193 matches
-
mânca carne, dar la unitate se dădea de cinci ori pe săptămână. Sigur, mai mult subproduse, căpățâni, gheare, dar aveau în farfurie miros de carne. Odată, mi-a fost adus de la Jilava un lot. Erau prăpădiți rău de tot. Bătuți. Gălbejiți. M-am dus la Lunca Dunării personal să-i primesc, venise un tren cu ei. M-am dus cu două camioane și i-am încolonat cu gardă, să-i aducem la Giurgeni, era o distanță de vreo 7-8 kilometri. Dom
TEMNIŢELE ŞI ÎNCHISORILE COMUNISTE DIN ROMÂNIA – CÂTEVA REFERINŢE DESPRE NUMĂRUL LOR, ACTIVITATEA, VOLUMUL DE ÎNCARCERARE, CAPACITATEA ŞI DISPUNEREA LOR GEOGRAFICĂ... PARTEA I de STELIAN GOMBOŞ în edi by http://confluente.ro/stelian_gombos_1486022117.html [Corola-blog/BlogPost/344377_a_345706]
-
de ședințe. Se instalaseră megafoane ce transmiteau autodemascărcările unora și altora. În vremea asta, în zarcă alții trăgeau să moară...Onoarea era terfelită cu deosebire. Demnitatea se confunda cu infamia. Infernul apocaliptic stăpânea imperiul răului prin administrația roșie, prin gardienii gălbejiți și călăii ruginii ai temnițelor, prin turnătorii ungherelor tenebroase, amplificându-și ura viscerală, prostia, dobitocia și violența peste orice mișcare, peste orice rugă, peste orice pâlpâire a vieții creștinilor făcute ferfeliță din fiecare celulă căptușită cu beznă și zăbrele, surprinsă
TESTAMENTUL UNUI NEBUN de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2344 din 01 iunie 2017 by http://confluente.ro/gheorghe_constantin_nistoroiu_1496285915.html [Corola-blog/BlogPost/381054_a_382383]
-
care trecea Bruce Lee, mașinile Lamborghini și Ferrari conduse de Van Damme, bătăile printre și pe mesele încărcate cu platouri apetisante, Rambo mitraliind vietcongii de la șold, Chuck Norris decapitând cu dinții șobolanul pe care i l-au pus pe față „gălbejiții” roșii. Unde văzusem eu imaginile astea în anii `80? Pe casetele VHS piratate care circulau seara prin apartamentele blocurilor socialiste ale României. Așa mi-ar fi fost înfiptă în creier ideea că în capitalism e o lume mai dreaptă decât
Irina Margareta Nistor și Monica Lovinescu, că restu`... by https://republica.ro/irina-margareta-nistor-c-i-monica-lovinescu-ca-restu [Corola-blog/BlogPost/338999_a_340328]
-
în nopți cu iele mi-e sufletul deschis... visez, zăresc lumina și ochii tăi ca marea scântei de dor adună îți simt acum chemarea când scripca veche-mi cântă romanța ta pe-o strună și-un greier rătăcit prin ierburi gălbejite încă se mai alintă a dragoste suspină e toamnă iar și-i răgușit... eu, încă rătăcind printre ruine te-ascult, și-n vis îmi spui că mă iubești mă iei timid de mână m-apropii lin, de tine și amândoi
LIRICĂ AUTUMNALĂ 2012 de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 703 din 03 decembrie 2012 by http://confluente.ro/Georgeta_resteman_lirica_autumnala_2_georgeta_resteman_1354535919.html [Corola-blog/BlogPost/351652_a_352981]
-
din toți și toate. Între două perne moi, Stau iubirile în roi; Stau și eu, întinsă lemn -, Așteptarea lasă semn. Gândul rău din nou îmi vine, Despre mine, despre tine; Întrebări fără răspuns Atârnă de ce-am ascuns Printre pagini gălbejite Și coperți cam prăfuite, Ale toamnelor târzii, Cănd sperăm că o să vii. Ba din față, ba din spate, Dracul pe umăr mă bate, Nu mă-ntreabă nici de viață, Nici de moartea minții-n ceață, Care lasă-nflorituri, Peste un cavou
TÂNJIRILE LUI PETRARCA de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 by http://confluente.ro/lorena_georgiana_craia_1473289453.html [Corola-blog/BlogPost/383864_a_385193]
-
în care se aflau cei arestați, dar și cea psihică, dominată de spaimă, de incertitudine. „Ceea ce mă îngrozește și mă deprimă dincolo de orice putință de a mă exprima este înfățișarea fizică a lui Dinu (Pilat) și ținuta lui. Înfățișarea: slab, gălbejit, neras, îmbrăcat în țoale ponosite, care nu stau, ci atârnă pe el. Ținuta: stafia aceasta slăbănoagă și jerpelită, de îndată ce a fost introdusă în cameră și așezată de gardian cu fața la masa de lucru a ofițerului anchetator și de cum i s-a
JURNALUL FERICIRII- DE N.STEINHARDT de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1000 din 26 septembrie 2013 by http://confluente.ro/Jurnalul_fericirii_de_nstein_ion_ionescu_bucovu_1380203225.html [Corola-blog/BlogPost/364973_a_366302]
-
ucide. Viața nu-i o poezie, de nu e cineva ca să o scrie. Galilei - un mare oportunist, genial. Afară se așternuse o zăpadă proaspătă, luna strălucea ca o garoafă, singura fereastră a celulei, cu gratii, , lăsa la vedere un chip gălbejit, de vechi locatar. Pe umărul gălbejitului trona un papagal imens, roșu, acesta era poemul lui Villon. Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul. M-am ferit să-i răspund. Lucrătorii loveau cu sete cuiele spânzurătorii. Lemnul vuia vesel. E
SINCOPE de BORIS MEHR în ediţia nr. 464 din 08 aprilie 2012 by http://confluente.ro/Sincope_boris_mehr_1333947606.html [Corola-blog/BlogPost/358482_a_359811]
-
de nu e cineva ca să o scrie. Galilei - un mare oportunist, genial. Afară se așternuse o zăpadă proaspătă, luna strălucea ca o garoafă, singura fereastră a celulei, cu gratii, , lăsa la vedere un chip gălbejit, de vechi locatar. Pe umărul gălbejitului trona un papagal imens, roșu, acesta era poemul lui Villon. Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul. M-am ferit să-i răspund. Lucrătorii loveau cu sete cuiele spânzurătorii. Lemnul vuia vesel. E cam târziu, i-am răspuns, după
SINCOPE de BORIS MEHR în ediţia nr. 464 din 08 aprilie 2012 by http://confluente.ro/Sincope_boris_mehr_1333947606.html [Corola-blog/BlogPost/358482_a_359811]
-
în fiecare picătură din ploaia care inundă amintirile mele. Te regăsesc în fiecare petala uscată de pe pământul negru. Te simt în fiecare undă de frig care-mi șiroiește pe spate. Ești încă ziua rece care ascunde lumină. Încă o hartă gălbejita ce tăinuiește o comoară. Și eu tot încerc că unul din pirații de pe acele mari învolburate să te găsesc. Eu într-o epavă așteptând veacul în care celelalte corăbii vor ajunge prizoniere în mare. Atunci , am rămâne doar noi, iar
NO ORDINARY LOVE de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1600 din 19 mai 2015 by http://confluente.ro/corina_lucia_costea_1431984831.html [Corola-blog/BlogPost/362913_a_364242]
-
de bine v-a urat. Și, ca să vezi că nu-ți vrem răul, întoarce-te acasă și, din „marele palat”, scoate, mai întâi, calul... Vezi cum e și-mi spui! Că, altfel, dracu cu toți ai lui... te-a luat! Gălbejit, după o altă lună, sluga veșnică la stat s-a prezentat la Titi-Par, argatul lui Ceașcă Împușcat. - E, cum e? Omul nostru, ce-i drept, mai cocoșat, dar înțelept nevoie mare: - Mai bine tov, că, între timp, și de soacră
Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/85_a_447]
-
nimeni de salariul meu." " Nu m-ai înțeles, strigă Vintilă. De acord, să nu se lege nimeni, dar cine s-a legat?" "Vintilă, strigă în clipa aceea famenul, care se înviorase brusc, sânt glasuri, Vintilă, sânt glasuri!" Ce glasuri, mă gălbejitule, râse Vintilă cu o satisfacție egală cu aceea pe care i-o dăduse gustarea, care glasuri? Sau tu auzi glasuri deasupra capului, ca apostolul Pavel în drum spre Emaus!? Strelitule!" Mai târziu avea să-mi spună că famenul făcea parte
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
zice că totul Începuse pe la sfârșitul verii. Revenise mai slab, dar nu era acea zveltețe nervoasă a cuiva care ar fi petrecut câteva săptămâni de mers pe jos prin munți. Carnația lui delicată de albinos dădea acum la iveală nuanțe gălbejite. Noi, deși am observat, am crezut că-și petrecuse vacanța chircindu-se peste sulurile rabinilor lui. Dar În realitate ne gândeam la altceva. Într-adevăr, În zilele ce au urmat am fost În stare să punem la punct Încet, Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
consilieri editoriali“. Acesta este doctorul Enoch Scarthin, a anunțat Jake cu mândrie. El e expertul nostru în eroziunea solului. Alice și-a spus că doctorul Scarthin părea el însuși cam erodat. Era o fantomă mioapă și ridată, cu o piele gălbejită, ciupită parcă de vărsat. Iar acesta, a zis Jake bătându-l pe spate pe un broscoi cu ochi bulbucați, este J. Larry Tabasco. El e profetul nostru în materie de încălzire globală. Când, într-un final, Alice s-a așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
botezarea căreia cine știe ce arhitecți onomastici, răpuși de-alcool și plictiseală, se întrecuseră în glume pe vremuri imemoriale. Tovarășul Bețivu, conu’ Târnăcop și duduia Pulpea alcătuiau marea familie a degeneraților veseli, pregătită să debarce dintr-o epocă într-alta. Răsfoiam paginile gălbejite, încercând să pricep ce accident istoric mă făcuse coleg de existență cu Urecheatu, Țugui, Mătreață sau Mucileanu. Nume crâncene, ieșite din negura timpurilor ca dintr-un cazan cu păcură, mă însoțeau în drumul luminos spre comunism: Mâzdran, Dârdâiac, Târțopan, Brăcăcilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
somnoros, indiferent, nebărbierit. Mulți credeau că port doliu. Cum să fim la fel? Ajunsesem coleg cu profesorii mei din vremea comunismului; cu 30 de ani mai bătrâni, în rest neschimbați: aceleași cravate colosale, aceleași cursuri scrise de mână pe foi gălbejite, aceleași povești de seminar despre teiul lui Eminescu sau plugul lui Goga. Prin grija decanatului, primisem un calculator în catedră; trona neatins, pus deoparte, cineva avusese chiar grijă să-i confecționeze o husă de plastic, să nu se prăfuiască. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe spate, le citisem când eram mic și-acum nu-mi mai spuneau nimic. „Maestrul anticipației“ (cum scria pe coperțile edițiilor scoase de niște pensionari respectabili, pe care Scurtu probabil îi cunoscuse) se sufocase sub mormane de pământ și pagini gălbejite. Care vroia să intre în afaceri cu pompe funebre mai punea mâna să-l citească; în rest, plictiseală și dezinteres: nici la engleză, la facultate, nu-l mai făceau. Fugeau studenții de la ore când auzeau de el. Și, la urma-urmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lăzi, perne, veioze, covoare deșirate, așternuturi pătate de urină), dintr-un dulap a căzut un dosar de piele, legat cu un șiret maro de pantof. L-am desfăcut și, dintre coperți, s-a revărsat pe parchet un morman de hârtii gălbejite: scrisori, acte, hărți. Le-am citit pe toate, dar n-am să vă povestesc decât despre câteva. Bunicu’ Vitalian era un fel de geograf al familiei, împărțindu-și timpul liber între a croi destinele celor din jur și a juca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
buzunarul interior și-am început să-l răsfoiesc în grabă. Dintre pagini, pe undeva pe la mijloc, a căzut o bucată de hârtie. Era un colț de ziar. M-am aplecat și l-am ridicat de pe mochetă. Arăta șifonat, cu porii gălbejiți ca o dantură stricată. Nu făcea în mod evident parte din Pif: profesioniști, francezii nu lucrau pe-o asemenea coală. Am împins Pif-ul la loc în hanorac și mi-am înfundat mănușile în buzunare, să mă pot mișca. Apoi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sfârșit, bătrânul medic, În urmă cu numai două zile. Ca și când și-ar fi dat Întâlnire, În așteptarea unui ultim pelerin. În schimb, ultima ajunsese Moartea, cel mai nedorit dintre oaspeți. Sau poate că Moartea Îi așteptase deja acolo, cu craniul gălbejit ascuns sub chipul unuia dintre ei. Și se pregătea să preia cârma vieților lor În turnul acela dărăpănat, așa cum făcuse odinioară pe corabia morților. Soarele Își Începuse coborâșul, Înroșind fațadele caselor. Ajuns În apropiere de Orsanmichele, Dante se gândi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bine seama că nu din obișnuință se ducea în dormitor să își pună corsetul și să își răsucească părul în coc, ci pentru a atrage privirile vreunui Vronsky sau Des Grieux septuagenar. Uneori mă convingeam să întrezăresc în spatele tenului ei gălbejit, pătat și al ridurilor și lațelor uscate din breton o femeie mai tânără și plină de resentimente în ochii ei. Însă indiferent ce va fi căutat ea acolo sub bolta din parc, nu ne uita, și astfel mi-a găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ochii ăia ai lui. Iar fetița se bâlbâie. Trebuie să fie o veselie! Și Cinci Proprietăți - acel Apollo - tot mai caută o fată americană să o ia de nevastă? Ăsta era felul ei viclean și lunecos. Cu osul mic și gălbejit ce-i servea de mână, mâna care fusese cu adevărat căsătorită în Odessa cu un om cu greutate, apăsa pe clanță, apa năvălea înăuntru și cei stângaci cădeau la fund - cu tot cu bani, putere, grăsime, mătăsuri, cutii de bomboane - și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
spus lui Moulton și lui Iggy diverse lucruri ciudate, precum: Am bătut sălile de tribunal din toată lumea. Și: Ei, acuma nu o să mai poată să se ascundă cu pântecăraia și să spună că nu există nici o amoebă. Și: Căcănaru’ ăla gălbejit! Măcar i-am tras-o! Ascultându-l, mă simțeam straniu la rândul meu, înfășurat cum eram în bandajele mele, cu cărțile de joc, cu banii de toate naționalitățile, cu inima cât un purice și tălpile care mă mâncau. Mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
nu. N-aș putea spune că gândul ăsta nu mi-a făcut plăcere. Am sesizat un zgomot ca un foșnet ce venea din spatele meu. Întrucât se intensifica, m-am întors. Începuse să plouă. Uitându-mă la cerul de un cenușiu gălbejit am putut identifica lumina zilei. M-am întors spre interiorul încăperii și spre chipul Antoniei îndreptat către mine. Locul în care ne aflam era mohorât, sinistru ca o celulă. — Poate că i s-a tulburat mintea, spuse Antonia. Știai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la fel: voi un petic de lut eu un pumn de cuvinte" Poem negru cu Ion (II). Nu tăietura geometrică a versului încântă, ci moștenirea unor suflete tari: "Cum să smulg satul din leșinata poză a idilicului? (...) / Ducă-se dracului gălbejita teorie a textelor; / scriu precum m-ai învățat să vorbesc". Linia axială a personalității lui George Vulturescu comportă dăruire, înverșunări și asprimi; țăranii săi (Ion, Achim și ceilalți) sunt de aceeași stirpe cu vorbăreții olteni ai lui Marin Sorescu (La
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se întreține cu mare cheltuială, căci pofta-i vine mâncând: lui trebuie să i se sacrifice totul, până nu rămâne nimic din sinele emaciat ce-l pătimește decât gâtlejul lui fără fund, lustruit din răsputeri și lucind spectral prin pielea gălbejită, ca un breloc cu briliante purtat pe dinăuntru. Ehei, cât nu și-ar fi dorit nomazii să-l măsoare pe-al arhitecților cu un ochi expert, de spoitor, punându-i să-și joace și să-și cânte poftele ce-i
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]