41 matches
-
care, fără să dea atenție acestui lucru, urma o traiectorie clar marcată. Castelul devenea o cochilie, iar eu mergeam încet în spirala ei, îndreptându-mă puțin câte puțin către inima ei, trecând prin camere banale, bucătărie, magazie, spălătorie, salon, sufragerie, fumoar, pentru a ajunge la biblioteca ai cărei pereți erau în întregime acoperiți de cărți. Nu era foarte mare: se afla aici un birou pe care erau așezate cele trebuincioase pentru scris: o veioză, un tăietor de hârtie foarte simplu, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
tot zgâlțâit uși zăvorâte. A tras la o parte domnișoara periile de catifea verde din salonul în stilul Renașterii italiene, doar ca să descopere ferestre zidite. Cu mânerul roții ei din plastic roz a spart sticla fumurie a unui geam din fumoarul gotic, doar ca să dea de un perete de ciment împânzit de becuri, care dădeau impresia falsă de lumină naturală. În salonul franțuzesc stil Ludovic al XV-lea, în care scaunele și canapelele sunt toate din catifea de culoarea albăstrelei, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Clark, erau doar cinci: Lord Byron, poetul. Percy Bysshe Shelley și Mary Godwin, iubita lui. Claire Claremont, soră vitregă cu Mary, pe care Byron o lăsase gravidă. Și John Polidori, doctorul lui Byron. O ascultăm așezați în jurul șemineului electric din fumoarul de la galeria a doua. Fumoarul gotic. Stăm drepți în scaunele de strană acoperite cu piele galbenă sau pe sofalele brodate ori pe divanele de ibovnici tapisate, pe care le-am târât de cine știe unde, picioarele lor ascuțite lăsând urme zburlite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Byron, poetul. Percy Bysshe Shelley și Mary Godwin, iubita lui. Claire Claremont, soră vitregă cu Mary, pe care Byron o lăsase gravidă. Și John Polidori, doctorul lui Byron. O ascultăm așezați în jurul șemineului electric din fumoarul de la galeria a doua. Fumoarul gotic. Stăm drepți în scaunele de strană acoperite cu piele galbenă sau pe sofalele brodate ori pe divanele de ibovnici tapisate, pe care le-am târât de cine știe unde, picioarele lor ascuțite lăsând urme zburlite în covoarele îmbâcsite de praf. Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Doamna Clark s-a afundat în fotoliul ei de piele, și bărbia îi coboară tot mai jos, aproape odihnindu-i-se în decolteu, în lucirile galbene și roșii ale șemineului electric, pe pereții acoperiți cu panouri de lemn sculptat din fumoarul gotic. O întreabă pe Sora Justițiară dacă și-a găsit bila de bowling. Și Sora clatină din cap, nu. Bate cu degetul în ceasul de la încheietură și spune: — Apusul civil e peste patruzeci și cinci... patruzeci și patru de minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
orice aduce a fereastră, cu domnișoaraperii de catifea sau broderie ori cu vitralii, e un fals. O oglindă. Și lumina din spatele vitraliilor provine de fapt de la mici becuri, care creează o atmosferă de penumbră perpetuă prin ferestrele înalte, arcuite ale fumoarului gotic. Încă mai căutăm moduri de evadare. Încă mai stăm în fața ușilor încuiate și țipăm după ajutor. Dar nu prea tare, nu din toți bojocii. Cel puțin până când povestea noastră nu va putea deveni un film bun. Până când fiecare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
jos pe scări în foaierul maiaș portocaliu cu auriu de la primul nivel al subsolului. Sora Justițiară spune că i se tot resetează ceasul. E un semn clasic de bântuire. Apoi Baroneasa Degerătură afirmă că a găsit un punct friguros în fumoarul gotic. În galeria celor O mie și una de nopți îți poți vedea aburii răsuflării în aerul rece de deasupra pernei pe care obișnuia să stea domnul Whittier. Contesa Clarviziune spune că e stafia Lady-ei Zdreanță cea pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
obiectiv turistic. O Comoară Națională. Muzeul Nostru. Nu, compania de producție va trebui să reconstituie fiecare încăpere de aici pe platouri. Holul Ludovic al XV-lea de catifea albastră. Amfiteatrul egiptean de mohair negru. Salonul Renaștere italiană de satin verde. Fumoarul gotic de piele galbenă. Galeria celor O mie și una de nopți, de culoare violet. Foaierul maiaș portocaliu. Promenada chinezească roșie. Fiecare încăpere într-o altă culoare adâncă, dar cu aceleași note aurii. Nu camere, ar spune domnul Whittier, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
se vor sfârși cu povestea noastră. După miile de realități diferite ale pieselor de teatru și filmelor, ale religiei și stripteuzelor, clădirea asta va deveni pentru totdeauna Muzeul Nostru. Pețitorul le spune candelabrelor de cristal „piersici”. Tovarășa Lătrău îi spune fumoarului gotic „Camera lui Frankenstein”. În foaierul maya, Reverendul Fără Dumnezeu spune că basoreliefurile portocalii sunt strălucitoare ca lumina unui reflector de pe podium trecând prin petalele de mătase ale unei clasice fuste-lalea bufante create de Christian Lacroix... Pe promenada chinezească, tapetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
petalele de mătase ale unei clasice fuste-lalea bufante create de Christian Lacroix... Pe promenada chinezească, tapetul de mătase e de un roșu care n-a văzut niciodată lumina zilei. Roșu ca sângele unui critic de restaurante, spune Bucătarul Asasin. În fumoarul gotic, scaunele de strană sunt tapițate cu o piele de un galben intens, care n-a fost decolorată nici o clipă de lumina soarelui. Cel puțin de când o purtau vacile, spune Veriga Lipsă. Pereții salonului în stilul Renașterii italiene sunt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
îngust, tuciuriu, cu o cicatrice, ca un vaccin, lângă sprânceana stângă. Leit șoferul camionului eșuat! Camionul acela batracian, preistoric, în naufragiul clisos al nopții... Pasagerii nu-și regăsesc liniștea, manipulează batiste și șervete, își șterg frunțile umede, se înghesuie la fumoar, pândesc gesturile puține și codificate ale ilustrului oaspete, se freacă, nervoși, în fotolii, își consultă ceasurile. Aparatul se înclină lent, dreapta-stânga, stânga-dreapta, bătrânul domn cu părul alb și haine scumpe se înclină stânga-dreapta, dreapta-stânga, spre fereastră, spre vecin, din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că, dacă nu știe, nenea ăla poate să-nvețe sau, dacă nu vrea să-nvețe, atunci nu mai citește, naibii, articole de politică externă, ci ia ziarul pentru Horoscop, până să vin eu cu replica asta, P. era deja la fumoar, întrebând printre șoferi ce-i aia hirsut. Bineînțeles că nimeni nu știa, toți s-au uitat la ea ca la... ce-o vrea asta, Portia a lămurit în fine că eu eram omul cu cuvântul de dicționar - chiar am impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
prezența lor dă măsura deteriorării lui mentale. Este greu de imaginat chiar că l-a mai utilizat vreodată, indiferent de companie. Poate l-a auzit Întâmplător, trecând pe lângă vreun grup de neciopliți, pierde-vară la un colț de stradă, sau În fumoarul vreunui club mai puțin respectabil decât Reform, clubul său, și, Îngropat În memorie, i-a ajuns pe buze, neîmpiedicat de obișnuitul său compartament pretențios. Sau poate a fost un derapaj verbal, În locul unui alt cuvânt dorit. Sau poate nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se împerecheaseră cu fetele oamenilor, a celor ce-și atrăseseră asupra capetelor lor Potopul, din vremea credinciosului Noe, și iată-i și acum: mai bine le-ar fi țiuit o ureche decât să se eclipseze dintr-un eveniment monden. În fumoare sau la parterul elegant, dar împuțicit, unde fuseseră azvârliți pentru a nu spurca de sus creștetele heruvimilor, tartorii cei grei încălecaseră scaunele și-și încurajau favoritul cu tropăituri putrede, ce bufneau prin plușul draperiilor. 20 DANIEL BĂNULESCU dați într-una
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
apoi m-am avântat pe urmele lui. Am descoperit că mă târam pe un covor, unul roșu, scump, dar de modă veche. Alarma se auzea mai tare acolo sus. Ridicându-mă în picioare, camera mă duse cu gândul la un fumoar pentru gentlemeni. Două fotolii din piele verde, o veioză de birou, cu abajur din sticlă verde și lănțișor de aprindere, o masă cu pahar din sticlă șlefuită sau cristal, plin cu o licoare maronie, probabil o băutură alcoolică. Cu excepția unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nu avusese loc, femeia lăsase să se vadă toate semnele compromițătoare ale acestuia. Tulburarea sa fusese suficient de evidentă pentru a da naștere la zvonuri, la tot soiul de "aluzii, clevetiri, taca-taca pe sub evantaie", la ""hm!"-uri... între domnii de la fumoar"46. În vreme ce o legătură reală se ascunde, se camuflează, această femeie care doar flirtase se expusese tuturor privirilor. Fără îndoială, nici cedând nu s-ar fi putut compromite mai mult. Poate că reputația ei, ca și aceea a unei fete
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]