567 matches
-
mare de ocurente ale adjectivului antico în versurile amândurora, devine necesară o mai atentă analiză a fragmentelor în care acesta apare, studiu ce ar duce la identificarea de noi ascendente leopardiene ale versurilor sicilianului. În poeziile lui Quasimodo, în funcție de formele flexionare ale adjectivului ocurentele sunt distribuite după cum urmează: antico (7), antică (7), antichi (4), antiche (5) iar în Canturi cele 34 de ocurente, astfel: antico (12), antică (12), antichi (4), antiche (6).511 Din seria de substantive pe care adjectivul antico
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
intrarea în clasa I privesc : pronunția : copiii evită vocalele în hiat, absorb consoanele în interiorul cuvântului sau între cuvinte, extrag consoanele finale, e inițial din cuvinte îl pronunță diftongat (,,iel’’ pentru ,,el’’), folosesc eronat accentul fonetic etc.; morfologia : modifică deseori formele flexionare ale pronumelui relativ care sau formele articolului și adjectivului demonstrativ, omit sau ,,absorb’’ articolul hotărât din finalul unor substantive, folosesc curent forma de viitor popular a verbului, redau scurte povestiri prin accentuarea deosebită a pronumelui personal, pers. I ș.a.m.
ÎNVĂŢAREA SCRIERII CORECTE ÎN CICLUL ACHIZIŢIILOR FUNDAMENTALE (Clasele I – II) by IOANA CHICHIRĂU () [Corola-publishinghouse/Science/1291_a_1944]
-
au fost „golite“, prin onimizare, de funcția de particularizare, deoarece individualizarea ca nume proprii este mai puternică, estompînd-o pe cea prin context. Formele aparent articulate ale numelor de locuri (terminate, de exemplu, în -u sau -a) permit încadrarea în tipurile flexionare ale substantivelor prototipice: o Timișoară înverzită, împrejurimile Sibiului. Chiar numele aparent „nearticulate“ intră in acest sistem al declinării, folosind unele forme „articulate“ ad-hoc: Păltinișul acoperit de zăpadă, străzile Cernavodei, Cartea Oltului. Opoziția creată între formele aparent „articulate“ și cele aparent
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
latura latină sunt motivate apropierile cu latina și cu limbile romanice. 3) Toate limbile așa-zise indoeuropene s-au constituit în principal prin reducerea sintagmelor aglutinante preindoeuropene la forme lexicale flexionare: aportul materialului lexical al substratului aglutinant la constituirea formulelor flexionare de limbă a fost fundamental. 4) Dezvoltarea formulei indoeuropene de limbă în zonele aglutinante a fost favorizată de trei factori: a) prestigiul cultural al limbii latine; b) suplețea comunicativă a sistemului flexionar; c) instituirea administrației romane. 5) Latinitatea limbii române
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
materialului lexical al substratului aglutinant la constituirea formulelor flexionare de limbă a fost fundamental. 4) Dezvoltarea formulei indoeuropene de limbă în zonele aglutinante a fost favorizată de trei factori: a) prestigiul cultural al limbii latine; b) suplețea comunicativă a sistemului flexionar; c) instituirea administrației romane. 5) Latinitatea limbii române este dată de materialul latin structurat paradigmatic, ca în celelalte limbi romanice, însă gramaticalizarea, căreia i s-a subordonat întregul material lexical, sa făcut în manieră proprie care distanțează limba română atât
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de la antropoide la homo sapiens și acumularea lentă a expresiilor sonore care au constituit formula silabică a limbii; 2) raportul dintre segmentul sonor și sensul acestuia; 3) evoluția morfologică a limbii; 4) coexistența în actualitate a modelelor silabic, aglutinant și flexionar de limbă. Tendința generală a limbajului este de a evolua divergent astfel încât comunitățile locale dezvoltă particularități proprii de natură fonetică, lexicală și gramaticală, particularități care duc la formarea graiurilor, a dialectelor și a limbilor. Evoluția divergentă poate fi stopată prin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care a generat limbajul și care rămâne mai mult sau mai puțin vizibilă în orice variantă de limbă. Această bază face ca limba să nu poată evolua altfel decât de la stadiul silabic la cel aglutinant, iar de la acesta la cel flexionar. Descoperirea constantei structurale în evoluția globală a limbii aparține lui Guillaume Schlegel, care în 1818 stabilea clasificarea limbilor pe baza morfologiei cuvintelor: a) Limbi fără structură gramaticală, cuvântul constând dintr o silabă care este însăși rădăcina; ele sunt numite limbi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sau monosilabice; b) Limbi aglutinante sau polisintetice, cu o rădăcină principală, care indică sensul fundamental și restul cuvântului format din una sau mai multe rădăcini accesorii care indică relațiile și diversele modalități de a fi ale rădăcinii capitale; c) Limbi flexionare, care constau în aceea că într-un cuvânt care a trecut prin aglutinare una dintre rădăcini poate suferi o modificare fonetică capabilă să indice diferitele relații ale rădăcinii capitale. Astfel a fost realizată concepția conform căreia toate limbile indoeuropene provin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
să distingem între formulele morfologice de limbă și sistemul fonetic al limbilor. Sistemul de sunete - vocale, consoane, silabe - diferă de la o limbă la alta în sfera aceleiași formule structurale. A se vedea în această privință deosebirea aspectului sonor între limbile flexionare precum rusa și polona, germana și engleza, româna și albaneza etc. Deosebirile există și în sfera limbilor aglutinante (finlandeză și estonă, turcă și tătară), precum și a celor silabice (chineză și coreeană). Dar, oricât de diferențiată ar fi pronunția și sistemul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
capacitatea fiziologică a omului de a produce, a îmbina și a diferenția sunetele vorbirii poate satisface orice nivel de gândire, de cunoaștere și de comunicare. Dovada în această privință o oferă coexistența în actualitate a civilizațiilor exprimate silabic, aglutinant sau flexionar. Evoluția fonetică a limbii, considerată global, a constat în trecerea de la expresia explozivă, în care sunetele se suprapun dominate de un nivel al intonației și de gradul de intensitate a pronunției, ceea ce conferă cuvântului o imagine pictografică, la individualizarea articulatorie
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
posibilitatea scrierii alfabetice și lineare. Sub aspect structural, este de remarcat evoluția globală ireversibilă a limbii de la stadiul amorf (monosilabic) la cel aglutinant (sintagmatic sau sintactic) din care a rezultat apoi, prin morfematizarea componentelor lexicale ale sintagmei, cuvântul morfematic și flexionar. Ireversibilitatea acestei evoluții este dată de continuitatea materialului silabic în formula aglutinantă și a materialului aglutinant în formula morfematică a limbii. În concluzie, pe parcursul a multor zecii de mii de ani, vocabularul de cuvinte silabă s-a îmbogățit considerabil, corespunzător
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu o limbă compusă din dialecte a căror trăsătură comună era structura morfematică și flexionară a cuvântului. În peninsula italică latina nu este o prelungire alterată a limbii grecești, ci o transformare a cuvântului autohton aglutinant în cuvânt morfematic și flexionar, bineînțeles sub influența culturii grecești. Necesitatea de a scoate în evidență estomparea și apoi pierderea raportului de cauzalitate între formă și sens rezultă și din cartea lui Tylor Civilizația primitivă, în care autorul regretă faptul că progresul cunoașterii prin limbă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
1) ramura slavo balto-germană și 2) ramura indoirano-greco albano-italică, fiecare dintre ele desfăcându se ulterior în ramuri mai mici. Teoria arborelui genealogic izolează limba de baza ei naturală, o scoate din evoluția ei socială firească prin stadiile silabic, aglutinant și flexionar și o analizează ca pe un organism aparte care se naște, trăiește și moare împreună cu nașterea, viața și moartea poporului care a adoptat-o (nu a creat-o) pentru a se servi de ea. Viața poporului și viața limbii fiind
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbii, inversându-se evoluția firească a acesteia. Acceptarea de către lingviști de prestigiu a celor câteva sute de rădăcini indoeuropene, reconstituite, ca bază monosilabică a limbajului uman venea să contracareze teoria originii naturale a limbajului și a evoluției silabice, aglutinante și flexionare a limbii formulate de Schlegel la 1818. Aceasta se petrecea tocmai în perioada când evoluționismul trebuia să câștige teren în gândirea istorică în urma publicării de către Darwin în 1859 a operei sale despre originea și evoluția speciilor pe calea selecției naturale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care blochează cunoașterea științifică a acestui fenomen. Astfel, Bréal atribuie omului antic o prodigioasă capacitate de producere a silabelor, din care s-au constituit cuvintele aglutinante pe care apoi strămoșul comun al indoeuropenilor le-a redus la cuvinte morfematice și flexionare. De aici rezultă că formarea lentă, despre care vorbea Lefèvre, nu viza acumularea extrem de anevoioasă de către omul primitiv a primelor silabe pe care el începea să le folosească în comunicare, ci transpunerea înceată a impresionantei cantități de material silabic, confecționat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cumnecum o explicație și am văzut care, morfologia este aspectul definitoriu al limbilor indoeuropene, provenite, cum se crede, dintro sursă unică. Acesta este motivul pentru care Meillet, fără să prezinte dovezi, afirmă că „morfologia este completamente indoeuropeană”. În realitate limbile flexionare nu au fost sub nici un aspect aduse de aiurea. Ele sunt rezultatul morfologizării materialului aglutinant, continuu pe spații largi, în condițiile unor contacte lingvistice favorizante. În ideea unui izvor asiatic comun pentru limbile i.-e. a elaborat și Al. Brückner
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ei ducând spre alte meleaguri, în întregime sau aproape în întregime, limba respectivă ca fonetică, lexic și gramatică. În locul acestor fantasme trebuie avută în vedere continuitatea globală a materialului lingvistic, care poate parcurge în evoluția sa stadiile silabic, aglutinant și flexionar, dar care poate genera la oricare din aceste stadii o limbă capabilă să satisfacă orice nivel de cultură și civilizație. Se vede limpede că modelul indoeuropean de limbă nu este nici unicul și nici obligatoriu pentru redarea completă a funcțiilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de remarcat faptul că transpunerea în scris a limbii maghiare și formarea limbii literare unitare a surprins structura aglutinantă a acestei limbi puternic afectată de morfematizarea componentelor lexicale ale cuvintelor și de constituirea paradigmei morfologice a acestora, fenomene caracteristice limbilor flexionare. Reflectând procesul de gramaticalizare a structurilor aglutinante, limba maghiară se prezintă ca document valoros pentru studierea istoriei limbilor indoeuropene și pentru o nouă filozofie a limbii. Nivelul cunoașterii științifice a limbii nu a permis până acum abordarea evoluției traci > maghiari
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
raportul structurilor etnolingvistice. În condițiile în care, după cuceririle romane, în primele cinci secole ale erei noastre, lumea tracică se coagula în noi structuri etnolingvistice, sau încerca să-și prelungească existența în vechea formulă lingvistică aglutinantă, puternic amenințată de sistemul flexionar, Unia, Hunia sau Ungaria, care prelungea în timp imperiul lui Burebista, nu putea atunci, și cu atât mai puțin mai târziu, să însemne altceva decât un conglomerat de etnii în formare, cu dialectele lor în devenire. Imperiul tracic fusese edificat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
merg spre cele și mai largi care au alcătuit Unia medievală în continuitatea imperiului tracic al lui Burebista. Întrevedem astfel unitatea și continuitatea lingvistică preindoeuropeană, aglutinantă, din jumătatea de est a Europei, pe care latinitatea și-a pus amprenta sistemului flexionar. c) El a simțit șubrezenia explicației etimologice date Moldovei, de la cățeaua Molda, întrucât a găsit de cuviință să facă precizarea. „Urmez întru aceasta pe răposatul Ureche vornic și cronicar al țării, știu însă că un râu Molda este și în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Hr. în sud-estul, centrul și estul Europei, spațiu văzut în continuitatea euro afro asiatică a materialului lingvistic. Colonizările și administrația romană în acest spațiu au avut ca efect suprapunerea pe sistemul lingvistic autohton, de factură aglutinantă, a sistemului lingvistic indoeuropean, flexionar și morfematic. În urma simbiozei celor două sisteme lingvistice a rezultat, pe întreg spațiul tracic, baza traco-latină a romanității orientale, în care cele două sisteme lingvistice au avut aport diferențiat: unul, cel tracic, preponderent lexical, altul, cel romanic, preponderent gramatical în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu moartea, la fel ca Janus, zeul cu două fețe, cu care se înrudește etimologic. Polisemantismul difuz al cuvântului antic reflectă îndelungata epocă din istoria limbii când, pe fondul silabic primar, stadiul aglutinant al limbii era bulversat de constituirea sistemului flexionar, ceea ce face ca ansamblul limbilor euro-afroasiatice să ofere cercetătorului posibilitatea de a urmări diversificarea limbajelor umane. Gândirea antică despre facerea lumii și despre limbă ca sistem logic existent ante omnia (de unde formula: „La început a fost cuvântul...”) reflectă în evoluția
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
realității este posibilă doar dacă se ține seama de faptul că limba română s-a constituit în spațiul lingvistic aglutinant est european în corelație și întrepătrundere cu celelalte limbi indoeuropene (slava, albaneza, limbile baltice), cu limba maghiară în care sistemul flexionar se îmbină cu cel aglutinant, cu limbi neindoeuropene (ugro finice, turco-tătare) aflate în continuitatea spațiului asiatic - toate aceste limbi fiind esențialmente evoluții locale și nu imigrații din zone imaginare. Înainte de intervenția lui Philippide, istoria limbii române era rezolvată simplu, ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lingvistic, datorată originii naturale a limbajului și identității fiziologice a organelor vorbirii, și de la diversificarea teritorială a dialectelor și limbilor, datorată structurărilor statale. Lăsând deoparte excepțiile, orice limbă reprezintă o evoluție locală specifică a materialului lingvistic structurat silabic, aglutinant sau flexionar. Geneza unică a tuturor limbilor perpetuează înrudirea lor indiferent de formula structurală în care se înscriu și de nivelul de civilizație pe care îl vehiculează, iar dependența formulei aglutinante de preexistența formulei silabice și a celei flexionare de preexistența formulei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
formulei silabice și a celei flexionare de preexistența formulei aglutinante, împreună cu evoluția locală a materialului lingvistic în aceste formule de limbă anulează teoria arborelui genealogic prin care știința tradițională europeană percepe istoria limbii. Istoria fiecărei limbi și grupări de limbi flexionare, numite indoeuropene datorită unui presupus izvor comun, reprezintă transformarea, cu accente zonale specifice, a structurilor aglutinante în expresii flexionare. Rezultă că zonele acoperite de limbi flexionare au peste tot la bază nivelul aglutinant, care a avut la bază peste tot
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]