85 matches
-
joc de mine. Dar m-am Învățat cu ea. (pune urechea și ascultă piatra, o ascultă atent un timp) Parcă aud ceva, dar e puțin ce vreau eu să știu. Tot palma, tot pipăitul Îmi spun mai multe... (respiră adânc, gâjâit) Piatra nu vorbește, ea Îți spune prin sine, prin substanță, prin ordinea În care s-au așezat atomii și s-au făcut vinele pietrei. Și asta e un lucru bun... Să poți să vorbești prin tine, și prin nimic altceva
Editura Destine Literare by Ștefan Dumitrescu () [Corola-journal/Science/76_a_300]
-
am spart. (este obosit, trist) Acum cu trecerea anilor m-am mai Împăcat cu gândul. (Tace. Se ridică și se plimbă gânditor prin atelier. Mută câteva lucruri dintr-un loc În altul. Privește pe geam absent.). CONSTANTIN BRÂNCUȘI: (are vocea gâjâită, ca și cum ar fi un alt personaj) Aș fi vrut la mine În Carpați să sculptez munții. Tot mai rămâne un gând secret, că poate voi reuși vreodată. Când o să mor, o să mor cu gândul că o să fac lucrul acesta În
Editura Destine Literare by Ștefan Dumitrescu () [Corola-journal/Science/76_a_300]
-
am venit noi, oamenii, În timp? (se aude un tunet Înfundat, prelung, care zguduie pământul, Sculptorul pare a nu-l auzi) Este ușor să răspunzi, ca filozof, la Întrebarea aceasta, mult mai greu este să răspunzi ca artist. (respiră adânc, gâjâit, ca și cum și-ar lua avânt) Să presupunem că există Dumnezeu, și El ne-a creat. Dar după ce ne-a creat? Dacă ar fi El Însuși obligat să răspundă la Întrebarea aceasta, de ce ne-a creat, n-ar ști nici El
Editura Destine Literare by Ștefan Dumitrescu () [Corola-journal/Science/76_a_300]
-
digerat - totul se topea, lumina, ceara, dumicații. Eram îmbăloșat, înmuiat în secreții, supt; slujba popii mă rumega molcom. Acum îl am la ceai, abia așteaptă să mă bage și pe mine sub patrafirul de spovedanie; soarbe zgomotos din ceașcă, vorbește gâjâit și miroase greu, comme une bęte de somme. Îmi lămurește personal expresivitatea teologică a semnului dumnezeiesc de la 2 ianuarie; fenomenul a fost extrem de explicit, zice, a reprodus pe cer aureola care tivește icoana Pantocratorului pe tavanul bisericii noastre, a reprodus
Index la ultimele însemnîri ale lui Mateiu Caragiale by Ion Iovan () [Corola-journal/Imaginative/9997_a_11322]
-
silind și oile să se miște după mutarea lui... doar câinii rămânând vajnici, neiertători, în vipia soarelui... L-am întrebat dacă îl văzuse cumva trecând pe agronom, nenea Lache, așa, mai mult ca să spun ceva. El scoase un sunet scurt, gâjâit, care putea fi o negație. Dulăul din stânga lui, care era negru, înaintă spre mine un pas, mârâind. Stănică îl apăsă de grumaz cu ciomagul și câinele se retrase la loc. Și stai acilea până pe-nserat? am întrebat. El aprobă, tot
Costică Pagubă și Stănică, prostul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8334_a_9659]
-
daune astronomice, el, gazetarul radical, își dă demisia ș.a.m.d.). Scenariul e în echilibru instabil între personajul martorului cheie și personajul fără de care acest martor, practic, nu ar fi existat - ziaristul justițiar jucat de Al Pacino, cu o voce gîjîită și cu un aer îngîndurat-monocord; dar, deși Al Pacino e trecut primul în distribuție, adevăratul cap de afiș al filmului e martorul jucat de Russel Crowe (neo-zeelandez născut în '64, așadar autor, în film, și al unei compoziții "de vîrstă
Bătălia cu morile de fum by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17165_a_18490]
-
citi cu limpezime în ea mentalitatea represivă, scrâșnetul încărcat de ură și disprețul resentimentar al unei pături bolnave de putere. De-a dreptul înspăimântătoare erau, însă, personajele aduse la televiziuni ca să "lămurească" poporul. Aceiași indivizi cu priviri fixe, cu voci gâjâite, de lupi hămesiți, gata să te sfâșie pentru simplul fapt că exiști, aceleași doamne cu ten ciupit și cu părul degradat vopsit în galben-cânepiul ce depozitează frustrările de-o viață ale unei feminități castrate înainte de îmbobocire. Ca și în poliție
O țară de sănătoși închipuiți by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14190_a_15515]
-
să-l redobândească. Toate merg strună, dnii Năstase, Gherman, Solcanu, Mitrea, mai nou Todoran veghează startul, devotați, nemodificați, apți prin urmare să salveze, știu ei cum, pe la mijlocul toamnei, țărișoara, cătinel purtând-o spre NATO și Uniunea Europeană. Când, iată, moartea fetidă, gâjâită, hâdă, întinde coasa-i către dl Iliescu, agățând de vârful acesteia o fatidică, în patru părți, scrisoare. Autorul acesteia, anonim, este, firește, un binevoitor avizat - sau mai mulți? - dornic să-l vadă pe dl Iliescu centenar, însă înfiorat de niște
În căutarea compasiunii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17207_a_18532]
-
Auzi ușa de la tindă, într- un târziu, dată cu putere de perete. Tresări. Coborî din pat și o înveli pe Polixenia. Aprinse lampa în timp ce bărbatul ei încerca împleticit să scape de cizme. - Bună seara. - Bună seara, omule! răspunse Viorica vocii gâjâite de băutură. Să-ți pui ceva de mâncare? - Da... încercă să-i răspundă Ion în timp ce își dezbrăca ilicul. Dă-te-n coace, ce ai?.... - Iete colea măliguță, borș cu fasole și ouă cu jumări. - Bun, bun.... Sfioasă, femeia îi așeză
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
să meargă să apere Televiziunea, din solidaritate cu revoluționarii și în ciuda consemnului. Gestul îl aruncă într-o aventură periculoasă, este întîi dezarmat de superiorul sau, ca apoi să fie reînarmat de una din gărzile patriotice, un individ cu o voce gîjîită care amintește de vocile paternalist-sobre ale mafioților italieni din filmele lui Coppola și Scorsese. Filmul ia turnură unui comics după "Saving Private Ryan" al lui Spielberg asezonat de qui pro quo-uri de dramă balcanică, "ou tout est pris a la
Eroi ai timpului nostru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9975_a_11300]
-
de lut, mici cât degetarele. Țopăiam prin pat, pe când oamenii mari se așezaseră pe scăunașele cu trei picioare, în jurul mesei rotunde și se cinsteau. Amurgul aproape-mbeznat, mirosul de oaie și țuică fiartă cu piper, pălăvrăgeala monotonă în care vocea stinsă, gâjâită a lui tataie se auzea din când în când ca din alt timp și din altă lume, toate erau ciudate și solemne, și au crescut încă în nepământesc când s-a aprins lampa de gaz, cu sticlă și oglinjoară rotundă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și doar cu ochiul drept - cel cu care văd limpede -, am avut revelația întregului. Acolo, pe țeasta Ancăi, Herman (același cu care stătusem ore-n șir de vorbă pe treptele de ciment ale blocului din Ștefan cel Mare, ascultîndu-i șoaptele gâjâite ce vorbeau despre Fehcia și despre cosmos și despre nevoia lui de a bea cele două sticle de vodcă zilnice) tatuase Totul, și totul avea chipul meu. Privind chiar in miezul fontanelei, mi-am văzut fața ca reflectată de o
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
figură de rozătoare, de veveriță isteață, neobosită, mereu în mișcare. Ar fi trebuit poate s-o cheme Marta, în contrast cu visătoarea Maria, dar Marta era un nume cu totul necunoscut tîntăvenilor. "E... ce să facă și mă-ta? Bine..." Babuc vorbea gâjâit, de parcă vocea nu i-ar fi venit din gât, ci de sub pământ, de undeva. Cînd am plecat mulgea vaca și "aoleo inima, aoleu inima". Că auzise de bombardament. Mai las-o la năbădaia de inimă, că de-atîta cât te vaieți
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
liniștea odăii. Deodată bătrâna icni, Maria-ncepu să țipe, și Babuc veni și el în goană din tindă, unde pusese niște mâncare la-ncălzit. Îi apucară mâinile, priviră cu groază ochii sticloși care nu mai priveau pe nimeni, Tătica mai zise gâjâit "Mario, Mario..." și brusc, cum se ridicase pe jumătate în capul oaselor, bătrâna oftă din plămâni și în coșul pieptului, străveziu de suferință, prin inul subțire al cămeșii, cei trei văzură cum inima Mariei se desface ca un boboc de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pieptarul pătat cu sânge pe care Rim îl purta peste rasa regulamentară a novicilor. ― Vrem să-l vedem pe Abate! spuse Maria cu voce autoritară. ― Știi bine că nu poate fi deranjat la ora asta! veni răspunsul pe un ton gâjâit. ― Prea Fericitul Radoslav mi-a spus că mă va primi la orice oră și sunt sigură că, dacă te vei gândi, vei vedea că și ție ți-a spus același lucru. ― Așa este. Dar în instrucțiunile mele nu a fost
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
politicos. Bărbatul tăcu, înghițindu-și vorbele la vederea gestului scurt schițat de Johansson. - Noi nu suntem tâlhari. O să-ți lăsăm australul. Și nici n-o să trimitem pe cineva să-l recupereze. Luăm în schimb piatra asta mare. - Alambicul? râse bătrânul gâjâit. Vă păcăliți. Nu e bun de nimic. Nimeni n-a fost în stare să înțeleagă cum poate fi folosit. - Ce știi despre el? - L-am găsit eu însumi, la un an după ce nesăbuiții ăia au bombardat Abația. Ce le-aș
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
a părăsit Câmpina și, după cum aflăm dintr-un certificat medical strecurat în jurnal, la școala unde a fost înscrisă a fost vaccinată cu succes. Cântar Un prieten al lui Nae Stabiliment, Marcel, trecea pe stradă pe lângă o țigancă urâtă și gâjâită care, lângă intrarea unei cârciumi, stătea cu un cântar lângă dumneaei. Iar lângă cântar, un afiș care anunță: „Cântar, un leu cincizeci“. Povestea se petrece înainte de ’89, de aici prețul nesimțit de mic. Marcel ăsta s-a oprit lângă țigancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
suplinitoare, va rămâne o anonimă. Noaptea, pe furiș, te vei Întoarce la București cu un tren ce străbate Oltenia, un tren plin de studenți care se Întorc la facultate. În cap Îți sună huiduielile și fluierăturile minerilor, dar și vocea gâjâită a lui Ceaușescu. ...Am hotărât ca, Începând de astăzi, să trecem la constituirea gărzilor patriotice Înarmate, alcătuite din muncitori, țărani și intelectuali, apărătoare ale independenței patriei noastre socialiste. Aplauze. Urale puternice, prelungite... Și vine iarna anului 1968, și cu cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
urmă s-a dovedit că noul meu prieten, Matt, nu mințise În privința părinților lui. Era de familie bună. Tatăl lui era avocat de divorțuri În Philadelphia. Matt era al patrulea copil, mezinul. Îndesat, cu fălci proeminente și cu o voce gâjâită, asprită de tutun, plecase de acasă În vara dinainte după formația Grateful Dead și s-a tot dus. Vindea tricouri imprimate la concertele acestora și droguri când putea. În adâncurile parcului, unde m-a dus, i-am Întâlnit cohorta. ― El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
era madam Ioaniu aia de-a fost odată. Ș-acu, după boală, acu știai câți ani are : că slăbise, ș-atârna pieile pe ea, și-i căzuse și fața, și-și ținea și ochii holbați, ș-avea ș-un glas gâjâit, de nici nu înțelegeai ce zice. C-o fi fost boala, c-o fi fost că fugise băiatu... Ea-l crescuse pe Tudor de mic, ea-i scosese coarne ; de când era copil de țâță și până-n ziua când a plecat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Ce mult a putut să-l iubească pe bietul Papa, dacă o mai doare și-acum, când abia îi mai recunoaște scrisul cu litere lungi și ascuțite. Acum, când nu-și mai amintește vocea lui obișnuită, ci doar aceea șuierătoare, gâjâită, sufocată cu care i-a zis din ușă : Drum bun... Era gata pregătită să plece în vilegiatură, la Sinaia, cu tante Margot și cu oncle Alexandre. În vara aceea, i se explicase, Muti avea să rămână cu Papa la București
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-n fotoliu o găseai, și numa cu urechile ciulite sta. Poate i s-o fi urât ore întregi singură și, dac-auzea pași pe scară, odată și învia. — Cine-i ? făcea. Cine-i acolo ? făcea, cu vocea aia a ei gâjâită. — Io sunt, îi ziceam când ajungeam sus, în capu scării. Io sunt, ce, nu mă mai cunoașteți ? Că așa mă pusese vulpea de Ivona să-ntreb. Vroia să vază dacă mă-sa mai e cu mințile-ntregi, fiindcă tot sta
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și asta, e știut, dac-o ai, nu mai trece. Ea știa ce boli mai avea și ce nu. D-apoi că și trăise destul, mai-mai să ajungă suta. — Te cunosc, zicea după un timp cu glasu ăla al ei gâjâit. Te cunosc, tu ești Vica. Se stafidise madam Ioaniu, se gheboșase - uite-așa făcuse o cocoașă-n spate ! Și la față se zbârcise, de era cute-cute. Și după un timp chiar că nu mai știa cine intră, cine iese din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ce enervant, tocmai acum glasul nu-ți iese din gât ! Ochii îți ies din orbite, saliva îți curge pe gulerașul de școală și ți-o ștergi cu discreție, preocupată cum ești să strigi ! Din gâtlejul forțat nu iese nici măcar un gâjâit, oh ! Nu mai are niciun rost să te chinuiești ! Renunță ! Și renunți, pentru că brusc ți-ai amintit ceea ce e absolut inexplicabil că ai putut să uiți : nu mai ai glas, pentru că nu mai ai nici dinți ! Din cauza radiațiilor ți-au
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Și, deodată, domnul Ialomițeanu strigă : — Până când, strigă, să mai tot așteptăm aici, într-un asemenea demisol incomod și friguros ? Până când va fi prea târziu, așa cum s-a întâmplat cu Margot ? — încă puțin, îi strigi tu, disperată, dar numai mici sunete gâjâite îți ies din bietul tău gât forțat. încă puțin ! Acum are să vină Niki ! Are acest obicei prost să întârzie, dar de venit, vine întotdeauna... — Gata, strigă doctorul, înaintând spre tine cu un cuțit ieftin de alpaca. încerci să cobori de pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]