53 matches
-
Papadopol?). Chiar dacă ne despărțeau niște ani, am avut mulți dascăli comuni, pe care i-am evocat cu tandrețe cu Pompilia, oprind mașina în colț la Lizeanu: minunatul profesor de sport, antrenorul meu la baschet, Enric Klosowski, apoi Șerbănescu, de fizică («Fonfi»), Dragomirescu, de română («Escrocul», de ce oare fusese poreclit așa? Edita revista liceului, unde am publicat o groază de poezii), Manolescu și poetul Emil Giurgiuca (română), Doroftei («Sticluță») și Poenaru (sport), Petricu, Nuțu (științele naturii), Ion Fălculete (muzică), Angheluță (latină), Marinescu
POMPILIA STOIAN. BRAŢELE DE ÎMBRĂŢIŞAT ALE PRIETENULUI DRAG de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1412 din 12 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/379369_a_380698]
-
țară și pe noi! Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitura, Tot ce-i însemnat cu pată putrejunii de natură, Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții, Toți se scurseră aicea și formează patrioții, Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații, Bâlbâiți cu gura strâmba sunt stăpânii astei nații! Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni! I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni! Și aceasta ciumă-n lume și aceste creaturi Nici
EMINESCU SA NE JUDECE de DAN PETRESCU în ediţia nr. 746 din 15 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348852_a_350181]
-
țară și pe noi! Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitura, Tot ce-i însemnat cu pată putrejunii de natură, Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții, Toți se scurseră aicea și formează patrioții, Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații, Bâlbâiți cu gura strâmba sunt stăpânii astei nații! Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni! I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni! Și aceasta ciumă-n lume și aceste creaturi Nici
EMINESCU SA NE JUDECE de DAN PETRESCU în ediţia nr. 746 din 15 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348850_a_350179]
-
democratizare absolută a universului poetic: la nivelul limbajului propriu-zis, al temelor, al atitudinii față de ele. Vizate sunt aici în primul rând sentimentalismul minor, purismul, intimismul. Stilul adresativ liber șochează, bruschează „bunul-simț”. Violența este nelimitată. Lira „stiliștilor” îi pare lui P. „foanfă” și „rablagită”, aceștia sunt niște „maimuțoi”, „marțafoi”. Umanismul invocat teoretic are o solidă acoperire estetică. Tematica însăși e grandioasă. Este cântată în general germinația universală, cu substitutele ei: maternitatea, rodirea vegetală. Același scop polemic rămâne evident și în Cântice țigănești
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
țară și pe noi! Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură, Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții, Toți se scurseră aicea și formează patrioții, Încât fonfii și flecarii, găgăuții și gușații, Bâlbâiți cu gura strâmbă sunt stăpânii astei nații! {EminescuOpI 151} Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni! I-e rușine omenirii să vă zică vouă oamenii Și această ciumă-n lume și aceste
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
gură un ghemotoc de hârtie, în stânga, sau în dreapta, după poziția profesorului pe catedră și a mea în bancă, mă legam la fălci cu o batistă mare, popească, și așteptam. Dacă mă chema la lecție, mă ridicam în picioare și spuneam fonf, îndurerat și bălos: ― Vă rog să mă scuzați, don' profesor, dar am o durere de măsele groaznică! ― Ah, stai jos, stai jos! răspundea dascălul... Ai vreo măsea cariată, sau o nevralgie? ― Nu știu, don' profesor... știu numai că mă doare
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Primul dintre ele, un individ delicat, subțirel, oacheș, taciturn, păpușesc, cu mișcări țăcănitoare și nevrotice de figurină mecanică, în poemele căruia toate zgârciurile, bubele, marile defecte și micile izbânzi ale Cenaclului de Luni se regăseau îngroșate. Cel de-al doilea, fonf, masiv, calamburgiu, tenisman, prahovean, c-o mustață cât vrabia. Nimeni altcineva decât tocmai acela care, din neștiință sau îngîmfare, învîrtind o poezie de-a sa pe deasupra creștetelor, a răscolit deodată, cu sonoritățile ei, toate reumatismele diavolilor celor bătrâni. Ălora
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
crăcanele apelului de dimineață. Află deci dintr-o suflare și se convinse și el că madam Aurora avea sânii prea mari (uite-așa, cât două ugere de bivoliță bolnavă, i se arătă), că, într-adevăr, nașparlia de pe Podul Ilioarei era foanfă, prefăcuta de pe Galați își pitea sub zeci de jupoane coapsa strâmbă, cine s-ar fi putut apropia de aura mâinilor înghețate ale surorilor Decilagata și de unde și-ar fi putut procura un tânăr de viitor și serios, precum Ulpiu sau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sărbătorim într-un soi de falsă umanitate, ca și când toți îl iubim la fel și pentru aceleași motive. Îl sărbătoresc mai ales cei pe care el i-a detestat: răii și famenii, panglicarii în ale țării, cei cu evlavie de vulpe, fonfii și flecarii. Îl sărbătorim toți, cu un zel idolatru, ne oblojim mizeriile lângă templul lui și îi stricăm liniștea cu festivitățile noastre dulcege. Nu ne mai este rușine de Eminescu! Iar nerușinarea aceasta nu se va vindeca decât după ce vom
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
fiindcă văd, fiindcă aud, fiindcă nu sunt leș. Fiindcă știu că lumea poate fi schimbată cu mult în bine". Iată un crez poetic militant nedezmințit niciodată de poet. Singurul subiect demn de o poezie angajată este glasul colectivității: " Cât de foanfă, de surdă și de rablagită vă este lira/ Trece timpul pe lângă voi ca un fulger,/ ca un blestem cuvenit/ și urechea voastră nu-l aude/ și ochii voștri rămân orbi mai departe,/ poeților, căzuți din timp ca frunzele pomilor moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de terțializare (55,8%), ponderea efectivelor armate din populația terțiară se ridică la 5,2%, datorită raportării la o populație totală mai puțin numeroasă decât înAfrica arabofonă, unde ponderea corpului militar este doar de 4,4% din populația terțiară, pe fonful unei populații terțiare de numai 33,9%. Câteva state, precum Eritrea, Liban, Djibouti, Bahrain, Qatar, se caracterizează prin valori exagerat de ridicate ale ponderii tuturor celor trei parametri specificați, între care se remarcă Eritrea, unde efectivele armatei cuprind 4,1
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3053]
-
și irozii. Într-o secvență lirico-satirică, marcată de interogația retorică "Au prezentul nu ni-i mare?", poetul înfățișează "comedia minciunii", demagogia, fanfaronada. Mai întâi este reliefat un portret individual ("urâciunea fără suflet, fără cuget"), după care urmează un portret colectiv ("fonfii și flecarii, găgăuții și gușații"); spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi..."). În altă parte, poetul satirizează "progenitura de origine romană", întoarsă de la studii din Paris, nonvalorile și consecințele existenței lor: "câștigul fără muncă"; "virtutea ? e-o nerozie; Geniul? o nefericire
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
om spân, cu câteva fire de păr roșcat, nu reușeau să-i acopere diformitatea, căci buza de iepure dezvelea maxilarul superior peste care venea să se îmbuce cel inferior. După ce răspunse la salutul neînțeles al tânărului, pentru că vorbirea îi era foanfă, mitropolitul îl întrebă sec: — De ce mânăstire ții? Veni un răspuns scurt, dar Theodosie nu pricepu nimic, de fapt nu-l interesa, socoti însă că fusese inspirat când pusese întrebarea; era limpede că trebuia să trimită la Mitropolie un mesaj scris
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
calea dreptei credințe, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993. Wierzbicki, Piotr, Structura minciunii, Editura Nemira, București, 1996. Wilson, Edward O., Sociobiology: the new synthesis, Harvard University Press, 1975. Mințea de cîte ori vorbea, gîndii numaidecît Milogu-acela hîrșîit în rele, fonf și fandosit Cruciș pîndind minciuna-i cum mă roade Și încruntat de-ndată ce mă vede Zîmbind, limba să și-o ascută O altă victimă să-și cîștige. BROWNING Childe Harold către Turnul din ceață veni Prefață Nu pot spera
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care stătea ceva mai departe, În fața bancului: Winnie! Asta ești tu, uită-te! Ținu figurina În sus și o făcu să meargă legănîndu-și șoldurile. Winnie țipă. Avea o față cu o diformitate, un nas turtit, o gură țuguiată și vocea foanfă. Uite ce-a făcut! le spuse ea colegelor. Celelalte fete văzură și se puseră pe rîs. Len mai adăugă ceară la sîni și pe fund. Apoi o făcu să se miște mai afectat. — O, puiule! O, puiule! spuse el prostindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Duncan se aplecă să-și tragă taburetul. CÎnd Își ridică privirea, Fraser, fotograful și doamna Alexander tocmai ieșeau pe ușa care ducea spre clădirea Învecinată. Fetele Începură să rîdă din nou, după ce ușa se Închise. Winnie strigă cu vocea ei foanfă: — Ce ți-a dat, Duncan? Adresa lui? Îți dau cinci lovele pe ea! — Eu Îți dau șase! spuse fata de lîngă ea. Împreună cu altă fată Încercară să-i smulgă hîrtia. El le dădu la o parte și rîse - ușurat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ani, de serviciu, așteptam completarea de la colegă! da, de serviciu, 50 de viață, am o vîrstă rotundă, ochelari +1,75, am fost la doctor, important e să vezi cu ei! halta Probota pe singurătate de limbaje periferice mamă cu copil, foanfa lumii închide ușa, glisează la accelerație, semn ca să nu intre ei înăuntru, o priponești și cu piciorul, trenul ascendent o trage în jos, fălcoasă ești! cu ceata de oameni bine hrăniți, zîmbești conductorului cu toți dinții, rumenă, fetița desface palma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
deopotrivă în dominația triumfală a Soarelui, este de un elinism de decadență. Un element modern însă care i se adaogă este tonul gros și buf în care e scrisă o parte din bucată. Ecoul faptei creatoare înregistrat cu un rîs fonf al demiurgului!". Variantele succesive ale poemei Uvedenrode, ce-l intrigă pe redactorul de la "Viața literară", sînt pentru poet: o încercare, mereu reluată, de a mă ridica la modul intelectual al Lirei. Și propune, în continuare: "La această puritate aeriană, în
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
locul preferat de întîlnire al românilor. Cafeneau semăna mult cu cafeneaua Capșa din București, adică o sală lungă, cu banchete și mese de o parte și alta și cu intrarea prin colțul străzii. Stîlpul cafenelei era Niță Jinga. Un mucalit, fonf, urît, dar destul de șmecher ca să se bage sub pielea oamenilor. Nu era student. Venise la Paris, adus dintr-o glumă. Într-o zi la București, înainte de primul război mondial, la Cafeneaua Capșa, unde Jinga era nelipsit, doi cheflii români, bogați
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
chiar și de la alte mese, care auziseră versurile. — Dar te-ai îmbătat bine, amice, de-ai lăsat tu câteva versuri să se-audă de la tine, îl bate pe umăr Mihail. — Ei, ei, stai așa... C-oi fi eu tont și fonf și slut și am o mască incoloră... De cimpanzeu sau de mamut, dar voi să știți, femeile m-adoră ! De sunt urât și nătăfleț, de n-am nici mușchi, nici intestine, un singur lucru am măreț, și... — Și ? ! — Și ce
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
contribuind, bănuiesc, la acel gust al meu cos mopolit, de care am pomenit, și pe care mi-l recunosc În tot decursul vieții și, În special, În preferința mea constantă pentru eternul feminin de coloratură semită. Cu David Mitrany, urât, fonf și cu părul roșu, dar serios, tandru și devotat prieten, m-am Întâlnit și mai târziu, la Ideea Europeană, unde i-am cerut colaborarea și unde m-a vizitat după Primul Război european. Locuia de mult În Anglia, al cărei
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
minciună... și lipsa acestei grandilocvențe, care ar fi o minciună... Nici un colțișor cât de mic pe care să te poți rezema cu sigu ranța că e al tău și că e adevărat... O zi de coșmar kafkian. Toți aprozii sunt fonfi fatalmente! Viața și a spus Viața: — Lăsați oamenii să vină la mine, să se joace! Să se iubească, să se urască pe săturate, ca să poată muri în pace... Lăsați oamenii să soarbă tot vinul Bucuriei și al Tristeții mele: să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
continuat să practice agricultura În zonă până târziu, În epoca interbelică : „L-am văzut [pe evreul din Maramureș] - scria publicistul F. Brunea-Fox În 1928 - În ipostaza omului de la șes, trăgând la plug, cu pulpana caftanului prinsă În brâu, cântând nițel fonf un psalm sau o melopee de ghetto” <endnote id=" (791, p. 69)"/>. Se pare că astfel de activități agricole nu fuseseră complet străine evreilor nici Înainte de epoca josefiniană. Conform unui document de pe la 1820, unii evrei vorbeau despre „strămoșii lor” care
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
o întunericit soarele de mi-or steclit numai stele-logostele, răspunde bătrânul clipind șmecherește. M-o miruit el harapu' la scăfârlie, da' și eu când am dat odată cu capu'... mamăă!! Numai surcele i-am fărâmat sărăcia ceea de măciucă, spune el fonf, scuipând cu sânge și câteva măsele. Gheorghiță hâhâie schimonosindu-se de durere: 'Mnetale, bădie Toadere, și când o suna Apocalipsa, tăt a șugui ț-a arde... Și zi așa, că eu dormeam somnul drepților, Măria sa o dat cu cracii-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază. În mare măsură satira e pamfletară, trăind dintr-o indignare furioasă, transcrisă într-o năvală de epitete cacofonice: pocitură, broască, bulgăroi, grecotei, smintit, stârpitură, fonf, flecar, găgăuță, gușat, bâlbâit. Injuriile sunt indiciul unui lirism maxim întors de la extatic la grindinos: Vezi colo pe urâciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget... Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, Își
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]