35,905 matches
-
intensă folosire ideologică: burghezime, muncitorime, burghezo-moșierime primeau definiții rigide și conotații oficiale clare, pe care le-au pierdut în edițiile mai noi ale dicționarelor; moșierime nu mai e, în DEX 1996, o "clasă socială exploatatoare...". în textele actuale sînt destul de frecvente derivatele, mai vechi sau mai noi, în -ime, cu sens ironic: șefime ("șefimea de la PRO TV", Evenimentul zilei, 1707, 1998, 2; "șefimea de la Prefectura și Consiliul Județului", arhiva Viața liberă, an 2000), funcționărime ("toată funcționărimea aciuată prin birourile din oraș", adevarul
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
experiențele ei chiar se constituie într-o simbolică expediție de aflare a Graalului. Chiar numele o îndeamnă la asta, "pocaliu" înseamnă "potir, cupă"; de altfel speculațiile etimologice, jocurile de cuvinte, deducțiile și supozițiile îndrăznețe, precum și elementele de intertextualitate sunt destul de frecvente, ele potențând în mod cert farmecul cărții. Șirul de experiențe (de viață sau pur spirituale) ale autoarei se suprapune peste un altul de "experiențe livrești": pagini întregi de comentarii sau compilații menite să întregească imaginea subiectului abordat. Scenariul seamănă, uneori
Povestea unor experiențe by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/14619_a_15944]
-
de două criterii: sănătatea populației muncitoare și dezvoltarea legăturilor de solidaritate în interiorul colectivului... Satisfacerea sexuală trebuia considerată egală cu satisfacția celorlalte nevoi trupești. Există în viziunea Alexandrei Kollontai o moralitate comunistă care condamna sexul nesănătos și nenatural, precum și abstinența sexuală. Frecventa schimbare a partenerului era dezirabilă, dar fără implicare emoțională. Kollontai inventase două metafore pentru a defini tipurile diferite de amor comunist: "Eros înaripat" și "Eros cel fără aripi" defineau iubirea cu implicare emoțională, respectiv iubirea comunistă ideală. Cuplul nu trebuia
Femei, comunism, psihanaliză by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14598_a_15923]
-
ale milostivirii tale o clemență spre a înveseli acești ochi cu vederea întoarcerii acestor doi fii ai prințipului Ypsilant în Valahia»" (p. 133). Solemn, ornat, discursul citat (transpus în română, dar formulat de Văcărescu în italienește) e o performanță retorică. Frecvente sînt și situațiile moderne tratate în lexic pe jumătate modernizat: obținerea unui dublu pașaport ("m-am rugat să aibu îndoite pașoporturi"), cererea de azil politic ("Asylul să cuvine a-l dobândi acei ce dosescu dă la un mare rău și
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]
-
fără riscul de a supune verificării și contestării pronunțarea însăși a exemplelor noastre! Reamintesc, oricum, că norma românească recomandă în mod expres, la serii întregi de cuvinte moderne, pronunțarea cu hiat, în vreme ce observațiile lingviștilor atestă de mai multă vreme transformări frecvente ale hiatului în diftong. Descriind acest fenomen, Th. Hristea aduce exemple ca hieroglifă și poliomielită, în care diftongii (deci apariția silabelor -hie-, -lio-, -mie-) constituie "rostiri aproape generale, dar neacceptate de limba literară" (Sinteze de limba română, ed. a III
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
explicit exprimată a mai multor lingviști români, singura onorabilă ar părea să fie epenteza. O spune, în Limba română actuală (1947: 34), Iorgu Iordan, care observă că eliminarea hiatului prin consonantizarea unei vocale (a-vi-a-ți-e: a-via-ți-e, zi-ar: ziar) e foarte frecventă ("pronunțarea aviație este reală, ba foarte răspîndită"), dar consideră că procedeul "continuă a fi utilizat până astăzi de către românii mai mult sau mai puțin inculți". Cealaltă soluție - epenteza unei semivocale (a-vi-ia-ți-e) - apare însă mai curînd "în gura oamenilor culți". Evident
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
Rodica Zafiu Numele "românului tipic", reprezentat adesea în ipostaza caracteristică a "țăranului român", pare a fi suferit oscilații considerabile în decursul timpului și în diferitele regiuni istorice. În momentul de față, numele folosit cel mai frecvent ca antonomază cu funcție etnico-socială e Gheorghe ("nea Gheorghe", despre care am scris în această rubrică cu doi ani în urmă). Nu își pierde total relevanța Ion, sprijinit de răspîndirea generală a echivalentelor sale în spațiul creștin și de analogia
Oprea, Bucur, Onea... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14200_a_15525]
-
fără întrerupere. De aceea și concatenarea genitivilor este a se restrînge pre cît se poate mai mult" (p. 325). În "limba de lemn" a discursului public românesc din anii 1950-1989, stilul nominal domina, succesiunea greoaie de genitive fiind deci destul de frecventă. În stilul jurnalistic actual formulele administrative joacă un rol secundar, apărînd în unele subvariante stilistice, în care putem așadar găsi și exemple de formule excesive ale succesiunii de genitive. În genere, atrag atenția lanțurile cuprinzînd cel puțin trei genitive, dintre
Lanțul de genitive by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14227_a_15552]
-
exemplul următor aparține unui text clar parodic, așa cum o indică nu numai numărul determinărilor, ci și redundanța lor semantică: "Relansarea accelerării intensificării procesului de iuțire mai rapidă a luptei anticorupție" (Academia Cațavencu 20, 1999, 8). Succesiunea a două genitive e frecventă și normală; apariția a mai mult de trei e însă foarte rară. Secvența de patru substantive în genitiv se poate datora integrării sintactice a unui titlu care conținea deja două genitive: "amînarea adoptării Legii accelerării privatizării" (România liberă 1431, 1994
Lanțul de genitive by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14227_a_15552]
-
suficiente exemple de pure și evidente erori. Despre acestea vorbim mai rar, pentru că intră în două categorii deopotrivă de puțin interesante: sînt fie izolate - și atunci nu merită o adevărată discuție, ci doar o rapidă și jenată corecție - fie foarte frecvente, situație în care nu sînt aproape niciodată fenomene noi: le găsim descrise în lucrările de cultivare a limbii, sînt sancționate în școală, ironizate la radio sau la televizor etc. Uneori e totuși util să ne amintim de cele mai evidente
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14254_a_15579]
-
închisoare de regimul lui Jivkov, ei arătau că știu să umble în pas cu vremea. Inteligent, plin de umor, aureolat de nimbul dizidenței și-al pușcăriei comuniste, dl. Pishev reușise să farmece ca nimeni altul lumea politico-mondeno-culturală a capitalei americane. Frecventele recepții date cu generozitate de bulgari constituiau evenimente de la care lipseau puține persoane influente din Washington. Ce se întâmpla, în exact aceleași clipe, la ambasada României? Păi, ce să se întâmple?! Vechii securiști fuseseră - parțial - schimbați cu noi securiști, bișnițărimea
Din abis în abis, spre noi culmi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14269_a_15594]
-
în persoană și număr - noi trebuim -, sau forma veche și populară cu infix - trebuiește). Una dintre variantele actuale, clar familiară, este cea deja discutată, apocopa tre': "Tre' să spun" (titlu de melodie). Marcată popular și regional este forma trebe, mai frecventă în texte citate sau parodice; atribuită în genere unor vorbitori din Banat și Transilvania, adesea în asociere cu alte particularități dialectale: "trebe deci să vă uitați pă listă" (timișoara.com); "ne-a zis: "dă-l încolo că nu-i mai
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]
-
argumentelor cu învinuiri și reproșuri, a analizei cu rechizitoriul. În același timp, o legitimă aspirațeie spre "normalitate" a tinerei generații pare a nu ține cont de sensibilitățile legitime față de istorie și de discursurile în care se cuvine ea abordată. Recurgerea frecventă a unora și altora la noțiunea de antisemitism ofensează adesea atît memoria victimelor Holocaustului și a urmașilor lor, cît și pe cei care s-au străduit și se străduiesc să netezească calea unei societăți deschise, tolerante, apte să imprime public
Furtună într-un pahar cu apă tulbure by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/15007_a_16332]
-
rapoartele înaintate conducerii PCR cînd, în multe cazuri, ele greșeau pînă și datele concrete ale biografiei unui scriitor ori numele instituțiilor la care lucrase, ca să nu mă refer la ce anume înțelegea raportorul din atitudinea acestor oameni. Adjectivele cele mai frecvente, prin care rapoartele defineau această atitudine, sînt dușmănos, în anii '50-'60, ostil, după aceea. Chiar cînd contau pe interpretarea și pe sugestiile vreunui "cunoscut critic literar", securiștii nu știau ce să scoată din ele. Lectura Opis-ului a fost
Securitatea și scriitorii transfugi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15038_a_16363]
-
muzeelor, iar cărțile de estetică au amorțit și ele. Dacă privim, însă, cu puțină atenție în jurul nostru, omul nou este încă destul de vioi; atîta doar că a schimbat spaima în aroganță și obediența în resentiment. Spectacole de grup Cele mai frecvente forme de acțiuni colective din ultimii ani, de performance în grup, au fost cele represive și cele revendicative. Capetele lor de serie sînt invaziile de mineri și marșurile sindicale. În primul caz, deși este vorba de o agresiune oarbă, de
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
trimisă într-un soi de ridicolă croazieră pe Dunăre. Evident, pentru a ne dovedi cât de utilă este dacă nu patriei, măcar partidului. Bruiajul declarațiilor din țară lasă arareori loc, pentru românul cât de cât interesat, reacțiilor Occidentului. Reacții mai frecvente și mai realiste decât avem noi impresia. De curând, International Herald Tribune a publicat o serie de trei articole consacrate "profilurilor" celor zece țări candidate la Uniunea Europeană. Primul din serie este însoțit de un spectaculos tabel comparativ, vizând date relevante
Cu marchizul de Sade în U.E. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15078_a_16403]
-
diagramă a mentalității poeților noștri care călătoresc în Occident, tot mai numeroși, și care, în pofida normalelor diferențieri dintre ei, au îndeobște în comun trăsăturile asemănătoare ale impactului dintre două lumi, dacă nu adverse, cel puțin radical deosebite. Cu toată afectarea (frecventă) a dezabuzării, a posturii "consumate", blazate ce estetizează din vîrful condeiului (uneori nestrăină de snobism), turismul lor posedă un declic emoțional, al surprizei ce nu poate fi întrutotul mascată. Complexul Dinicu Golescu persistă în sufletul nostru național! Unii din acești
Orfism american by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15086_a_16411]
-
unele lucrări le supraevaluează; fețele surîzătoare sau întristate care se pot construi din semnele de ortografie și punctuație nu reușesc să suplinească rolul intonației, al expresiei și al gesturilor din conversația față în față și nu par a fi foarte frecvente în uz. Aparțin oralității construcțiile scurte, repetițiile, neglijența în construcția gramaticală; mesajele scrise nu conțin însă decît puține cuvinte de umplutură, semnale fatice, pragmatice, de atenuare, de care vorbitorii adesea nici nu își dau seama, dar care în comunicarea orală
Cîteva observații lingvistice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15113_a_16438]
-
Secretul subversivității literare stă în atragerea spectatorului într-un scenariu de interpretare a interpretării. Scenariul se poate complica oricât, până la jocul ieșirii din cadrul comunicațional, ca în Tușiți, prin care aluzia se lasă pe sine în urmă, ca titlu autoreferențial. Sunt frecvente în teatrul lui Sorescu referirile ironice la interpretarea suspicioasă, la "printre-rândurile", la "esopicul" pe care personajele se laudă că le resping tocmai când le zornăie structura (chiar și mărturisirea din jurnal s-ar putea să facă uz, într-o oarecare
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
puțin indicația Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM 1982) de a le scrie cu majuscule inițiale (Domnia Sa, Domnia Lui etc.) - reflectă tocmai de-solemnizarea lor, folosirea curentă ca simple pronume de politețe. Nivelul stilistic e totuși cel al "politeții oficiale", frecvente în politică și în jurnalism: "Iată ce ne-a declarat domnia sa: "Angajații noștri sînt în continuare în grevă"" (vlg.sisnet.ro); "Domnia lui a dat o mare șansă țării sale, maghiarilor în general" (Cotidianul 226, 2001, 1); "Domnia ei de
"Dumnealui" și "domnia sa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15158_a_16483]
-
șansă țării sale, maghiarilor în general" (Cotidianul 226, 2001, 1); "Domnia ei de multe ori a făcut drumul scurt pe jos" (Timisiensis, 2, anul VII, 2000). Altminteri, echilibrul sistemului pare să se refacă: nu întîmplător, forma de departe cea mai frecventă, domnia sa, înlocuiește pronumele ieșit din uz dumneasa. Cum dumnealui și dumneaei persistă (chiar dacă marcate ironic), domnia lui și domnia ei sînt mai rare. La plural, domniile lor e destul de bine reprezentat, pentru că nu există nici o altă formă echivalentă stilistic care
"Dumnealui" și "domnia sa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15158_a_16483]
-
o scară ascendentă a respectului și a solemnității, dar și cu paranteze ironice. Dacă ar trebui totuși să alegem punctele tari ale acestei serii în româna standard de azi, cred că ar trebui să ne oprim la termenii cei mai frecvenți: el, dînsul și domnia sa.
"Dumnealui" și "domnia sa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15158_a_16483]
-
îi mulțumesc, pe calea aceasta, și minunatei dumisale soții)" (formula-as.ro). Pronumele pare să-și fi păstrat valoarea de politețe în registrul colocvial al generațiilor mai în vîrstă și mai ales regional. în texte din Republica Moldova e cu deosebire frecvent și pare firesc chiar și în discursul birocratic oficial (ceea ce nu exclude, desigur, uzurile ironice): "uimirea dumisale se preschimbă în regretul nostru" (sud-est.md); "părinții dumisale" (ib.); "povestea dumisale" (iatp.md); "partidul dumisale" (luceafar.press.md); "soția dumisale" (flux.press
"Dumneasa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15175_a_16500]
-
în cîteva variante, reproduse fără modificări în mai multe site-uri de referate. Lectura textelor oferă o cantitate impresionantă de greșeli banale, din toate categoriile, dintre cele care se pot de altfel culege din lucrările școlare și în afara "suportului informatic". Frecvente sînt greșelile de ortografie și de acord ("textul dacic ce n-i s-a păstrat"; "un rol important în procesul de romanizare la avut orașele"), omiterea sau folosirea aberantă a virgulei. Prin consemnarea după dictare sau prin descifrarea notițelor scrise
Iarăși despre referate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15222_a_16547]
-
o poetică a scenariului cinematografic, 1998) nu mi se pare că au beneficiat de exegeze pe măsura proiectului și a rezultatului acestui edificiu scriptic, pur și simplu unic în felul lui în literatura universală de specialitate. Dovadă: D. Carabăț face frecvente trimiteri la Victor Șklovski, Eco, Blaga, dar și Hegel, Noica și mai ales la "geniala carte a lui V.I. Propp, Morfologia basmului", însă mult mai puține la teoreticieni ai scenaristicii care să-l fi anticipat. Ni se și confesează în
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]