105 matches
-
care devin „exemplare“ pentru o întreagă serie de nume de locuri care au suferit „devieri“ de același tip. Numele originar este german, Karlsbach („rîul lui Carol“ „Valea lui Carol“), dar locuitorii romîni l-au transformat în Cîrlibav (prin „modelarea“ primului formant, după toponimele frecvente Cîrlig, Cîrligați, Cîrligău etc., Cîrlogani, Cîrlomani etc.; iar a celui de-al doilea formant după numeroasele toponime terminate în -av, -ov, -avu: Morunglav, Obislav, Milcov, Bascov, Bucov, Cricov, Vicov, Oreavu, Slavu, Ilfov, Snagov, Roznov, Ostrov, Brașov etc.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
tip. Numele originar este german, Karlsbach („rîul lui Carol“ „Valea lui Carol“), dar locuitorii romîni l-au transformat în Cîrlibav (prin „modelarea“ primului formant, după toponimele frecvente Cîrlig, Cîrligați, Cîrligău etc., Cîrlogani, Cîrlomani etc.; iar a celui de-al doilea formant după numeroasele toponime terminate în -av, -ov, -avu: Morunglav, Obislav, Milcov, Bascov, Bucov, Cricov, Vicov, Oreavu, Slavu, Ilfov, Snagov, Roznov, Ostrov, Brașov etc.). Aceeași „mutație“ au suferit-o, de altfel, mai multe nume de locuri de origine germană compuse cu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nar, autentic-popular, este Covurlui, celelalte fiind creații literare, administrative, cu rol de standardizare și de sistematizare a nomen claturii geografice. Gustav Weigand, Iorgu Iordan și alții consideră că numele are la bază un compus cuman, kuwarul-uj, „vale seacă, pîrîu sec“, formantul de pe poziția secundă -uj (care poate avea și varianta -lui) însemnînd „vale, pîrîu“ și regăsindu-se (ca un fel de pseudoprefix) în toate hidronimele cu secvența finală -ui (tip Bahlui, Desnățui, Călmățui, Teslui, Vaslui etc.). Cu o astfel de metodă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cu o astfel de metodă etimologică „angrosistă“, Weigand ajunge la concluzia că 10% dintre hidronimele romî nești de la sud și est de Carpați sunt cumano-pecenege (față de 16% romînești). Mulți dintre lingviștii, istoricii și geogra fii romîni au perpetuat automat ideea formantului final de origine pecenego-cumană ui, -lui al hidronimelor romînești, iar alții au preferat să nu se pronunțe (fie pentru că nu aveau cunoștințe solide de turcologie, fie pentru că nu identificaseră o alternativă mai plauzibilă). Faptului că multe dintre toponimele romînești terminate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pentru că nu identificaseră o alternativă mai plauzibilă). Faptului că multe dintre toponimele romînești terminate în -ui, -lui nu erau hidronime nu i s-a acordat impor tanță, considerîndu se că ar putea fi vorba de transfer. Nici prezența acestui presupus formant turcic doar în hidronimele mici (oare apele mari și mijlocii nu le-au atras atenția turcicilor, sau n-au putut să-și impună toponimele în concurență cu cele străvechi, traco-dacice, ori chiar cu cele romînești și slave?) nu le-a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
chiar dacă pot fi întîlnite variante probabil contaminate (Văsui-Vaslui, Bărui- Bîrlui, Bohui-Bahlui, Țugui-Țuglui). Dr. Moldovanu crede chiar că sufixul toponimic de origine turcică era doar -lui, paronimul avînd altă sorginte. Unanimitatea existentă pentru o bună perioadă în legătură cu identitatea pseudosufixului (rezultat din formantul turcic) a făcut ca analiza radicalului să nu mai pară importantă. În cazul lui Covurlui, ca și a alte cîteva, s-au propus anumite radicale, dar restul, majoritatea, sunt obscure etimologic, poate pentru că sunt, de fapt, hipocoristice extrase din bazele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dar are unele implicații în trecutul limbii și al poporului romîn. Toponimul se integrează în cea mai reprezentativă, numeric și struc tural, categorie de nume de localități romîne. Este vorba de oiconimele care au toponimizat, prin conversiune (fără adăugarea unui formant onomastic specific), apelativul nume de grup uman ipotești, format de la antroponim (probabil Ipotă) și din sufixul de origine dacică -escu (la plural -ești), avînd sensul de posesie sau apartenență (personajul „eponim“ va fi avînd în stăpînire moșia satului sau va
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
o populație ucraineană și una romînească), condiții pe care nu le îndeplineau integral variantele prezentate anterior. Explicația prin limbile turcice (baza reconstruită *jăjia, „lărgime“) are dezavantajul unor detalii fonetice neclare și al finalei -ia netipică limbilor turcice, care folosesc alți formanți adjectivali. Hidronimul Jijia, datorită notorietății și mai ales expresivității sale sonore, a constituit sursa unor apelative eponime (jijie, „abundent“, în expresia curge jijie) și a unor antroponime, probabil la origine porecle (Jijie). Situații similare sunt înregistrate și în legătură cu alte toponime
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
formală Rareș, Țepeș, Lapteș, Brînzeș, Floareș, Verdeș. Atestarea în vecinătate a toponimului Marosháza, care desemnează o pădure, și a unui toponim Marospatak, lîngă Strigon, pare a înclina balanța spre un radical antroponimic. În cazul acesta, numele ar putea avea doi formanți antroponimici, explicabili dacă Maros ar fi fost fiul Marei (deci „al lui Mareș al Mariei“); sau tatăl Mariei, care a dat numele cîmpului, Mureș, devenit „Mureșul Mariei“) e posibil și ca Mara să fi dat numele apei, Mureș pe cel
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Moreș, Mureș. De la romîni sau de la unguri au putut lua numele sașii, adaptîndu-l, potrivit normelor lor fonetice, în Mierisch. O analogie a traseului străbătut de numele Mureș se regăsește, cel puțin pentru un tronson, în evoluția toponimului Tîrnava. Cît privește formantul Mureș din toponimul Maramureș, este de presupus că nu e hidronimul străvechi Mureș din Ardeal, ci un omonim, se pare derivat din slavă (vezi etimologia Maramureșului). Un traseu mai scurt, mai simplu și mai puțin verosimil a propus G. Giuglea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în szavaty, zvagy, zavat. Sensul juridic ar justifica sintagma slavă na sŭvodu, cu referire la deplasarea la scaunul județului, care a fost mereu la Năsăud, unde se putea obține procedura de „evitare“, de „întoarcere“ a acuzației. Forma veche romînească a formantului secund ar fi fost să’vodu (ca sfîrși, alături de sîvîrși < sŭvrŭșiti). Nasă‘vodu s-a putut transforma fonetic în *Năsă‘vodu (prin închiderea lui a neaccentuat la ă), apoi în Năsă‘ŭud (prin evoluția labialei consonantice v la labiala vocalică
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Nussdorf) sunt create prin etimologie populară din Năsovu > *Năsov + -d > Naszod > Năsăud (în care -ovŭ și -d au fost interpretate drept sufixe, prin analogie cu multe alte nume de locuri, iar radicalul năs-, nas-, reconstruit astfel, a fost compus cu formantul Dorf, „sat“). Așadar, creat de slavi, preluat de romîni și transmis maghiarilor și sașilor, fiecare aducînd adaptări și corecții, Năsăudul are, ca și alte nume de locuri, o geneză complicată, „multilingvistică“. Nistru Este numele rîului care delimitează la est teritoriile
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și Padeșul de Sus, iar în Masivul Poiana Ruscă, aproape de muntele Padeș, a ființat o localitate Padeș, atestată cu aproape o sută de ani mai înainte decît cea din Gorj (cu forma oficială Padushausa, apoi Padushavasa, numele fiind urmat de formantul maghiar -havas, „munte“). În județul Caraș-Severin a fost atestat în 1550 un alt sat, dispărut între timp, Padeș, și există și un cătun denumit Padeș-Rusca. Muntele Padeș este atestat și el la 1390, are un vîrf omonim, Padeș, iar din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mecanismului descris mai sus. Etimologia toponimelor Padea, Padeș, Pădeșel etc. ne dă ocazia să constatăm încă o dată, „pe viu“, că geneza numelor de locuri trebuie reconstituită atît lingvistic (etimon, originea acestuia într-o limbă sau alta), cît și toponimic (statutul formanților, apelative, antroponime sau toponime; verosimilitatea onomasiologică a denominării topice, modalitatea de toponimizare: prin conversiune, prin transfer intertoponimic sau interonimic etc.). Parîng Numele se regăsește în Munții Parîngului, munții ParîngCindrel, precum și în Parîngul Mare și Parîngul Mic (vîrfuri din munții cu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sl. siba < svila, „sînger, corn“ (comparabil cu slav. Svibeny, croat. Sibić, Sibać) + sufixul -inŭ, devenit în romînă -iiu (ca sl. pustiniu > pustiiu > pustiu, lat. cuneus > cuniu > cuiu > cui). Din aceeași zonă semantică fac parte toponimele Șmigul (care are ca prim formant magh. som < süm „sînger, corn“), Șom cuta Mare și Șomcuta Mică (< magh. som, „corn, sînger“ + kút, „fîntînă“). Satul Sibioara din județul Constanța pare a fi întemeiat (și botezat) de ardelenii din zona Sibiului imigrați acolo. Forma romînească Sibiń > Sibiiu, care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
curgătoare prin toponimizarea unuia dintre apelativele care descriu generic această realitate geografică: apă, rîu, pîrîu, fluviu, vale, torent etc.) fac parte și străvechile Dunăre, Don, Nipru, Nistru, Istru (numele grecesc al Dunării), Struma, Istrița, Strei, Siret, iar după unii specialiști, formantul -ui din finala unor nume de apă (Călmățui, Covurlui, Derehlui, Vaslui, Bahlui, Desnățui, Băldălui etc.), care ar putea fi un apelativ turcic, pecenego-cuman, -(l)ui, „rîu“, iar după alții un entopic gepidic *uio, „apă“. Teleorman Este numele județului cu reședința
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
s-a schimbat de la o perioadă la alta, dar orașul a fost mereu multi cultural și multiconfesional. Numele inițial, maghiar, era Temesvár, fiind format de la numele romînesc Timiș (de origine autohtonă), care denumea rîul cel mai mare din zonă, cu ajutorul formantului maghiar vár, „oraș, cetate“, devenit în romînă, prin adaptare fonetică și etimologie populară -oara. Timișoara se încadrează, astfel, unei serii de orașe formate cu vár, „oraș, cetate“, devenit pseudosufix diminutivul (-oara): Hunedoara < Hunyadvár, Feldioara < Földvár, Sighișoara < Segesvár. Pîrîul Timișul Mic
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de aceea, este irelevantă, ca de altfel și construcția bazată pe ea. O altă ipoteză deduce Pathissos dintr-un compus slav (tip sîrb. Pótîsie, „zona din jurul Tisei“, (ca: Pódrînje, „teritoriul de lîngă Drina“, Pòsavlje, „împrejurimile Savei“, Pomarj, Pomorovj, Podunavi etc.), formantul Thissos, Tissos, Tiza putînd fi slavul tisŭ, tisa „tisă“. Toponime asemănătoare, îndeosebi nume de ape, se găsesc și în teritoriile învecinate: Tiza, la Balaton, și tot în Ungaria, Tyz, Ticia, Tyza; Tisovec, Tisovska Hora, Tisovska Stran, Tisnikovati, Tisčora - în Ucraina
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
formează pluralul substantivului cu -k, comparabil cu pronumele ök „ei, ele”: alma „măr” - almák „mere”, asztal „masă” - asztalok, halom „movilă” - halmok, határ „hotar” - határok, láb „picor” - lábak, szó „cuvânt” - szavak sau szók45. Unele gramatici îl dau și pe -i ca formant al pluralului. Morfemul -i este la origine tot un pronume demonstrativ pentru persoana a treia plural, însă ca membru al seriei morfemelor care formează categoria substantivală a apartenenței în situația unui posesor și a mai multor obiecte posedate: sg. szobá-m
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
oarece, lat. varius „variat, divers, oricine, orice”. Sensul de bază este „olaltă”, „totul-totul”, „de-a valma”. Vezi rom. ol, val, horă. Prin pierderea miezului lichid se explică germ. mit, engl. with „cu” etc. VI. Cazul translativ. Exprimă schimbarea stării cu formantul -vá, -vé: hova? „unde, încotro?” < hol „unde” + -vá; lat. q-uo „încotro”; rom. undeva, încotrova etc. VII. Cazurile spațiale. În maghiară se disting formal zece cazuri care detaliază raporturile spațiale. Trei serii a câte trei cazuri precizează sensurile „pe”, „în” și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
câte trei cazuri precizează sensurile „pe”, „în” și „relativ la”, detaliate câte unul pentru stare și câte două pentru sensurile „spre” și „dinspre”, iar un caz aparte pentru sensul terminal, după cum urmează: 1. Seria cazurilor suprapoziționale: a) Superesivul, care marchează prin formantul -n existența obiectului „pe”: mezején „pe câmp”, Budapesten „la Budapesta”, végén „la sfârșit”, ezen a napon „în această zi”, minden módon „în orice fel”. b) Sublativul, cazul așezării „pe”, are ca marcă formantul -ra, -re: lóra „pe cal”, vacsorára „către
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cazurilor suprapoziționale: a) Superesivul, care marchează prin formantul -n existența obiectului „pe”: mezején „pe câmp”, Budapesten „la Budapesta”, végén „la sfârșit”, ezen a napon „în această zi”, minden módon „în orice fel”. b) Sublativul, cazul așezării „pe”, are ca marcă formantul -ra, -re: lóra „pe cal”, vacsorára „către cină”. c) Delativul, cazul desprinderii de pe o suprafață, este marcat de afixul -ról, -röl: felállt a padról „el s-a ridicat de pe bancă”, évröl évre „de pe un an pe altul”. 2. Seria cazurilor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cazuri spațiale, se construiește cu ig: a Dunától a Tiszáig „de la Dunăre la Tisa”. VIII. Cauzalul-finalul se formează cu -ért: egy eszméért „pentru o idee”, hatarsértésért „pentru încălcarea graniței”. IX. Temporalul, cu marca -kor: értékelésekor „la evaluare”. X. Modalul, cu formanții -képp sau -képpen și -ként: emlékeképen „conform amintirilor”. XI. Alte structuri cu aspect cazual: 1. Cu -nként se formează distributivul: „három hónaponként csak egyszer írt haza levelet” (doar o dată la trei luni el scria o scrisoare acasă). 2. Cu -stul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prin -n sau -ban, -ben. Frecvența mare a acestui locativ în trecut este arătată de numărul postpozițiilor cu acest format: mellett „lângă, alături”, elött „în față”, allatt „sub” etc. și de cel al adverbelor: lent „jos”, fönt „sus” etc. 5. Formanți cazuali morți: -lan, -len: holtomiglan (holt-om-ig-lan) „până la moarte”; -nta, nte: havonta „lunar”, évente „anual”; -int, în postpoziția szerint „după, așadar, conform”. B. Postpozițiile (Determinanți neaglutinați) Echivalente ca valoare cu desinențele cazuale, cu prepozițiile și locuțiunile prepoziționale, postpozițiile sunt mijloace gramaticale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nivelul aceluiași segment temporal. Este un fel de muabilitate cadențială potențată de valențele funcționale combinatorii ale unui același clișeu melodic și timp de manifestare. Un debit melodic edificat armonic prin interferențe tonal-funcționale, care, prin similitudinea dintre relațiile combinatorii ale sunetelor formanților melodici, generează perechi cadențiale de tip SD-D, prezente oriunde pe scala piramidală (funcțională) și delimitate temporal la nivelul unui eșantion determinat, poate fi cotat ca autosimilitate - un fel de expuneri incluse etajate, cadență în cadență. Domenii extra - muzicale Conexiuni între
Aspecte ale spectromorfiei muzicale(III) by Teodor ?u?uianu () [Corola-journal/Journalistic/83641_a_84966]