87 matches
-
se vor desprinde de aici, în exterior putându-se recunoaște spații sinonime ale acestuia odăi, grote, pivnițe etc.: În clipa în care scriu, pe mici canaluri obscure, în râulețe vii, șerpuitoare, prin întunecate cavități săpate în carne, cu un mic gâlgâit ritmat de puls, se revarsă în noaptea trupului, circulând printre cărnuri, nervi și oase, sângele meu182. Vizuina luminată ,,lumea realității ce zace sub piele"183 este paratopia celui care enunță în acest text. Blecher se integrează perfect definiției pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
urc. E stop cardiac garantat! Bine, exagerez puțin, intrați, am un whisky bun... Înțelegeam că tonul ăsta avea să facă, peste câteva secunde, din nou de nerostit ceea ce trebuia să-i spun. Vorbele lui Vinner aveau același efect anesteziant, ca gâlgâitul iscat de pai în spuma lăptoasă din paharul lui, sau ca efortul unei vilegiaturiste obeze, de a se ridica odată cu fotoliul din plastic înțepenit în colacii de grăsime de pe șolduri... — Am uitat să vă dau ceva, am spus cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
târându-și coadă pe lespezi. / Lacul e cusut cu ață, / Înecații ies la suprafață - ratele se depărtează...// La vecini, părintele-și săruta față, indiferent. Îi face morală de despărțire. / Baltă s-a închis că în urma unei fete porțile de mănăstire, / Gâlgâitul sinucisei a speriat - broaștele au încetat un moment. / Mă duc să mă întâlnesc cu un poet trist și fără talent”. Într-un simulacru de rimă și de cadența a versurilor - o sumă întreaga de libertăți asociative și dezarticulări sintactice. Într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
noembrie, de la aceea când aveam 7 ani și ceream „ Numai interesul mă face să scriu, Vă rog trimeteți rochia roz de matase pentru ziua onomastică“, și până la cele din urmă cu Happy Birthday și eu făcând uneori pe bodogănoasa, cu gâlgâit de emoție în glas. Acum se cântă la Radio „Triana“; tu făceai tare de se auzea quasi strident, ceea ce mă făcea să-ți spun: „Mais, ma chérie, je ne suis pas sourde...“ și tu schimbai docil, pentru ca încetul cu încetul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu luna: "Mergeam tăcuți, cu sufletele mișcate, spre ele. Ajunseserăm într-o roată de sălcii vechi lângă pârâul lui Faur. Apele parcă conteniseră, și chiar deasupra noastră, în streașina verde, o privighetoare cânta așa de puternic, încât îi auzeam deslușit gâlgâitul gușii. Era așa de aproape, încât dacă aș fi întins mâinile, am fi dat de ea. Ne amețea cântecul ei de foc, ca o revărsare strălucitoare, ne înfășura ca într-o nebunie; și din sălciile din împrejurimi și din livezile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ale unui timp suspendat, oferit lecturii, gestului, muzicii și dansului. Deasupra locomotivei, o hartă a Europei marchează traseul Expresului Literar și țara autorului versurilor interpretate. Actorii se străduiesc din răsputeri să ne înveselească, iar colegii care își recunosc strofele în gâlgâitul adesea indescifrabil al figuranților ajung, pentru câteva minute, în centrul atenției tuturor, fiind aplaudați și bătuți pe umăr. Între cei aleși este și Andrei Bodiu, care se bucură ca un copil. Întrucât semnalul de plecare întârzie, se vede, până la consumarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ceilalți și ar fi vrut ca râsul acela să nu se termine niciodată fiindcă de data aceasta nu s-ar fi râs de el. Izbucni și el fără veste într-un râs sonor, nestăvilit, ținând isonul celorlalți și cu fiecare gâlgâit parcă se rupea ceva înlăuntrul său, ceva era aruncat departe în spate. Ochii săi alunecau de la unul la altul , zise în sine: „Ce mai râde Parasca, ce dinți albi are și ce proastă e...”. Unul câte unul se opriră cu
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
igienic cu wc-urile instalate în clădire, apa vine de la un bazin pe care l-am construit lângă vale, la patru metri sub pământ, și totul funcționează, ca să mă convingă părintele trage de sfoara ce atârnă la rezervor și cu un gâlgâit puternic apa invadează cuva albă, Toate le-am făcut anul acesta, nici nu-ți dai seama cât m-am zbătut pentru fonduri, ne reluăm inspecția prin clădire, Mai am în plan un nou amplasament pentru chilii și pentru casa preoțească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
sonoră, o zbatere constantă și lipsită de vreo legătură directă cu starea sufletească. Pur și simplu Ion Ianoși așa vorbea, schimbînd mereu diapazonul gutural al sunetelor scoase, cînd urcînd sau coborînd tonul, cînd încrețindu-și valurile sunetului pînă la un gîlgîit trepidat și foșnitor, cînd netezindu-și țîșnirea vocală pînă la emiterea unor sunete plane și drepte. De aceea, în mod paradoxal, Ion Ianoși părea un fel de un savant sfios și retras în a cărui fire timiditatea nu cred să
Citindu-l pe Ion Ianoși by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10178_a_11503]
-
pământ pe umăr/ și nici nu a apucat să-l arunce/ până ce o limbă roșietică și subțire i-a încolăcit/ mijlocul/ și cu sac cu tot l-a tras înapoi,/ iar ușa s-a închis în urmă cu un scurt gâlgâit”. Reprezentări izomorfice ale grotei, încorporând valențe terifice, apar în partea a doua a poemului „Mișcarea fără inimă a imaginii”. Aici e figurat un univers moloh, triumfător în determinații ale organicului devorator. „Poemul care nu poate fi înțeles” „Poemul care nu
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
mă strecor prin pîcla alburie/ mirosind a drojdie, întinsă între martir și erou,/ iar inima se sfîșie în cutia pieptului prinsă între tot felul de tremuriciuri/ ca un pîntece femeiesc la senină vreme de pubertate/ și nu mai aud decît gîlgîitul de conductă spartă al gurii mele/ și grumazul cum flutură în urmă ca o mînecă goală/ pe cînd la capătul ei capul mi se lățește asemeni unei palme/ pocnind pe luciul unei pietre.”. Este prima secvență din Izgonirea din poezie
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
găsit-o eu în folclorul caucazian, la ceceni și la oseți, și care completează psihologia și psihanaliza occidentală... dar degeaba cauți, nu vei găsi nimic pe internet. Legendele astea trebuie încă traduse. A urmat capul meu pe spate, cu un gâlgâit. — Eroul la caucazieni trece cam prin același ciclu de încercări ca și la noi... Adică ne așteptăm să se înfrunte cu ăia și ăia, să-i hăcuiască pe ăia și pe ăia... Numai că, la ei, eroului i se spune
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
altul un lighean din plastic cu un mic robinet deasupra. Macfee deschise ușa unui frigider minuscul, scoase două cutii de bere și-i dădu una lui Lanark. Tufa de trandafiri se împărți în două înaintea parbrizului, iar mașina, cu un gîlgîit de apă, pluti ca un iaht pe un lac circular, înconjurat de dealuri ale căror pante, care urcau de la marginea apei, erau acoperite, de la bază în vîrf, cu un veșmînt țesut din cele mai fantastice flori, printre care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
curte mirosea dulceag și amețitor. Se mai sărutară o dată, abia atingîndu-și buzele, și fata intră în curte. În cușca lor de sârmă, păunul și păunită picoteau pe cîte-un ciot de lemn. Marinache se înfoie în somn simțind trecerea fetei, dar gâlgâitul i se opri în gât, iar moțul îi rămase palid și moale, atârnând peste cioc. Câteva geamuri acoperite cu hârtie albastră erau luminate, și se auzeau voci de bărbați și de femei vorbind liniștit sau certîndu-se. Fata urcă la etaj
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
tufărișul crescut printre copaci, se dovedi o întreprindere mai dificilă decât prevăzuseră. Pe când soarele apunea, Audbert și cei patru huni ieșiră într-o mică poiană, ce se deschidea chiar la picioarele pintenului stâncos pe care îl luaseră ca reper. Un gâlgâit surd indica prezența unui izvor prin preajmă. Oprindu-și calul la liziera pădurii, marcomanul așteptă ca Balamber să vină din urmă și îi anunță că ajunseseră la destinație. Cu un ton șovăitor, adăugă: — Totuși, nu e nimeni aici. Ești sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de atâtea ori îl afundă la loc, găsind astfel, încet-încet, puțină alinare. Bău apoi îndelung și își scufundă capul în torent, ca să stingă fierbințeala ce o simțea pe față; când o făcu pentru ultima oară, auzi din nou, în sfârșit, gâlgâitul apei printre pietre; își dădu seama astfel că începea să-și recapete auzul normal. Distinse chiar și chemarea insistentă și stridentă a unei păpălude. De undeva din pădure, răzbătu, ca un ecou, ultimul salut al unui pițigoi-cu-capul-negru, ce anunța sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
celui mai valoros dintre războinici; în același timp, însă, se simțea mai mult ca oricând atras de Frediana și de ceea ce el considera a fi puterea ei: puterea trăsnetului! Deodată, prin aerul înțepător al dimineții, îi ajunse la urechi, odată cu gâlgâitul torentului și ciripitul păsărilor din pădurea trezită acum, un ecou îndepărtat de voci omenești. Deși nu deslușea cuvintele, recunoscu vocea puțin stridentă a lui Odolgan și fu imediat în picioare. Din câțiva pași, ajunse la calul său și, apucându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și nu era ușor să porți cu adevărat o conversație. Urmând-o pe Frediana, Sebastianus se trezi aproape pe neașteptate pe buza unei văi adânci, unde vegetația se îndesea: o încrengătură de stejari, sălcii și soc, prin care se auzea gâlgâitul unui curs de apă. Puteai coborî acolo, aventurându-te pe o cărare abruptă și abia vizibilă ce putea fi străbătută numai în șir indian și nu fără a pune caii în primejdie, însă Frediana nu șovăi să-l îndemne pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un cer de un azuriu intens, cum lui Sebastianus îi părea să fi văzut doar în Italia, nori albicioși se deplasau leneș către răsărit. Mult mai aproape, mici zgomote produse de animale minuscule însuflețeau mărăcinișurile de-a lungul torentului și gâlgâitul vesel al apei printre pietre suna ca un cântec molcom și cuceritor ce părea să-i cheme pe toți la odihnă și la a lăsa deoparte toate grijile. Rezemat de un copac, Vitalius cerceta grâul încă fraged, mușcând ușurel dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
suferă de elefantiazis, liniștea vorbește, clevetind, răutăcioasă, incapabilă să-și domine monologul maniacal, tapetele „se pierd În elucubrații riscante”, mobila este „rarefiată, degradată și supusă tuturor ispitelor vicioase”, iar Întunericul naște Întuneric, barbara sa fermentare „inaugurează consfătuirile negre ale oalelor... gâlgâitul buteliilor și damigenelor”, pregătind asaltul orașului. Sufletul bătrânei Maryska „mergea singur prin odaie”; adolescenta cretină, izbind cu pieptul cărnos În tulpina care Începe să scârțâie „sub insistențele trupului ei desfrânat”, apare ca „un zeu păgân”; calendarul Își suplimentează lunile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Maxine, știind exact cum arăta durerea pe chipul copilului său, sări din scaun. ― Nu! strigă ea. Nu! La șase metri mai Încolo, stând În picioare sub soarele care apunea, Maxine Grossinger era În continuare mută. Din gât Îi scăpă un gâlgâit. Cu bruschețea unei descărcări electrice, fața i se făcu albastră. Chiar și de pe rândurile din spate oamenii vedeau cum oxigenul Îi părăsește sângele. Rozul i se scurse pe frunte, pe obraji, pe gât. Mai târziu, Obiectul Obscur se jură că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
face așa, însemna că și ei, oamenii, trebuiau să priceapă ce spune. Și la sfârșitul unei zile în care oamenii alergaseră fiecare de colo-colo, și-au dat seama, către seară, că vocea îi întreba așa, ca într un fel de gâlgâit: — Voi ce faceți acolo?... Ce tot faceți?... Ce faceți de fapt?... S-au uitat oamenii nedumeriți unii la alții și parcă amenințați de întrebarea asta. Dădeau din umeri și nu știau ce să răspundă. Până când unul, mai înfipt, s-a
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
pe pavajul crăpat al curții, pe cele trei trepte de la intrare, fiecare mergând pe rând, la biserica Boteanu, vom pleca spre Boteanu, desigur, dar nu amândoi, nu deodată, de mult, ah, suport țăcănitul acesta supărător de vase din bucătărie, supărătorul gâlgâit al apei de la chiuvetă, mugetul înspăimântător al animalului acvatic ce se zbate zadarnic să mai iasă din țeavă, cu apa, prea fierbinte, opărindu-i țeasta lucie și cheală, sub o căciulă roz-murdar, flaușată. Gâlgâitul muget al apei, și mereu gheara
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
supărător de vase din bucătărie, supărătorul gâlgâit al apei de la chiuvetă, mugetul înspăimântător al animalului acvatic ce se zbate zadarnic să mai iasă din țeavă, cu apa, prea fierbinte, opărindu-i țeasta lucie și cheală, sub o căciulă roz-murdar, flaușată. Gâlgâitul muget al apei, și mereu gheara neagră care strânge firele cu disperare, și supărător-liniștitor cineva care spală vasele în bucătărie, cineva spală în chiuvetă cratițe și farfurii, și gonește din hall pendula - Muti. Muti își șterge nerăbdătoare degetele înnegrite de la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de copil. Pe cine ai iubit cu adevărat, Scribonia, pe mine, sau pe el? Livia se apleacă îngrijorată asupra lui. — Ce ai? Te doare ceva? Scutură din cap. Încearcă să i răspundă, dar cuvintele nu prind contur, înecate într-un gâlgâit de plâns. Din ce în ce mai uimită, Livia îl apucă cu putere de braț. — Și tu simți pericolul, nu? Aprobă în tăcere. Ce altceva ar putea face? A sosit momentul, își zice Livia mulțumită. Inspiră cu putere. Acum ori niciodată. Se smiorcăie cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]