu. Cuvintele pot fi însoțite de: ele se găsesc cel mai adesea sub formă de carte (tipărită), dar unele dicționare mai noi sunt și sub formă electronică, accesibile de pe computer pe baza
Dicționar () [Corola-website/Science/311997_a_313326]
-
zadar". Caracteristicile gramaticale ale locuțiunii sunt ordinea de obicei fixă a componentelor, posibilitățile reduse de disociere, frecventa dificultate a analizei interioare a grupului (de exemplu în "a băga de seamă, a ține minte, pe de rost") și prezența unor forme flexionare neacceptate de standard în afara locuțiunilor: "a băga în sperieți, "de-a prinselea, "pe de lături". Există uneori paralelisme de structură între locuțiuni corespunzătoare unor părți de vorbire diferite. Exemple: Uneori asemenea paralelisme se creează prin derivare: "a aduce aminte" > "aducere
Locuțiune () [Corola-website/Science/309901_a_311230]
-
tamilă: „aytam”, însemnând „a trimite înainte, a descărca”), numită și de către gramaticienii timpurii, în fonologia sanscrită (""), este numele unui sunet, , scris în felul următor: este un alofon al fonemelor și în pauza de la sfârșitul unui enunț). Din moment ce este un sufix flexionar comun (la nominativ singular, persoana a II-a singular, etc.), visarga apare frecvent în textele sanscrite. În ordinea tradițională a sunetelor sanscrite, visarga împreună cu anusvăra apare între vocale și consoane oclusive. Pronunția exactă a visarga în textele vedice poate varia
Visarga () [Corola-website/Science/334445_a_335774]
-
manual de aromână al lui Iancu Ballamaci (2010) caută să se adreseze tuturor vorbitorilor de aromână dând de multe ori variante în diferite graiuri. Un dicționar al Matildei Caragiu Marioțeanu (1997) se dorește a fi normativ, recomandând pronunțări și tipuri flexionare după mai multe criterii. Unul este cel al ariei majore, conform căruia alege trăsături generale în aromână și nu limitate la unele regiuni. După criteriul etimologic, recomandă forme cât mai apropiate de etimoni, nu deformate, cum există un unele graiuri
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
tratată ca o parte de vorbire aparte, pe când în gramaticile francezei și ale românei nu este vorba despre cuvinte particule. Privitor la limba română, gramaticile tradiționale consideră particula un „segment invariabil atașat la sfârșitul unui cuvânt sau al unei forme flexionare”, ori un „element lingvistic invariabil de diferite origini, cu corpul fonetic redus, atașat unui cuvânt ca întăritor al sensului acestuia”. În limba română standard există două asemenea particule: În graiuri există și alte particule: "colo-șa, "ici-șa, "acolo-ia". În unele gramatici
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
înviorare a atmosferei în timpul unei călătorii de durată. Nu există un ansamblu universal de reguli pentru "Fazan". De cele mai multe ori jucătorii hotărăsc de comun acord ce fel de cuvinte sunt admise. Cel mai des se exclud numele proprii și formele flexionare ale cuvintelor, fiind permisă numai forma de dicționar. Repetiția unui cuvânt deja folosit, fie de către jucător însuși, fie de către orice alt jucător, este de asemenea frecvent interzisă. Nepermise sunt și uneori cuvintele alcătuite din doar două litere, considerate prea scurte
Fazan (joc) () [Corola-website/Science/331764_a_333093]
-
sunt cazuri în care topica este total fixă și altele în care este relativ liberă. În general se observă că în limbile în care raporturile sintactice se exprimă în primul rând prin afixe adăugate părților de vorbire nominale, adică cele flexionare și cele aglutinante, topica este mai liberă decât în cele care nu prezintă această caracteristică, exprimând raporturile sintactice în primul rând prin topică. De exemplu, în limba latină "Agnum est lupus" și "Lupus est agnum" au același sens gramatical, „Lupul
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
precedent, respectiv următor. În unele cazuri, într-un astfel de cuvânt, accentul trece pe proclitic: Morfologia limbii sârbe se distinge de cea a limbii române prin mai multe caracteristici. Din punctul de vedere al tipologiei morfologice, sârbă este o limbă flexionara, că limba română, dar în grad mai mare decât aceasta, adică cazurile substantivelor, adjectivelor și pronumelor, precum și persoanele verbelor se disting mai bine prin desinențe. Substantivele pot fi de genul masculin, feminin sau neutru. Masculinul este de regulă posibil de
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
caz de altul să fie preluată de către determinanți și adjective. Mai mult, datorită cunoscutul schimb de sunete, terminațiile variate ale adjectivelor definite ("n") au fuzionat până când au mai rămas doar două terminații ("-e" and "-en") folosite pentru exprimarea unei categorii flexionare din cele șasprezece (masculin/feminin/neutru/plural împreună cu nominativ/acuzativ/dativ/genitiv - germana modernă unește toate genurile la plural). Terminațiile adjectivelor indefinite ("a/ō") au fost mai puțin afectate de către schimbul de sunete, așadar au mai rămas șase terminații ("-, -e
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
unește toate genurile la plural). Terminațiile adjectivelor indefinite ("a/ō") au fost mai puțin afectate de către schimbul de sunete, așadar au mai rămas șase terminații ("-, -e, -es, -er, -em, -en"), distribuite într-un așa fel încât să poată exprima categoriile flexionare cu ușurință. Următorul tabel înfățișează un substantiv tipic de tipul "a", din proto-germanică, "*fiskaz" („pește”), și dezvoltarea sa în diverse limbi literare vechi: Câțiva dintre termenii din tabelul de mai jos au avut parte de schimb semantic. De exemplu, forma
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
fi clasificare flexionară a lui Zygmunt Saloni sau clasificare sintactică a lui Roman Laskowski. Sunt și cuvinte care reprezintă caracteristici ale mai multora clase, precum "stukrotnie", care este numeral din punctul de vedere semantic, dar adverb din punctul de vedere flexionar. Limba poloneză are actual două număre — singular și plural. Utilizarea dualului s-a restrâns în curs de dezvoltare a limbii vorbite și dispărea subsecvent din limbă literară. Unică limbă slavă care și-a păstrat dualul este slovenă — în poloneza se
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
ureche). Paradigma duală este folosită în referință la organe iar paradigma plurală — cu toate alte semnificări ale acestor cuvinte. Limba poloneză dispune în general de trei genuri: masculin, feminin și neutru, dar se poate le mai impărți după paradigme lor flexionare — genul masculin are trei subcategorii: masculin personal, masculin animat și masculin neanimat, iar genurile feminin și neutru sunt în plural unite în genul nemasculin. Adjective și unele pronume și numerale se declină după gen, iar substantive au gen neschimbător (astfel
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
În lingvistică, modul este o categorie gramaticală specifică verbului, care indică raportarea la realitate a acțiunii, a întâmplării sau a stării exprimate de verb: fapt, transmiterea unei informații auzite, poruncă, interdicție, dorință, eventualitate etc. În multe limbi, cum sunt limbile flexionare și cele aglutinante, modurile se exprimă prin forme specifice, redate prin afixe și/sau verbe auxiliare. Modul este asociat cu alte categorii ale verbului, timpul și aspectul. În gramaticile tradiționale ale limbii române, modurile sunt împărțite în două categorii: moduri
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
cea foarte răspândită ca bogăția unei limbi consistă în cuvinte. Adevărata bogăție consista totdeuna în locuțiuni, în acele tiparuri neschimbate cari se formează în curs de mii de ani și dau fiecărei limbi o fizionomie proprie, apoi în bogăția formelor flexionare, în sufixe, în prepozițiuni (de care limba noastră are foarte multe) în sfârșit în acele mulțimi de finețe psicologice cari ele dau abia viață sunetelor moarte din cuvinte. Daca n-ai un cuvânt îl circumscrii pur și simplu sau îl
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
aparente) ale unor verbe de conjugarea a IV-a, care se formează (sau se pot forma) de la numeralele cardinale. 1.2. Comportamentul numeralului multiplicativ (vezi și Stan, în acest volum, p. ) este acela al unui adjectiv calificativ, cu patru forme flexionare, acesta preluând nu numai informația de caz si de gen, dar și informația de număr de la substantivul pe care îl determină. Un alt aspect al comportamentului adjectival al numeralului multiplicativ este preluarea articolului, în cazul în care numeralul precedă substantivul
[Corola-publishinghouse/Science/85003_a_85789]
-
era văzut acest aspect permanent al predării limbii române în perioada didacticilor lui Papadopol și Ilioasa. Din ceea ce prezintă Papadopol, înțelegem că prin predarea vocabularului, ca scop principal al programei, se înțelegea de fapt și predarea morfologiei, respectiv a formelor flexionare ale cuvintelor, rezultate în urma declinărilor, activitate numită „lecțiuni de cuvinte”. Lecțiunile de cuvinte erau lecții speciale unde se practicau însă memorări mecanice de „cuvinte și nuanțe”, „expresiuni și construcțiuni” (Papadopol, 1925: 21), scoase din context, ceea ce îi evocă autorului „dondăneala
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
să denumească un tip de bere, deci, o entitate nonanimată: O "blondă" sau o "brună"! Ce preferați! Bineînțeles, mă refer la bere, nu la altceva (JN, 2007). 4. ASPECTE GRAMATICALE ALE SUBSTANTIVIZARII ADJECTIVULUI La nivel morfologic, adjectivul substantivizat selectează mărcile flexionare proprii substantivului, preluând trăsăturile gramaticale de gen și număr ale numelui regent evocat în discurs: Uninominalul se naște cu forcepsul ("Ziua", 2007) [votul uninominal] Trecerea din extravilan în intravilan se poate realiza și printr-un Plan Urbanistic General al autorităților
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
student] 12 Aspectele morfologice și sintactice ale conversiunii sunt prezentate în Pană Dindelegan, 2003c; DSL. 13 Exemplul este înregistrat de Stoichițoiu Ichim (2006a: 307). 14 Creșterea ponderii neutrului a fost evidențiată de Pană Dindelegan (2003c: 32), ca unul dintre efectele flexionare ale substantivizării adjectivului. 15 Vezi și Stoichițoiu Ichim (2006a: 309). 16 Vezi și exemplul înregistrat de Stoichițoiu Ichim (2006a: 280): "li s-a pus anticipata pe Voiculescu". 17 Vezi și exemplul înregistrat de Stoichițoiu Ichim (2006a: 294): "din compensată, pastila
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
ritmicitate și armonie, iar simplitatea, proprietatea stilului reduc comunicarea la strictul necesar. O deosebită importanță și în ordine estetică o are lexicul, de o expresivitate genuină, inefabilă, insolită pentru percepția modernă, ca și modul de asamblare a cuvintelor, a formelor flexionare, fonetica textului, toate purtătoare intrinseci de valențe artistice. Aceste elemente asigură fluiditatea și savoarea limbii, dau o cadență poematică expunerii, creând o atmosferă arhaică, specială, capabilă să restituie o lume revolută, prefăcând-o într-o prezență animată și colorată, perceptibilă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
au fost „golite“, prin onimizare, de funcția de particularizare, deoarece individualizarea ca nume proprii este mai puternică, estompînd-o pe cea prin context. Formele aparent articulate ale numelor de locuri (terminate, de exemplu, în -u sau -a) permit încadrarea în tipurile flexionare ale substantivelor prototipice: o Timișoară înverzită, împrejurimile Sibiului. Chiar numele aparent „nearticulate“ intră in acest sistem al declinării, folosind unele forme „articulate“ ad-hoc: Păltinișul acoperit de zăpadă, străzile Cernavodei, Cartea Oltului. Opoziția creată între formele aparent „articulate“ și cele aparent
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
exemplare, ca afirmare a unei exemplarități idiomatice față de alte exemplarități posibile. Și, plecînd de la planul limbii comune, activitatea politică se dezvoltă de asemenea - și mai ales - în planul metalingvistic al planificării idiomatice"44. În perioada "romantică" a clasificărilor tipologice, tipul flexionar, specific limbilor indo-europene vechi (sanscrita, greacă, latină) și limbilor mai noi provenite din acestea, a fost considerat multă vreme cel mai complex și cel mai evoluat dintre tipurile lingvistice, si aceasta din cauza unui fel de inegalitate, de discriminare, de "rasism
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
serie de asemănări, la nivelurile morfologic și lexical îndeosebi, așa încît, în 1818, August Wilhelm von Schlegel încearcă să argumenteze existența a trei mari clase de limbi: limbile fără structura gramaticala, limbile care folosesc afixe (numite și izolante) și limbile flexionare (numite și aglutinante). Analiza ulterioară a altor limbi, măi "exotice", a dus la stabilirea existenței celui de-al patrulea tip, numit incorporant. A apărut și ideea că limbile, fiind niște realități dinamice, într-o continuă schimbare, au tendința modificării tipului
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
a altor limbi, măi "exotice", a dus la stabilirea existenței celui de-al patrulea tip, numit incorporant. A apărut și ideea că limbile, fiind niște realități dinamice, într-o continuă schimbare, au tendința modificării tipului lingvistic în direcția izolant → aglutinant → flexionar. Tipologia fondată de metodă comparativ-istorică a fost unică acceptată timp de mai bine de un secol. Multe dintre clasificările, dintre principiile sale analitice rămîn valabile pînă astăzi. Dar din a doua jumătate a secolului al XX-lea criteriile clasificării tipologice
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
76. Limbile își pot schimba tipul structural, dar nu și clasa genealogica; de pildă franceză (limba romanica), bulgară (limba slavă) și engleză (limba germanica) au trecut de la tipul sintetic la cel analitic; armeana (limba indo-europeană izolată) a trecut de la tipul flexionar la cel aglutinant; iar toate aceste limbi au rămas în cadrul aceleiași clase genealogice. Autoarea încearcă realizarea unui istoric al conceptului de tip lingvistic și deosebește patru etape: 1. În cadrul metodei comparativ-istorice, în studiile frățiilor Friedrich și August Schlegel tipul este
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
conceptului de tip lingvistic și deosebește patru etape: 1. În cadrul metodei comparativ-istorice, în studiile frățiilor Friedrich și August Schlegel tipul este înțeles că o clasă de limbi constituită pe baza prezenței sau absenței unei singure trăsături tipologice (de exemplu, limbi flexionare vs limbi fără flexiune); 2. Clasa de limbi stabilită pe baza unui set de trăsături structurale semnificative (de exemplu, tipul limbilor pro-DROP77, care este condiționat de prezența unei flexiuni verbale bogate și care își asociază obligatoriu posibilitatea inversiunii subiectului, posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]