40 matches
-
pânza cenușie de dincolo de masa încărcată chipul lunguieț și slab, părul argintiu pe la tâmple și hainele necălcate, vechi și lucioase. - Tu ești, mă? a întrebat. Inima cârciumarului bătuse mai tare. Aceeași spaimă veche, ținută ani întregi în suflet, a ieșit gâlgâitoare, sub piept. Palmele și ghiontii lui uitați, glasul poruncitor al stăpânului, toate s-au adunat într-o frică neînțeleasă. Pandele i-a întins peste masă palma subțire, aproape străvezie. Privirile i se șterseseră și veselia din ochi îi pierise. Parcă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de lumânări din fața casei sale și de corpul plutonului cu cizme intonînd: Strigăm în ciuda sorții: Să ne trăiască morții! Mergând pe seară la Indolenta, fu surprins la deschiderea ușii de o scenă bizară, în măsura în care nu-i înțelegea rostul. Ioana cânta gâlgâitor și strident, cu două sfeșnice cu lumânări aprinse în mână, pe care le depunea pe covor. Obsedat de procesiunea de lumânări, Pomponescu crezu că Ioana îi face o demonstrație. Impresia fu mai mult subconștientă, de o secundă. Cum Indolenta începu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de rezistat dacă nu ar sări în ajutorul psihicului meu torturat, acea sclipire dumnezeiască a umorului, care să-mi producă automat tresărirea binefăcătoare a râsului în toată ființa mea. Și credeți-mă, că umorul cel mai gros, mai suculent și gâlgâitor vine din partea oamenilor Puterii, adică din partea celor care au fost numiți la nivel statal să ne conducă destinele. Mai deunăzi, am reușit să-mi pun iar pe linia de plutire capacitatea mea antistres, ascultând declarațiile de gâgă ale unui fost
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
vadă de unde vine namila de oțel dar nu văzu decât pe moșul acela purtând hârlețul ca pe o baionetă mestecând greu și bolovănos cuvintele „Eu sunt Tofan, înțelegi, sunt Tofan și port cifra unu” apoi slobozi un râs gros și gâlgâitor care-și luă zborul ca un stol de ciori. Simiuc simți că este privit insistent de cineva, făcu o sforțare să se trezească, deschise ochii, văzu că la câțiva pași de pat, sprijinită în cârjele ușoare de aluminiu, cu păpușa
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Era o carte din colecția „Cele mai frumoase poezii”. Pe moment îi fu greu, dacă nu chiar imposibil să și-l imagineze pe omul acela mătăhălos, cu mâinile ca niște lopeți, răsfoind cartea ceea mică și mormăind cu glasul său gâlgâitor ca o furtună văratecă, grațioasele „Romanțe pentru mai târziu”. Podeaua din sălița de intrare trosni sub pașii săi grei și în cadrul ușii apăru, cu capul plecat ca să nu lovească partea de sus omul acela, cu brațele pline de lemne
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
nostalgia/ când prin pustiul stepei/ se adună pașii/.../ de ziua celei care nu mai este/ scriu cartea desăvârșitei tristeți./ cu inima frântă și mâna-nghețată/ direct pe pielea întinsă a sufletului/ cu o peniță bine ascuțită/ înmuiată într-un sânge gâlgâitor/ ca izvorul când vine dimineața// de ziua Mamei a sosit Abadon". Deși poetul simte în permanență "chinuitoarea apăsare/ teascul vișiniu al pustietății", el întoarce împotriva chemării neantului armele redutabile ale oricărui poet autentic, iar atenția lectorului este adesea dirijată înspre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care, căzînd de la înălțime, se „prăfuiește“, adică se împrăștie în stropi mărunți ca firele de praf. Din punctul acesta de vedere, Prahova ar putea fi considerată, la origine, sinonimă cu Bîlbîitoarea, Bolboroșoaia, Bolboroșița, Cerbătoarea (= Șerbătoarea < Fierbătoarea), Cioroiu (< cioroi, „șipot“), Duruitoarea, Gîlgîitoarea, Hududoiul, Huruiala, Murmurătoarea, Hăulita, Huitoarea, Hurhuitoarea, Murmurătoarea, Săritoarea, Sunătoarea, Șumița (< Șuma, „zgomot, murmur, vîjîit“), Urlătoarea, Slopățul (< sl. slap, „flux, cascadă“), Vîjîitoarea, Cazanele (< cazan, „cataractă, fierbătoare din josul cataractei“), Humorul (< ucr. hom, „zgomot“), Pișolea (comp. cu retoromanul piscina, ital. pisa, „cascadă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mai înalt. Pe urmă, după lungi minute se opriră să mă aștepte, tot la braț, dar de astă dată Petrică se desprinse și rămase cu mine. Mirosea puternic a brazi... Se auzeau chemări îndepărtate, acel stupid olareti al excursioniștilor, râsete gâlgâitoare de fete de pe alte poteci. "Să nu fii supărat pe mine, îmi șopti Petrică, știu că Matilda te iubește, știu demult, nu din scrisorile pe care i le-ai trimis și unde îmi faci un portret nu prea agreabil... Poet
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
impudicitatea lor obeză și cu amoralismul lor de mahala. Vitalitatea e bolgie și ordură, atrăgând după sine greață și oroare. Infernul, e clar, sunt ceilalți, pungi mizere care dau pe dinafară: „noaptea începe simfonia apei în țevi/ și în veceurile gâlgâitoare“. Peisajul se umple, neecologic, de pet-uri, iar transcendența atârnă greu spre pământ: „corzile salcâmilor/ oprind din cădere burta umflată de sus“. Rar de tot, simboluri numai accidental neconvenționale vizitează mizeria de jos: „zarzărul cocoșat sub delicatele ciufuri“, „porumbița temătoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
ales prin discurs, însoțit de o mimică specială, de gestică explozivă, de registrul onomatopeic. Ce mai tura-vura? Animalul este animal! Limba îi este scâlciată și încleiată, cuvintele lui sunt rămășițele între dinți ale unor foste cuvinte integre, sonoritatea sa este gâlgâitoare și vâscoasă, patetismul său este de crocodil și maimuță la un loc, mimetismul față de gangsterii din filmele americane este al unui papagal de mahala. Degeaba are o vestimentație rasată, de la cele mai în vogă case de modă, fiindcă Animalul se
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
se desfăcu la gură, pentru că în graba plecării la drum, Domnul cel Mare nu-l legase tocmai cum trebuie, și-l răsturnă. Iar toate darurile I se prăvăliră de-a dreptul în râul ce se se ducea zglobiu și frumos gâlgâitor, la vale. Marele și Bunul nostru Creator, s-a așezat pe un colț de stâncă să-Și revină din sperietură, privind dezolat la risipa ce făcuse. Râul, neștiutor a luat frumos cu el și a dus mai departe, tot ceea ce
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
strîngi mîna, sau măcar să-i zici ceva. Ți-o vă plăti scump dacă se transferă la noi, cum e vorba. Așa se zvonește, că ar veni în locul lui Chirilă, să conducă sectorul de cercetare. Dinu izbucnește într-un rîs sincer, gîlgîitor, așa cum nu l-am văzut niciodată, dar cum îmi închipui că a fost de multe ori înainte de a-l fi părăsit prietena. Dragă Florea, se oprește Dinu din rîs, eu nu am fost călcat decît o singură dată pe coadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că ți-o vînd ieftin: cincizeci de lei. Nu, că am luat și eu una cu două sute. Două sute?! Ce, ai fost beat? Ia stai, devine el grav, nu cumva și tu...? ... Și eu, îi răspund. Izbucnim amîndoi într-un rîs gîlgîitor, că nu ne mai puteam abține. Al naibii să fiu dacă n-am vrut să mă botez în chiuvetă, zice Vlad. Fata asta e dracul gol! Ca un măr: te-mbie să muști din el, dar nu înainte de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se transformă aiurea în bufonerie. Eliade parodiază cu plăcere pronunția victimelor sale, a dascălului ardelean, a cutărui căuzaș peltic, a lui C. A. Rosetti, "poețoiul" cu ochii "mai boboșați decât ai unui broscoi uriaș". Ocările țâșnesc negre, într-o retorică gâlgâitoare, cu o ură așa de materială încît pamfletul devine un poem al mâniei. Eliade țintea către o Comedie divină ce avea să pună pe scenă "toate duhoarele infernale răsculîndu-se asupra genurilor și virtuților cerești", pe care de n-ar fi
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Ștefan Borbély Poezia lui Ion Vădan se revendică, neclamoros, din aceea "echinoxistă". Inclus în antologia lui Victor Felea (care a impus în epocă) - "Popas între poeți tineri" (Ed. Dacia, 1975), autorul, fire iconoclastă, fiu de moți, incomod pentru egocentrismul său gâlgâitor, nu se lasă "prins", integrat unui grup sau altul, rămânând nu "un practicant" cât "purtătorul unei conștiințe echinoxiste". Plecarea în provincie, după absolvire, i-a accentuat și mai mult singularitatea (profitabilă în planul evoluției poetice), dar îi amână prima carte
Ion Vădan () [Corola-website/Science/316049_a_317378]