29 matches
-
limbă înrudită. Înfluența latină și romanică (în special a limbii franceze) este și vizibilă în formare a cuvintelor și, la nivelul mai scăzut, în flexiune. De obicei, sistemul părților de vorbire a limbii poloneze se împărțește în zece clase - trei flexionare, două parțial flexionare și cinci neflexionare: Există și alte clasificări, folosite în lucrărire știintifice, mai ales lingvistice, dar și filologice, cum ar fi clasificare flexionară a lui Zygmunt Saloni sau clasificare sintactică a lui Roman Laskowski. Sunt și cuvinte care
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
latină și romanică (în special a limbii franceze) este și vizibilă în formare a cuvintelor și, la nivelul mai scăzut, în flexiune. De obicei, sistemul părților de vorbire a limbii poloneze se împărțește în zece clase - trei flexionare, două parțial flexionare și cinci neflexionare: Există și alte clasificări, folosite în lucrărire știintifice, mai ales lingvistice, dar și filologice, cum ar fi clasificare flexionară a lui Zygmunt Saloni sau clasificare sintactică a lui Roman Laskowski. Sunt și cuvinte care reprezintă caracteristici ale
Gramatica limbii poloneze () [Corola-website/Science/314580_a_315909]
-
datând din sec. 19-14 î.e.n., descoperite la "Boğaz Köy", în Turcia. Textele reprezintă cea mai veche atestare a unei limbi indo-europene. Fazele prin care a trecut limba hitita sunt: hitita veche, hitita mijlocie și neo-hitita. Verbele în limba hitita sunt flexionare în legătură cu două clase: conjugarea ,mi” și conjugarea ,hi”. Există două diateze( activă și mediopasivă), două modurui( indicativ și pasiv) și două timpuri( prezent și preterit). Există și câteva nume verbale, numite infinitiv 1 și 2, supin și substantiv verbal, la
Limba hitită () [Corola-website/Science/314852_a_316181]
-
inițial exclusiv ideogramele chinezești, numite în limba japoneză "kanji", dar datorită diferențelor majore la nivel gramatical între cele două limbi această metodă de scriere era greoaie și a trebuit îmbunătățită prin introducerea unor caractere fonetice care să marcheze de exemplu flexionările specifice limbii japoneze. Astfel au început să fie folosite, pe lîngă "kanji", și două "silabare" („alfabete” în care unui caracter îi corespunde o silabă) rezultate din simplificarea unor ideograme chinezești. Acestea sînt: hiragana, folosit pentru scrierea terminațiilor gramaticale, prepozițiilor și
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]