506 matches
-
mai vechi grupuri etnice minoritare de pe teritoriul României de azi, prezența lor datând de aproximativ un mileniu. Găgăuzii sunt concentrați în Dobrogea, iar religia lor este creștinismul ortodox. Dobrogea și Deliorman sunt regiunile în care s-a produs etnogeneza poporului găgăuz în secolul XIII. Din acest secol datează formațiunea statală Uziăilet (în zona Cavarna-Mangalia), pe care savanții o califică ca fiind primul stat al poporului găgăuz. De asemenea, în secolul XVIII în regiunea Varna a existat o efemeră republică găgăuză Vister
Găgăuzii din România () [Corola-website/Science/315081_a_316410]
-
este creștinismul ortodox. Dobrogea și Deliorman sunt regiunile în care s-a produs etnogeneza poporului găgăuz în secolul XIII. Din acest secol datează formațiunea statală Uziăilet (în zona Cavarna-Mangalia), pe care savanții o califică ca fiind primul stat al poporului găgăuz. De asemenea, în secolul XVIII în regiunea Varna a existat o efemeră republică găgăuză Vister. Până la începutul secolului XIX, numărul găgăuzilor din Dobrogea era încă foarte ridicat. În deceniile ulterioare anexării Basarabiei de către Rusia (1812), majoritatea găgăuzilor au emigrat spre
Găgăuzii din România () [Corola-website/Science/315081_a_316410]
-
secol datează formațiunea statală Uziăilet (în zona Cavarna-Mangalia), pe care savanții o califică ca fiind primul stat al poporului găgăuz. De asemenea, în secolul XVIII în regiunea Varna a existat o efemeră republică găgăuză Vister. Până la începutul secolului XIX, numărul găgăuzilor din Dobrogea era încă foarte ridicat. În deceniile ulterioare anexării Basarabiei de către Rusia (1812), majoritatea găgăuzilor au emigrat spre această regiune, fiind ademeniți de privilegiile acordate de către administrația țaristă, dar și de posibilitatea de a scăpa de asuprirea otomană cauzată
Găgăuzii din România () [Corola-website/Science/315081_a_316410]
-
stat al poporului găgăuz. De asemenea, în secolul XVIII în regiunea Varna a existat o efemeră republică găgăuză Vister. Până la începutul secolului XIX, numărul găgăuzilor din Dobrogea era încă foarte ridicat. În deceniile ulterioare anexării Basarabiei de către Rusia (1812), majoritatea găgăuzilor au emigrat spre această regiune, fiind ademeniți de privilegiile acordate de către administrația țaristă, dar și de posibilitatea de a scăpa de asuprirea otomană cauzată de religia lor creștină. Totuși o mică parte a rămas în Dobrogea unde, din pricina micșorării dramatice
Găgăuzii din România () [Corola-website/Science/315081_a_316410]
-
că autoritățile din România recunosc existența unei etnii găgăuze acceptând la recensăminte declararea apartenenței la aceasta , numărul celor care s-au declarat ca atare la recensământul din 2002 a fost extrem de redus: doar 45 de persoane. În anul 1930, numărul găgăuzilor din județele Tulcea și Constanța se ridica la aproximativ 1.000 de persoane, din care 752 persoane în județul Constanța. În județul Tulcea, cele mai importante așezări cu găgăuzi sunt/erau Beidaud, Stejaru, Agighiol și Izvoarele. În județul Constanța, cele
Găgăuzii din România () [Corola-website/Science/315081_a_316410]
-
fost extrem de redus: doar 45 de persoane. În anul 1930, numărul găgăuzilor din județele Tulcea și Constanța se ridica la aproximativ 1.000 de persoane, din care 752 persoane în județul Constanța. În județul Tulcea, cele mai importante așezări cu găgăuzi sunt/erau Beidaud, Stejaru, Agighiol și Izvoarele. În județul Constanța, cele mai importante așezări cu găgăuzi sunt/erau Vama Veche "(Yilanlîk)", Negru Vodă "(Kara Omer)", Tătarul "(Azaplar)", Șipotele "(Ghiol-Punar)", Pădureni "(Nastradin)", Topraisar, Cernavodă, Techirghiol, Mangalia, Constanța. În unele perioade istorice
Găgăuzii din România () [Corola-website/Science/315081_a_316410]
-
Constanța se ridica la aproximativ 1.000 de persoane, din care 752 persoane în județul Constanța. În județul Tulcea, cele mai importante așezări cu găgăuzi sunt/erau Beidaud, Stejaru, Agighiol și Izvoarele. În județul Constanța, cele mai importante așezări cu găgăuzi sunt/erau Vama Veche "(Yilanlîk)", Negru Vodă "(Kara Omer)", Tătarul "(Azaplar)", Șipotele "(Ghiol-Punar)", Pădureni "(Nastradin)", Topraisar, Cernavodă, Techirghiol, Mangalia, Constanța. În unele perioade istorice, România a deținut și alte teritorii în care trăiau găgăuzi: înainte de 1878 (Cahul, Izmail și Bolgrad
Găgăuzii din România () [Corola-website/Science/315081_a_316410]
-
Constanța, cele mai importante așezări cu găgăuzi sunt/erau Vama Veche "(Yilanlîk)", Negru Vodă "(Kara Omer)", Tătarul "(Azaplar)", Șipotele "(Ghiol-Punar)", Pădureni "(Nastradin)", Topraisar, Cernavodă, Techirghiol, Mangalia, Constanța. În unele perioade istorice, România a deținut și alte teritorii în care trăiau găgăuzi: înainte de 1878 (Cahul, Izmail și Bolgrad), între 1913 și 1940 (Cadrilater), între 1918 și 1940, respectiv 1941-1944 (Basarabia). De asemenea, din cele câteva sute de mii de cetățeni moldoveni care s-au stabilit în ultimii ani în România se află
Găgăuzii din România () [Corola-website/Science/315081_a_316410]
-
Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Zolocari a fost fondat în anul 1812 de către cazacii transdanubieni pe locul unei tabere militare turcești. Mai târziu, în 1818, s-au stabilit aici țărani iobagi ucraineni fugiți
Zolocari, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318484_a_319813]
-
de ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 3.432 locuitori din sat, 3.069 erau ucraineni (89.42%), 287 ruși (8.36%), 38 evrei (1.11%), 13 români (0.38%), 6 bulgari, 3 polonezi, 3 găgăuzi și 1 sârb. Aici a existat o stațiune maritimă. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar
Zolocari, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318484_a_319813]
-
Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Muravleanca a fost fondat în anul 1813 de către coloniști ruși-lipoveni, fugiți de persecuțiile la care erau supuși pe teritoriul vechii Rusii. La începutul secolului al XIX-lea, conform
Muravleanca, Ismail () [Corola-website/Science/318373_a_319702]
-
și comunități mici de români, ruși și țigani. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 4.267 locuitori din sat, 4.095 erau bulgari (95.97%), 78 români (1.83%), 27 ruși (0.63%), 26 polonezi, 6 găgăuzi, 5 greci, 3 evrei și 1 sârb. La 1 ianuarie 1940, din cei 4.803 locuitori ai satului, 4.732 erau bulgari (98.52%), 17 români (0.35%), 5 ruși, 4 greci, 2 evrei, 1 sârb, 1 ceh și 42
Șichirlichitai () [Corola-website/Science/318358_a_319687]
-
au declarat că au ca limba maternă „româna” sau „moldoveneasca”, 96,05% dintre aceștia folosind-o zilnic, ca primă limbă de comunicare. Româna mai este vorbită de 5,8% din rușii cetățeni moldoveni, 7,7% dintre ucraineni, 2,3% dintre găgăuzi, 8,7% dintre bulgari și 14,4% din alte etnii. Limba rusă este de asemenea vorbită în țară atât ca limbă exclusivă (11,25% din cetățenii moldoveni), cât și secundară (16%). Rusa are în R. Moldova statutul de „limbă pentru
Limbile Republicii Moldova () [Corola-website/Science/319552_a_320881]
-
interetnică”, statut păstrat din perioada sovietică. Este limbă oficială în regiunea moldovenească Găgăuzia și în Transnistria. Ca mijloc de comunicare cotidiană o folosesc 93,2% din etnicii ruși, urmați de 4,9% din basarabeni, 50% din ucraineni, 27,4% din găgăuzi, 35,4% din bulgari și 54,1% din membrii celorlalte minorități. Limbile ucraineană (vorbită de 69,81% din ucraineni) și găgăuză (vorbită de 76,13% din găgăuzi) sunt recunoscute ca limbi minoritare, cu statut oficial în zonele din R. Moldova
Limbile Republicii Moldova () [Corola-website/Science/319552_a_320881]
-
ruși, urmați de 4,9% din basarabeni, 50% din ucraineni, 27,4% din găgăuzi, 35,4% din bulgari și 54,1% din membrii celorlalte minorități. Limbile ucraineană (vorbită de 69,81% din ucraineni) și găgăuză (vorbită de 76,13% din găgăuzi) sunt recunoscute ca limbi minoritare, cu statut oficial în zonele din R. Moldova cu concentrație crescută a populațiilor vorbitoare ale acestor limbi. Limbile engleză și franceză sunt cele mai populare limbi străine predate în cele mai multe școli din Republica Moldova.
Limbile Republicii Moldova () [Corola-website/Science/319552_a_320881]
-
și apartamente 3.549 sau 76% sunt telefonizate. Cu alte localități orașul este legat prin intermediul căii ferate și magistralei auto, care trece prin oraș. Populația orașului este de aproximativ 16.580 locuitori, majoritatea, 12.216 sau 73,7 % o constituie găgăuzii, apoi ruși - 9,5%, moldoveni - 7,3%, ucraineni - 4,2%, și 5,3% reprezentanții altor minorități naționale. Sistemul de educație a orașului este format din 6 grădinițe cu 650 de copii, 2 școli medii generale în care învață 1.600
Vulcănești () [Corola-website/Science/305090_a_306419]
-
u fost înregistrați 3.354 locuitori, inclusiv: 1.579 bărbați (47,08%) și 1.775 femei (52,92%). Structura etnică este următoarea români - 3295 persoane, ucraineni - 20 persoane; ruși - 17 persoane, rromi - 14 persoane; doi bulgari, câte un polonez și găgăuz și 14 persoane aparțin altor etnii. În 2004 au fost înregistrate 1321 de gospodării, 346 de gospodării au fost alcătuite dintr-o singură persoane, 396 - din două psroane, 247 - din trei persoane, 227 - din patru persoane, 74 - din cinci persoane
Baraboi, Dondușeni () [Corola-website/Science/305159_a_306488]
-
cel din anul 1922”, afirmă Mircea Snegur. Totuși, Mircea Snegur avea o poziție diferită de Frontul Popular Creștin-Democrat din Moldova, declarând că ""Republica Moldova nu poate reuși ca patrie a unui singur neam, ci ca patrie a Moldovenilor Români, Ruși, Ucraineni, Găgăuzi, Bulgari ș. a., toți cetățeni egali în drepturi și toți deopotrivă Moldoveni, fie că aparțin limbii, istoriei și culturii poporului Român, Rus, Ucrainean, Găgăuz sau Bulgar"". Această poziție l-a determinat să se declare potrivnic reunificării imediate cu România, și a
Mircea Snegur () [Corola-website/Science/302112_a_303441]
-
nu poate reuși ca patrie a unui singur neam, ci ca patrie a Moldovenilor Români, Ruși, Ucraineni, Găgăuzi, Bulgari ș. a., toți cetățeni egali în drepturi și toți deopotrivă Moldoveni, fie că aparțin limbii, istoriei și culturii poporului Român, Rus, Ucrainean, Găgăuz sau Bulgar"". Această poziție l-a determinat să se declare potrivnic reunificării imediate cu România, și a dus la separarea sa de Frontul Popular în octombrie 1991 și la decizia sa de a candida ca independent în alegerile prezidențiale de la
Mircea Snegur () [Corola-website/Science/302112_a_303441]
-
Comunității Statelor Independente (CSI). La 2 martie 1992 Republica Moldova devine membră cu drepturi depline al Organizației Națiunilor Unite (ONU) și aproape concomitent este atrasă în conflicte armate cu două regiuni separatiste ale ei - cea transnistreană și cea populată preponderent de găgăuzi. Conflictul militar din regiunea Transnistriei a luat proporții și a făcut numeroase victime, fiind stopat printr-o convenție semnată la 21 iulie 1992 de Mircea Snegur și președintele Rusiei, Boris Elțîn. Din păcate, cu toate eforturile autorităților moldovene, Transnistria și
Mircea Snegur () [Corola-website/Science/302112_a_303441]
-
416 bărbați și 12.607 femei, fiind cea mai mare localitate din județ ca număr de locuitori. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși, existând o comunitate mare de români, precum și comunități mai mici de ucraineni, evrei, bulgari, germani, găgăuzi, maghiari, polonezi, armeni și țigani. În perioada interbelică au funcționat aici o prefectură, o pretură, o primărie, un tribunal, o judecătorie, o secție de poliție, o unitate de pompieri, un serviciu sanitar județean, un serviciu sanitar orășenesc, un serviciu veterinar
Ismail () [Corola-website/Science/298622_a_299951]
-
toamna anului 1941, în orașul Ismail locuiau 17.569 locuitori, dintre care 12.423 erau ruși (70,71%), 2.727 români (15,52%), 788 ucraineni (4,49%), 678 evrei (3,86%), 480 bulgari (2,73%), 46 polonezi, 27 germani, 17 găgăuzi și 383 de altă naționalitate.. Autoritățile românești au redeschis biserica din oraș, care fusese închisă de către sovietici. În anul 1944, URSS a reocupat cele trei teritorii anexate în urma ultimatumului din 26 iunie 1940, iar sudul Basarabiei a fost integrată în
Ismail () [Corola-website/Science/298622_a_299951]
-
cei 24.998 locuitori ai orașului, 14.845 erau ruși (59.38%), 5.003 români (20.01%), 1.623 evrei (6.49%), 1.520 ucraineni (6.08%), 674 bulgari (2.70%), 226 greci (0.90%), 180 germani, 94 polonezi, 43 găgăuzi, 43 unguri, 40 armeni, 18 turci, 18 cehi, 11 sârbi și 4 albanezi. Recensământul din toamna anului 1941 a numărat 17.569 locuitori în orașul Ismail. Dintre aceștia, 12.423 erau ruși (70.71%), 2.727 români (15.52%), 788
Ismail () [Corola-website/Science/298622_a_299951]
-
anului 1941 a numărat 17.569 locuitori în orașul Ismail. Dintre aceștia, 12.423 erau ruși (70.71%), 2.727 români (15.52%), 788 ucraineni (4.49%), 678 evrei (3.86%), 480 bulgari (2.73%), 46 polonezi, 27 germani, 17 găgăuzi și 383 de altă naționalitate. Conform recensământului din 2001, populația orașului este formată din următoarele comunități etnice: Din punct de vedere lingvistic, populația este majoritar rusofonă (peste 70%), în ciuda acțiunilor de ucrainizare forțată. Față de recensământul din 1989 se remarcă o
Ismail () [Corola-website/Science/298622_a_299951]
-
autoritățile țariste în anul 1817, satul Cișme făcea parte din Ocolul Chiliei a Ținutului Ismail . Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Cișmele a fost fondat în anul 1818 de către cazacii de la gurile Dunării. Mai târziu, s-au stabilit aici țărani iobagi fugiți de pe moșii din provinciile centrale din Rusia
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]