135 matches
-
Nikola, care fusese instruit de mic pentru cariera militară, și-a petrecut o parte din fragedă lui copilărie la Trieste în casa familiei Kustic, căreia îi aparținea mătușa să, prințesa Darinka, soția lui Danilo al II-lea. Prințesa era o francofila înflăcărata și la sugestia ei tânărul prinț moștenitor a fost trimis la Liceul Louis-le-Grand din Paris. Spre deosebire de contemporanul sau, regele Milan I al Șerbiei, prințul Nikola a fost puțin influențat în gusturile și obiceiurile sale de educația pariziana; tânărul luptător
Nikola I al Muntenegrului () [Corola-website/Science/319517_a_320846]
-
aceea, în 1898, armata franceză și cea britanică erau cât pe ce să se lupte la Fashoda. Însă tensiunile dintre cele două țări s-au atenuat la încoronarea regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit, ce era francofon și francofil. Primit cu ostilitate în Paris, a îmbunătățit relațiile cu Franța. Astfel, s-a format Antanta. Împăratul german Wilhelm al II-lea al Germaniei a dus o politică globală-Weltpolitik, o politică colonială, ocupând numeroase teritorii africane și intrând în conflict direct
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
doua ceremonie are loc în 5 august; Lucreția aduce o dotă de 40000 de ducați.Următoarele luni tinerii trăiesc în liniște la Roma. Politica internațională a familiei Borgia se schimba rapid. Nemaifiind interesat de Neapole, Cesare Borgia urmează o politică francofilă și se căsătorește cu fiica lui Ludovic al XII-lea, regele Franței, Charlotte d' Albret. Vestea căsătoriei lui Cesare o bucură pe Lucreția, dar Alfonso este preocupat de alianța Papei cu francezii, inamici ai familiei de Aragon.. Franța plănuiește să
Alfonso de Aragon () [Corola-website/Science/331548_a_332877]
-
al "Historische Zeitschrift" și al "The English Historical Review". Implicarea lui Nicolae Iorga în dispute politice și cauza iredentistă au devenit caracteristice în viața sa în timpul Primului Război Mondial. În 1915, în timp ce România era încă neutră, a trecut de tabăra predominant naționalistă, francofilă și pro-Antanta, cerând purtarea unui război împotriva Puterilor Centrale pentru a recupera Transilvania, Bucovina și alte regiuni deținute de Austro-Ungaria; pentru a-și atinge scopul, a devenit un membru activ al Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor, și a
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
astfel recunoscut că un principat pentru întâia dată. Cu toate acestea, cum trupele spaniole erau momentan în ocupație, această recunoaștere părea ceva mai mult decât un gest pentru a-l face fericit pe Honoré. Honoré al II-lea a fost francofil. După studiile de la Milano, a fost cultivat în saloanele intelectuale din Paris. Având afinități cu Franța pe plan cultural, dar și politic, s-a ridicat împotriva prezenței spaniolilor în Monaco. În vreme ce realiza că Monaco are nevoie de protecție de la o
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
desemneze un candidat al lor. După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire). La adunarea propriu-zisă, Cuza a fost prezentat drept variantă de compromis între conservatorii filoruși și liberalii pro-occidentali (francofili). Oamenii lui Sturza au fost surprinși să constate că acesta este respins și în schimb adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza. Gruparea lor, susținută de mercenarii polonezi ai lui Wierzbicki, care plănuia să acționeze doar pentru a liniști eventualele
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
în decembrie 1742. Apoi, el a obținut un avantaj în fața facțiunii franceze și a fost numit Cancelar al Afacerilor Externe în 1744. Totuși, Elisabeta, care nu voia să implice Rusia într-un război, a păstrat echilibrul acordând titlul de vicecancelar francofilului Mihail Voronțov. În 1746 Rusia a negociat o alianță cu Austria. Rusia a intrat în sfârșit în război când Marea Britanie a promis să-i plătească o subvenție. În 1748 armata rusă a pornit spre Rin, lucru care i-a determinat
Elisabeta a Rusiei () [Corola-website/Science/308549_a_309878]
-
a hotărât să mă aducă la București, unde am urmat Dreptul, Între 1936-1940. Îmi promisese că voi face doctoratul la Paris. Dar lucrurile nu s-au mai petrecut așa, Întrucât România s-a aliat cu Germania, iar tatăl meu era francofil. N-am mai plecat În Franța, pentru doctorat, și am lucrat la TAROM, unde am pus bazele juridice ale acestei companii de aviație românească. Compania nu avea nimic, am pornit de la zero. Am făcut și un curs special de Drept
Editura Destine Literare by Alexandru Danielopol () [Corola-journal/Science/76_a_289]
-
1999 în 10 Things I Hate About You, o adaptare modernă a lui Shakespeare, Îmblânzirea scorpiei. În 2000, a început să studieze la Columbia University. A studiat și istoria, literatura și poezia franceză la General Studies. A devenit un absolut francofil și un vorbitor de limbă franceză. El a spus ca mutarea "forțată" la New York l-a ajutat să se dezvolte ca persoană. Filmul ce a apărut în 2001, Maniac, a fost filmat într-un spital de boli mintale; Mysterious Skin
Joseph Gordon-Levitt () [Corola-website/Science/314509_a_315838]
-
Sfântului Blasiu a fost arborat alături de culorile austriece și britanice, dar numai pentru două zile întrucât, la 30 ianuarie, generalul Milutinović a ordonat maiorului Sabo Giorgi (Đorđi) să-l dea jos. Cuprins de mândrie patriotică, Giorgi, ultimul al Republicii și francofil credincios, a refuzat, spunând "„jer da ga je pripeo puk”" („că poporul l-a ridicat”). Evenimentele ulterioare au demonstrat că Austria a profitat de orice ocazie posibilă pentru a invada întreaga coastă a Adriaticii de Est, de la Veneția la Kotor
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
mare parte dintre nobili au dispărut, și, pentru ca împăratul să mențină controlul, a fost nevoie să ridice unii cetățeni la rang de nobil. Aceștia nu au fost tratați pe picior de egalitate de către „salamanquinos”, adepții absolutismului spaniol; în schimb „sorboneses”, francofili și adepți ai unui anume liberalism, îi acceptau fără rezerve. Un alt factor care ar fi putut lua parte la această conduită este că „sorboneses”" au fost foarte afectați de marele cutremur și nu își doreau să-și piardă averea
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
care transporta 700 de oameni, hainele și multe din efectele personale ale Ioanei, a eșuat pe un banc de nisip și a trebuit să fie abandonată. Ajunsă în țările nordice, Ioana nu a fost primită de către logodnicul ei, datorită opoziției francofililor de la curtea lui Filip. Căsătoria formală a avut loc în 20 octombrie 1496, la Lier, la nord de Bruxelles, Filip fiind fascinat de frumusețea Ioanei. Imediat cei doi soți se îndrăgostesc nebunește. Între anii 1498 și 1507 ea a născut
Ioana de Castilia () [Corola-website/Science/313714_a_315043]
-
Această alegere ilustrează bine dorința Francofoniei de a se deschide din ce în ce mai mult către țările Europei Centrale și de Est și vă pot asigura că țara noastră face tot ceea ce-i stă în putință pentru a răspunde acestei provocări. Dacă legăturile francofile țesute de secole de către țara noastră și ancorarea istorică a limbii franceze nu mai trebuie demonstrate, nu ne rămâne decât să continuăm eforturile pentru a valorifica această moștenire și de a consolida cât mai mult folosirea limbii franceze și difuzarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
Andrei Gheorghe: Eu! Mihai-Răzvan Ungureanu: Aferim! Andrei Gheorghe: Domnule Gigi, nu da cu pietre! Mihai-Răzvan Ungureanu: Iar femeile educate și, la rându-le, destul de volatile moral. Nu foarte surprinzător însă, mai târziu, mai apare o calitate, aceea că toți sunt francofili și francofoni. Andrei Gheorghe: Da, asta este o calitate. Mihai-Răzvan Ungureanu: Ca să vezi paradoxul. La sfârșit de secol XIX, două treimi din Parlamentul român vorbea germana, membrii parlamentului știau germana mai bine decât știau franțuzește. Andrei Gheorghe: Mi-aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
România. În operele sale, Ion Luca Caragiale face portretul mai multor personaje de snobi care imită fie marea burghezie, fie cultură unei țări străine. Unele dintre aceste personaje sunt fictive (Nae Cațavencu, Conu Leonida), altele reale (Barbu Delavrancea la Berlin, francofil disprețuind tot ce este german). Înainte de valul de francofilie descris de Caragiale, existase un snobism filelenic datorat prezenței și influenței Fanarioților, snobism care mai apare încă la unele din personajele sale, precum și în multe dintre patronimele și prenumele lor. Pe lângă
Snob () [Corola-website/Science/316404_a_317733]
-
e vorba de niște intelectuali de rasă, școliți cu precădere în Occident (mulți dintre ei în Germania) și care, biografic sau politic, aveau motive să-i privească cu simpatie pe nemți. Remarca istoricului este că, dacă opinia publică antebelică era francofilă prin tradiție, elita intelectuală era germanofilă, și ar fi o eroare să vedem în preferința ei pentru valorile germane o dovadă de colaboraționism cu ocupanții nemți. Judecați după convingerile personale, Slavici sau Stere, ca să luăm două exemple grăitoare, sînt perfect
Iubindu-i pe nemți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6337_a_7662]
-
înțeles cum se cuvine gestul colegial pe care l-a improvizat. * * * În 1984 am fost numit ministru plenipotențiar în Franța, una din cele vreo zece misiuni diplomatice dintre cele mai râvnite în serviciul nostru exterior. Dacă, pe deasupra, mai erai și francofil și eu eram această misiune se profila promițătoare de satisfacții maxime, la care un diplomat ca mine era îndreptățit să aspire. Din păcate însă, rareori ne este dat să ne realizăm toate aspirațiile pe deplin. Ceea ce mi s-a întâmplat
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
duioasă: "Contopirea aceasta o făceam toți la noi în casă, și mama, și tata, și frații mei; ca și cum Provența n-ar fi fost decât o prelungire a Moldovei, ca și cum cerul ei senin ar fi fost una cu cerul toamnelor Iașului". Francofilul (stins la 31 decembrie 1956, la 82 de ani) convorbea cu Perrault și Descartes, cu Musset, Zola, Rostand, Richepin, Proust și Anatole France, cu Romain Rolland, François Mauriac, Francis Carco, Paul Valéry, cu Pierre Louys și Guyau, cu mulți alții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
redusă după reforma agrară din 1945 și apoi vândută bucată cu bucată), motiv pentru care P., după cum mărturisește într-o carte-convorbire, este nevoit să declare întotdeauna - formula „origine boierească” nefiind acceptată în timpul regimului comunist - că este de „origine burghezo- moșierească”. Francofil, aproape de stânga în tinerețe, tatăl i-a transmis de timpuriu pasiunea pentru I. L. Caragiale și pentru Montaigne. P. și-a petrecut copilăria printre celebritățile epocii, într-un mediu saturat de cultură. La București, după ce termină școala primară din strada Mântuleasa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288628_a_289957]
-
europeană. Mircea Cărtărescu (înainte de a-și anunța renunțarea la postmodernism) credea serios, în 1998, în plăsmuirea unei Europe postmoderne, adică deplin americanizată: "Falia care-i desparte esențial pe optzeciști și postoptzeciști de cei dinainte este falia dintre două lumi: lumea francofilă a costumului și a cravatei, a muzicii clasice, a sărutului mâinii și a respectului pentru marile valori și, pe de altă parte, lumea pătrunsă de spiritul american, lumea hainelor de pe stradă, a muzicii rock, a pletelor, a culturii <<populare>>, a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
erau însă o simplă spoială care nu putea ascunde realitatea pentru observatorul perspicace”. Dincolo de acestea, „România făcea antisemitism de circumstanță”, avea un „regim totalitar cu masoni și democrați cunoscuți”, ce „încerca să încropească o apropiere de Germania cu anglo și francofili ș.a.m.d. Regele era înconjurat de oameni de aceleași credințe, iar situația Elenei Lupescu era mai tare decât oricând. Vechii exponenți ai democrației, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, dr. Lupu etc., erau izolați și complet părăsiți și dați uitării ca
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
Maiorescu) și prenumele sau (Titu Liviu) asupra voinței de afirmare a originii latine a românilor din Transilvania. Germanofon (Își scria jurnalul intim În germană), susținător constant al alianței politice cu Puterile Centrale, se deosebea de majoritatea elitei românești francofone și francofile. După studiile de la Viena, la Academia Tereziană, Berlin și Giessen, a fost profesor de filosofie, autor al unui manual de logică, a publicat studii de critică literară, fiind În același timp avocatul unor reprezentante comerciale austriece În România. Rector al
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
de rigoare - pe cei care le au, mjloacele se Înțelege. E drept, cu mine s’a Înșelat amarnic: ce putea să capete de la un cercetător, chercheur cum ar zice francofonul vopsit ce sunt, ca tot românul care de fapt e francofil, doar pentru a ocoli realitatea mâinii Întinse... À propos: am tras cu ochiul prin laboratoarele Universității chișnăuene, ca să-mi fac sânge rău: bani puțini are acea - iarăși din păcate - țară, dar mulți investește În viitor, adică În știință. Cum să
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
simțeau legați (s-au auzit chiar voci cerând intrarea imediată În război, și nu pentru Transilvania, ci pentru Franța!). De partea cealaltă se situau așa-numiții ( În sens peiorativ) „germanofili“ (care nu erau Însă mai germanofili decât erau oponenții lor francofili). Ei luau act de faptul că România se afla nu Între Germania și Franța, ci Între Germania și Rusia. Mai bine Înfrânți cu Germania, decât Învingători cu Rusia! O Rusie Învingătoare și-ar fi instaurat În zonă o dominație nefastă
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Mazzini. Mai târziu, Între 1881 și 1890, a fost ministru plenipotențiar la Londra Ion Ghica (1816-1897), unul dintre cei mai interesanți oameni politici și intelectuali români ai vremii, În plus un „anglofil“, specie foarte rară Într-o epocă bântuită de „francofili“ și, eventual, de „germanofili“. Sunt și englezi care călătoresc În România; câțiva ajung chiar să se stabilească aici. Printre ei, un anume Effingham Grant, care În vremea revoluției de la 1848 lucra la consulatul britanic din București; astăzi este complet uitat
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]