107 matches
-
o ploaie cu oasele în buzunar. Te doare râul ca o lacrimă atârnată în oftatul norilor închiși în prăvălia de la marginea zăvoiului. Inima ierbii mă strângea de mână. Suferea de dorul coasei ce-și scărpina spinarea în talpa dimineții cu gâfâit de rouă. Copacul acela cu emoții impertinente era acuzatul care violase poteca ce ducea frunzele în sanatoriul toamnei. Zilele cu ochii albaștri ascultau vântul strivindu-și aripile în acoperișul caselor cu buze de șindrilă. * Secera lunii tăia șoaptele stelelor rămase
CU GÂNDU-N BUZUNAR de GEORGE BACIU în ediţia nr. 447 din 22 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357850_a_359179]
-
o ploaie cu oasele în buzunar. * Te doare râul ca o lacrimă atârnată în oftatul norilor închiși în prăvălia de la marginea zăvoiului. * Inima ierbii mă strângea de mână. Suferea de dorul coasei ce-și scărpina spinarea în talpa dimineții cu gâfâit de rouă. * Copacul acela cu emoții impertinente era acuzatul care violase poteca ce ducea frunzele în sanatoriul toamnei. * Zilele cu ochii albaștri ascultau vântul strivindu-și aripile în acoperișul caselor cu buze de șindrilă. * Secera lunii tăia șoaptele stelelor rămase
GÂNDURI DE BUZUNAR de GEORGE BACIU în ediţia nr. 447 din 22 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357849_a_359178]
-
nr. 506 din 20 mai 2012 Toate Articolele Autorului 26 DEZVOLTAREA DURABILĂ Ca orice produs ingineresc, zicea Thomas, dezvoltarea stagnează în cele din urmă, saturîndu-se ea cu ea însăși, ajungîndu-și sieși, umplîndu-se de sine și de îndesine, pînă o apucă gîfîitul. Își cumpărase un trabuc H. UPMANN - fabrica de tabocos Havana ! cum ne anunțase plin de sine, ridicîndu-și un deget în aer. Licurișca îi făcuse semn că bate cîmpii, dar pe mine mă interesau discuțiile cu el. Venise iarna, afară era
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 26-28 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358409_a_359738]
-
o ploaie cu oasele în buzunar. * Te doare râul ca o lacrimă atârnată în oftatul norilor închiși în prăvălia de la marginea zăvoiului. * Inima ierbii mă strângea de mână. Suferea de dorul coasei ce-și scărpina spinarea în talpa dimineții cu gâfâit de rouă. * Copacul acela cu emoții impertinente era acuzatul care violase poteca ce ducea frunzele în sanatoriul toamnei. * Zilele cu ochii albaștri ascultau vântul strivindu-și aripile în acoperișul caselor cu buze de șindrilă. * Secera lunii tăia șoaptele stelelor rămase
CU GÎNDU-N BUZUNAR de GEORGE BACIU în ediţia nr. 656 din 17 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358026_a_359355]
-
necontenite, unind turmele vălătucite ale norilor care acopereau în întregime cerul, cu troienele ce înveșmântau pământul. Pe luncă, pe șoseaua către Vedea nu trecuse încă nici un deschizător de pârtie prin nămeții imaculați, așa că tractorul continua să deschidă pârtie cu plugul, gâfâitul motorului fiind singurul sunet care tulbura liniștea satului ascuns sub povara iernii câinoase ce îl luase în stăpânire. Câte un lătrat de câine se auzea ca din fundul pământului din curțile troienite. Abia când au ajuns aproate de drumul ce
JOCUL FULGILOR DE NEA (CONTINUARE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1951 din 04 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/376537_a_377866]
-
ars în palmă. Moș Ion luă receptorul cu mișcări domoale. Vocea din telefon țipa agitată: De ce lași, bă tete, pe dobitocul ăla să se joace cu telefonul? Aveți bani de aruncat? Moș Ion spuse un „Alo!” stins și, după un gâfâit sacadat, a șoptit: Mă ... Gheorghiță...tată...mor, mă...mor! Iar te ții de glume, tete? Tu cu glumele, iar eu mă grăbesc să plec în Germania. Ger...ma...nia...șopti stins moș Ion. Aha, Germa...Da...eu, nu glumesc...Dacă
SCUZAȚI, CĂ MOR! de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2118 din 18 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379131_a_380460]
-
câine...“. Sau altă dată, în cursul unei hoinăreli, când am surprins-o din întâmplare, pierdută printre bălăriile dintr-o viroagă, pe femeia aceea pe jumătate despuiată și beată, pe care doi bărbați o posedau cu o grabă brutală, într-un gâfâit de râsete false și înjurături. Pe fundalul întunecat al ierburilor de iunie, albul trupului ei foarte rotund, foarte plin, îți lua ochii. A întors capul, am recunoscut-o pe femeia sărmană cu duhul pe care locuitorii orașului o strigau cu
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
-i întrerupă brutal somnul vreme de nopți întregi de atunci încolo: zornăitul șenilelor la câțiva centimetri de capul lui, năruirea tranșeei în care căzuse fugind de tancuri. Dacă nu s-ar fi împiedicat, și-ar fi continuat alergarea în mijlocul tropăitului gâfâit și al panicii altor soldați. Alunecase însă pe un bulgăre de lut, se prăvălise într-o tranșee neterminată și deci puțin adâncă, și nu mai avusese timp să se ridice. Masa urlătoare îl acoperise cu umbra ei, nodurile de oțel
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
simțindu-i mirosul, simțindu-i barba ușor nerasă cu obrazul, și-mi permit să mă simt mai bine. Brad îmi cuprinde spatele ușor, mișcându-și mâna încet în jos, până când alunecă între picioarele mele, iar eu nu-mi pot reține gâfâitul. Alunecăm jos, până pe podeaua bucătăriei: curând, micul-dejun a fost uitat, iar singurele sunete care se aud din bucătărie sunt șoaptele noastre și gemetele de plăcere. ― Chiar te iubesc, îi spun eu după aceea. Probabil că asta a fost cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cele discutate adineauri, dispăru, palidă la față. Samuraiul avea impresia că pe locul de lângă vatră încă mai stătea seniorul Ishida. Alături, unchiul stătea cu picioarele încrucișate. Acesta păstră tăcerea vreme îndelungată, dar în cele din urmă scoase un sunet între gâfâit și oftat adânc: Ce vrea să spună? Nu înțeleg o iotă! murmură el sacadat. Nici samuraiul nu înțelegea nimic. Pentru o însărcinare însemnată ca aceea de trimis al Stăpânului într-o țară îndepărtată, se găseau la castel mulți supuși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dacă nu chiar minute, actul sexual devenea o posibilitate. Marlena zâmbi și apoi căscă. —De-abia aștept să mă trântesc În pat. — Ce coincidență, glumi Harry. Și eu Îmi doresc exact același lucru. Și aici imită cât putu de bine gâfâitul unui cățeluș. Ea ridică dintr-o sprânceană În semn că pricepuse ambiguitatea obraznică a răspunsului lui. El zâmbi cu toți dinții, iar ea Îi Întoarse un zâmbet reținut care nu Însemna nici respingere, dar nici Încurajare. Copacii, Îndrăzni ea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
hunilor o și mai mare admirație, întrucât intuiau că, fiind un roman de rang, cu siguranță se simțea de-a dreptul umilit, nu doar fiindcă fusese luat prizonier, dar și din cauza bărbii lungi și a hainelor zdrențuite. Pentru câteva secunde, gâfâitul tot mai înăbușit al lui Odolgan, singurul care nu observase apariția sa acolo, dădu naștere, în tăcerea generală, unui contrast curios cu ritmul măsurat al pașilor săi; în sfârșit, după un soi de muget de ușurare, tânărul războinic se desprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
treceau unul după altul prin fața cinematografului... Mi-am văzut de drum, poate pentru că nu era nici unul liber, dar mai ales pentru că-mi doream ca pașii aceia ce venea În urma mea să mă depășească. În cele din urmă, am auzit un gîfÎit În dreptul meu. N-am Încetinit pasul și nici n-am privit În jur, prefăcîndu-mă că-l ignor, ca și cînd ar fi fost propria mea umbră. Un ton blînd și implorator se Încolăci În jurul urechii mele reci ca un șarpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
aruncă. Era foarte liniștitor și plângeam de o bună bucată de vreme până să-mi dau seama. Ca să știți, nu plângeam, mai degrabă mă scurgeam. Lacrimile îmi curgeau pe față fără vreo contribuție din partea mea - fără nici un suspin, fără nici un gâfâit, fără să mi se cutremure umerii; totul se întâmpla în perfectă liniște. Am plâns tot timpul până am terminat treaba și, deși lacrimile mele au întins cerneala de pe eticheta cu adresa revistei Femme, n-am produs nici o altă pagubă. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
încetini travaliul. Trebuia să stăm în patru labe, cu fundul ridicat, gâfâind ca niște câini într-o zi de caniculă. Toată lumea a trebuit s-o facă, inclusiv persoanele care nu erau însărcinate. A fost destul de amuzant, de fapt, mai ales gâfâitul. Deși să dau cu fața spre părțile inferioare ale unei alte femei - ale Celiei, după câte îmi amintesc - a fost puțin deconcertant. Eu și Jacqui gâfâiam din plin, apoi ne-am uitat una la alta și am scos limba și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Apoi iunie, vară, o ploaie subțire și acidă, ca apa împroșcată de roțile unei mașini, și fără nici un strop de cer, fără nici un strop de cer. Londra e o bătrână cu respirația grea. Dacă o asculți, poți să auzi cum gâfâitul astmatic îi mănâncă plămânii. Nesuferita Londră. Până și mumele ei atârnă ca o piatră de moară. Uneori, când merg pe stradă - trebuie să mă războiesc cu vremea. Atunci mă iau de zeii vremii. Îi fac praf. Îi izbesc ca picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
În privința asta - micuțul nostru bulgăraș de fericire nu se Însănătoșea, chiar și cu cei peste 3 000 de dolari pe care-i cheltuiserăm pe consultații la veterinar, antibiotice, mâncare specială și două vizite În miez de noapte la urgență, când gâfâitul și icnitul deveniseră deosebit de groaznice. Lipseam de la serviciu, țipam unul la altul și ne ușuram de bani În timpul ăsta- salariul meu de la bancă și conturile lui limitate de-abia ne ajungeau ca să acoperim cheltuielile câinelui. Diagnosticul canin final: „Extrem de reactivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
tot ridica și cobora bățul, iar încheietura mâinii îi zvâcnea când câinele se încorda în aer. Violu’ mârâia, scheuna, gâfâia. Danny își dădu seama ce se întâmplă și se fixă asupra fundurilor de pahar. Violu’ scăpă un ultim mârâit/ scheunat/ gâfâit, descleștându-și apoi colții și căzând la pământ. Conklin râse. — Văd că n-ai nici un pic de simț al umorului când vine vorba de un pitbull. Pune întrebări, băiete! Am un văr care-i la asigurări, așa că am o simpatie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
armata lui Eminek, pe malul Prutului. Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o victorie. Pe umerii lor apăsa prima șarjă din lupta grea și Îndelungată a eliberării. Auzeau tropotele spahiilor, gâfâitul cailor, clinchetele armelor lovite de oblâncul șeilor, și, deasupra lor, răsuflarea rară și adâncă a pădurii. Știau că pe flancuri așteptau răzeșii, cei care nu luptaseră la Valea Albă și aveau de dovedit că erau la fel de vrednici ca cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
altei săbii, nici platoșa, nici scutul. Lovea direct dușmanul, În punctul În care e putea fi ucis fără vreun sunet. Tăia cu o precizie inumană. Mai mult decât atât, șuierul ușor al sabiei nu era Însoțit de celălalt zgomot, anume gâfâitul, dovada sonoră a efortului, a sudorii, a Încrâncenării În luptă. Era doar sunetul imperceptibil, pur, aproape delicat, al unei săbii care aducea moartea Într-o lume cufundată În ceață. * Nu mai funcționa nimic. Nu mai existau flancuri, nu mai exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
joasă de buzdugan pe care i-o arătase tatăl său și tăind pieziș cu sabia. Erina salvată. Voievodul În viață. Ștefănel, scoțând de sub șaua calului lui Alexandru, un baston. Nu. Bastonul se lungi, devenind halebardă. Apărătorii la șase sute de pași. Gâfâitul cailor. Mirosul de sânge. Senzația că acestea sunt secundele decisive ale Întregului război. Ștefănel rotind halebarda jos, retezând picioarele ienicerilor, apoi ridicându-se, tăind capete și brațe. Gol În jurul voievodului. Arcaș otoman la marginea lizierei. Pietro!!! apucă să strige căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dar dacă o voi face, voi desface eu însămi lanțurile lui An-te-hai. Parada Fericirii rămâne în urmă. E greu să ții aliniate animalele obosite. Cărăușii au încetat să-și mai intoneze îmbărbătările, și nu mai aud decât zgomotul pașilor și gâfâitul bieților nenorociți. Tung Chih vrea să iasă din palanchin să se joace și mi-aș dori să-i pot da voie. Aș vrea să-l văd că aleargă o milă cu Li Lien-ying. Însă este periculos. De mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
va deveni conducătorul țării. Să nu aveți nici cea mai mică umbră de îndoială. Glasul său ajungea până departe, la pedestrași și la purtătorii de sandale. Toți icniră, ca și cum ar fi tras aer în piept pentru ultima dată. Dar acel gâfâit nu conținea nici un dram de bucurie sau de aclamare. Era mai mult ca un fior. Toshimitsu închise ochii și ridică tonul aproape ca și cum i-ar fi certat. Oare și el încerca să-și facă singur curaj? — Nici o zi nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mân calul în galop. Călăresc peste dealuri și pe malul râului. Vântul care îmi adie pe față mă face să simt primăvara. Zâmbind în vânt, mă gândesc în sinea mea: Sunt o fată-bandit! Călăresc până când nările calului se lărgesc de la gâfâit și pătura s-a umezit de la transpirația lui. Și apoi îmi mai înfig călcâiele în el pentru un ultim galop. Doamna Mao Jiang Ching e mulțumită, dar plictisită în același timp. Începe să se sature de rolul ei de casnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cât de curând. D-aia dă și moșu-n fiert și zbiară. Păi, banu’, poți să dai în turbare. El a plătit, iar locul ăsta nu-i nicidecum iarba verde de acasă. Rafael calcă apa așteptând să i se liniștească gâfâitul, stăpânindu-și cu greu furia, da’ până la urmă moșu’ n-are nici o vină, măcar că a îmbătrânit fără nici un folos și a trecut prin viață fără nici un folos. Prin gura asta cu dinți de fier vorbește diavolul din ziare și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]