42 matches
-
lui Stalin [6, p. 211]. Generalul De Gaulle, referindu-se la intrarea în lupta de rezistență contra germanilor, scrie: "Comuniștii francezi au intrat în acțiune la sfârșitul anului 1941. Până atunci conducătorii lor lansaseră invective împotriva capitalului anglo-saxon și a "gaullismului", sluga lui. Când Hitler cotropi Rusia, atitudinile s-au schimbat" [8, p. 279]. În acest sens, trebuie menționate indicațiile date la Comitetul Executiv al Internaționalei a III-a către Partidul comunist francez [12, p. 122]. Trebuie menționat că în momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1537_a_2835]
-
a fost contracarată de ecologism. În contextul acestei mutații, țara rămîne altminteri ea însăși, alimentîndu-se din pînze freatice profunde. În ceea ce privește Franța, ea pierde brusc malthusianismul economic care o caracteriza de decenii bune și se lansează în expansiunea pe piața mondială. Gaullismul, care părea o etapă asociată războiului, revine și structurează o nouă Republică în 1958. În aparență, acesta izolează Franța de procesul comun prin producerea armei nucleare și respingerea oricărei supranaționalități. Cu toate acestea, de Gaulle este cel care pecetluiește în
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
vedem ca pe niște constante ale vieții politice franceze ce țin de toate perspectivele ideologice și de aceste numeroase invocări ale izvoarelor trecutului, ale întoarcerii la vremurile sublimate de la început. "Refacerea lui 1789", regăsirea "spiritului celui dintîi socialism", revenirea la "gaullismul Generalului", frecvența acestor formule nu încetează să dovedească existența unui demers de recuzare a derivelor istorice, proiecția în perenitatea amintirii a tot ceea ce trecerea timpului nu pare a fi șters... Se poate remarca faptul că această vîrstă privilegiată a întemeierilor
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
națională, cum este Frontul Național Anticomunist creat în Franța de J.-L. Tixier-Vignancourt, în 1968, și mișcarea Occident, sau mișcarea britanică Rock Against Communism. Extrema dreaptă utilizează anticomunismul pentru a-i denunța pe progresiștii, mai ales catolici, pentru a denunța gaullismul în timpul războiului din Algeria, pe socialiști, în timpul Uniunii Stângii sau mișcările de eliberare și pe susținătorii lor din lumea a treia în timpul luptelor anticolonialiste, fie că aceștia sunt inspirați de comuniști, fie că nu. Despre folosirea anticomunismului de către comuniști Totuși
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Rivera sau Frida Kahlo - sau chiar în Turcia, cu poetul și romancierul Nazim Hikmet. Datorită rolului lor deosebit de activ în Fronturile Populare și în războiul din Spania* - inclusiv al unui tovarăș de drum ca Andrî Malraux, trecut în 1944 la gaullism - comuniștii reușesc să impună ideea că lupta lor se identifică acum cu apărarea valorilor umane occidentale și să-i atragă astfel pe unii intelectuali. Dacă antifascismul* corespunde unei mobilizări spontane a intelectualilor democrați în fața amenințărilor venite din partea regimurilor autoritare, Stephen
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
schimb, întoarcerea lui de Gaulle la putere îl destabilizează puternic. încă de la alegerile din 1958, PCF coboară la 18,6% din sufragiile exprimate, apoi reușește să-și stabilizeze electoratul peste pragul de 20%. Totuși, se arată incapabil să înțeleagă originalitatea gaullismului pe care este silit să-l menajeze din rațiuni de politică internațională. Se chinuiește să înțeleagă și profundele mutații ale societății*. Dezamăgește un tineret care joacă un rol din ce în ce mai important și care-i critică timiditatea în timpul războiului din Algeria, deși
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ca Le Château de Cène [Castelul Împărtășaniei] de Bernard Noël este semnificativ. Scris și publicat sub pseudonimul Urbain d'Orlhac în 1969, în valul lui 1968, pretinde că pune pornografia în slujba unei contestări politice: "la un anumit moment al gaullismului, romanul erotic mi s-a părut o armă împotriva prostiei politice, singura armă împotriva acestei societăți satisfăcute și împuțite"49. În această perspectivă, pornografia, "după eșecul din mai", a devenit "una dintre formele de violență capabile să mineze această societate
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
Europei supranaționale, miniștrii republicani populari demisionează din guvernul condus de Georges Pompidou, fost colaborator al generalului de Gaulle, succesor al lui Michel Debré după 14 aprilie. Socialiștii radicali și independenți critică și ei orientările politicii europene. Succes și contestare a gaullismului Referendumul și alegerile din 1962. Dar conflictul legat de politica externă și de politica algeriană, refuzată de majoritatea independenților atașați Algeriei franceze, este dublat de un conflict cu de Gaulle pe teren instituțional, unde Generalul, bun strateg, știe să obțină
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
alegerilor prezidențiale, la 5 decembrie 1965, marcat de o foarte puternică participare (mai puțin de 15% abțineri), generalul de Gaulle se află în balotaj: cu 43,71% din voturile exprimate, el stă mai bine decît candidații gaulliști la legislative, dar gaullismul de coaliție pierde teren. Candidat unic al stîngii, François Mitterrand, lider al micii convenții a instituțiilor republicane (CIR), care reunește cluburi politice de stînga, obține 32,23% din voturile exprimate, mai puțin decît totalul sufragiilor exprimate de stînga trei ani
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
urmează acest consemn: procentul la abținere trece de la 22,41 la 31%. Georges Pompidou obține mai mult de 58% din voturile exprimate și 37,50% din înscriși; Alain Poher, respectiv 42% și mai puțin de 27%. Acest succes demonstrează aptitudinile gaullismului de a-i supraviețui lui de Gaulle și înrădăcinează instituțiile celei de-a V-a Republici. Deblocarea societății. Numirea lui Jacques Chaban-Delmas, gaullist de tradiție radicală, ca Prim Ministru, intrarea în guvern a unor centriști raliați, punerea problemei unei "societăți
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
din înscriși, cu 39,5% abțineri și 7,1% voturi albe și nule. Timpurile dificile. Dornic să preia inițiativa, președintele Republicii îl înlocuiește, la 5 iulie 1972, din funcția de Prim Ministru pe Jacques Chaban-Delmas cu Pierre Messmer, reprezentant al gaullismului ortodox, mai apropiat de Elysée. În același timp, opoziția de stînga socialistă și comunistă este unită de acum încolo într-un Program comun de guvernare. La alegerile din martie 1973, majoritatea, deși în scădere, cîștigă datorită spijinului, la al doilea
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
485 de mandate, din care 242 la RPR. Președintele Republicii îl numește Prim Ministru pe Eduard Balladur; o a doua coabitare începe, mai puțin conflictuală decît precedenta. Ea este repede dominată de campania prezidențială, care opune doi candidați proveniți din gaullism. Primul Ministru, susținut de grosul UDF și Jacques Chirac. Acesta din urmă nu obține decît 20% din sufragii la primul tur și este devansat de socialistul Lionel Jospin. Dar, la al doilea tur, Jacques Chirac cîștigă cu 53% din voturi
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Documente: 1. Preambulul Constituției din 27 octombrie 1946, 368 2. Cartelul cărbune-oțel, 369 30. A V-a Republică sub de Gaulle (1958-1969), 371 Primii ani, 371 Noul regim, 371 Decolonizarea, 374 O altă politică externă, 375 Succes și contestare a gaullismului, 376 Referendumul și alegerile din 1962, 376 Alegeri prezidențiale și bipolarizare, 377 Criza din 1968 și plecarea generalului de Gaulle, 379 Document: Republica nouă văzută de de Gaulle, 380 31. A V-a Republică se consolidează. Post-gaullism și alternanță politică
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
lume a sociologilor era la marginea universit??îi. A fi sociolog era mai pu?în decent dec�ț a fi istoric, filosof sau latinist. Sociologii erau marginali sau atipici, acuză?i c? s�nt �agen?îi burgheziei�. O dat? cu gaullismul sociologia francez? a cunoscut o nou? perioad? fast?. Planificatorii� i-au f?cut avansuri ?i i-au cerut s? diversifice cercet?rile. S-au creat numeroase echipe �n cadrul CNRS sau �n cadrul EPHE care au trecut la investigarea lumii
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
era patria sociologiei moderne. c? atunci oferta de sociologie preceda cererea. Oferta sociologiei se �nt�lnea cu sensibilitatea unei perioade a c?rei problematic? central? era cea a condi?iilor ?i a consecin?elor sociale ale �moderniz?rîi�. Odat? cu gaullismul sociologia francez? cunoa?te �ns? perioadă cea mai fast? din istoria sa [57]. Internă?ionalismul unui stat modernizator ?i ac?iunea c�torva personalit??i hoț?r�te ofer? sociologiei oportunit??i de dezvoltare f?r? precedent. De acum �nainte
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
un grup pe care îl susțin ideologic, revitalizându-l. Revenirea lui De Gaulle la putere în Franța în 1958, după ce armata a încetat efectiv să se mai supună guvernului celei de-a Patra Republici, este un exemplu în acest sens, din moment ce gaullismul își pierduse practic toată puterea în anii anteriori. Intervenția forțelor armate în favoarea partidelor conservatoare tradiționale în America Latină este un alt exemplu similar de înlăturare, în condițiile în care puterea electorală a acestor partide suferise un declin considerabil. Cazul extrem de înlăturare
Guvernarea comparată by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
rețeaua Caraman și-a continuat nestingherita - ca pe vremea lui Dej - activitatea de spionaj anti-NATO, în favoarea KGB-ului și GRU-ului sovietic, de la Bruxelles, acolo unde se stabilise între timp cartierul general al alianței nord-atlantice. Abia în 1969, după căderea gaullism-ului în Franța și reorientarea lui Georges Pompidou în politica extema, rețeaua Caraman s-a autodizolvat. Capul rețelei, gen. Mihai Caraman, a revenit la București, unde a preluat pentru o vreme conducerea în cadrul centralei DIE (Direcției de Informații Externe) a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]