438 matches
-
norma fundamentală a societăților moderne: "solidaritatea negativă nu este decât emanația unei alte solidarități de natură pozitivă: este repercusiunea în sfera drepturilor reale a sentimentelor sociale care vin din altă sursă"7. Această viziune "holistă" a fost preluată în cadrul paradigmei funcționaliste și a dat naștere ideii că dependența reciprocă dintre subsisteme diferențiate constituie coeziunea. În Structura acțiunii sociale (1937) Talcott Parsons a realizat o sinteză funcționalistă între teoria durkheimiană a consensului și teoria weberiană a acțiunii, anulând divergența lor fundamentală referitoare
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
sociale care vin din altă sursă"7. Această viziune "holistă" a fost preluată în cadrul paradigmei funcționaliste și a dat naștere ideii că dependența reciprocă dintre subsisteme diferențiate constituie coeziunea. În Structura acțiunii sociale (1937) Talcott Parsons a realizat o sinteză funcționalistă între teoria durkheimiană a consensului și teoria weberiană a acțiunii, anulând divergența lor fundamentală referitoare la elementele normative 8. O consecință a acestei sinteze este tratarea problemei solidarității fără elemente de dreptate. Respingând, asemenea lui Durkheim, explicațiile utilitariste și contractualiste
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
Capacitatea de influențare este o funcție a solidarității colective; în același timp, influența lucrează asupra solidarității, prin procesul de legitimare a inegalității și prin conectarea intereselor și motivațiilor individuale la fluxul schimburilor sociale. Prin subordonarea dreptății față de puterea socială, paradigma funcționalistă a arătat anumite limite, legate chiar de logica consensuală și de ceea ce Giddens a numit "mitul originii conservatoare a sociologiei"23. În jurul anului 1968, preocuparea sociologilor pentru problema dreptății anunța epuizarea paradigmei echilibrului static și preferința pentru teorii mai "dinamice
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
împăcat în teoria socială, pentru că societatea occidentală descoperise între timp idealul dreptății sociale. Modelul echilibrului, al conservării și al coeziunii promovat de Parsons fusese pus în discuție încă din anii '50, de către Robert K. Merton care a transformat radical analiza funcționalistă, prin cercetarea fenomenelor anomice. Conceptele propuse de Merton ("funcție latentă" și "funcție manifestă", "consecință neașteptată", insiders-outsiders, deprivare relativă, strain theory etc.) sunt orientate spre ideea de ambivalență normativă, în care coeziunea și conflictul sunt posibile în egală măsură, în funcție de interpretarea
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
în considerare mai multe demersuri post-seculare (Rorty, Vattimo, Girard, Wilson și Hick), ea caută să vadă dacă societatea actuală mai poate asuma un sens al carității pe care l-au avut societățile din trecut. Nu este vorba de o abordare funcționalistă a religiei, indiferentă la tipul de religie, ci este vorba de a plasa chestiunea în centrul problemei creștine a iubirii aproapelui. Admițând o largă libertate față de dogma creștină a mântuirii, cele cinci demersuri post-seculare admit că solidaritatea umană filtrată prin
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
occidentalului. Dar, paradoxal, nu comportamentul convențional înțelept asigură funcționarea sistemului. Sistemul occidental funcționează din inerție, în virtutea angajamentului personal, a datoriei, responsabilității și virtuților civice, adică a valorilor tradițional atașate religiosului. Păstrarea lui în bune condiții de funcționare presupune o reevaluare funcționalistă a religiei, cu prezervarea acestor valori. Tradiția este sacrificată de contemporani în numele eficienței și progresului, arată Wilson. Acest fapt produce o sărăcire a vieții sociale. Respingerea religiei pe temeiuri intelectuale s-a făcut în Occident fără evaluarea tuturor consecințelor dezechilibrelor
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
viața societății la începutul epocii sovietice. Acționând în convergență cu suprematismul lui Kazimir Malevici, cu neoplasticismul lui Theo van Doesburg, cu școala Bauhaus a lui Walter Gropius, cu stilul lui Le Corbussier, cu toate orientările abstracționiste, în al căror curent funcționalist se integrează, promovat în special de gruparea și revista „De Stijl” (Olanda), c. s-a propagat în întreaga Europă, ca și dincolo de Atlantic, în Statele Unite ale Americii. În literatură (poezie), apar procedee analoage celor constructiviste la futuriști (F. T. Marinetti
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286389_a_287718]
-
când una dintre părți câștigă, cealaltă pierde), pozitiv (printr-un amestec de cooperare și confruntare) sau, În anumite cazuri, negativ (nu există decât perdanți). ν Indiferent dacă se Înscrie În perspectiva marxistă sau durkheimiană ori că se bazează pe interpretări funcționaliste sau interacționiste, problematica subiacentă acestor discuții este cea a integrării și a solidarităților. Putem să gândim atunci În termeni de logici de clasă și de raporturi de dominare sau exploatare, să acționăm pentru Întărirea normelor colective și pentru unificarea conștiințelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sau Abram Kardiner, analizelor În termeni de „tipar”, pattern sau „personalitate de bază”, veritabile „matrice” sau „configurații psihologice” pornind de la care se dezvoltă trăsăturile de caracter. Cercetătorii s-au aplecat apoi asupra proceselor de socializare, privilegiind, În funcție de autori, o optică funcționalistă (Bronislaw Malinowski) sau una structuralistă (Alfred Radcliffe-Brown). Alte conceptualizări, cum sunt cele propuse de Edmund Leach sau de Max Gluckman, insistă, dimpotrivă, asupra riscurilor de tensiuni, anomie sau incoerență. Oricare ar fi grila de interpretare reținută, dimensiunea contextuală este esențială
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
fi stadiul lor de dezvoltare. A nega această „universalitate” și a pretinde că lucrurile ar putea sta altminteri ar fi o dovadă de naivitate sau de nerealism. S-au propus mai multe grile de analiză. Să luăm mai Întâi paradigma funcționalistă și să studiem, În acest sens, tipologia expusă de Robert Merton În Elementele sale. Astfel, conformistul se mișcă Între limitele a ceea ce este recunoscut oficial și utilizează metode licite În acest scop, În vreme ce inovatorul Își propune obiective Încărcate de valoare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de subiect: individualitatea (distinctness) nu pune suficient de mult În evidență apartenența noastră la ceea ce este comun (commonness). Cea de-a treia abordare Încearcă să depășească dificultățile precedente focalizându-se asupra „sistemelor de interacțiuni concrete și particulare”. Recurgerea la teoria funcționalistă a stratificării, cel puțin În versiunea „corectată” sau „purificată” elaborată de Ralf Dahrendorf, ar putea fi foarte utilă aici. O lucrare a lui Samuel Popkin, intitulată The Rational Peasant 1, este o bună ilustrare În acest sens: regula unanimității din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de dominație. Printre principalele critici aduse acestui cadru de analiză, să menționăm caracterul reductiv al anumitor presupuneri de tip holist și riscurile de reificare sau de ipostaziere legate de adoptarea unei astfel de grile. O a doua orientare de inspirație funcționalistă, dezvoltată În a doua jumătate a anilor ’40 de autori precum Kingsley Davis și Wilbert Moore, atrage atenția asupra diversității aprecierilor sau judecăților cu privire la competențe și talente, contribuțiile și retribuțiile fiind strict dependente de reprezentări sau de modele culturale puternice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sau laminare. Observația este singură capabilă să tulbure confortul clasicelor tabele tipologice, care se străduie, cu științifică sobrietate, să încadreze în tipuri stilistice predefinite o nesfârșită serie de „aproximații”, din care o bună parte pot fi atribuite învățăceilor. Nici tradiția funcționalistă, încredințată de valoarea raportului dintre structura și conținutul industriilor litice și, respectiv, contextele ecologice (ex. Riel Salvatore & Barton 2004), nu are mari motive de încântare în această privință, dimpotrivă: acțiunea copiilor poate mări artificial volumul utilajului litic neretușat, o deformare
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
familială, sociologii citați și nu numai, afirmă că funcționează trei tipuri de logici: 1. logica tradiției - părintele consideră întotdeauna ca normal și bun ceea ce știe și poate transmite pe plan comportamental, din ceea ce a preluat din generațiile precedente; 2. logica funcționalistă - diferențierea rolurilor în funcție de sex poate conduce la îndeplinirea unor sarcini obiective pentru familie; 3. logica utilității sociale, care susține că realizarea obiectivelor conduce la evitarea sancțiunilor în favoarea unor beneficii și chiar recompense, chiar dacă sunt simbolice. Considerăm că dacă grupul familial
Arta de a fi părinte by Luminiţa Murariu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1403]
-
Filosofia este situată în acest cadru, căruia îi este expresia și prin asta își justifică propria rațiune de a fi. Justificările filosofiei, pe care am încercat să le exemplificăm, dispar totuși, dacă ne punem într-o perspectivă pur pragmatică și funcționalistă. Pentru o mentalitate concentrată exclusiv pe rezultatul practic, și angajată să găsească doar soluții tehnice, problemele filosofice apar ca pseudoprobleme. Pentru o astfel de mentalitate, rațiunile întrebării filosofice ar trebui abandonate domeniului disfuncționalităților psihice, spațiului neliniștilor private, întrucât sunt rodul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
Momentul recent al istoriei filosofiei la care ne-am referit, amintind de Horkheimer și Adorno și de «noii filosofi» francezi, este reprezentativ pentru modul în care a fost îmbinat imanentismul sistematic, mândria filosofiei moderne, cu ideologia și rezultatele depersonalizante, pur funcționaliste ale concepției științifice a gândirii, așa cum s-a configurat ea începând cu iluminismul. Ideologie, depersonalizare, aplatizare, conformism, dictatură și revoltă irațională, toate acestea par să marcheze apusul dramatic al unei gândiri apărute la începuturile eliberării omului. În tot cazul, filosofia
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
societăți”, încât și-a pierdut orice rațiune integratoare. De aici până la a nega statutul conceptual al termenului societate nu a mai fost decât un pas. În privința celeilalte instanțe de caracterizare, cea a integrării funcționale a societății, sociologia, mai ales cea funcționalistă, s-a preocupat de organicismul componentelor sociale, de modurile de conservare a ordinii sociale prin integrarea, diferențierea, întâmpinarea și reproducerea cerințelor funcționale. Societatea era concepută funcționalist ca o comunitate de valori culturale ce ar fi exprimate în forma unor norme
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
celeilalte instanțe de caracterizare, cea a integrării funcționale a societății, sociologia, mai ales cea funcționalistă, s-a preocupat de organicismul componentelor sociale, de modurile de conservare a ordinii sociale prin integrarea, diferențierea, întâmpinarea și reproducerea cerințelor funcționale. Societatea era concepută funcționalist ca o comunitate de valori culturale ce ar fi exprimate în forma unor norme și roluri sociale pe care indivizii le-ar asimila în procese de socializare și le-ar practica în cadrul unei ordini reproductive. Ordinea și reproducerea socială sau
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
asupra unui general care nicăieri nu poate fi identificat. Rolurile tradiționale ale științei sociale, derivate din „proiectul iluminist”, au fost fixate, într-un interval de peste două secole, astfel: construcția (ingineria) socială a ordinii instrumentale și expresive (prin sociologia pozitivistă și funcționalistă); producerea și managementul schimbării sau transformării sociale și politice mai ales prin sociologia schimbării, a revoluției sau prin cea critică, în care ar putea fi incluse și teoriile feministe ale emancipării; analiza interpretativă ce ar facilita înțelegerea modului de funcționare
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
asupra complementarității studiilor despre femei și bărbați, atâta vreme cât nici cea dintre genuri nu este un produs social automat. Complementaritatea nu a existat realmente în relațiile de gen, dar a fost invocată în forma distribuției rolurilor de gen pentru a conserva funcționalist raporturile tradiționale de putere asimetrică dintre bărbați și femei. În științele sociale tradiționale, femeile erau problema, adică generau „probleme sociale”; ele reprezentau, așa cum afirma Freud, „misterele vieții” sau continentul mai întunecat al lumii vieții. Ceea ce bărbații puneau pe seama „femeii isterice
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
între socializarea normativă a bărbaților pentru roluri „instrumentale” și a femeilor pentru roluri „expresive”. Distincția era menită să justifice diviziunea sexuală a muncii din familia nucleară. O viziune esențialistă, centrată pe bărbatul și, respectiv, pe femeia generică, asociată cu una funcționalistă, de tip parsonsian, centrată pe rolurile asumate și practicate de către bărbați sau de către femei, riscă să ne conducă spre o despărțire sau chiar o confruntare socială a genurilor, fără a afecta în vreun fel constituirea și acțiunea factorilor, motivelor sau
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
motorului unui avion, măruntaiele unui iepure, redacția locală a unui ziar par toate dezorganizate dacă nu sunt Înțelese. O dată privite ca sisteme de ordine, ele arată cu totul altfel”. La acest nivel, s-ar putea spune că Jacobs era o „funcționalistă”, cuvânt a cărui folosire era interzisă În biroul lui Le Corbusier. Autoarea se Întreabă cărei funcții Îi servește o anumită structură și cât de bine o Îndeplinește ea? „Ordinea” unui lucru este determinată de scopul urmărit, nu doar de o
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
ferme” planul pentru o corporație agricolă națională taylorismul În Statele Unite programul de schimburi Între Statele Unite și Uniunea Sovietică Inocularea practica tradițională Insecticide Vezi Pesticide Irlanda harta cadastrală practici de măsurare locale Iwo Jima memorialul Jacobs, Jane formația arhitecturală diversitatea ca „funcționalistă” mecanismele informale ale ordinii sociale cartierele multifuncționale contestarea proiectelor de curățare a mahalalelor perspectiva de la nivelul străzii aspectele neplanificate ale orașelor criticarea urbanismului planificat ordinea vizuală și ordinea trăită cadrul de referință feminin Jeanneret, Charles-Edouard Vezi Le Corbusier Jefferson, Thomas
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
morfologia expresivității, însă ridică și o întrebare majoră, despre care am mai pomenit: la ce anume se raportează abaterea? Gramaticalitatea limbii reprezintă într-adevăr un etalon? Dacă nu, cum explicăm figurile sonore sau pe cele retorice? Genette, ca și alți funcționaliști, simplifică lucrurile, afirmând că noțiunea de deviere nu trebuie înțeleasă în raport cu o normă anume (limba vorbită, spre exemplu). Cu alte cuvinte, figura nu mai este o greșeală în raport cu codul sau resursele funcționale ale limbii, ci o deviere de la modurile dominante
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
a avut prilejul să ia cunoștință de alternative, o va considera „obiectivă”, singura reală și comprehensibilă. Iar orice altă realitate pe care o va întâlni apoi o va trata prin propriul sistem de referințe, situându-se doar în funcție de această „viziune funcționalistă a lumii”, cum o numește Abric (1994). El va da sens conduitelor sale, se va adapta, își va defini locul apelând doar la achizițiile dobândite în aceste condiții, va înțelege realitatea și va reacționa apelând la „zestrea” sa. Orice nouă
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]