32 matches
-
e prost): Nu e o originalitate de suprafață, formală. E interioară: de-aia e mai greu de definit: cere descrierea întregii personalități a artistului. (...) Partea a patra e într-adevăr extatică, paradisiacă și acordurile alea majore, cu alămurile, cu harpa fugato, erau într-adevăr triumfale, pline de jubilațiune, de o exaltare pe care n-o credeam posibilă. Partea patra e un lucru sublim. BARB|-FALS| (și cu asta m-a omorât, nu l-am mai ascultat): Partea a patra după stil
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări (II) by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8430_a_9755]
-
care o vedem și în reprezentările din Bisericile baroce. Și Bach era ornamental, dar Toccata și Fuga în Re major pe care am cântat-o este un exemplu de structură complexă: are o Introducere "pentru încălzirea degetelor", un Allegro, un Fugato, interludii și pagini improvizatorii culminând cu o Fugă. Așadar, în timp ce la francezi ornamentația furniza elementul de complexitate, la Bach complexitatea rezulta din structură. D.P. O serie de teoreticieni vorbesc despre ornamente ca despre niște elemente arhitectonice care ascund, "deghizând" Adevărul
Cu Julien Musafia în căutarea adevărului în muzică by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/8245_a_9570]
-
temele aceleiași părți, e foarte logică și unitară. Dacă Mozart s-a rezumat să întreprindă modulații numai în cadrul tonalităților înrudite major-minore, Beethoven depășește acest cadru, înfăptuind incursiuni în tonalități îndepărtate, ca de pildă, în ,,Eroica”. Dintre procedeele polifonice, semnalez folosirea fugato-ului în finalul simfoniei a III-a, în ,,Allegretto” din simfonia a VII-a și în finalul simfoniei a IX-a. În ceeace privește orchestra, Beethoven a pornit de la componența orchestrală stabilită de Haydn, dar pe care a lărgit-o
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
de lemn, apare apoi în major o melodie mai lumi noasă; amintirea faptelor mari pentru care s-a jerfit eroul descrețește pentru o clipă frunțile plecate. Dar atmosfera de doliu revine odată cu reapariția temei inițiale. O parte scrisă în stil fugato răsună asemeni celor mai tragice pagini de requiem. Către sfârșit, durerea devine copleșitoare. Auzim parcă suspine adânci, înecate de lacrimi. Partea a III-a - scherzo (allegro vivace) - care urmează, constituie un contrast izbitor față de Marșul funebru. Reânvie aici energia, avântul
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
supună întreaga orchestră, dar viorile, cărora violoncelele le întrețin verva, își leagănă pașii fără să ia în seamă amenințarea ce e atât de aproape. Sonoritatea crește mereu. După ce răsună încă o dată motivul ritmic obsedant, urmează trio-ul. Scris în stil fugato, acest trio e plin de impulsuri. Câteva note în pizzicato fac trecerea către reluarea scherzo-ului. Iată-ne ajunși în sfârșit într-un moment când în pianissimo, pe sunetele prelungi ale coardelor, timpanul readuce motivul de bază al simfoniei. El
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
-ul se deschide cu un motiv ritmic foarte pregnant: Am remarcat înainte intersantul fapt că în această mișcare timpanii atacă singuri, fără să fie întovărășiți de vreun alt instrument, motivul inițial al scherzo-ului. Prima temă este expusă în stil fugato ( reluată pe rând de către viorile secunde, viole, violoncele, viorile prime și contrabașii, care întregesc treptat țesătura sonorităților). Tema a doua, adusă de suflători, este ca un chiot de bucurie: Această temă este urmărită de pulsația motivului ritmic de la începutul scherzo
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Fuga este o formă instrumentală sau vocală, bazată pe procedeul reluării succsesive a unuia și același fragment muzical de către toate vocile sau instrumentele. Există și fugi mixte, vocal instrumentale, în care vocile omenești colaborează cu instrumentele în dezvoltarea aceleiași teme. FUGATO. - Reluarea succesivă, prin imitații, a unui fragment melodic într-o îmbinare în care vocile se fugăresc, parcă. MUZICA PROGRAMATICĂ. - sau muzică cu program. Ea cuprinde compozițiile care se întemeiază pe un subiect literar, o poveste sau un poem, constituind așa-
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]