25,640 matches
-
sensuri sau în îmbinări diferite de cele previzibile din limba literară apar a face buba buba la... (specifică limbajului infantil fiind folosirea lor pentru a desemna orice rană sau suferință fizică): "neînfricații luptători NATO (...) sînt, mai degrabă, niște păpușei care fug plîngînd la mama lor dacă se julesc la cot sau fac buba la deget" (monitorul.ro /bomba/arhiva, 1.01. 2001). Deviantă e sintagma papa bun : în care adjectivul rămîne neacordat, ca și cînd substantivul papa ar fi invariabil și
"Ata ete" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14723_a_16048]
-
Formula preia toate utilizările pragmatice ale corespondentului ei în pronunțare standard, asta este: acceptare (resemnată) a situației, eventual și invitație adresată interlocutorului de a nu insista, pentru că nu e nimic de făcut: "eu am mai scris un comentariu, da' a fugit și n-a mai venit... ata ete..." (poezie.ro, 2001); "A, și comentariile îmi aparțin mie (...) Dacă nu vă convin, ata ete !" (nebunii.ro); "ce-mi pare rău că l-am ratat pe Bregovici, dar ata ete, poate mai vine
"Ata ete" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14723_a_16048]
-
princiar. Pornind de la această metaforă, cartea Alexandrei Târziu nu se concentrează asupra unei Americi ideale ci, dimpotrivă, surprinde tocmai confruntarea prozaică a unei "geografii imaginare", cum ar spune Said, cu realitatea brută. Este, în mare, povestea unei comunități de români fugiți din țară în timpul perioadei comuniste și stabiliți în Statele Unite. Interesant e faptul că, deși romanul urmează linia demitizării, tiparul basmic nu își pierde valabilitatea. Există două stadii prin care trec personajele: stadiul bovaric, cel premergător plecării, când iluzia face din
Țara tuturor posibilităților by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14744_a_16069]
-
evgheniei neamului său. Tot cea a străbunicului, balcanică însă pe de-a-ntregul, fără sonorități de Occident: Se împlinise cam un veac de cînd cel dintîi cu acest nume, la care se adăogase porecla Măgureanu după o moșioară de danie domnească, fugind de undeva, de prin părțile turcești, ca să scape de ispășirea unui îndoit omor, se aciuase în Valahia și ajunsese armaș mare. O tristă faimă supraviețuise omului pătat de sînge ce nu fusese văzut rîzînd niciodată. La veneticul acesta necunoscut, despre
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
un necunoscut, un tată care află, peste ani, că e tată, o femeie care crede că iubitul ei e mort, dar el trăiește, un cîine fioros care omoară un copil, o tînără care face dragoste cu tatăl adoptiv, personaje care fug de ele însele, pe o insulă a uitării și a alinării... Un fel de telenovelă de autor și de artă! Obsesii, vise, coșmaruri, luxuriant, torid, prolix... Ideea leit-motiv e că există un punct în care, aflîndu-te, poți să schimbi întreaga
Ziua Raței moarte by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14805_a_16130]
-
mers legănat și mândru. Era chelneriță la un hotel din Dublin. într-o zi, pe stradă, ea întâlnește un bărbat de douăzeci și doi de ani, subțire, rafinat și prost îmbrăcat, care îi declară de îndată că el e genial. Fug împreună spre Elveția, Italia și Paris, se vor căsători abia douăzeci și șapte de ani mai târziu, vor avea doi copii cu destin tern și tragic, vor trăi permanent în exil într-o solidaritate agitată, ca doi anarhiști hotărâți și
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14859_a_16184]
-
e măritată. La o nouă întrebare, răspunde că da, are un prunc. Al cui? Ea nu răspunde. Își înalță pleoapele. Rîde. Îi ia mîna. - Vino, îi spune ea. - Nu, spune el. O privește. Apoi, cu capul, face semn că nu. Fuge. Capitolul VII Meaume fuge, a fugit. A plecat din Mainz. Douăzeci de zile a rămas într-un han de pe celălalt mal al Rinului, fără să scoată nasul afară, găzduit împreună cu alți șase bărbați într-un soi de grajd. Douăzeci de
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
nouă întrebare, răspunde că da, are un prunc. Al cui? Ea nu răspunde. Își înalță pleoapele. Rîde. Îi ia mîna. - Vino, îi spune ea. - Nu, spune el. O privește. Apoi, cu capul, face semn că nu. Fuge. Capitolul VII Meaume fuge, a fugit. A plecat din Mainz. Douăzeci de zile a rămas într-un han de pe celălalt mal al Rinului, fără să scoată nasul afară, găzduit împreună cu alți șase bărbați într-un soi de grajd. Douăzeci de zile de suspine înăbușite
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
răspunde că da, are un prunc. Al cui? Ea nu răspunde. Își înalță pleoapele. Rîde. Îi ia mîna. - Vino, îi spune ea. - Nu, spune el. O privește. Apoi, cu capul, face semn că nu. Fuge. Capitolul VII Meaume fuge, a fugit. A plecat din Mainz. Douăzeci de zile a rămas într-un han de pe celălalt mal al Rinului, fără să scoată nasul afară, găzduit împreună cu alți șase bărbați într-un soi de grajd. Douăzeci de zile de suspine înăbușite, dormind în
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
vorbirea de zi cu zi, rămîn - în mod surprinzător - cu o accepție foarte vagă. în anchetele dialectale din Oltenia și Muntenia, un cuvînt netransparent pentru vorbitori se arată a fi chiar banalul codru : ""se zice de ăia, de basme, a fugit în codru" (dar informatorul nu poate preciza sensul)"; "e reținut de la cîntecele eștea, după mine ar însemna un cuvînt de voioșie". Pentru lingvist e însă interesant ce s-a întîmplat cu termenii "poetici" dincolo de uzul lor specific: decăzuți și ironizați
"Cuvinte poetice" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14904_a_16229]
-
să strălucească și în ochii lui, iar el nu are nevoie de a demonstra nimănui nimic. Nu-l ating argumentele agresive ale adversarului, care afirmă că Dumnezeu e superstiție, că miracolele sunt trucuri, că a crede în îngeri înseamnă a fugi de realitate. Aidoma luptătorului, războinicul luminii își cunoaște propria forță uriașă: nu luptă niciodată cu cine nu merită onoarea luptei." O anecdotă zen pare a fi această imagine a mântuirii prin forța calmă, abstinența care ți-o dă o credință
Paulo Coelho, "maestru de viață și speranță" by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14886_a_16211]
-
El e Valeriu cu care a vrut să te culce madam Anania? - Hei, hei, lăsați asta, el e. - Da, se vede foarte periculos, a zis sora sa Înghiontindu-se cu maică-sa. Emilia s-a pus pe plâns și a fugit. Femeile mi-au adus un lighean cu apă caldă să mă spăl pe mâini, față și picioare și apoi m-am culcat. M-am trezit pe la ora 11, când Emilia cu o poșetuță cusută cu motive populare În mână, mă
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
început să dispară din fața ochilor mei, pînă cînd chiar conștiința mea a început să dispară. Universul se oprise în loc. Înnebunit de groază, mi-am încleștat mîinile de brațele fotoliului, ca și cum aș fi vrut să mă agăț de o lume care fugea de mine, însă nu am simțit atingerea acestor brațe. Am înțeles atunci că era moartea. Își trase din nou răsuflarea. - Cînd mi-am revenit în simțiri, m-am trezit așezat acolo, unde vă aflați dumneavoastră acum, pe scaunul acela, în fața
Dincolo de ceea ce este omenesc () [Corola-journal/Journalistic/14911_a_16236]
-
prea bine că ar fi fost și mai misterios dacă n-ar fi plouat, ci dacă, trecînd pe lîngă un imaș pe care pășteau tauri neînfricați, s-ar fi năpustit vreunul din ei asupra mea, iar eu, neavînd unde să fug sau neputîndu-mă urca într-un copac, aș fi îndreptat spre el umbrela, așteptîndu-l să vină și, cînd ar fi fost aproape, aș fi deschis-o dintr-o dată, grație mecanismului ei, iar taurul, surprins și înfricoșat, ar fi fugit, eu rămînînd
Dincolo de ceea ce este omenesc () [Corola-journal/Journalistic/14911_a_16236]
-
unde să fug sau neputîndu-mă urca într-un copac, aș fi îndreptat spre el umbrela, așteptîndu-l să vină și, cînd ar fi fost aproape, aș fi deschis-o dintr-o dată, grație mecanismului ei, iar taurul, surprins și înfricoșat, ar fi fugit, eu rămînînd viu și nevătămat, dar lucrurile nu s-au petrecut așa și nu trebuie să înfloresc adevărul, nici măcar pentru a da o aură mai mare de mister întîmplărilor istorisite. Realitatea a făcut ca asupra noastră să se abată o
Dincolo de ceea ce este omenesc () [Corola-journal/Journalistic/14911_a_16236]
-
cu măiestrie. Fără să fie frivol, Radu Cosașu reușește performanța de a povesti această alienare a adolescentului întru comunism ca și cum ar fi vorba despre alienarea firească a pubertății care și-a găsit din întîmplare un debușeu ideologic. Acest adolescent va fugi de acasă, își va îndurera familia cu o cruzime greu de închipuit, va veni incognito la înmormîntarea tatălui și va trăi de bunăvoie în promiscuitate în numele comunismului. Dar la fel de bine o putea face în numele eliberării sexuale dacă ar fi trăit
Comunismul cu Stan și Bran by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14923_a_16248]
-
tîrziu, ofta el, sub dictatură aș fi făcut o adevărată carieră, nu m-ar fi întrecut nici farseurul Vintilă Ivănceanu (care, mi se pare, a căzut în anonimat tocmai părăsind solul atît de prielnic al unei dictaturi nesigure de sine!, "fugind" în Austria ce l-a "dizolvat"!) și nu m-ar fi pus în umbră nici anarhistul oniric Țepeneag, singurul om de care Ceaușescu s-a speriat că se întoarce și i-a luat cetățenia! Ah, bieții scriitori români ce pleașcă
Aceeași veche poveste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14950_a_16275]
-
imaginea lor era prezentă peste tot, amintind binefacerea, sacrificiul. Citesc din nou din Cartea neliniștii de Pessoa și traduc pentru mine, din franceză, aceste rânduri tulburătoare: Știind bine cu câtă ușurință lucrurile cele mărunte posedă arta de a mă tortura, fug în mod conștient de contactul cu ele, cât de mici ar fi ele. Când sufăr, cum fac acum, pentru că un nor trece prin fața cerului - și cum să nu sufăr de această obscuritate, de această zi perpetuu acoperită de existența sa
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
Stockholm. Derbedeii mici nu aveau deloc aer suedez și s-au speriat atât de tare când i-am surprins, luându-i de guler pe la spate, încât am impresia că s-au scăpat pe ei. Le-am dat drumul și au fugit mâncând pământul, împiedicându-se de mai multe ori. Se simte o mare neliniște în aer. La Beijing armata i-a atacat pe studenții care protestau, cu toate că Mao scrisese negru pe alb: Armata poporului nu poate niciodată ataca poporul!" Renè profetizează
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
ascuns al fatalității. Ceva inexorabil. O reînviere a clasicei Moira din tragedia greacă însă cu un patos sectar, puritan... Oamenii epuizează răul cu fervoare... Iar răul este mlaștina sexualității... acea tenebroasă și umidă noapte a Femeii primordiale, de care Cristmas fuge cu oroare, după ce, tot cu oroare și cu ură, s-a apropiat de ea și a cunoscut-o, ca femeie... Secretul mântuirii ar fi repudierea actului sexual și refugierea în sfera androginului pur... Halucinanta goană a lui Cristmas, după omor
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
frunze mi se lipesc de față ca liniștea,/ Mîinile-mi află mîngîieri fără să știe/ Pe tei și caiși, la întîmplare pe vișini" (Mîngîieri). Decorporalizarea tranzitează spre o reverie confuz luminiscentă, recurgînd la palpare: "Mă palpezi îndoială vecină./ Pe corpul meu, fugi, tu fără corp!/ Reveria peste ea însăși/ De la potop singură-și dă lumină" (Ciocănitoarea șvariantăț). Ori se exprimă într-o radicalitate simbologică: "trupul îmi coboară sau urcă în ceruri ascunse" (Ascultare). Dar întîlnim sub pana poetului, de cele mai multe ori, o
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
ce-i în jur, pe un pat din aceeași încăpere, un tânăr urinează pe un perete și pe capul unui alt bolnav. "Plouă! Plouă! Babele se ouă!" gângurește acesta, râzând bezmetic. O fată, ce pare de 20-25 de ani, însărcinată, fuge pe coridor țipând: "Vin extratereștrii să mă f...!" După ea, cu ochii scoși din orbite, aleargă zece-cincisprezece bărbați, tineri sau trecuți de 50 de ani [...] Un bolnav mic de statură s-a urcat - Dumnezeu știe cum - pe rezervorul unui closet
Reportaje by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15340_a_16665]
-
în miez de noapte și nici nu mai pomenesc în ce companie, ori cum am subtilizat un săpun Lux din galantarul unui shop, iar de la Mall un televizor digital, cu efecte de relief și cu diagonala maximă, cu care am fugit în brațe atât de repede, încât bodiguarzii mi-au pierdut urma. Dar cărui televizor, informatorii săi - un grup de generali al căror nume și armă deocamdată nu le destăinuie - îi certifică prezența în unul din saloanele vastelor mele apartamente, disimulat
Suntem în anul Caragiale by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15363_a_16688]
-
Toți se închinau în fața mea! Și nu numai oamenii, chiar și animalele și gîngăniile de tot felul se tîrau în fața mea și fîțîiau din coadă. Dar pisicile! Pisicile pur și simplu erau nebune după mine și, cînd mergeam pe scări, fugeau gudurîndu-se în fața mea. Pe vremea aceea eram într-adevăr foarte înțelept și știam totul. Nu exista nici un lucru care m-ar fi pus în încurcătură. Un minut de concentrare a creierului meu minunat și cea mai complicată întrebare se rezolva
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]
-
erau mulți și se întîmpla că n-aveam liniște nici ziua nici noaptea. Uneori oboseam în așa hal că adormeam direct pe podea. Stam pe podea pînă mi-era rece, iar cînd mi se făcea frig săream și începeam să fug prin cameră, ca să mă încălzesc. Apoi din nou mă așezam pe scaun și dam sfaturi celor care aveau nevoie. Ei intrau la mine unul după altul, uneori fără a deschide sau închide ușa. Mă amuza să privesc fețele lor chinuite
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]